Ion

Romanul „Ion”, scris de Liviu Rebreanu, a apărut în perioada interbelică

și reprezintă o adevărată capodoperă a literaturii române, acesta înfățișând într-o
manieră realistă universul satului ardelenesc din primele decenii ale secolului al
XX-lea. Întrucât este un roman realist și obiectiv, în opera lui Rebreanu se
reflectă foarte bine viziunea autorului asupra satului românesc, iar acest lucru
este redat atât prin autenticitatea universului creat, cât și prin complexitatea
personajelor.
Naratorul este omniscient, impersonal, îşi asumă punctul de vedere al
personajelor, prezentându-le dramele, dar nu formulează sentinţe, nu emite
judecăţi, nu empatizează cu ele. Spre exemplu, sinuciderea Anei, moartea violentă a
lui Ion sunt prezentate cu indiferenţă, cu detaşare.
Tematica romanului este complexă: socială (evidenţierea relaţiilor de tip
capitalist, a mentalităţii satului ardelenesc potrivit căreia omul respectat este
cel bogat); de familie (Glanetaşu, Herdelea, Baciu, Bulbuc); erotică(Ion-Florica);
a cuplului Ion-Ana (din interes), George-Florica, Zaharia-Maria, Laura-George;
psihologică(analizarea stărilor, trăirilor, reacţiilor, atitudinilor, gesturilor,
sentimentelor eroilor), condiţia intelectualului rural (învăţătorul Herdelea,
părintele Belciug).
Problematica pământului este particularizată în confruntarea dintre două
pasiuni puternice ale aceluiaşi personaj, Ion, care îşi manifestă iubirea pentru
pământ şi iubirea pentru o singură femeie, Florica.
Maniera realistă de ilustrare implică şi dezvoltarea caracterului
monografic, prin prezentarea societăţii de tip rural, a problemei naţionale, a
relaţiilor dintre ţărani şi intelectualii satului, a ceremonialurilor ce ţin de
naştere, nuntă, înmormântare.
Indicii temporali şi spaţiali au rolul de a orienta cititorul în
universul ficţional, dar mai ales de a crea impresia de veridicitate, iluzia
realului, caracteristică romanului realist.
Din punct de vedere temporal, acţiunea este plasată pe durata câtorva
ani, la începutul secolului al XX-lea, începând în plină vară, într-o duminică, la
horă. Apoi, evenimentele se succed pe fundalul toamnei, al iernii, uneori alert,
alteori mai lent, în cronologia specifică timpului real. Ritmul se accelerează spre
finalul romanului când se consumă drama lui Ion şi se produce moartea lui. Din
punct de vedere spaţial, acţiunea se desfăşoară în cea mai mare parte în satul
Pripas, dar cu trimiteri în zone învecinate: Armadia, Jidoviţa, Lechinţa, Cluj,
Sibiu, aşadar în regiunea Ardealului.
Titlul romanului este sugestiv pentru intenţia scriitorului de a face
din Ion tipul ţăranului din Ardeal şi de a evidenţia evoluţia lui spre atipic, ca
personaj puternic individualizat.
Prin urmare, în opinia mea, Liviu Rebreanu a reuşit cu succes şi în mod
original să creeze un univers ficţional, oferindu-i cititorului iluzia
verosimilităţii, a veridicităţii.

Ultima noapte de dragoste...

Opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este

un roman modern de tip subiectiv, de analiză psihologică deoarece deplasează
interesul spre estetica autenticităţii, naraţiunea concentrându-se asupra
evenimentelor vieţii interioare, autenticitatea fiind redată prin exprimarea
“exactă”, cu sinceritate, a trăirii unor experienţe de viaţă “adevărate”. Este un
roman al experienţei şi al autenticităţii pentru că valorifică trăirea cât mai
intensă, în plan interior, de către personaje, a unor experienţe definitorii.
Caracterul subiectiv al romanului este redat de (prin) naraţiunea la
persoana I, sub forma unei confesiuni a naratorului – personaj, cu focalizare
exclusiv internă, subiectivă, naratorul utilizând pentru analiza psihologică atât
dialogul, monologul interior cât şi memoria involuntară.
Hagi Tudose este tipul concret al avarului, având ca trăsătură dominantă
patima sa față de bani, care-l dezumanizează și îl aduce în pragul nebuniei.
Personajul este urmărit în evoluție din copilărie și până la batrânețe, pe măsură
ce plăcerea de a economisi bani se transformă într-o zgârcenie maladivă,
distrugătoare, halucinantă.
Opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de
Camil Petrescu este un roman modern de analiză psihologică, fiind, totodată, şi un
roman al autenticităţii şi al experienţei prin temele abordate (iubirea şi
războiul), prin complexitatea personajelor, prin concentrarea naraţiunii asupra
evenimentelor vieţii interioare, prin deplasarea interesului spre estetica
autenticităţi şi prin valorificarea trăirii cât mai intense, în plan interior, de
către personaje, a unor experienţe definitorii, înscriindu-se, prin valoarea sa, în
seria capodoperelor literaturii române.