Caracterizarea lui Stefan Gheorghidiu

Considerat teoreticianul romanului modern, Camil Petrescu

constientizeaza necesitatea sincronizarii literaturii romane cu literatura
universala, dar si a literaturii cu alte stiinte precum filozofia,
introducand astfel un nou model de roman. Actul scrierii nu mai este
unul de creatie, de inventie, ci de cunoastere, de descoperire. Noul
roman al sec. al XX-lea vizeaza domenii ale spiritului, devenind o
adevarata monografie a unor idei ,"dosar de existente". Nevoia de
autenticitate se reflecta atat in viziunea despre lume a scriitorului
(articulata personajului narator) , cat si in tehnicile narative folosite:
naratiunea subiectiva, analiza psihologica moderna, timp subiectiv,
flash-back-ul si analepsa.

Un exemplu de roman modern realizat dupa modelul proustian

este "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" in care
viziunea despre lume a scriitorului articulata personajului principal
Stefan Gheorghidiu este viziunea unui reflexiv cu preocupari filozofice si
literare, accentul cazand pe factorul psihologic, epicul fiind diminuat.
Camil Petrescu propune astfel o formula epica noua in care teatrul
actiunii se deplaseaza din afara "inauntrul constiintei personajului" (N.
Manolescu), prozatorul renuntand la semnficatia evenimentului
exterior, considerand mai important ecoul pe care acesta il are in
constiinta eroului. Scris la persoana I, sub forma de confesiune, romanul
camilpetrescian are toate trasaturile prozei subiective: focalizare
interna, viziunea "impreuna cu", memoria afectiva, discontinuitate
cronologica.

Textul narativ este structurat in doua parti precizate in titlul, care

indica temele romanului si, in acelasi timp, cele doua experiente
fundamentale de cunoastere traite de protagonist: dragostea si
razboiul. Daca prima parte prezinta rememorarea iubirii matrimoniale
esuate(dintre Stefan Gheorghidiu si Ela), partea a doua, construita sub
forma jurnalului de campanie al lui Gheorghidiu, urmareste experienta
de pe front, in timpul Primului Razboi Mondial. Partea
intai este in intregime fictionala, in timp ce a doua valorifica jurnalul de
campanie al autorului, articole si documente din epoca, ceea ce confera
autenticitate textului.

Personajul este elementul structural, axa primordiala a formelor

epice, purtator de viziune, instanta a discursului narativ. Personajul
narator isi asuma, pe langa functiile sale de baza, de actiune si de
interpretare, pe cea optionala de reprezentare, ca subiect al actului
narativ. Romanul modern aduce in atentia cititorului personaje
complexe: Stefan Gheorghidiu este un intelectual insetat de absolut,
incapabil sa faca vreun compromis. De aceea relatia sa cu Ela este
sortita esecului. Personajul feminin ramane constant sub lumina cruda a
constiintei lui Stefan, iar imperfectiunile caracterului ei sunt accentuate
de luciditatea tanarului cautator de iubire desavarsita. Cu toate acestea,
exista in roman pagini care ofera imaginea fermecatoare a femeii " cu
ochi mari albastri, vii ca niste intrebari de clestar"; portretul initial este
pulverizat de aparitia din final a sotiei pentru care Gheorghidiu nu mai
are nici un sentiment. Schimbarile perceptiei sunt rezultatul
subiectivitatii perspectivei narative, atribut al romanului modern.

Datorita identitatii narator-personaj, discursul narativ reda

experiente interioare in care accentul cade pe evenimentele reflectate
in constiinta. Exista in roman un fragment in care naratorul se intoarce
spre sine la prezent, consemneaza chiar faptul ca noteaza senzatii, trairi.
Trecerea de la trecutul naratiunii la prezent inverseaza rolurile
dominante in text ale celor doua instante: in cea mai mare parte a
textului Stefan Gheorghidiu este personaj narator, faptele, atitudinile
sale primeaza, pentru ca, in acest fragment sa reflecteze asupra selectiei
pe care o face, asupra notatiilor sale, in calitate de narator-personaj.

Romanul debuteaza printr-un artificiu compozitional:actiunea

primului capitol, "la Piatra Craiului in munte", este posterioara
intamplarilor relatate in restul cartii I. Capitolul pune in esenta cele
doua planuri temporale din discursul narativ: timpul nararii(prezentul
frontului) si timpul narat (trecutul povestii de iubire). In primavara lui
1916, in timpul unei concentrari pe Valea Prahovei, Stefan Gheorghidiu
asista la popota ofiterilor la o discutie despre dragoste si fidelitate,
pornind de la un fapt divers aflat din presa: un barbat care si-a ucis sotia
infidela a fost achitat la tribunal. Aceasta discutie declanseaza memoria
afectiva a protagonistului, trezindu-i amintirile legate de cei doi ani si
jumatate de casnicie cu Ela.

"Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate

si banuiam ca ma insala" este fraza cu care debuteaza abrupt
(concentreaza intriga) cel de-al doilea capitol, "Diagonalele unui
testament", dar si retrospectiva iubirii dintre Stefan Gheorghidiu si Ela.
Tanarul, pe atunci student la filozofie, se casatoreste din dragoste cu
Ela, studenta la Litere orfana crescuta de o matusa. Iubirea barbatului
se naste din admiratie, duiosie, dar, la o autoanaliza lucida, naratorul
marturiseste ca mai ales din orgoliu
 Dupa casatorie, cei doi soti traiesc modest, dar sunt fericiti.
Echilibrul tinerei familii este tulburat de o mostenire pe care
Gheorghidiu o primeste la moartea unchiului sau avar, Tache. Ela se
implica in discutiile despre bani, lucru care lui Gheorghidiu ii displace
profund. "As fi vrut-o mereu feminina, deasupra acestor discutii
vulgare". Mai mult, spre deosebire de sotul sau, Ela este atrasa de viata
mondena, la care noul statut social al familiei ii ofera acces. Cuplul
evolueaza spre o inevitabila criza matrimoniala, al carei moment
culminant are loc cu ocazia excursiei de la Odobesti, prilejuita de
sarbatoare Sfintilor Constantin si Elena. In timpul acestei excursii se
pare ca Ela ii acorda o atentie exagerata unui anume domn G., care,
dupa opinia personajului-narator, ii va deveni mai tarziu amant. Dupa o
scurta despartite, Ela si Stefan se impaca. Inrolat pe frontul romanesc,
Gheorghidiu cere o permisie, ca sa verifice daca sotia il inseala, fapt
nerealizat din cauza izbucnirii razboiului.

A doua experienta in planul cunoasterii existentiale o reprezinta

razboiul. Frontul inseamna haos, mizerie, masuri absurde, invalmaseala,
dezordine. Ordinile ofiterilor superiori sunt contradictorii, legaturile
dintre unitati sunt aleatorii. Din cauza informatiilor eronate, artileria
romana isi fixeaza tunurile asupra propriilor batalioane. La confruntarea
cu inamicul se adauga frigul si ploaia.

Capitolul "Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu" ilustreaza

absurdul razboiului si tragismul confruntarii cu moartea. Viata
combatantilor tine de hazard, iar eroismul este inlocuit de spaima de
moarte care pastreaza doar instinctul de supravietuire si automatismul:
"Nu mai e nimic omenesc in noi".Individul se pierde, se simte anulat in
iuresul colectiv. Drama colectiva a razboiului pune in umbra drama
individuala a iubirii.
 Ranit si spitalizat, Gheorghidiu se intoarce acasa, la Bucuresti, dar
se simte detasat de tot ce il legase de Ela. Obosit sa mai caute
certitudini si sa se mai indoiasca, o priveste acum cu indiferenta " cu
care privesti un tablou" si hotaraste sa o paraseasca, lasandu-i totul:
casa, obiecte de pret, carti, lucruri personale, amintiri, adica "tot
trecutul".

Stefan Gheorghidiu este surprins in doua momente importante ale

evolutiei sale, iubirea si razboiul, el este un inadaptat superior, tipul
intelectualului ce reflecta singuratatea omului modern in toata
discordanta cu lumea in care traieste. El face parte din familia
"sufletelor tari" alaturi de Gelu Ruscanu, Pietro Gralla, care traiesc in
lumea ideilor absurde si a caror drama deriva tocmai din
incompatibilitatea dintre aceste idei si punerea lor in practica. Stefan
Gheorghidiu, personajul-narator reprezinta tipul intelectualului lucid,
inadaptatul superior, care traieste drama indragostitului de absolut.
Filozof, el are impresia ca s-a izolat de lumea exterioara, insa in realitate,
evenimentele exterioare sunt filtrate prin constiinta sa. Gandurile si
sentimentele celorlalte personaje nu pot fi cunoscute de cititor, decat in
masura in care se reflecta in aceasta constiinta.

Prin introspectie si monolog interior, tehnici ale analizei

psihologice, Stefan Gheorghidiu analizeaza cu luciditate, alternand sau
interferand, aspecte ale planului interior, din fluxul constiintei (trairi,
sentimente, reflectii) si ale planului exterior (fapte, tipuri umane, relatii
cu alte personaje). Personajul se confeseaza "in primul rand, spre a se
clarifica pe sine", "ca sa inteleaga cum a fost cu putinta sa iubeasca o
femeie pana a fi in stare sa faca o crima din cauza ei si apoi, deodata,
aceeasi persoana sa-i devina indiferenta".(Ovid S. Crohmalniceanu, Cinci
prozatori in cinci feluri de lectura).
 Dintre modalitatile de caracterizare a personajului, portretul lui
Gheorghidiu este realizat mai ales prin caracterizare indirecta, care se
desprinde din fapte, ganduri, limbaj, gesturi, atitudini si relatiile cu
celelalte personaje. Caracterizarea directa este rar realizata de alte
personaje, prin replici scurte, precum aceea pe care i-o adreseaza Ela lui
Stefan, cand sotul ii reproseaza comportamentul ei din timpul excursiei
de la Odobesti: "esti de o sensibilitate imposibila" sau "N-ai spirit
practic...Ai sa-ti pierzi averea", ii spune Nae Gheorghidiu.

In acest roman subiectiv, de analiza, este folosita adesea

autocaracterizarea, pentru portretul fizic, moral sau psihologic ("Eram
alb ca un om fara globule rosii"; "Eram inalt si elegant..."; "Lipsit de
orice talent, in lumea asta muritoare, fara sa cred in Dumnezeu, nu m-as
fi putut realiza - si am incercat-o - decat intr-o dragoste absoluta.

Asadar, Stefan Gheorghidiu este tipul intelectualului, surprins in doua

momente importante ale evolutiei sale, iubirea si razboiul, considerate
de el doua experiente definitive pe care nu le poate rata. Consider ca
el este inadaptatul superior, a carui conditie reflecta singuratatea
omului modern in totala discordanta cu lumea in care traieste. El face
parte din familia "sufletelor tari" alaturi de Gelu Ruscanu, Pietro Gralla,
care traiesc in lumea ideilor absolute si a caror drama deriva tocmai din
incompatibilitatea dintre aceste idei si punerea lor in practica."