Tipologia personajului Roman realist-interbelic-obiectiv

Ion
de Liviu Rebreanu
1. Apariție. Opera „Ion” deschide seria romanelor interbelice de factură realistă. A fost publicat în anul
1920.

2. Ion este personajul principal al operei, individualizat sub determinare psihologica (dezumanizat din
cauza dorintei de avere) si exponenintial sub determinare sociala (sarantocul devenit bogat in satul
transilvanean din secolul XIX). Din punct de vedere social, Ion este un fiu de taran fara pamanturi,
deoarece Alexandru Glanetasu statea mai bucuros in birt decat sa munceasca. Este cel mai iubit elev al
profesorului Herdelea, dar renunta la scoala, deoarece aceasta nu-i mai aduce un profit imediat. Ii era mai
draga munca ogorului si, de cand s-a facut baiat mare, Glanetasu nu a mai vandut nicio palma de pamant.
In urma casatoriei cu Ana lui Vasile Baciu, Ion detine pamantul ce-i ofera demnitate in lumea satului
traditional. Sub raport psihologic, Ion traieste un conflict puternic exterior determinat de o mentalitate
arhaica in care pamantul ii ofera omului demnitate, de aceea, Vasile Baciu, viitorul socru, il numeste ‘hot’,
‘talhar’ si ‘sarantoc’, fiindca ii aminteste de propria existenta. Decizia de a alege pamantul in locul iubirii
declanseaza conflictul interior ce se va acutiza odata cu casatoria Floricai cu George. Comportamentul
imoral al protagonistului care o va vizita pe Florica, va determina spanzurarea Anei, moartea acestuia,
incarcerarea lui George si batjocura femeii in sat. Din punct de vedere moral, eroul este definit prin
patima demonstrata atat fata de pamant, cat si de Florica. Comparatiile utilizate (‘pamantul ii era ca o
mama, mai drag ca ochiii din cap’) demonstreaza conceptia gresita fata de lume a protagonistului, ce va
determina casatoria cu Ana, fata pe care nu o iubeste. Atunci cand obtine pamantul mult dorit, acesta se
simte asemenea unui erou din basme, gata sa stapaneasca intreg pamantul.
3. Trăsătura dominantă a lui Ion, este lipsa de umanitate izvorâtă din patina oarbă pentru pământ în
numele căruia sacrifică iubirea.
O scenă semnificativă pentru tema generală a lumii este cea a horei, o pagină etnografică cu care se
deschide romanul, prin intermediul căreia se surprinde stratificarea socială în satul ardelenesc tradițional,
dar se insistă si asupra dansurilor populare, a atitudinii și comportamentul tinerilor, deoarece hora este
evenimentul duminical care adună întreaga colectivitate. La horă, lăutarii cântă în funcție de comanda
celui mai bogat dintre jucători, dar Briceag a mai pățit-o cu Ion, de aceea va cânta cum îi comandă acesta,
deși plătește George. Scena se deschide cu prezentarea de ansamblu a satului împărțit în două clase
sociale, intelectuali și țărani, dar cei din urmă sunt divizați în bocotani, ce stau alături de primar și preot, și
sărăntoci, care prin imaginea lui Alexandru Glanetașul sunt văzuți ca niște ”câini la ușa bucătăriei”. Ion o
invită pe Ana la joc, deși o iubea pe Florica, dar aceasta era săracă, pe când Ana avea pământuri și vite
multe. În finalul operei este descrisă o altă horă în care sătenii se bucură pentru sfințirea noii biserici.
Scena sărutării pământului, inspirată dintr-un eveniment real la care a asistat autorul, este cea care
evidențiază dezumanizarea personajului cauzată de această obsesie. Episodul este realizat in tehnică
naturalistă, surprinzând conflictul personajului dintre eros și thanatos. Ion, într-o luni de dimineață,
îmbrăcat în straie de sărbătoare, se aplecă peste pământ și îl sărută ca pe o ibovnică. Pământul este redat
prin comparația "ca niște mănuși de doliu", anticipând moartea tragică a personajului, determinată de
aceasta patimă. Înfiorat de gestul său, se uită împrejur să vadă dacă l-a observat cineva, dar sufletul i se
umple de o bucurie imensă, simțindu-se acum ca un erou din basme gata să stăpânească întreg ogorul.
Spre deosebire de incipitul operei când Ion, neavând pământ se simte ca un vierme pe care să-l calci în
picioare sau ca o frunza în vâltoarea vântului.
 Tipologia personajului Roman realist-interbelic-obiectiv

4. Elemente de structură și compoziție

Acțiunea este un element de structura sugestiv in construirea temei, deoarece urmareste evolutia
personajelor prin raportare la intamplari semnificative si la relatiile dintre acestea. Aceasta este structurată
riguros pe momentele subiectului, pe două planuri narative. În expozițiune, se fixează coordonatele
spațio-temporale reale. Satul Pripas, topos fictiv, se află în apropiere de Cluj și Cârlibaba. Drumul devine
un suprapersonaj care îl poarta pe cititor în universul satului ardelenesc și se suprapune prin personificare
cu destinul protagonistului. Prin scena horei sunt prezentate și personajele operei, împărțite în funcție de
clasa socială și avere. Intriga constă în hotărârea lui Ion de a se căsători din interes. Această modalitate de
căsătorie este specifică satului transilvănean (Vasile Baciu si Alexandru Glanetașul se căsătoriseră tot cu
femei bogate), dar Ion se individualizează, deoarece este lipsit de moralitate față de viitoarea soție.
Desfășurarea acțiunii se realizează pe două planuri, urmărind evenimentele ce vor marca existența lumii
transilvănene, aflate sub dominație austro-ungară. Ion va trece din clasa sărăntocilor în cea a bocotanilor,
dar nu se mulțumește doar cu pământul, fiind ispitit de glasul iubirii. Destinul familiei se zdruncină odată
cu sinuciderea Anei, urmată de moartea lui Petrișor. Deznodământul surprinde pedepsirea lui Ion care,
râvnind la Florica, este omorât de soțul acesteia, George este încarcerat, iar Florica ajunge de râsul satului,
spunându-se că este însărcinată cu Ion. Preotul Belciug se bucură de noua biserică înălțată grație
pământurilor lui Vasile Baciu, iar învățătorul Herdelea este nevoit să părăsească satul.
Conflictul este un element sugestiv in sustinerea temei si constă în confruntarea dintre două personaje,
forțe, idei, concepte. Specific romanului obiectiv, conflictul exterior este bine conturat, protagonistul
având divergențe cu toate celelalte personaje. Este violent cu părinții săi, cu Ana, cu George, dar și cu
lăutarii. Jignit de către Vasile Baciu, care îl numește "hoț", "tâlhar" și "sărăntoc", Ion se abține ca să nu îi
strivească fața gândindu-se la planul pe care l-a pus în aplicare. Față de George își dovedește ipocrizia,
deoarece i-a pizmuit întotdeauna pe cei bogați și apoi se comportă ca un prieten cu acesta numai pentru a
fi în preajma Floricăi. Este vinovat moral pentru eșecul existențial al personajelor din jurul său, fiind
principala cauză care o conduce pe Ana la spânzurătoare. Conflictul psihologic zugrăvit prin analiză
tradițională dovedește atitudinea cerebrală a lui Ion care își înfrânează sentimentele alegând o viață
comodă.

5. Incheiere
In romanul Ion, Liviu Rebreanu construiește un univers ficțional, pliat pe realitatea rurală a
începutului de secol XX ilustrând relația dintre om și pământ într-un mod original. Ion este o ființă
devorată de a poseda pământul în slujba căruia își ancorează toate forțele sufletești, dar nemulțumirea
sa cu sărăcia ce i-a fost data și renunțarea la iubire in favoarea pământului sunt condamnate de
atitudinea morala a autorului. Viziunea asupra vieții este realistă, de aceea in final autorul dedică opera
celor "mulți umili" gândind-o ca pe o lecție de luat aminte de către toți cei care vor mai mult decât este
posibil.