Personaje:

1) Ion al Glanetașului, protagonistul și personajul eponim al romanului.

2) Vasile Baciu (tatăl Anei)

3) Zenobia Pop (mama lui Ion și soția Glanetașului)

4) Alexandru Pop (capul familiei Pop, poreclit „Glanetașul”, tatăl lui Ion-)

PAG 50 DESCRIERE GLANETAŞ

5) Zaharia Herdelea, învățătorul din Pripas-avea un câine

6) Florea Tancu (cu mustăți albe răsucite tinerește, cu niște ochi albaștri mari și blajini)

7) Maria (soția învățătorului; era fată de țăran de pe la Monor, dar pentru că umblase totdeauna în straie
nemțești și mai ales că s-a măritat cu un învățător, se simțea mult deasupra norodului și avea o milă cam
disprețuitoare pentru tot ce e țărănesc)

8) Briceag (lăutar)

9) Găvan (lăutar, un țigan urât și negru ca un harap)

10) Todosia (mama - Floricăi, văduva lui Maxim Oprea)

11) Holbea (lăutar, chior și are un picior mai scurt, iar la vioară are doar trei coarde)

12) Trifon Tătaru (mititel, cu părul gălbui și glasul subțire, se uită când la unul, când la altul, înfricoșat parcă să
nu se încaiere, fiincă amândoi îi sunt rude-primarul si chiaburul)

13) Ștefan Hotnog (un chiabur cu burta umflată ce și-o mângâie într-una parcă ar avea junghiuri)

14) Simion Butunoiu (fost învățător in sat-acum 20 de ani-mănâncă o pensie de cinci zloți pe lună și muncește
pământ mai abitir ca un flăcău. Uneori strănută așa zgomotos că toate femeile se întorc spăimântate, sau
se pornește pe tusa lui obișnuită cu care de multe ori scoală noaptea tot satul din somn)

15) Macedon Cercetașu (i-a fost dragă oastea și, cînd e beat, ș-acuma numai în comenzi nemțești se ceartă cu
nevastă-sa. Are o inimă de ceară și în 28 de ani nu și-a bătut nevasta niciodată. ,,Vaităr!”)

16) Savista (oloagă, luată din milă în casă de către George Bulbuc. Vară cu Florica și ceva neam cu nevasta lui
Trifon Tătaru. Are picioarele încârcite din naștere, iar brațele lungi și osoase ca niște căngi anume spre a-și
târî schulozenia, și o gură enormă cu buzele alburii de sub care se întind gingiile îmbălate, cu colți de dinți
galbeni, rari, și lungi, are glas aspru și speriat. Trifon o ține pe lângă casă ca să-I vadă de copii. Are 25 de
ani și tremură de fericire când aude lăutarii ori când vede vreo petrecere)

17) Părintele Belciug

18) Titu Herdelea (fiul învățătorului Herdelea, poet și naționalist; un tânăr de vreo 23 de ani, în haine curățele
si sărăcuțe, cu o cravată albastră-azurie la gulerul înalt și țeapăn, ras de mustăți și lung cât un par) pg 63
19) George Bulbuc (flăcău din satul Pripas, foarte înstărit; greoi, spătos și umeros ca un taur: umbla legănat și
cu genunchii înmuiați)

20) Ana (fată cu avere, dar nu atât de frumoasă ca Florica. Față lunguiață, arsă de soare, buze subțiri care se
mișcau ușor dezvelindu-I dinții cu strungulițe, albi ca laptele, și gingiile trandafirii de deasupra)

21) Florica (fiica văduvei lui Maxim Oprea, cea mai frumoasă fată din sat, însă fără zestre)

22) Aurel Ungureanu (student la medicină, pe care Laura îl simpatiza)

23) Roza Lang (soția celuilalt învațător și una dintre „iubitele” poetului Titu)

24) Laura (fiica învățătorului Herdelea)

25) Dumana-singura lor văcuță

26) Avrum (crâșmarul care se sinucide)

27) Simion Lungu

28) Aizic (fiul lui Avrum)

29) Filipoiu (doctor)

30) George Pintea (preot, iubitul și soțul Laurei)

31) Toma Bulbuc (tatăl lui George Bulbuc)

32) Ilie Onu (fratele de cruce a lui George Bulbuc)

33) Petre Ispas

34) Macedon Cercetașu

35) Virginia Gherman (altă "iubită" de a lui Titu)

36) Ghighi (sora Laurei)

37) Simion Lungu

38) Toader Burlacu

39) Ștefan Ilina

40) Cosma Ciocănaș

41) Laura – sora lui Titu

42) Ghighiţa – sora lui Titu

(șoseaua ce vine de la ) Cârlibaba

• Someș(când în stânga când în dreapta)

• Cluj (până la)

• (un drum alb mai sus de) Armadia

• satul Jidovița

• Bistrița

• (cealaltă șosea națională ce coboară din) Bucovina

• trecătoarea Bârgăului

• Pădurea Domnească (fagi tineri)

• Cișmeaua Mortului (unde picură apă de izvor răcoritoare, apoi cotește brusc pe sub Râpele Dracului)

• drumul trece peste Pârâul Doamnei (care se vărsa chiar lângă casa lor în Gârla Popii)

• Măgura Cocorilor

• o livadă mărișoară, presărată cu pomi, tăiată în două de o cărare ce cobora pînă la Gârla Popii și se oprea chiar în
spatele cârciumii lui Avrum

Povestire: - descriere împrejurări

- Casa cea dintâi este cea a învăţătorului Zaharia Heredelea

POVESTIRE

1. Șoseaua care vine de la Cârlibaba, întovărășind Someșul, când în dreapta, când în stânga, până la
Cluj şi chiar mai departe, se desprinde un drum alb mai sus de Armadia.

2. Acţiunea romanului începe în satul Pripas, drumul care conduce spre el este descris foarte
detaliat.

3. Satul parcă era mort, auzindu-se în răstimpuri doar frunzele copacilor. Casa învăţătorului Zaharia
Herdelea era cea dintâi de la intrarea în Pripas, descrisă ca fiind tăiată adânc în coasta unei
coline, iar pe prichiciul pridvorului, unde se spală dimineaţa învăţătorul, doamna Herdelea
străjuia o ulcică verde de lut. Apoi este descrisă casa lui Alexandru Pop-Glanetaşu, de peste
Pârâul Doamnei, venind mai apoi casa lui Macedon Cercetaşu iar mai apoi cea a lui Florea Tancu,
urmată de multe altele.
4. Duminica, toţi locuitorii satului Pripas se aflau adunați la hora tradițională, în curtea Todosiei,
văduva lui Maxim Oprea. Casa acesteia venea chiar de peste drum de bisericuţa bătrână.
Aceasta era foarte săracă, dând din rău în mai rău. (Acuma ograda-I goală bătătură, iar în
grajduri rage a pustiu o închipuire de vacă ştearpă şi veşnic flămândă).

5. Hora era alimentată de muzica celor trei lăutari, Briceag, Holbea (care era chior, avea un picior
mai scurt decât altul şi doar trei coarde la vioară) şi Găvan (un ţigan urât şi negru ca un harap).
Zecile de perechi dansau (băteau someşana), iar cu cât se înteţea cântecul, cu atât feciorii le
învârteau pe fete mai mult, ciocnindu-şi zgomotos călcâiele.

6. Nu o dată, ci de două ori chiar, Briceag încercase să oprească muzica deoarece îl dureau foarte
tare mâinile, însă flăcăii se năpusteau la el cerându-i să continue. La câţiva paşi de aceştia,
stăteau fetele nepoftite, având bucheţele de vâzdoage pestriţe pe care să i-l dăruiască unui
flăcău să-l pună în pălărie. Mai departe de horă erau bărbaţii, printre care şi Primarul, Ştefan
Hotnog care tot găsea fel de clenciuri primarului, ca să le arate celorlalţi că nu îi pasă de nimeni
şi Trifon Tătaru, care spera ca cei doi să nu se încaiere, căci amândoi erau rude cu el. Acolo se
mai aflau şi Alexandru Glanetaşu, pe prispă stătea Simion Butunoiu, împrejurat de Macedon
Cercetaşu, Cosma Ciocănaş, Simion Lungu, Toader Burlacu, Ştefan Ilina şi mulţi alţii. Pag 18
ultimul paragraf in caz ca

7. (Descriere Simion dacă trebuie) Macedon le comanda în stil milităresc să bea, sticla ajungând
până la urmă la Toader Burlacu goală. Acesta îi cere unui căprar să meargă la cantină la Avrum
ca să mai ceară, însă copilul îi refuză ordinul spunându-i că acesta nu-i va mai da pe gratis.
(nevasta lui Macedon avea bani însă nu îi dădea).

8. Savista, oloaga satului, era verişoara celei mai frumoase fete din Pripas, Florica şi neam cu
nevasta lui Trifon Tătaru. (descriere pag 20). Acesta o ţinea la casa lui ca să aibă grijă de copii.
Savista îi spune Mariei că Vasile Baciu, tatăl Anei, era beat, iar Maria vorbeşte cu ea într-un mod
umilitor.

9. La un moment dat, Briceag încheie dansul cu o apăsare aşa zdreavănă de arcuş încât i se rupe o
sfoară de la vioară şi se înfurie brusc de la comentariile lui Ion şi ale celorlalţi feciori, izbucnind în
vorbe urâte despre slujba sa. Ion, mirat de înjurăturile sale, îl ameninţă să tacă. În trecut, Briceag
o mai păţise cu Ion aşa că tace deîndată. Flăcăii îşi iau la revedere de la fete, iar Ion o trage mai
aproape pe Ana, spunându-i pe un ton domol să vină sub nuc. Ana, deşii tăcută, avea o privire
strălucitoare, bucuroasă şi îi cerea să îi dea drumul. În cele din urmă, fuge la celelalte fete,
spunându-I Margaretei lui Cosma Ciocănaş despre vorbele lui Ion. Aceasta era geloasă pe
celelalte fete din moment ce nimeni nu o invitase la dans, privind veşnic spre flăcăi ca nu cumva
să o poftească vreunul şi să nu vadă.

10. Deşii Ion era cu ochii pe Ana, nu putea să nu o zărească şi pe Florica, despre care îşi alungă un
gând. În cele din urmă, vorbii cu un băieţel despre o sticlă de rachiu, cu zece bucăţele de zahăr în
ea, acesta spunându-i că i-o dăduse mamei sale să o ţină. Ion o luă de la mama sa, oferindu-I o
gură iar apoi merse după Ana, care îl întâmpină nerăbdătoare sub nucul cel bătrân. Când băiatul
îi oferii din rachiu, însă, Ana refuză spunându-i că îi este silă când îi simte mirosul, deoarece tatăl
ei se îmbăta pe fiecare zi. La implorarea lui Ion, aceasta ia, totuşi, o gură, spunând că are gust de
otravă, apoi se lăsă o linişte lungă între cei doi tineri. Ana i se plânge în cele din urmă că tatăl ei
 era decis să o mărite cu George. Feciorul, însă, nu ştia dacă îi era dragă Ana, căci pe Florica
simţea că o iubea mai mult, însă îi făcea curte lui Ana pentru că era mai bogată ca Florica. În cele
din urmă, acesta o cuprinse brusc şi o sărută, fiind văzuţi chiar în acel moment de Ilie Onu, care
era frate de cruce cu George şi căuta fiecare oportunitate să îl rănească deoarece în trecut, la o
nuntă, îl bătuse.

11. George îl învăţa pe Briceag un cântec nou când Ilie sosii la ei. Aceştia se certară lung pe băutură,
aproape aprinzându-se o bătaie.

12. Preotul Belciug, împreună cu doamna Maria Herdelea, cu domnişoara Laura şi Titu veniră şi ei la
sărbătoare, iar Florea Tancu îl poftii să vadă petrecerea lor. Doamna Herdelea acceptă, spunând
că îi plac petrecerile poporului. George se băgase şi el printre superiori, fiind cât mai aproape de
popă şi familia învăţătorului. DESCRIERE TITU PATGINA 27

13. Titu intră în vorbă cu George, întrebându-l de Ion. Atunci Ilie Onu le spuse celor doi că îl văzuse
pe Ion în grădină, sub nuc, cu Ana. Acest lucru îl şocă pe George, căci Ana îi fusese făgăduită de
nevastă. (Era greoi, spătos şi umeros ca un taur, umbla legănat şi cu genunchii înmuiaţi)

14. Atât George, cât şi Florica stăteau supăraţi, George ştia că Florica se gândea la aceleaşi lucruri ca
şi el, iar acesta se uşură ştiind că nu e singur. Apoi îşi promisese că va juca doar cu Florica.

15. Chiar când lăutarii anunţară că cântecul va începe din nou, Vasile Baciu sosii şi el, fiind foarte
beat. Îşi recunoscu păcatele preotului Belciug, spunându-I că bea din cauza Anei, care nu îl
asculta deloc. Pe când preotului Belciug nu îi plăcea prezenţa lui Vasile, Titu încerca să îl
înrăutăţească şi mai mult. Când Vasile îl văzu pe George, acesta începu să îl laude faţă de
părinte, spunându-i că e ginerele lui, iar George încerca să îşi ascundă supărarea, spunându-i că
e de acord.

16. Vasile începe să strige după Ana, însă George, ruşinat, îl anunţă că aceasta se afla cu Ion în
grădină, sub nuc. La auzirea acestor vorbe, se aruncă cu pumnii asupra Anei, care tocmai ce
venise la auzirea strigătelor lui, însă între timp îl văzu şi pe Ion şi începu să urle la el, apoi
încearcă să îl bată, însă cei doi fură despărţiţi de câţiva flăcăi. Între timp, Ana fugise acasă, iar
preotul profită de acest scandal şi plecă, spunând că astfel de destrăbălaţi trebuiesc daţi pe
mâna jandarmilor şi că Ion ar fi trebuit să îl lovească.

17. Prietenii lui George stăteau şi priveau din depărtare, cu drag, iar mai târziu veniseră şi George şi
Ilie. Unii oameni plecaseră acasă, alţii la cârciuma lui Avrum. Ion le porunceşte lăutarilor să cânte
din nou, în ciuda lui George, care voia să nu pară supărat faţă de ceilalţi, apoi îşi promise că nu le
va mai da niciodată ţiganilor bani. La sugestia lui Ilie Onu, o luată cu toţii spre cârciumă.

18. DESCRIERE CÂRCIUMĂ PAG 35. Când George şi prietenii lui sosiră, toată lumea dezbătea ce se
întâmplase la joc, opiniile fiind înjumătăţite (Baciu şi Ion). Avrum îi întreabă pe băieţi cine va
plătii rachiul, scoţând până la urmă banii de la George, care şi-i scoase dintr-o pungă soioasă.
 Încurând, ajunseră şi feciorii şi lăutarii care plecaseră de la văduvă.

19. Toată lumea petrecu până seara. Ion se simţea încă ruşinat de scandalul pe care îl făcuse Vasile
Baciu, prinzând o dorinţă violentă de a lovii, de a sparge şi de a se descărca ca să se răcorească.
Atunci, ascultându-l pe George cum cânta, îşi dădu seama că nu flăcăul era cel care îl anunţase
pe Vasile că era cu Ana, ci Ilie Onu. Acesta, totuşi, îşi puse în gând că trebuie să îl bată pe
George. Atunci intră în cârciumă Titu Herdelea, care căzuse împreună cu familia sa de partea lui
Ion, cu care dădu noroc. După ce Ion îl petrecu afară, aceştia discută despre planul lui Vasile cu
George şi cum Ana nu îl vrea, iar într-un sfârşit îi promite că o să îl bată pe George. (pg 40)

20. Titu nici nu mai merse acasă, căci voia să aiba ce povestii celor de la Armadia. Se plimbă de
douăzeci de ori de la uliţă până la cârciumă, însă inzadar, căci Ion nu îndrăznea să se ia de
George. La miezul nopţii, însă, lăutarii voiau să plece şi îşi cerură plata, însă George refuză,
spunându-I că nu a strâns nici un ban de la feciori. Atunci, Ion se sculă de la masă şi îi poruncii să
plătească, iar cei doi începură să se bată. Nu îi oprea nimeni, însă, căci voiau să vadă întâi cine
era mai tare, iar Avram îi dădu afară din cârciumă. Până la urmă, Ion făcu rost de un par şi îl lovii
aşa de tare pe George încât acesta căzu la pământ, iar Ion nu mai făcu nimic altceva decât să se
uite triumfător la el.

21. După ce mai povestiră un răstimp în faţa crâşmei, toată lumea se împrăştie acasă. Ion se gândii
să treacă pe la Ana, însă voia ca aceasta să afle de isprava lui de la alţii, ca să îl vrea mai mult.

22. Ana stătea în fundul portiţei, văzându-l cum îl duceau pe George şi era mulţumită că nu fusese
Ion cel care fusese zdrobit. Acest lucru o făcu să simtă şi mai multă iubire faţă de Ion. Când îl
văzu trecând pe lângă portiţa ei, îl strigă în şoaptă ca să nu îl trezească pe tatăl ei, care dormea
pe prispă. Ion, însă, îşi continuă drumul până îl prinse Titu din urmă. Acesta, care nu prinsese să
fie spectator la bătaie, îl întreabă ce s-a întâmplat, însă Ion nu îi dădu prea multe detalii,
spunându-I doar că s-a răcorit, apoi se despărţiră la miezul nopţii.
CAPITOLUL II ZVÂRCOLIREA
1. Zenobia îl trezeşte pe Glanetaşu, apoi şi pe Ion, după ce hrăneşte găinile. Ion dormea în podul cu
fân de deasupra grajdului mereu. Acesta, fiind mai harnic decât Glanetaşu, coborî repede în
ogradă. Când mama sa văzu că se culcase în cămaşa de sărbătoare şi o mai şi murdărise, acesta îl
certă, întrebându-l cu cine se bătuse, iar Ion îi răspunde, apoi se schimbă şi se spală în Pârâul
Doamnei (se vărsa chiar lânga casa lor). Îl întreabă, apoi, pe Glanetaşu dacă se va duce la notar,
înainte să plece la cosit. La cosit, se întâlneşte cu Simion Lungu, dar acesta îşi continuă drumul
până în inima hotarului. Familia Pop avea doar trei petice de pământ: fâneaţa, spre care mergea
Ion acum şi două porumbişti.

2. Odată ajuns, „Cu o privire setoasă, Ion cuprinse tot locul, cântărindu-l. Simţea o plăcere atât de
mare, văzându-şi pământul, încât îi venea să cadă în genunchi şi să-l îmbrăţişeze.”. Privind în
perspectiva deschisă, simţea cum „Porumbiştile, holdele de grâu şi de ovăs, cânepiştile,
grădinile, casele, pădurile, toate zumzeau, şuşoteau, fâşâiau, vorbind un grai aspru,
înţelegându-se între ele şi bucurându-se de lumina ce se aprindea din ce în ce mai biruitoare şi
roditoare. Glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului, copleşindu-l.”. Acest glas al
pământului l-a determinat pe Ion să renunţe la studii – cu toate că învăţătorul său, Zaharia
Herdelea, îi preţuise înzestrarea intelectuală –, după ce urmase, cedând insistenţelor
învăţătorului, vreme de două luni cursurile la „şcoala cea mare din Armadia”.

3. Ana soseşte şi ea, cu mâncare pentru tatăl ei şi cosaşii angajaţi, aflaţi ceva mai în deal, iar Ion o
întâmpină cu relativă răceală. După întâlnire, fata îl va vedea pe iubitul ei, în vale, sărutând-o pe
Florica, ceea ce o face să constate cu amărăciune că tot nu este iubită.

4. Despre Vasile Baciu naratorul afirmă că fusese sărac şi că „S-a însurat cu o fată bogată şi urâtă,
dar a iubit-o ca ochii din cap, căci ea îi întruchipa pământurile, casa, vitele, toată averea care-l
ridicase deasupra nevoilor.”. După moartea femeii însă, datorată unei naşteri dificile, prilej cu
care şi-a pierdut şi băiatul aşteptat, tatăl Anei începuse să bea şi să îşi respingă fiica pe care o
asimila cu copilul ce provocase moartea soţiei.

5. Toma Bulbuc îl sculase pe preotul Belciug, plângându-i-se de Ion şi cum acesta îl bătuse pe
feciorul său, iar pentru că Toma era foarte darnic bisericii, i s-a promis că îl va dojenii pe bătăuş.
George, înafară de o dungă vânătă pe spinare, era teafăr. Titu, deşii voia să le spună celor din
familia lui care mai de care minciuni despre bătălia de aseară, foloseşte cumpărarea a nişte
tutun să se documenteze de la Avrum, din moment ce nu fusese acolo la momentul faptei.
Avrum refuză să îi spună vreun detaliu, însă norocul lui Titu fu că îl întâlnii pe Dumitru Moarcăş,
de care a aflat destule încât să-şi formeze o idee. Toată familia Herdelea era de partea lui Ion.
După ce povestiră toată întâmplarea, Titu plecă la plimbare, spre Jidoviţa.

6. Iar despre Titu aflăm că „era mândria familiei”, cu toate că nu reuşise să termine liceul (acuzase
mai întâi conflicte cu profesorii, apoi a renunţat când taxele examenelor date în particular se
 dovediseră a fi prea mari pentru puterile Herdelenilor), datorită unei poezii care i se publicate de
către revista Familia. Toate acestea sunt relatate în drum spre casa învăţătorului evreu din
Jidoviţa, cu a cărui soţie, Roza Lang, tânărul de douăzeci şi trei de ani intenţiona să întreţină o
relaţie pasională, fiind şi îndrăgostit platonic de Lucreţia, fiica profesorului de matematică
Valentin Dragu din Armadia. Deoarece nu o găsise acasă, în Jidoviţa, fiind doar soţul ei acolo, se
va mulţumi cu satisfacţia de a relata ajutorului de notar (Hornstein) conflictul dintre Ion şi
George Bulbuc.

7. DESCRIERE FAMILIA HERDELEA PAG 68

8. În legătură cu acelaşi conflict vor discuta şi membrii familiei Herdelea cu preotul Belciug, ei
luând apărarea vecinului lor; drept urmare, preotului, care se pronunţase în favoarea lui George,
„Apărarea lui Ion de către familia Herdelea i se părea o jicnire personală. De altfel, din ziua când
a intrat învăţătorul în sat, a cam simţit el că umblă să-i sape şi să-i ştirbească autoritatea.”.

9.

CAPITOLUL III IUBIREA

Preotului Belciug – cel căruia „Văduvia şi străşnicia i-au dobândit faima de sfânt. Veneau la dânsul
oameni şi din al cincilea judeţ, să le citească sau să-i spovedească.” – faptul că familia Herdelea luase
partea lui Ion, pe care el îl condamna pentru disputa cu George, îi provoacă iritare, deoarece avea „o fire
încăpăţânată. Orice contrazicere îl întărâta şi îl chiar îl chinuia.”, astfel încât ajunge să îl certe pe flăcăul
socotit vinovat, în biserică, în timpul predicii duminicale, „numindu-l capul tuturor relelor din sat.”.
Ruşinat, Ion socoteşte o vreme că ar fi bine să renunţe la ideea căsătoriei cu Ana, dând astfel urmare
cuvintelor preotului, şi promite Florică să o ia de soţie.

Pe de altă parte, drept urmare a aceluiaşi act al preotului, familia Herdelea se nelinişteşte, căci îşi
înălţase casa pe un teren al bisericii, oferit de către comună ca parte a contractului de muncă al
învăţătorului, dar fără vreun „înscris” care să ateste dreptul de a construi acolo: „Primejdia o simţea bine
toată familia şi tocmai din pricina aceasta ura împotriva preotului creştea fără voia lor, din ce în ce mai
puternică, aţâţată parcă de mâna soartei.”.

Zile mai senine cunoaşte Laura, fiica mai mare a Herdelenilor, pe care o curtează George Pintea, un
student teolog care o cunoscuse la băile din Sângeorz, cu prilejul unui bal din anul precedent şi drept
urmare acesta „Prin şaptezeci şi nouă de scrisori şi cărţi poştale, ce i le-a trimis pe urmă, şi-a dezvăluit
încetul cu încetul pasiunea pe care i-a aprins-o frumuseţea, blândeţea, cultura aleasă şi celelalte calităţi,
descoperite de dânsul dintr-o singură ochire, dar aşa de numeroase că i-a trebuit mai bine de un an de
zile şi atâta hârtie până să le înşire pe toate.”. La început atrasă, Laura se va îndrăgosti însă de studentul
în medicină Aurel Ungureanu, în ciuda preferinţei părinţilor ei pentru teolog, care afirmase, într-o
scrisoare de cerere în căsătorie, a optzecea, adresată învăţătorului, că nu doreşte zestre („Cred de prisos
să vă amintesc că chestiunile materiale îmi sunt cu totul străine şi indiferente.”). Drept urmare se
împotriveşte, purtată de sentiment, acestei căsătorii, până când Ungureanu o va sfătui să accepte
mariajul, dându-i de înţeles că nu îl interesează o legătură formală cu ea, ceea ce Laura va fi gata să şi
facă.

Acea discuţie cu Aurel avusese loc la o „sindrofie” dată pentru prietene de Laura şi Ghighiţa, existând
obiceiul ca fetele „inteligenţei” satelor din zonă (intelectualitatea rurală) să se întâlnească în fiecare
duminică la câte o familie. Pentru că Titu se simţea stânjenit de gălăgia şi aplombul fetelor, „care-l
plictiseau cumplit fiindcă toate îl iubeau mai mult sau mai puţin şi-i cereau poezii.”, pleacă spre Armadia,
unde voia să-şi întâlnească iubita platonică, pe Lucreţia, dar renunţă cuprins de inspiraţia creaţiei
poetice, nefructificată însă, pentru a se întâlni apoi din întâmplare cu Roza Lang. Soţia învăţătorului
evreu din Jidoviţa „trăia fără nici o ţintă lămurită, mângâindu-se doar cu gândul că şi-a greşit de la
început viaţa, când s-a măritat cu un bărbat nedemn de ea. Dorea însă o iubire mare prin care să
răzbune de toate decepţiile; şi deoarece nu-i ieşise în cale nici una mare, se mulţumea chiar cu iubiri mai
mărunte şi mai variate.”, astfel încât declaraţiile de amor ale junelui Herdelea („-Te iubesc nebuneşte!
De când te-am văzut întâia dată te port în suflet ca pe o comoară nepreţuită.”…) vor fi uşor acceptate.

În urma episodului Roza Lang, Titu se întâlneşte, pe drumul spre casă, cu Ion, căruia îi spune că aflase de
la un funcţionar al judecătoriei din Armadia cum că Simion Lungu – ţăran în al cărui pământ, vecin cu al
său, Ion intrase cu câteva brazde, mutând însemnele de hotar, şi cu care se bătuse din această pricină –
îl reclamase, dar flăcăul nu dă importanţă faptului. Îl preocupă necesitatea unei căsătorii cu Ana, în
condiţii în care tatăl ei se împotrivea, solicitându-i un sfat „domnişorului”, iar acesta i-l şi oferă: „– Dacă
nu vrea el să ţi-o dea de bunăvoie, trebuie să-l sileşti!”. Drept urmare „Flăcăul tresări. I se păru că în
minte i s-a deschis deodată o dâră luminoasă care îi arăta lămurit calea. Oftă prelung, parcă i-ar fi căzut
o povară uriaşă de pe inimă.”.

Capitolul IV- Noaptea

„De când a văzut că Ion se înstrăinează de Ana din ce în ce mai rău, George Bulbuc a început într-adevăr
să meargă mai în fiecare seară pe la Vasile Baciu. Fata îi era acum mai dragă. Gălăgia ce se făcuse în jurul
ei, din pricina lui Ion, i se părea că a înfrumuseţat-o şi i-a ridicat preţul.”, pe când Ana, care „A crescut
singură, lipsită de o dragoste părintească mângâietoare.”, odată cu moartea mamei, căci „Tatăl ei o
iubea, dar cu o iubire plină de toane.”, a rămas cu inima la Ion, în care „descoperise deodată tot ce-i
dorea inima.”. Tristeţea pricinuită de îndepărtarea flăcăului i s-a risipit când Ion o aşteaptă într-o seară
lângă poarta ogrăzii, hotărât să o cucerească prin „dibăcie şi şiretenie” în relaţiile cu ea.

Are loc procesul intentat de Simion Lungu cu sprijinul preotului Belciug, acesta din urmă „crezând că
izbind pe feciorul Glanetaşului are să simtă lovitura şi familia Herdelea.”. La proces însă Ion şi Simion se
împacă – reclamantul acceptând retragerea plângerii cu promisiunea de a i se restitui cele trei brazde
furate –, ca urmare a sfatului primit la faţa locului de la un bătrân. Dar nu cedează preotul, socotindu-se
afectat în orgoliul său prin retragerea reclamantului, şi în mărturia depusă îl acuză pe Ion de tulburarea
liniştei satului; drept urmare, Ion va fi condamnat la două săptămâni de închisoare, cu executare
ulterioară a sentinţei. Simţindu-se umilit, acesta va solicita învăţătorului să-i redacteze o reclamaţie, iar
învăţătorul cedează, cu precauţia minimă de a o pune pe Laura să scrie textul.

După ce a trimis o telegramă în care îşi anunţă fericirea de a-i fi acceptată cererea în căsătorie soseşte la
casa Herdelenilor şi George Pintea, acceptat cu bucurie de către toţi, deşi în noaptea următoare „Laura a
visat numai pe Aurel, care părea c-o iubeşte nebuneşte şi voia să se împuşte din pricina lui Pintea”. În
cadrul unei discuţii purtate între patru ochi, învăţătorul îşi anunţă viitorul ginere despre limitarea dotei
la un „trusou modest”, însă „Pintea a protestat că n-are nevoie de nici o aţă, că Laura e cea mai mândră
comoară din lume”.

Pentru a se iubi cu doamna Lang, Titu îl duce pe soţul acesteia la petrecerea vânătorilor din cârciuma lui
Neumann, de unde ştia că învăţătorul evreu nu se va depărta până în zori. O găsi dormind – după ce o
avizase că va veni –, iar când se culcă lângă ea „Corpul Rozei se răsuci şi se lipi de Titu care, simţindu-i
căldura, îl încolăci cu amândouă braţele şi-l strânse sălbatec parcă să-i sfărâme oasele. Sânii plini cu
sfârcurile roze, îi ardeau pieptul. În îmbrăţişarea aprinsă femeia se zvârcolea gemând cu ochii închişi…”.

Ion face şi el progrese, meşteşugite, în relaţia cu Ana, căci „vorbea puţin. Prin tăcere urmărea să
deştepte mai mult iubirea în inima Anei, să se facă mai dorit. Voia să-l cheme ea tot mai înlăuntru. Astfel
ajunse din uliţă în poartă, apoi în ogradă, pe urmă pe prispă… Acum mai trebuia să pătrundă în casă.”.
Ceea ce se întâmplă, într-o noapte când Vasile Baciu dormea toropit de alcool, nu într-atât încât să nu
audă „ţipătul scurt” al Anei care îşi pierdea virginitatea, dar nu protestează, socotindu-l pe George autor
al faptei alăturate patului său. În timpul acesta George, căruia „Carnea îi tremura de scârbă”, stătuse
ascuns în şanţul din faţa casei.

Capitolul V - Ruşinea

Într-o discuţie întâmplătoare, „Ion, cu limba dezlegată de băutură, povesti lui Titu cum stă cu Ana.”,
precizând că o socoteşte gravidă „Şi de n-a rămas până acuma mai are vreme să rămână! Adăugă apoi cu
un râs larg care-i dezvălea gingiile roşii şi-i întipărea pe faţă atâta răutate şi încăpăţânare, încât Titu se
înfricoşă”.
Are loc logodna dintre Laura şi George Pintea, susţinută financiar de un împrumut bancar al
învăţătorului, de o mie cinci sute de zloţi, de la Banca Someşana. „În atmosfera caldă George, cu ochii
înflăcăraţi, plimbându-se prin casă cu mâinile la spate, începu să-şi desfăşoare planurile de viitor, despre
apostolatul ce-l are de îndeplinit în satul de la marginea românismului, unde primejdiile sunt mai mari,
datoriile mai multe, munca mai grea… Povesti cum în Vireag, comuna din Sătmar unde este numit el să
păstorească, românii nici nu ştiu româneşte, încât sunt siliţi să spună pe ungureşte că sunt români.”, o
sarcină pe care nu ar lua-o „fără o tovarăşă de viaţă ca Laura, ea însăşi o româncă entuziastă.”. După
plecare, tatăl spune fiului „că s-a pripit, că nu-i place ce a văzut aici, că se bagă într-o ceată de calici care
mai umblă să-şi ascundă mizeria prin sforăială în vorbe ca şi în fapte”, pe când în casa logodnicei „O
bucurie mare stăpânea toată familia. De-abia acum îşi dădeau seama de norocul Laurei.”

Pe când Laura se pregăteşte sufleteşte, recunoscătoare fiind pentru dezinteresul arătat de George în
privinţa zestrei, pentru o iubire matrimonială curată şi harnică, „Titu, căzut în mrejele iubirii pătimaşe,
nu mai trăia decât pentru Roza Lang. După câteva întâlniri, femeia îi cucerise toate gândurile şi toate
simţurile.”, până când lumea începu să vorbească, ceea ce îl determină pe tatăl său, temător de
izbucnirea vreunui scandal, să-i găsească un post de ajutor notar în comuna Gargalău, pentru a-l
îndepărta de obiectul ispitei.

Dându-şi seama – în urma discuţiei lămuritoare cu George Bulbuc, care surprinsese întâlnirea amoroasă
din casa fetei – că Ana este însărcinată cu Ion, tatăl ei o bate sălbatec: „porni să-i care pumni în cap, în
coaste, în burtă, cu o iuţeală fulgerătoare, gâfâind şi mugind”. Cu toată suferinţa ei fizică şi psihică, Ana
trăieşte puternic bucuria sarcinei, atunci când simte în pântece „câte o uşoară zvâcnire”. Este trimisă de
Vasile Baciu la Ion, să rezolve problema căsătoriei, dar Ion o primeşte cu indiferenţă, pretinzând o
întrevedere cu tatăl ei, pentru „tocmeală” şi „învoială” asupra zestrei. Ca urmare a atitudinii lui Ion,
Vasile Baciu continuă să o bată până ce „Fata se jigări ca o scoabă de atâtea bătăi, încât abia se mai ţinea
pe picioare.”. Situaţia însă pare să-l bucure pe tatăl copilului, cel care, într-un schimb de replici pe
această temă cu Laura, socotise „că bine-i face! Lasă s-o bată zdravăn, că i se cade!”.

Capitolul VI - Nunta

Ajuns în Gargalău, în calitate de ajutor al notarului evreu Friedman, cu care se înţelege bine pentru că îi
aminteşte de familia pe jumătate evreiască a iubitei sale, Roza Lang, Titu Herdelea constată discrepanţa
dintre nivelul de viaţă al populaţiei maghiare şi româneşti, exprimată şi de aşezarea spaţială a
locuitorilor celor două etnii, de înfăţişarea gospodăriilor: „În mijloc se înălţa trufaşă, cu un cocoş alb în
vârful turnului, biserica ungurească nouă, iar în apropiere şcoala satului, cu coperişul roşu de ţiglă, cu
două etaje, severă şi poruncitoare ca o stăpână nemiloasă. Prinprejur se înşirau numai case bune, cele
mai multe de piatră cu ogrăzi largi, acareturi bogate, vite frumoase. Pe la margini, ca nişte cerşetori
flămânzi, se răzleţeau bordeie murdare, umile, învelite cu paie afumate şi, într-un colţ, ruşinoasă, se
ascundea parcă bisericuţa românească de lemn, dărăpănată, cu turnuleţul ţuguiat de şindrilă
mucigăită.”. Dar Titu este totuşi patriot şi entuziast, considerând în sine că locul arată, la modul simbolic,
ca „O cetate încercuită de o oştire desculţă!”.
Aflând despre redactarea reclamaţiei lui Ion de către Zaharia Herdelea – Ion spusese, chemat fiind la
judecătoria din Armadia, cine o scrisese, în ciuda promisiunilor sale repetate de a nu dezvălui autorul,
făcute învăţătorului –, preotul Ion Belciug îl socoteşte pe flăcău drept unealtă a Herdelenilor împotriva
sa şi decide să-l împace cu Vasile Baciu. Întrevederea dintre familia fetei şi a flăcăului se va termina fără
o conciliere de fapt, doar cu un început de negociere a zestrei, căci Ion pretinde toată averea lui Vasile
Baciu, pe când acesta nu acceptă să dea decât „cinci locuri şi o pereche de boi”, pentru că, afirmă el, „nu
vreau să rămân pe drumuri şi s-ajung la bătrâneţe să cer de pomană”. După săptămâni de tocmeală însă
Vasile Baciu „Primi să-i dea zestre toate pământurile şi amândouă casele, cerând doar să fie scrise, după
cununie, pe numele amândurora.”.

În Gargalău, Titu Herdelea realizează, după o convorbire cu preotul român din sat, vanitatea existenţei
sale, comparând-o cu viaţa grea dusă de ţăranii români („Ce folos că citea tot ce-i cădea în mână
împuindu-şi mintea cu gândurile altora, dacă nu căutase să ştie ce se petrece în jurul său? Ce să mai
închipuieşti drame şi tragedii pentru glorie, când în faţa ta se desfăşoară tragedia unui popor întreg, mai
dureroasă în muţenia ei decât orice născociri romantice?”) şi se decide să devină luptător în folosul
neamului său. Drept urmare, atunci când Friedman îl trimite să pună sechestru pe bunurile datornicilor
la impozitare, o face dar numai în cazul maghiarilor, nu şi al românilor, ceea ce îi aduce concedierea.
Lucrul nu-l supără prea mult, îi va provoca însă un mic şoc vestea, primită de la mama sa, că în absenţa
lui Roza Lang a fost „în stare să se ţină până şi cu practicantul notarului…”.

Cum familia Herdelea nu plătise de câteva luni ratele pentru mobila de salon achiziţionată la insistenţele
fetelor, firma care o vânduse îl dă în judecată pe Zaharia Herdelea, însă avocatul reprezentant al firmei îi
propune, după procesul soldat cu o decizie de vânzare la licitaţie a mobilei, să o cumpere el, urmând ca
să i se plătească lui ratele restante şi dobânda aferentă, ceea ce învăţătorul acceptă.

Are loc nunta Laurei – în Armadia, „la berăria Rahova, în sala de la etaj pe care berarul o împodobise
feeric şi unde se adună toată domnimea din Armadia şi împrejurimi.” –, apoi nunta lui Ion, care dansează
pătimaş cu mai vechea sa iubită, Florica. Văzându-i, „Ana tresări ca muşcată de viperă. Simţi că nădejdile
ei de fericire se risipesc şi că ea se prăvale iar furtunos în aceeaşi viaţă nenorocită.”.