„Ion”de Liviu Rebreanu-Carcaterizare

Liviu Rebreanu este un prozator interbelic ce deschide seria marilor romane. Între cele
mai cunoscute romane ale sale se află „Ion”, publicată în anul 1920, „Pădurea
Spânzuraţilor”, publicată în anul 1922 şi „Răscoala” publicat în anul 1932. Prozatorul şi-a
propus a scrie romane despre problematica pământului în cele trei ţinuturi româneşti, proiect
rămas neterminat. Cu toate acestea, locurile natale se reflectă în romanul „Ion” care surprinde
probleme specifice Ardealului. Relaţia cea mai bine conturată în acest roman este cea dintre
Ion şi Ana.
Romanul este alcătuit din două părţi opuse şi complementare: „Glasul pământului” şi
„Glasul iubirii”, formate din 13 capitole. În roman sunt prezente două planuri prezentate prin
tehnica planurilor paralele şi anume viaţa ţărănimii şi viaţa intelectualităţii rurale.
Un prim element este reprezentat de incipitul romanului. Acesta se regăseşte în primul
capitol al romanului. Aici regăsim motivul drumului, întrucât ne este prezentat drumul ce
duce spre satul Pripas. Avem toponime reale, cum ar fi: Cluj, Cârlibaba, Jidoviţa, dar şi
hidronime, Someşul. Ne este descris treptat satul: crucea de lemn de la intrare, universul
zoomorf reprezentat de un câine şi o pisică, câteva case, cea a învăţătorului, cea al lui
Alexandru Pop-Glanetaşul care are o imagine dezolantă, cârciuma lui Avrum, iar în final apar
doi ţărani pe prisma cârciumei. Incipitul este de tip expozitiv, construit prin descriere. Un al
doilea element este reprezentat de final. Acesta se află în capitolul XII şi este unul închis.
Finalul se află în simetrie cu incipitul, deoarece este prezentat drumul, crucea de lemn,
toponime - Jidoviţa, hidronime - Someş, satul Pripas, cei trei Herdeleni, însă în ordine
inversă. Finalul exprimă o concepţie superioară a autorului asupra timpului arătând că el
conştientizează trecerea lui implacabilă şi conturând ideea ciclicităţii vieţii „Peste zvârcolirile
vieţii, vremea vine nepăsătoare”.
Perspectiva narativă este un alt element. Aceasta este obiectivă, datorită prezenţei
verbelor şi pronumelor de persoana a treia: „ vedea”, „mâncau”, „el”, „ea”. Naratorul este
omniscient, vocea lui e secondată rareori de un personaj atipic în lumea rurală, oloaga
Savista, care vede tot, ştie tot asemeni naratorului.
Conflictul este de asemenea un element. Acesta este de două tipuri, interior şi exterior.
Un conflict exterior bine conturat este cel dintre Ion şi Vasile Baciu. Acesta din urmă nu în
vrea ca ginere pe Ion, însă greşeala Anei în obligă să îşi dea fata. Ion trăieşte un conflict
interior între glasul iubirii şi glasul pământului, deoarece el o iubeşte pe Florica, dar îşi
doreşte foarte mult să aibă pământ, ceea ce ea nu îi poate oferi. Se poate vorbi şi de conflicte
secundare, între Ion şi Simion Butunoiu pentru o brazdă de pământ, sau între Ion şi George,
mai întâi pentru Ana şi apoi pentru Florica.
Romanul „Ion” ilustrează o galerie largă de personaje care se înscriu în cele două mari
planuri: al ţăranului şi al intelectualului. Reprezentanţi pentru ţărani îi avem pe: Ion,
Alexandru Glanetaşul, iar pentru intelectuali familia Herdelea, preotul.
Statul social este bine reliefat, întrucât personajul este construit în dependenţa
mediului. În relaţie cu estetica realistă, Rebreanu descrie drumul, satul, gospodăria şi omul.
Statutul social al lui Ion este anticipat încă din incipit. El este un ţăran sărac, mama sa,
Zenobia, a avut zestre, însă aceasta a fost risipită de tatăl său, Alexandru Glanetaşul. În
comunitatea lor rurală, satul Pripas, Ion este văzut ca o persoană impulsivă în relaţiile cu
ceilalţi săteni. Statutul social al personajului se schimbă prin căsătoria cu Ana, ceea ce îi
aduce pământ. Ana este fiica lui Vasile Baciu. Tatăl său este văduv, mama sa a murit când ea
era mică şi nu mai are alţi fraţi sau surori. Ana este o fată urâtă care îşi exteriorizează
complexul prin însingurare. Averea familiei sale este ceea ce îl atrage pe Ion şi motivul
pentru care o ia de soţie.
Din punct de vedere moral, Ion este o personalitate puternică văzută de critica literară
ca o stihie umană cu trăsături de caracter bine conturate. În funcţie de evenimentele din
propria viaţă, acesta manifestă anumite caracteristici morale. La început el este cinstit şi
harnic, vrea să câştige pământ prin forţe proprii, are respect faţă de familie, biserică şi şcoală,
e apreciat de învăţător şi iubit de preot, e ambiţios şi statornic în muncă. Mentalitatea
ruralităţii determină schimbări comportamentale şi caracteriale. Acesta devine viclean,
construieşte planuri diabolice, neţinând cont de părerile celorlalţi, dând curs instinctualităţii
umane. Devine lacom, mincinos, agresiv, nerespectuos şi fals în relaţia cu soţia sa. Din punct
de vedere moral, Ana are o fire timidă şi e retrasă. E ascultătoare faţă de tată şi supusă faţă de
soţ. E harnică, ţinând întreaga casă şi e grijulie ducând de mâncare la câmp tatălui şi
muncitorilor.
Statutul psihologic se reflectă în conflictele interioare ale personajelor, cum ar fi
conflictul interior al lui Ion între iubire şi pământ. Din acest punct de vedere acesta o iubeşte
pe Florica, însă se căsătoreşte cu Ana pentru averea sa. Ion este un personaj asupra căruia
planează vina morală a morţii Anei şi a copilului lor, care nu îi creează remuşcări, ci îl
determină să facă demersurile pentru intrarea în posesia pământurilor. Ana face parte dintr-o
familie monoparentală, trăind complexul orfanului. Absenţa mamei se accentuează la vârsta
luării marilor decizii ale fetei, de întemeiere a unei familii. Ana are o personalitate ştearsă şi e
vulnerabilă la ironiile sătenilor. Ea suportă în tăcere maltratarea din partea tatălui, dar şi a
soţului. Ajunge să comită un gest extrem atunci când se sinucide, influenţată de acţiunea
similară al altui sătean.
Ion îşi doreşte pamantul cu orice pret pe care il va obţine printr-o căsătorie convenabilă
pentru care îşi pune în aplicare planul seducerii Anei, moment surprins în capitolul
„Începutul”, la scena horei. Ion o ia pe Ana la joc şi îi spune că vrea să o vadă la locul ştiut
doar de ei. Deşi cea pe care o ia la joc şi pe care încearcă sa o cucerească este Ana, Ion are
sentimente pentru Florica, pe care o vede mai frumoasă ca oricând. O altă scenă
reprezentativă se regăseşte în capitolul „Nunta”. Aceasta reprezintă punctul culminant al
relaţiei dintre cei doi, însă Ana, fiind însărcinată, nu poate lua parte la joc, aşa că Florica este
cea care îi ţine locul. Ion joacă cu aceasta şi îşi imaginează că ea este adevărata lui mireasă.
Când Ana observă apropierea dintre cei doi începe să plângă, dar soţul său este mai preocupat
de suma de bani strânsă la nuntă, decât de motivele tristeţii soţiei sale. Relaţia celor două
personaje evoluează pe parcursul romanului. În primul episod, Ion este afectuos cu Ana şi
încearcă să se apropie de ea. În schimb în al doilea episod nu îl mai interesează de ea. Averea
sa era motivul pentru care Ion se apropiase de Ana, fiind căsătoriţi, averea ei era acum şi al
lui. Astfel, interesul lui Ion pentru soţia sa dispare, el revenind la adevărata sa iubire, Florica.
Romanul „Ion” de Liviu Rebreanu are o orientare tematică complexă.
 Tema –Romanul concentreaza doua teme, tema pamantului si tema iubirii. Un episod
relevant pentru prima temă se află în capitolul doi „Zvârcolirea”. În acest episod, Ion are o
atitudine ostilă faţă de pământ şi o atitudine de subestimare faţă de sine. Aflându-se pe câmp,
acesta este dezamăgit de mica porţiune de pământ pe care o deţine, comparată cu ce ar fi
putut avea. Încă de mic a iubit pământul mai mult ca pe o mamă şi îşi impune obţinerea
acestuia prin orice mijloace. Un alt episod reprezentativ pentru această temă se regăseşte în
capitolul nouă „Sărutarea”. La venirea primăverii, Ion merge să îsi admire pământurile, având
mult mai multe acum. Iubirea sa faţă de pământ este atât de mare încât ajunge să îl sărute.
Acesta nu îşi mai încape în piele de mândrie şi se vede „puternic ca un uriaş din basme”,
acum când visul său de a avea pământ s-a îndeplinit. Ambele scene refac evoluţia
personajului prin raportare la pământ. În prima scenă, Ion este dezamăgit de cât de puţin
pământ deţine, însă în cea de a doua scenă, el dobândeşte mult pământ, marea sa dorinţă
devenind realitate.
Tema iubirii este reprezentată de iubirea lui Ion pentru Florica, fata cea saraca si frumoasa.
Principala temă este însă cea a pământului. Dorinţa lui Ion de a avea pământ este mai presus de orice.
În concluzie, Ion este un personaj complex, care isi schimba comportamnetul in functie
de scopul lui principal si de persoanele care graviteaza in jurul sau.