Eu nu strivesc corola de

minuni a lumii
Lucian Blaga
1919
Lucian Blaga este o personalitate de tip enciclopedic a culturii române,
remarcându-se ca poet, dramaturg și filosof. El aparține perioadei interbelice
a literaturii, deschizând calea către noul curent literar promovat de Eugen
Lovinescu, anume modernismul.
Universul liric blagian se deschide cu poezia programatică “Eu nu
strivesc corola de minuni a lumii” publicată în volumul de debut, intitulat
sugestiv “Poemele luminii”, apărut în 1919. Ea sintetizează conceptele
exprimate de filosoful Blaga, redându-le într-un limbaj artistic impresionant.
De altfel, întreg volumul se axează pe metafora luminii, a cunoașterii, în
primul rând prin iubire, cea mai importantă cale către definirea poetică a
misterelor universului. “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” face parte
din seria artelor poetice moderne ale literaturii române interbelice, alături de
“Testament” de Tudor Arghezi și ”Joc secund” de Ion Barbu.
O prima trăsătură modernistă a poeziei este caracterul de artă
poetică, în cadrul căreia se prezintă concepția artistului despre relațiile poet-
lume și poet-creație. Modernitatea poeziei este evidentă în construirea viziunii
poetice, structurată pe ideea dualității cunoașterii: cunoașterea
paradisiacă, de tip logic, ce are ca scop lămurirea tainelor lumii și
cunoașterea luciferică, al cărei scop este amplificarea misterelor
Universului. Formulată ca un monolog liric, poezia lui Blaga dezvoltă teme
definitorii pentru estetica modernistă: cunoașterea, creația, singularitatea
eurlui creator.
O altă trăsătură a modernismului, ce se remarcă la nivel
structural, este utilizarea tehnicii ingambamentului. Prin această
tehnică, poetul își ordonează discursul pe baza a două idei poetice: în prima
idee, acesta își definește atitudinea față de mister, în timp ce în cea de-a doua
își prezintă opoziția dintre cele două tipuri de cunoaștere. Totodată, prin
această tehnică, poetul poziționează cuvintele cheie ale discursului prin
versuri scurte, atrăgând atenția asupra esenței ideii și mărturisind („Eu nu
ucid… lumina altora sugrumă… , dar eu… iubesc”).
În ceea ce privește tema poeziei, așa cum Vladimir Streinu spunea
“lirismul lui Blaga se constituie din aspirația spiritului său la cunoaștere
totală”. Astfel, poezia “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” are o temă
filosofică : cunoașterea , descriind prin metaforele revelatorii “lumina
mea”, “lumina altora”, cele 2 tipuri de cunoaștere specifice sistemului filosofic
blagian
O primă imagine poetică relevantă pentru tema textului este cea
care vizează cunoașterea de tip paradisiac, redată în versurile „Lumina
altora / sugrumă vraja nepătrunsului ascuns / în adâncimi de întuneric”.
Acest tip de cunoaștere este respins de poet, fiind evidențiat prin verbul
„sugrumă” și redă o cale rațională de abordare a misterului, bazată pe
dezlegarea acestuia și care în concepția artistului ucide „vraja”. Mai mult,
această imagine dezvoltă ideea anulării farmecului, respectiv a misterului în
momentul încercării de a-i pricepe semnificația.
O altă imagine poetică sugestivă pentru tema poeziei este cea
care definește cunoașterea luciferică regăsită în versurile „eu cu lumina
mea, sporesc a lumii taină… / … așa îmbogățesc și eu întunecata zare / … căci
eu iubesc”. Întreg enunțul poetic dezvoltă câmpul semantic al conceptului
de mister, exprimând tainele teluricului și ale celestului, ale vieții și ale
morții prin negații repetate (“nepătrunsului”, “neînțelesuri”) sau prin
metafore sugestive: “adâncimi de întuneric”, “taina nopții”. Poetul preferă
acest tip de cunoaștere în care misterul este amplificat, potențiat, argumentul
fiind sensibilitatea artistică marcată de iubirea față de misterele lumii. În
cadrul acestei imagini poetice este relevant verbul „îmbogățesc”, definind
cunoașterea luciferică poziționată în antiteză cu cea paradisiacă.
Elementele de structură și limbaj susțin atât tema, cât și
particularitățile textelor scrise de Lucian Blaga. Un prim element de
structură relevant pentru tema operei este titlul: „Eu nu strivesc
corola de minuni a lumii”. Titlul este o metafora revelatorie ce figurează
misterele existenței ca reprezentare sferică, perfectă (corola), de o miraculoasă
frumusețe și armonie, dar care sunt însă fragile, ușor de strivit. Verbul la
forma negativă “nu strivesc” exprimă refuzul cunoașterii de tip rațional și
opțiunea pentru cunoașterea luciferică.
Un alt element de limbaj care susține tema textului este
prezența figurilor semantice, care marchează limbajul expresiv
folosit de autor. El evidențiază metafora revelatorie „corola de minuni” ca
simbol al misterelor universului, regăsită în titlu și în primul vers, respectiv
explicitată în ultimul vers prin enumerarea a diferite tipuri de mistere. Aceeași
imagine a misterului este redată în text și prin metafore plasticizante, precum
„vraja nepătrunsului ascuns”, „adâncimi de întuneric” și, de asemenea, prin
epitetul în inversiune „întunecata zare”, amplificând caracterul criptic al
misterului. În ultimul vers putem remarca enumerația „și flori și ochi și buze
și morminte” care redă câteva din misterele lumii prin termenii enumerației:
viața, sufletul, iubirea și, respectiv, moartea. Mai mult, prezența adverbului de
întărire „și” exprimă ideea de egalitate a misterelor și implicit dorința de
abordare globală a lor.
În concluzie, Lucian Blaga a văzut în poezie una dintre căile de
revelare a misterelor, prin intermediul intuiţiei, exprimând ceva din zonele
abisale ale sufletului uman. În eseurile din epoca de formare şi în proza
memorialistică de mai târziu, Blaga exprimă frecvent convingerea că omul
participă la taina veşniciei, acest lucru dând valoare existenţei umane. Prin
iubire şi prin faptă, această taină se adânceşte. Conform viziunii sale
despre lume, Blaga susţine că rolul de a potenţa misterul cosmic îi
revine poetului. „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este așadar o
artă poetică modernă, reprezentând o admirabilă definiţie lirică a
poeziei.