Sinuciderea Anei si culpabilitatea morala a lui Ion

Savista Oloaga, cea care duce vorba in sat de obicei, o atentioneaza pe Ana cu privire
la faptul ca Ion o iubeste pe Florica. Vorbele oloagei o nelinistesc pe femeie, acestea avand
un impact puternic asupra ei.  
Ana nu isi mai gaseste rostul pe aceasta lume si intelege ca nu va fi niciodata tratata
omeneste de Ion, de aceea hotaraste sa-si puna capat zilelor, folosind streangul gasit in
grajd.
Pentru Ana, Ion reprezinta totul, asa cum ii si marturiseste: „Tu esti Dumnezeul meu,
Ioane”. Cand va realiza ca iubirea lui Ion pentru ea a fost doar din interes, Ana va se va simti
o prizoniera. Ea se indreapta catre moarte pentru a evita acest adevar sfasietor.
Ea va ajunge sa-l urasca pe Ion, pe care-l vede chiar in imaginea propriului copil, Petrisor.
Inainte de a se sinucide, Ana va patrunde in grajd, fiind uimita de intunericul de acolo.
Simbolic, trece de la imaginea luminii de afara, sugestie a fericirii pierdute, la intunericul ce
reprezinta ultima etapa a existentei sale. In momentul sinuciderii, Ana este caracterizata in
relatie directa cu pamantul, pe care nu-l mai poate atinge: „Deodata ii trece prin minte ca
acu are sa moara, se ingrozi si vru sa se intinda, sa atinga pamantul, sa fuga de moarte.
Dar degeaba misca picioarele caci nu gasea niciun sprijin”.
Asemenea lui Ion, si Ana aspira acum la pamant, sugestie de aceasta data a mortii.
Tema mortii se imbina acum cu aceea a erosului. Ana simte „o placere grozava,
ametitoare, ca si cand un ibovnic mult asteptat ar fi imbratisat-o cu o salbaticie ucigatoare”.
Inainte de a muri, Ana revede momentul care i-a schimbat destinul: „ca o fulgerare ii
mai trecu prin creieri noaptea, cuptorul, durerea, placerea”.
Textul contine semnele prevestitoare ale sfarsitului personajului feminin. Femeia
este victima fatalitatii, ea nu poate iesi din destinul sau.
Ion este vinovat moral de moartea Anei. El reprezinta unul dintre personajele care, in
mod indirect, prin vorbe, fapte etc, au determinat-o indirect pe aceasta sa isi puna capat
vietii. Ion este un sot indolent (nepasator), rece . Este manipulator si seducator la inceput,
inainte de a o lua de nevasta, dar dupa ce isi atinge scopul, devine cinic, insensibil,
dispretuitor. Dupa cum afirma George Calinescu, „Nu din inteligenta a iesit ideea seducerii,
ci din viclenia instinctuala, caracteristica oricarei fiinte reduse.”
Ion da dovada de o brutalitate extrema fata de Ana, nu tine cont nici macar de copilul abia
nascut - „Mi se pare ca am vazut-o intrand in grajd, mormai Ion fara sa se opreasca din
cioplit”. De aceea, in cele din urma, in Ana apare ideea de suicid.
Sinuciderea Anei nu-i trezeste barbatului regrete, pentru ca in Ana nu vede
decat garantia proprietatii asupra pamanturilor. In momentul in care o vede pe Ana moarta,
Ion nu simte niciun fel de remușcare. Dimpotriva, el se gandeste la faptul ca trebuie sa aibe
mare grija de baiatul lor pentru ca averea sa nu ii fie luata si sa ajunga iar in saracie.
Cu imaginea teribila a sotiei moarte in fata, pe Ion „il munci intrebarea cum a putut el
trai aproape un an in acelasi pat cu ea si sfarsi zicandu-si ca bine a facut ca s-a omorat”.  
Cazul Anei este tragic, dar nu cu mult diferit de al celorlalte femei din societatea
taraneasca. Sclava a sotului si a tatalui, aruncata de la unul la celalalt ca un obiect
nefolositor, Ana are o singura sansa, sa moara, asa cum de multe ori o  indemnase Ion.
George Calinescu afirma ca: “In societatea taraneasca din romanul lui Rebreanu, femeia
reprezinta doua brate de munca, o zestre si o producatoare de copii. O data criza
erotica trecuta, ea inceteaza de a mai insemna ceva pentru feminitate”.
Asadar, Ion este autorul moral al mortii Anei, el nedovedind niciun regret sau orice
alt fel de sensibilitate si compasiune umana in urma mortii sotiei.