Particularități ale unui text poetic scris de Lucian Blaga

Poemul „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, scris de Lucian Blaga, este o artă
poetică modernă, apărută în anul 1919, fiind poemul de debut din primul său volum de versuri
„Poemele luminii“. În această operă poetul vorbește despre dualitatea cunoașterii, diferențiind
gândirea logică, paradisiacă de cea luciferică, specifică artiștilor.

Opera aparține modernismului expresionist datorită particularităților acestui curent, care

se regăsesc în text. O primă trăsătură a modernismului prezentă în poem este exacerbarea eului
poetic. Acesta pune în centrul discursului liric imaginea eului redată prin mărcile subiectivității:
pronumele personal la persoana întâi („eu”), adjective pronominale posesive precum („meu”,
„mea”) şi verbe la persoana I “nu strivesc”. Pronumele personal la persoana I singular “eu” este
pus in poziţie iniţială în titlu şi în incipit, dovedind dominaţia vocii lirice, el fiind prezent de
altfel, de cinci ori in text. De asemenea, deoarece discursul poetic începe sub semnul pronumelui
personal „eu”, se realizează o raportare directă a eului liric la misterele universului. În acest fel,
autorul centrează atenția asupra propriei perspective, asupra cunoașterii, atribuindu-i cinci verbe
la persoana I singular („nu strivesc”, „nu ucid”, „sporesc”, „îmbogățesc”, „iubesc”), puse în
opoziţie cu nehotărâtul “alţii” cărora le asociază un singur verb („sugrumă”), pentru a defini tipul
de cunoaștere paradisiac. O altă trasatură a modernismului ce se remarcă la nivel structural,
regasită în poezia lui Blaga, este opţiunea sa de a folosi versul liber şi utilizarea tehnicii
ingambamentului, mai exact continuarea ideii in versul urmator cu minuscula. Lipsa elementelor
de prozodie clasică permit exprimarea fluxului de idei si a intensităţii sentimentelor, în poezie
utilizându-se elemente de versificaţie de natură modernistă, precum rima alba, măsura inegală,
ritmul interior si existenţa unei singure strofe.

Tema poeziei este cunoaşterea misterelor universului. Fiind o artă poetică, autorul îşi
manifestă concepţia despre cunoaştere, căreia i se asociază metafora luminii din care se desprind
două tipuri de cunoaștere („lumina altora”, respectiv „lumina mea”). O primă idee poetică
semnificativă pentru tema textului se conturează ca fiind cunoaşterea ce se face prin iubire, ce
defineşte cunoaşterea luciferică, regăsită în versurile “Eu cu lumina mea, sporesc a lumii
taină../aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare/ căci eu iubesc”. Poetul adoptă acest tip de
cunoaştere, în care misterul e amplificat şi potenţiat, datorită sensibilităţii artistice, marcată de
iubirea faţă de misterele lumii. Astfel, poetul nu se raportează la lume pe cale raţională,
atitudinea sa faţă de mister fiind nondistructivă si generată de empatia faţă de lume : „nu ucid/ cu
mintea tainele ce le-ntâlnesc/ în calea mea”. Structura „în calea mea” exprimă metaforic destinul
poetic asumat printr-o viziune proprie, poetul refuzând cunoasterea „cu mintea”. În cadrul
acestei imagini poetice, este relevant verbul “îmbogăţesc” definind cunoaşterea luciferică,
poziţionată în antiteză cu cea paradisiacă. O altă imagine poetica sugestivă este cea care vizează
cunoaşterea de tip paradisiac, cunoaşterea ce se face prin elucidare, redată prin versurile”lumina
altora/sugrumă vraja nepatrunsului ascuns/in adancimi de intuneric” acest tip de cunoaştere fiind
resprins de poet, fiind evidenţiat prin verbul “sugrumat” si redă o cale raţională de abordare a
misterului, bazată pe dezlegarea acestuia si care in conceptia artistului “ucide vraja”. Mai mult,
această imagine dezvoltaă ideea anularii farmecului, a misterului în momentul incercarii de a-i
intelege semnificatia.

Elementele de structură și limbaj susțin atât tema, cât și particularitățile textelor scrise de
Lucian Blaga. Un prim element de structură relevant este titlul „Eu nu strivesc corola de minuni
a lumii.” Acesta este format dintr-o propoziție enunțiativă în care verbul la formă negativă
definește atitudinea poetului față de mister, optând pentru amplificarea acestuia şi ilustrând în
linii generale relaţia poet-univers. Titlul conține trei elemente: pronumele personal „eu”, verbul
„nu strivesc” și metafora revelatorie „corola de minuni”, elemente care conferă textului
caracterul de artă poetică, dar care formulează şi ipoteza textului, datorită faptului că incpitul
coincide cu titlul. Un alt element de limbaj care susține tema textului este prezența figurilor
semantice, care marchează limbajul expresiv folosit de autor. El evidențează metafora revelatorie
„corola de minuni” ca simbol al misterelor universului, regăsită în titlu și în primul vers,
respectiv explicitată în ultimul vers prin enumerarea a diferite tipuri de mistere. Metafora
ilustreză de asemenea, echilibrul perfect al elementelor care compun lumea misterului universal,
fiind vazut ca o corolă, simbol al continuităţii si al frumuseţii. Aceeași imagine a misterului este
redată în text și prin metafore plasticizante, precum „vraja nepătrunsului ascuns”, „adâncimi de
întuneric” și, de asemenea, prin epitetul în inversiune „întunecata zare”, amplificând caracterul
criptic al misterului. În ultimul vers putem remarca enumerația „și flori și ochi și buze și
morminte” care redă câteva din misterele lumii: florile reprezintă natura sau viaţa, in timp ce
ochii simbolizează percepţia senzorială orientată spre exterior, buzele reprezintă sufletul uman,
cuvântul sau iubirea, iar mormintele ilustrează un element tainic, care nu simbolizeaza doar
moartea ci şi conditia umana. ( viața, sufletul, iubirea și, respectiv, moartea). Mai mult, prezența
adverbului de întărire „și” exprimă ideea de egalitate a misterelor și implicit dorința de abordare
globală a lor.

„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, scrisă de Lucian Blaga, este o artă poetică
filozofică modernă. Poezia reprezintă ea însăși o metaforă, sistemul filozofic blagian fiind
evidențiat prin viziunea pe care poetul o adoptă, procuparea pentru potențarea misterelor
guvernând întregul text poetic.

/Poemul ”Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” prezinta cele doua tipuri de cunoastere
paradisiaca rationala si ce luciferica bazata pe sentimente in antiteza.