PARTICULARITĂŢI DE COSTRUCŢIE A UNUI PERSONAJ ÎNTR-O NUVELĂ

STUDIATĂ, ÎNTR-UN TEXT APARŢINÂND LUI IOAN SLAVICI

În nuvela “Moara cu Noroc”, Ioan Slavici prezintă un număr mic de personaje, dar
fiecare dintre le au un destin bine conturat. Un personaj cu o evoluţie spectaculoasă este Ghiţă,
personajul principal al nuvelei.

Ghiţă debutează ca personaj într-un dialog interesant cu bătrâna soacră, în faţa căreia îşi
dezvăluie şi îşi ăşi motivează obiectiv intenţia de a se muta la Moara cu noroc. Statutul său social
este descris încă din prologul nuvelei. Ghiţă este initial un cizmar sărac, conştient de
precararitatea mijloacelor sale materiale şi motivate de dorinţa de a evoula. Statutul social este o
piedică în calea bunăstării familiei, Ghiţă îşi doreşte să îşi deschidă o afacere bazându-se însă pe
ceea ce ştie să facă râvnind la un atelier în care să lucreze 10 calfe. Lipsa unui capital sufficient îl
determină să caute soluţii temporare, şi astfel hotărăşte să ia în arendă cârciuma de la Moara cu
noroc, schimbându-şi statutul în cel de câriumar. Noua imagine socială îl va ajauta să prospere
financiar, dar va dicta decăderea sa morală din punct de vedere psihologic, Ghiţă este urmărit în
detaliu. Deci modul său de a gândi se modifică pe parcursul acţiunii, initial faptele sale sunt
motivate de responsabilitatea faţă de familie “tot ce fac, pentru voi fac”. Ulterior, Ghiţă îşi
modifică modul de a gândi, imaginand o evoluţie surprinzătoare alături de Sămădău. În acest
context, familia devine un obstacol : “pentru prima data, ar fi dorit să nu aibă nevastă şi copii, ca
să poată spune “prea puţin îmi pasă”. Statutul psihologic îi este marcat şi de un puternic conflict
interior, Ghiţă oscilează în permanenţă între dragostea pentru Ana şi dragostea pentru bani,
conştientizându-şi însă decăderea. Acesta încearcă prin dese momente de monolog interior, să îşi
exteriorizeze trăirile. “Îşi cere imaginative iertare Anei “iartă-mă, Ana, măcar tu”, dar are si
momente în care, dă vin ape un destin potrivnic, disculpându-şi acţiunile: “nici cocoşatul nu e
vinovat că îşi poartă cocoaşa în spinare”. Din punct de vedere moral, Ghiţă trăieşte un declin
vizibil, pierzând respectul celorlalţi, respectul familiei şi respectul de sine. Pe de altă parte, este
însă marcat de perseverenţa dovedită încă din discuţia cu bătrâna în faţa căreia îşi motivează
faptele, încercând să găsească cele mai optime soluţii.

Personajul principal, Ghiţă, este surpins în tragicul process al dezumanizării. Odotă cu

involuţia sa, îi sunt accentuate trăsături care pătrund prin noul său statut. Una dintre aceste
trăsături este laşitatea, care este evidentă din cauza faptului că eroul a căzut în patima banilor. O
secvenţă relevantă este cea în care Ghiţă îşi convinge soţia sa să danseze cu Lică împotriva
voinţei ei. Dornic să îi facă pe plac lui Lică, şi să îl impresioneze cârciumarul îşi neglijează
datoria de soţ, de a-şi respecta soţia. Aici, laşitatea este puternic vizibilă în comportamentul
protagonistului, acesta preferând să îşi sacrifice integritatea şi fericirea familiei în schimbul
aprobării lui Lică. În loc să dea dovadă de curaj şi să îşi susţină soţia în faţa intimidantului
Sămădău, Ghiţă alege drumul laşităţii. Merge atat de deoarte in iluzia sa, de a fi tovarăş cu Lică,
încât o insultă pe Ana în faţa mulţimii “Dar năzuroasă mi s-a mai făcut nevasta”, împins de
laşitate şi de dorinţa de a mai rămâne în graţiile sămădăului, Ghiţă o lasă pe Ana să îi scape
printre degete şi să îşi găsească refugiul în braţele lui Lică. O altă secvenţă grăitoare este eca în
care Ghiţă depune mărturie mincinoasă în faţa autorităţilor, mărturie în favoarea lui Lică.
Această faptă ilegală este săvârşită ca rezultat al laşităţii,datele din mărturia cârciumarului sunt
strategic alese din laşitate: “pe pâne, pe sare, pe cruce şi pe Sfânta Evanghelie “..” că Lică a stat
toată noaptea la cârciumă”. Ghiţă alege să îl protejeze pe Lică, fiindcă ştie că orice pedeapsă data
de autorităţi nu poate fi mai rea decât chinul pregătit de Lică. Instinctele de supravieţuire ale
protagonistului, se amestecă cu trăsătura sa dominant, laşitatea, pentru a distruge orice fărâmă de
curaj sau dreptate. Ghiţă trece graniţa dintre moral şi amoral, laşitatea sa împingându-l încă un
pas, pe drumul pierzător al dezumanizării.

Dintre elementele de structură relevante unt modalităţile de caracterizare, imaginea lui

Ghiţă dominate de lipsă de personalitate şi implicit laşitate, este evidenţiată prin caracterizarea
directă făcută de Ana, care îi mărturiseşte sămădăului un gând personal ce are la bază comparaţia
dintre cei doi bărbaţi “tu eşi brăbat, Ghiţă nu-I decât muiere îmbrăcată în straie bărbăteşti, poate
nici atât.” Tot prin caracterizare directă, bătrâna îi evidenţiază sbuciumul sufletesc reflectat în
fizionomia lui Ghiţă “mă uit la faţa ta, mă uit la părul tău..văd că a fost mare nenorocire prin care
ai trecut”. De asemenea, Lică îi surprinde inteligenţa nativă, admirând oportunitatea de devein
prieteni: “tu eşti om cu multă ură în suflet, şi eşti om cu minte, dacă te-aş avea tovarăş aş râde şi
de dracu şi mumă-sa”. Prin caracterizarea indirectă se evidenţiază însă, acelaşi conflict interior,
exteriorizat prin gânduri ce emană impulsivitatea. Comportamentul lui Ghiţă este urmărit de
narrator, care afirmă “de câte ori punea mâna pe ea, îi lăsa urme vinete pe braţe” . Un alt element
relevant este limbajul, acesta evidenţiază atât statutul social, cât şi trăirile personajelor. Ghiţă
utilizează un limbaj dominant de regionalism şi expresii populare: “mi s-a pus ceva de-a
curmezişu- n cap” “a mai atâta vorbă”, “ce-ţi pasă ţie”, ceea ce îi conturează imaginea omului
rural, lipsit de educaţie sistematică. Pe de altă parte, limbajul îi dezvăluie trăirile interioare
intense, exteriorizate printr-un element ameninţător: “am să te duc spânzurătoare, chiar de-ar fi
să merg şi eu de hâţ cu tine”

Prin intermediul personajului Ghiţă, Slavici surprinde în mod realist şi extreme de

credibil modul în care banul acaparează şi transformă fundamental comportamentul omului.