Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

de Lucian Blaga

Lucian Blaga este un reprezentant al modernismului din perioada interbelică, alături de Tudor Arghezi
și Ion Barbu. Viziunea despre lume a lui Lucian Blaga se circumscrie orizontului misterului, fiind o viziunea
subiectivă și originală, influențată de opera filozofică a autorului.
Poezia ”Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” face parte din volumul său debut, ”Poemele luminii”,
aceasta fiind o artă poetică în care se evidențiază un ansamblu de trăsături care compun viziunea despre lume
și viața autorului, menirea lui în univers și misiunea artei sale, într-un limbaj care îl particularizează, fiind o
meditație confesivă asupra destinului creatorului în lume.
Poemul ”Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” aparține modernismului prin subiectivitate, prin
tehnica ingambamentului, prin libertatea de exprimare. Subiectivitatea poate fi identificată prin mărcile lexico-
gramaticale ale eului liric: verbe, pronume și adjective pronominale la persoana a I-a singular: ”nu ucid”,
”iubesc”, ”eu”,”mea”. Tehnica ingambamentului este remarcată prin continuarea ideii în versul următor fără
pauză, ceea ce sugerează fluxul afectiv. Libertatea de exprimare este evidențiată prin renunțarea la elementele
clasice de versificație, poezia având versuri libere și rimă albă.
Tema poeziei este atitudinea poetului față de misterele lumii pe care le protejează și le potențează prin
contemplație și iubire poetică.
Titlul este o metaforă revelatorie care sugerează atitudinea poetului față de misterele lumii. Pronumele
personal ”eu” deschide opera poetică blagiană, fiind un element de recurență, cuvântul-cheie”, cu ajutorul
căruia se dezvoltă întreg discursul liric. Forma negativă a verbului ”nu strivesc” exprimă refuzul cunoașterii
”paradisiace”, deoarece, pe cale logică, rațională,prin explicație științifică, farmecul misterului este redus sau
anulat. De aceea, atitudinea poetului estea cea de protejare a misterelor lumii marcate prin metafora ”corola de
minuni”, ce sugerează perfecțiunea creației universale.
Lirismul subiectiv este specific modernismului, viziunea subiectivă asupra lumii fiind accentuată prin
repetarea pronumelui personal ”eu” de șase ori în textul poetic. Adjectivul pronominal posesiv de persoana
întâi, ”mea”, se asociază intenției de exprimare a atitudinii poetice de protejare a misterelor, la care se adaugă
verbele de persoana întâi: ”nu strivesc”, ”nu ucid”.
Din punct de vedere compozițional, discursul liric cuprinde cuprinde trei secvențe poetice, sugerate, de
obicei, prin scrierea cu majusculă la început. Întreg discursul liric se dezvoltă pe câmpul semantic al
misterului: ”minuni”, ”taină”, ”adâncimi de întuneric”.
Prima secvență lirică debutează cu reluarea titlului în primul vers. Refuzul cunoașterii ”paradisiace” este
accentuat de o altă formă verbală negativă: ”nu ucid cu mintea tainele”. Metafora ”calea mea” sugerează
destinul poetic asumat. Enumerația ”în flori, în ochi, pe buze ori morminte” conține o serie de meafore
plasticizante, fiind forme concrete sub care se înfățișează misterele, dar și teme ale creației poetice. Florile
sugerează vegetalul, frumosul, efemeriatea; ochii sunt simbolul cunoașterii empirice; buzele sugerează
logosul, comunicarea, dar și iubirea, iar mormintele simbolizează eternitatea, taina tainelor - moartea. Prima
secvență anticipează antiteza ”eu alții”, care va genera o serie de relații de opoziție în cea de-a doua secvență
poetică: ”lumina mea”, ”lumina altora”,”nu ucid”, ”sugrumă”. Metafora ”lumina mea” simbolizează
cuoașterea poetică prin care misterele lumii sunt protejate și potențate, atitudine aflată în antiteză cu ”lumina
altora sugrumă vraja nepătrunsului ascuns”, sugerând anularea frumuseții misterului prin explicație rațională,
proprie științelor.
A doua secvență cuprinde o comparație amplă a atitudinii poetice cu lumina lunii, care nu poate risipi
întunericul, mărind și mai tare ”taina nopții”. Prin cunoașterea luciferică misterul este amplificat prin creația
poetică ”sporesc întunecata zare”.
A treia secvență are rolul unei concluzii, fiind reprezentată de ultimele două versuri: ”căci eu iubesc/ și
flori și ochi și buze și morminte”. Atitudinea poetică de protejare a misterului este posibilă prin contemplație
poetică și prin iubire. Reluarea enumerației îi conferă simetrie, iar repetiția lui ”și”, procedeu specific lui
Blaga, accentuează fiecare element al enumerației.
Poezia este alcătuită din douăzeci de versuri libere, al căror ritm interior redă fluxul ideilor și
intensitatea sentimentelor. Este prezentă tehnica ingambamentului, continurea unei idei în versurile următoare,
scrisă cu literă mică “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ și nu ucid”.
În concluzie, poezia ”Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga este o artă poetică
modernistă care anuntă trăsăturile fundamentale ale liricii blagiene: reflecția filosofică, ambiguitatea,
compoziția specifică, preferința pentru metaforă, versul liber, viziunea subiectivă asupra lumii.