Liviu Rebreanu este un prozator interbelic ce deschide seria marilor romane.

Între cele
mai cunoscute romane ale sale se află „Ion”, publicat în anul 1920, „Pădurea Spânzuraţilor”şi
„Răscoala”. Prozatorul şi-a propus a scrie romane despre problematica pământului. Tema
pământului şi viziunea specifică asupra ei se reflectă cel mai bine în romanul „Ion”.
Opera literara Ion de L.Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv apartinanad
prozei interbelice. De asemenea este roman social cu tematica rurala.
Realismul este un curent literar-artistic manifestat, pe plan european, la mijlocul
secolului XIX.
O primă trăsătură a realismului întâlnită în roman este tipologia personajelor.
Tipologiile de bază sunt tipul ţăranului şi tipul intelectualului. În ceea ce priveşte ţărănimea,
în roman apar ţărani săraci: Alexandru şi Ion Glanetaşul, familia Oprea, dar şi ţărani bogaţi,
cum sunt: Vasile Baciu si George. Tipologia intelectualului este reprezentată de familia
Herdelea, Zaharia şi Titu, dar şi de preotul Belciuc. Tipul femeii de la ţară se reflectă în tipul
femeii sărace dar frumoase reprezentată de Florica, dar şi de tipul femeii bogate dar urâte,
reprezentat de Ana.
O a doua trăsătură a realismului regăsită în roman e reprezentată de geneza acestei
scrieri literare. Liviu Rebreanu în articolul „Mărturisiri” explică originea acestui roman. O
primă scenă este reprezentată de un ţăran pe care naratorul îl surprinde sărutând pământul la
ieşirea din satul Prislop. O altă scenă care a dus la scrierea romanului şi a nuvelei „Ruşinea”
este păţania unei fete, Rodovica. Aceasta rămâne însărcinată cu cel mai rău văzut flăcău din
sat şi este aproape omorâtă în bătaie de tatăl său, precum e Ana în roman. O ultimă scenă care
a ajutat la scrierea romanului este conversaţia lui Rebreanu cu un vecin, Ion Pop al
Glanetaşului, pentru care cea mai mare nenorocire este lipsa de pământ. Rebreanul îl asociază
pe acesta cu ţăranul pe care l-a surprins sărutând pământul şi cu cel care a lăsat-o însărcinată
pe Rodovica şi realizează astfel personajul Ion din roman.
Tema –Romanul concentreaza doua teme, tema pamantului si tema iubirii. Un episod
relevant pentru prima temă se află în capitolul doi „Zvârcolirea”. În acest episod, Ion are o
atitudine ostilă faţă de pământ şi o atitudine de subestimare faţă de sine. Aflându-se pe câmp,
acesta este dezamăgit de mica porţiune de pământ pe care o deţine, comparată cu ce ar fi putut
avea. Încă de mic a iubit pământul mai mult ca pe o mamă şi îşi impune obţinerea acestuia
prin orice mijloace. Un alt episod reprezentativ pentru această temă se regăseşte în capitolul
nouă „Sărutarea”. La venirea primăverii, Ion merge să îsi admire pământurile, având mult mai
multe acum. Iubirea sa faţă de pământ este atât de mare încât ajunge să îl sărute. Acesta nu îşi
mai încape în piele de mândrie şi se vede „puternic ca un uriaş din basme”, acum când visul
său de a avea pământ s-a îndeplinit. Ambele scene refac evoluţia personajului prin raportare la
pământ. În prima scenă, Ion este dezamăgit de cât de puţin pământ deţine, însă în cea de a
doua scenă, el dobândeşte mult pământ, marea sa dorinţă devenind realitate.
 Tema iubirii este reprezentată de iubirea lui Ion pentru Florica, fata cea saraca si
frumoasa. Principala temă este însă cea a pământului. Dorinţa lui Ion de a avea pământ este
mai presus de orice.
Incipit si final
Romanul este alcătuit din două părţi opuse şi complementare: „Glasul pământului” şi
„Glasul iubirii”, formate din 13 capitole. In incipitul romanului ne este prezentat drumul ce
duce spre satul Pripas. Avem toponime reale, cum ar fi: Cluj, Cârlibaba, Jidoviţa, dar şi
hidronime, Someşul. Ne este descris treptat satul: crucea de lemn de la intrare, universul
zoomorf reprezentat de un câine şi o pisică, câteva case, cea a învăţătorului, cea al lui
Alexandru Pop-Glanetaşul care are o imagine dezolantă, cârciuma lui Avrum, iar în final apar
doi ţărani pe prisma cârciumei. Incipitul este de tip expozitiv, construit prin descriere. Un al
doilea element este reprezentat de final. Acesta se află în capitolul XII şi este unul închis.
Finalul se află în simetrie cu incipitul, deoarece este prezentat drumul, crucea de lemn,
toponime - Jidoviţa, hidronime - Someş, satul Pripas, cei trei Herdeleni, însă în ordine
inversă.
Actiunea si Relaţii temporale şi spaţiale: Din punct de vedere temporal, acţiunea
este plasată pe durata câtorva ani, la începutul secolului al XX-lea, începând în plină vară,
într-o duminică, la horă, la care participă toată suflarea Pripasului. Din punct de vedere
spaţial, acţiunea se desfăşoară în cea mai mare parte în satul Pripas, dar cu trimiteri în zone
învecinate: Armadia, Jidoviţa, Lechinţa, Cluj, Sibiu, aşadar înegiunea Ardealului. Indicii
temporali şi spaţiali au rolul de a orienta cititorul în universul ficţional, dar mai ales de a crea
impresia de veridicitate, iluzia realului, caracteristică romanului realist.
În timpul petrecerii se prefigurează conflictul, deoarece Ion hotărăşte să danseze cu
Ana, fata cea bogată, chiar dacă îl atrăgea Florica, fata cea saracă. Apariţia lui Vasile Baciu
marchează intriga, pentru că ţăranul bogat îl numeşte pe Ion “sărăntoc”, umilindu-l, ceea ce
declanşează dorinţa de răzbunare a tânărului ambiţios şi mândru.
Conflictul central este determinat de lupta pentru pământ, dată de Ion, ţăran sărac,
care trăieşte marginalizat în sat, fiindcă nu are avere. Conflictul principal, exterior, se
manifestă între Ion şi Vasile Baciu, Ana fiind pretextul confruntării lor.
Drama protagonistului este ilustrată de conflictul interior, sugerat de titlurile celor două părţi
ale romanului, de vocile/ glasurile care rezonează în sufletul lui Ion, schimbându-i viaţa.
Conflictele secundare dintre învăţătorul Herdelea şi preotul Belciug, dintre Ion şi George,
dintre Ion şi Simion completează tabloul relaţiilor interumane.
Prima confruntare dintre Ion şi George, care se bat la cârciumă, semnalează disputarea
întâietăţii la mâna Anei. Vasile Baciu şi-l doreşte ca ginere pe George, dar fata lui are ochi
doar pentru Ion. În urma bătăii, acesta iese învingător, fapt pentru care preotul Belciug îl
ceartă aspru în biserică. Acest episod are o replică simetrică în finalul romanului, când, din
disputa celor doi tineri rivali, iese “învingător” George. Apoi, eroul principal renuntă
temporar la pasiunea lui pentru frumoasa Florica şi îşi îndreaptă toată atenţia către Ana, cea
urâţică, pentru a-şi atinge scopul. Ion o seduce pe Ana, profitând de slăbiciunea ei pentru el,
forţându-l astfel pe Vasile Baciu să i-o dea de soţie. Pentru Ana începe calvarul: este alungată
şi maltratată atât de tată cât şi de bărbat, pentru că Ion nu intra în posesia actelor pentru avere.
Ana dă naştere copilului, lui Petrişor, dar ea îşi dă seama, încă de la nuntă, când mirele
dansase cu Florica, rivala ei, că pasiunea celor doi nu s-a stins şi că, pe parcurs, Ion nu o
iubea. Ca urmare, îi spune bărbatului ei că se va omorî, gest la care va recurge spânzurându-se
în grajd. Nici moartea Anei, nici cea a copilului nu-i trezeşte lui Ion regrete sau sentimente de
vinovaţie, deoarece amândoi însemnau pentru el doar nişte simple garanţii de obţinere şi de
menţinere a proprietăţii asupra pământului lui Vasile Baciu. Reîntors la dragostea dintâi, la
Florica, Ion ignoră faptul că aceasta este măritată cu George.
Bulbuc ştie de la Savista, oloaga satului, de vizitele lui Ion la soţia sa. Într-o noapte îl
surprinde în gospodăria lui, venind la Florica, şi îl ucide cu sapa. George îşi recunoaşte vina în
faţa autorităţilor care, examinând corpul neînsufleţit al lui Ion, stabilesc că acesta ar fi putut
trăi o sută de ani, dacă lovitura nu i-ar fi fost fatală. Florica rămâne singură în urma arestării
lui George, iar preotul Belciug are satisfacţia de a vedea că averea lui Ion revine bisericii. În
plan secundar, este prezentat destinul familiei Herdelea, relaţiile învăţătorului cu Ion, cu
preotul, cu autorităţile maghiare, evoluţia lui Titu ca poet şi jurnalist, nunta Laurei cu George
Pintea, apoi a lui Ghighi, retragerea lui Zaharia la pensie şi instalarea unui proaspăt învăţător,
Zăgreanu.
Principalul mod de expunere este naratiunea, iar personajele se contureaza direct
prin descriere si indirect din propriile fapte, ganduri, vorbe, cu ajutorul dialogului,
monologuluiinterior
In concluzie “Ion” de L.Rebreanu  este un roman realist de tip obiectiv deoarece are
ca trasaturi: specificul relatiei narator-personaj, obiectivitatea naratorului omniscient care
intretine “iluzia realitatii”(viziune realista), utilizarea naratiunii la pers a3 a si atitudinea
detasata in descriere.