Particularitatile de constructie a unui personaj a lui Liviu

Rebreanu/roman din perioada interbelica/ roman realist

Romanul “Ion” aparut, initial in 2 volume, este bine primit de critica literara si
datorita faptului ca Liviu Rebreanu construieste in literatura romana primul roman in care
domina figura unui taran autentic.

Asa cum arata si titlul romanului,protagonistul este Ion Pop al Glanetasului, urmarit
in detaliu de catre narator, care dezvaluie elemente ale statutului social, psihologic si moral.
Rezultat al mediului social din care face parte, Ion reprezinta imaginea taranului sarac, dar in
acelasi timp tanar si harnic, vizibil nemultumit de conditia sa sociala. Ion traieste intr-o lume
in care pamantul reprezinta valoarea suprema, iar nevoia de a-si schimba statutul social
justifica si ideea obtinerii demnitatii. Provenit dintr-o familie in care mama detine avere, Ion
traieste umilinta saraciei din cauza tatalui care o risipeste ajungand stigmatizat, atat el cat si
intereaga familie. Aceasta ii dezvolta lui Ion nevoia permanenta de a obtine pamant “De mic
copil pamantul i-a fost mai drag ca o mama” pentru ca pamantul ii certifica statutul social.
Casatoria cu Ana ii schimba statutul, Ion castiga din perspectiva imaginii sociale, dar pierde
in plan sufletesc. Din punct de vedere psihologic, Ion se evidentiaza printr-un mod de a
gandi oscilant si nesigur in functie de vocile interioare de care se lasa dominat. Ion traieste
un puternic conflict interior, conturat intre glasul pamantului si cel al iubirii. In prima parte a
romanului, Ion evidentiaza o gandire pragmatica, scopul fundamental fiind obtinerea averii,
astfel se autopedepseste pentru slabiciunea de a ravni la Florica “ si sa raman tot calic… pt o
muiere? Apoi sa nu ma trazneasca Dumnezeu din senin?!”. In partea a doua este insa
dominat de glasul iubirii care castiga teren in mintea flacaului dupa obtinerea pamanturilor
si mai ales din momentul in care Ana si copilul nu mai reprezinta o obligatie. Ion intelege ca
fericirea fiintei umane nu este garantata excusiv de avere “ce folos de-atatea pamanturi
daca cin’ ti-e drag pe lume nu-i al tau”. Din punct de vedere moral, Ion se evidentiaza ca o
fiinta instinctuala care traieste in preistoria moralei, iar actiunile sale dovedesc explicit lipsa
de moralitate in atitudinea fata de Ana. Ion seduce o fata bogata pentru a-i lua averea si o
impinge indirect spre spanzuratoare. Dorinta de a se razbuna pe Vasile Baciu ii intuneca
judecata si ii anuleaza moralitatea. Din acest punct de vedere, sfarsitul sau tragic este
justificat moral si etic. Pe de-alta parte, el poate fi definit si prin trasaturi morale evidente
precum orgoliul, care odata in plus ii justifica atitudinea fata de Baciu, impulsivitatea
evidenta in atitudinea generala a flacaului si firea violenta prin care se impune atat in fata
flacailor, cat si a sotiei.

Una dintre cele mai ilustrative trasaturi ale taranului este lacomia, justificata de
statutul social si de complexul de inferioritate pe care il dezvolta. Dorinta de imbogatire il
determina sa devina uneori irational, relevanta fiind astfel secventa in care intr-o dimineata
de toamna mohorata iese pe camp la arat. Profitand de faptul ca este singur, Ion are timp sa
contemple si sa analizeze pamantul. Constata ca are o parcela de pamant foarte ingusta,
pentru ca tatal sau vanduse o parte din ea lui Dumitru Moarcas, care la randul lui o vanduse
lui Simion Lungu. Lipsa unei delimitari evidente, dar mai ales lacomia pe care nu si-o poate
stapani, il determina pe Ion sa traga cateva brazde in plus pe terenul vecinului sau,
motivandu-si gestul ca o naturala intentie de a-si redobadi ce e a lui “macar o brazda sa imi
iau inapoi din pamantul meu”. Mimica si gesturile surprinse de narator, exprima evidenta
lacomie specifica omului sarac, dominat de o patima care-l face irational “obrajii aprinsi de o
pofta nestapanita… inima-I tremura de bucurie ca si-a marit averea”. O alta secventa
relevanta este cea in care Ion are o discutie cu Titu Herdelea, discutie ce are loc dupa
obtinerea pamanturilor lui Vasile Baciu. Ion simte nevoia sa-i multumeasca tanarului pentru
ideea sugerata “daca nu m-ai fi invatat dumneata domnisorule...”. Uimirea lui TH il
determina pe Ion sa inteleaga naivitatea tanarului, dar este un bun prilej de a-si exprima
lipsa de consideratie fata de VB si totodata lacomia materializata in bucuria de a-si fi marit
averea “tot pamantul e al meu domnisorule… cat pamant… numai sa-mi dea Dumnezeu
sanatate sa-l stapanesc, ca-i al meu”. Aceeasi observatie a naratorului este evidenta pt a
reda atitudiea lacoma a taranului “ranji Ion cu multumire patimasa”.

Dintre elem de structura sugestive sunt mod de caract. Ion este prezentat prin
tehnica pluriperspectivismului, astfel comportamentul tanarului se reflecta diferit in ochii
celorlalte personaje care-i dezvaluie trasaturi antitetice. Doamna Herdelea ii evidentiaza
harnicia si comportamentul decent “Ion e baiat cumsecade, e harnic, e saritor, e istet”, in
schimb preotul Belciug ii construieste un portret moral nefavorabil, accentuandu-i
agresivitatea “esti un stricat si-un bataus si-un om de nimic”. Complexul de inferioritate
general de saracie, este evidentiat prin caracterizare directa facuta de VB care-l numeste cu
satisfactie “calic tantos” “sarantocule” “talharule” “fleandura”. Prin caract indirecta ce
reiese dintr-un comportanemt tipic taranesc, este redata agresivitatea consdirata o forma
de aparare, dar si de impunere in fata celorlalti. Un alt elem important este limbajul, care-i
dezvaluie statutul social si trairile. Ion foloseste cu naturalete expresii populare “a sta cu
manile in san” si regionalisme “muiere” “te bocesti” “sa ma caliceasca” dar in acelasi timp si
invectiva “ho cioara… inchide pliscu ca te pocnesc de-ti sar maselele tocmai in curtea
bisericii”. Flacaul are capacitatea de a schimba registrul in functie de interlocutor, asftel vb
respectuos cu invatatorul H si preotul Belciug, dar in acelasi timp ironic cu Vasile Baciu sau
amenintator cu Ana “apai stai ca am eu leac de pielea ta, rapandula”.

In romanul Ion, lumea descrisa de LR se inscrie in tiparele realiste mai ales prin tipul
de personaj prezentat de autor, un taran autentic cu un sfarsit dramatic, provocat de patima
pt pamant.
 RELATIA INTRE DOUA PERSONAJE INTR-UN ROMAN APARTINAND LUI LIVIU
REBREANU/ INTR-UN ROMAN REALIST STUDIAT SAU INTR-UN ROMAN DIN
PERIOADA INTERBELICĂ
Prin romanul “Ion”, apărut în 1920, Liviu Rebreanu deschide o altă perspectivă
asupra romanului românesc, nu doar prin structură si viziune, ci şi prin tipul de personaj
construit. Rebreanu prezintă o gamă largă de personaje a cărăr evoluţie depinde de felul în
care aleg să relaţioneze cu cei din jur.

Un cuplu de personaje relevant este Ion şi fiica bogătaşului Vasile Baciu, Ana,
relevant mai ales pentru a pune în evidenţă modul de a acţiona a unui ţăran sărac dispus să
facă orice pentru îmbogăţire. Statutul social al flăcăului e conturat încă din primele pagini
ale romanului unde Ion se simte marginalizat datorită lipsei averii. Vasile Baciu îi
accentuează lipsa de valoare impregnate de acest statut social la hora duminicală numindu-l
sărăntoc şi calic. Dorinţa lui ion de a obţine demnitatea şi recunoaşterea propriilor valori îl
determină să achţioneze meschin căsătorindu-se cu ana, fata bogată pentru care statutul
social nu este decât o garanţie a nefericirii sale. Bogăţia este o povară pentru Baciu, care
initial vrea să o căsătorească cu George bulbuc pentru s-şi uni averile. Ulterior, se lasă
păcălită de Ion care o seduce exclusive pentru zestrea sa. Din punct de vedere psihologic, cei
doi se defines printr-un mod de a gândi total diferit. Anaa este lipsită de un model matern şi
educată în spiritual lumii rurale, potrivit căreia valoarea femeii este neglijată, rolul său fiind
Acela de a munci şi de a accepta umilinţele. În acest sens, nevasta lui Macedon Cercetaşul
exprimă public modul de a gândi a tuturor femeilor din sat, deci implicit al Anei: “taci şi
rabdă că femeia trebuie să sufere dacă aşa a lăsat-o Dumnezeu… taci molcom, taci”.
Comparativ cu ea, Ion se evidenţiază prin hotărâre şi orgoliu dar este sfâşiat de 2 voci
interioare ce îi completează conflictul. Drama lui Ion vine din imposibilitatea de a împăca
cele două voci, pământul şi iubirea. Astfel, în prima parte, se lasă copleşit de vocea
pământului, făcând un scop al vieţii din obţinerea averii: dorea “pământ mult, cât mai mult”.
În partea a doua eliberat de povara de a fi soţ şi părinte, Ion îşi modifică modul de a gândi,
fiind vizibil dominat de vocea iubirii “ce folos de atâtea pământuri dacă cin ţi drag pe lume
nu îţi e alături”. Statutul moral este definit în antiteză. Ana este extrem de calmă şi sensibilă,
definite ptrint-o bunătate incomparabilă degajată implicit de privirea sa, chiar şi atunci când
este agresată. Comparativ cu ea, Ion se remarcă prin agresivitate, pe care o consideră o
modalitate eficientă de a-şi impune punctual de vedere. Mai mult, Ion este o fire orgolioasă,
iar din moment ce este înrăit de Vasile Baciu, se evidenţiază ca o fire răzbunătoare şi
întreaga sa atentie se concentrează asupra ţăranului bogat, dorind sa-l faca de rusine.

Relaţia celor doi, evoluează previzibil, având in vedere comportamentul flăcăului şi

scopurile sale. Iniţial, are o atitudine pozitivă faţă de Ana, cu care se poartă ceva mai tandru,
dar odată obţinute pământurile acesteia, Ion devine agresiv si ulterior indifferent,
influenţând în mare măsură sfârşitul tragic al femeii. O secvenţă relevantă este cea de la
hora duminicală unde la finalul jocului, Ion se manifestă atent şi grijului cu Ana, în
încercarea de a o curta “Ion strânse la piept pe Ana cu mai multă gingăşie dar şi mai
prelung”. Firea ruşionasă a fetei îi temperează avântul lui Ion, dar nu îi anulează planurile,
deoarece flăcăul devine insistent. “Să vii Anuţă.. ştii tu unde!, zice Ion domol”. Această
întâlnire are menirea de a –I apropia, Ion încercând sa I se confeseze fetei pentru a o
sensibiliza o dată în plus. “Hei Anuţă, mult aleanu-I în inima mea”. În momentul în care Ion
înţelege intenţiile lui Vasile Baciu, de a nu se tine de promisiunea făcută, o trimite pe Ana,
pentru a cere pământurile. Lipsa izbândei îl scoate din minţi iar secvenţa în care o agresează
gratuit pe aceasta este semnificativă “o lovi greu peste obrazul drept şi apoi cu dosul palmei
repede peste obrazul stâng”. Secvenţa nu ilustreaza doar lipsa de consideraţie ci o totală
repulsie faţă de cea care urmează să îi dăruiască un copil “o mai trăsni încă şi peste ochii ce
il priveau cu spaimă”. Gestul de dispreţ “Ion scuipă spre ea răcorit” pune punct relaţiei
dintre cei doi, iar sfârşitul femeii este previzibil.

Dintre elementele de structura semnificative sunt modalităţil de caracterizare. În

construcţia personajului masculin autorul foloseşte atitudinea pluriperspectivismului,
comportamentul său reflectându-se diferit în ochi celorlalte personaje. Acelaşi flăcău este
descries ca un om harnic, şi remarcabil prin inteligenţa nativă de care dă dovadă, de către
doamna Herdelea. “Ion e băiat harnic, e săritor, e isteţ”, în timp ce de preotul Belciug e
descries ca un tânăr agresiv, cu un comportament amendabil “eşti un bătăuş şi un om de
nimic” . Un punct de reper în evoluţia ţăranului îl reprezintă întâlnirea cu Vasile Baciu la hora
duminicală, unde bogătaşul îl caracterizează scoţându-I în evidenţă statutul social precar
“sărăntocul”, fleandură, calic ţanţoş”, fapt ce-I adânceşte complexul de inferioritate şi îl
determină să se răzbune. În descirerea Anei, însă sunt utilizate modalităţi clasice de
caracterizare, astfel, portretul fizic al fetei este redat iniţial de către narator, acesta insistând
să-I surprindă o oarecare frumuseţe naturală, dar estompată de suferinţă. “buzele ei subţiri
care se mişcau uşor, dezvelindu-I dinţii cu strunguliţă, albi ca laptele şi gingii trandafirii”.
Într-un alt cntext portretul feteie este redat prin ochii lui Ion care trăieşte revelaţia
momentului căsătoriei cu o fată lipsită total de frumuseţe “fata aceasta uscată cu ochii
pierduţi în cap de blânzi, cu obrajii gălbejiţi, cu pete cenuşii şi care împopoţonată cum era
astăzi, părea şi mai urâtă”. Simplitatea Anei întruchipată pe chip este o dovadă a bunătăţii
ce trădează în principiu şi discreţia. Relevant este limbajul, acesta accentuează imaginea
omului rural, în special la Ion, care utilizează regionalism: “fleandură, rapandulă” şi expresii
populare “să mă moleşesc ca o babă neroadă”. De asemenea, limbajul flăcăului trădează
stări interioare tensionate, ce ascund un conflict interior. Astfel, se adresează injurios
“închide pliscul că te plesnesc de-ţi sar măselele tocmai în curtea bisericii”, această formă de
limbaj arată şi o reală lipsă de educaţie. Ana se remarcă printr-o simplitate a limbajului,
suferinţa fetei este concentrate într-o sintagmă devenită aproape leitmotiv “norocul meu,
norocul meu”.

Relaţia celor două personaje este in mre parte una tensionată, arătând conflictul
generat de mentalitatea lumii satului, în care săracii trăiesc vizibile frustrări şi invidii faţă de
cei bogaţi, nevinovaţi de averea lor.