PARTICULARITĂȚI DE CONSTRUIRE A UNUI PERSONAJ DIN

ROMANUL SUBIECTIV

Camil Petrescu se numără printre întemeietorii romanului românesc

modern și aparține perioadei interbelice a literaturii române. Activitatea sa
literară este vastă, abordând toate genurile literare. Operele sale eseistice
promovează ideea de înnoire a literaturii române și de sincronizarea acesteia cu
cea universală.
Romanul ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este
publicat în 1930 și este primul roman modern, de analiză psihologică din
literatura română, care acordă importanță nu evenimentelor , ci modului în care
ele se reflectă în conștiința personajelor. Totodată, ”Ultima noapte de dragoste,
întâia noapte de război” este și un roman al experienței, deoarece autorul
transferă asupra protagonistului jurnalul său de front din timpul Primului Război
Mondial. Personajul va transforma iubirea și războiul în două experiențe de
cunoaștere în urma cărora își reorganizează sistemul de valori.
Ca și alte personaje masculine ale lui Camil Petrescu, Ștefan
Gheorghidiu, personajul principal al romanului „Ultima noapte de dragoste,
întâia noapte de război” este un inadaptat de tip superior care caută absolutul in
iubire.
Ca statut social, Ștefan este student la Filozofie, sărac, dar mândru de
poziția sa și de familia din care provine, în care tatăl se căsătorise din dragoste,
fără să acorde atenție aspectelor materiale. Totodată, el moștenește de la tatăl
său, fost profesor universitar și gazetar, gustul lecturii și spiritul idealist și
interogativ. Gheorghidiu trăiește în lumea filozofiei, ignorând aspecte ale vieții
sociale cotidiene, ceea ce îl definesc treptat drept un inadaptat social.
Protagonistul se raportează la iubire ca la un absolut și momentul în care Ela nu
mai corespunde standardelor lui o bănuiește de infidelitate.
Psihologic, Gheorghidiu este o natură dilematică, un om de o sensibilitate
și o luciditate ieșite din comun. Pentru el, lumea ideilor devine aspirația
supremă, care îl împiedică să se conformeze și să accepte constrângerile și
prejudecățile impuse de realitate. Eroul este măcinat de gelozie, reușind să
transforme orice gest al Elei îndreptat către domnul G. într-o adevărată
catastrofă. Pe front, el experimentează trăiri autentice la limita dintre viață și
moarte fiind convins că nu ar avea șanse de supraviețuire în această confruntare
absurdă care este războiul. De asemenea, orgoliul îi dictează toate acțiunile,
deciziile, chiar și iubirea se fundamentează pe acest sentiment.
 Moral, personajul își păstrează verticalitatea în societate, renunțând să
accepte lumea parveniților autentici în goana după avere. Gestul final de a-i lăsa
Elei ”Tot trecutul”, inclusiv moștenirea unchiului Tache, demonstrează
dezinteresul pentru valorile materiale.
Pe tot parcursul romanului, personalitatea lui Gheorghidiu se construiește
treptat, din propriile mărturisiri şi din autoanaliza lucidă care constituie esența
textului. Mai întâi iubirea, apoi războiul sunt cele două experiențe fundamentale
care definesc și modelează caracterul personajului. Principala trăsătură de
caracter a personajului este orgoliul. Pe parcurs, orgoliul de a fi iubit de una
dintre cele mai frumoase studente se concretizează prin mariajul cu Ela. O
secvență semnificativă pentru caracterul orgolios al personajului o reprezintă
masa în familie din
casa bătrânului unchi avar Tache, ilustrată în capitoul al doilea, Diagonalele
unui testament. Spre surprinderea tuturor, Ștefan nu intră în jocul celor care
menajau sensibilitatea bătrânului și răspunde ironic criticilor referitoare la
căsătoria din dragoste, care-l vizau atât pe el, cât și pe tatăl său. Impresionat de
sinceritatea lui Ștefan, unchiul Tache îi lasă cea mai însemnată parte a averii,
fapt ce va provoca nemulțumirile celorlalți, în special a lui Nae care nu înțelege
de ce Ștefan e numit în testament ” nepotul favorit”. Atitudinea soției care se
implică în mod dureros : ”Aș fi vrut-o mereu feminină deasupra acestei discuții
vulgare, nu să intervină atât de energic, interesată.” Îl face să descopere o
latură a personalității femeii de care nu știuse. Primirea moștenirii are efecte
profunde, încât generează criza matrimonială, mai ales că Ela se lasă în voia
tentațiilor moderne. Dintr-un orgoliu exagerat, Ștefan refuză să intre în
competiție cu ceilalți, fiindcă i se pare sub demnitatea lui de intelectual să-și
schimbe garderoba și să adopte comportamentul superficial al dansatorilor
moderni apreciați de Ela. Gheorghidiu descoperă sentimente și valori care îi
arată, în final, că suferințele lui din iubire au fost derizorii. Pe front,
sublocotenentul Gheorghidiu descoperă tragismul, suferința și moartea, află că
războiul e absurd, că înseamnă noroi, frig, arșiță, foame și, mai ales, frică, o
frică irațională de moarte.
O altă scenă semnificativă este prezentată în capitolul ” Întâia noapte de
război”. Din dorința de a trăi o experiență existențială pe care o consideră
definitorie pentru formarea lui ca om, dar și dintr-un orgoliu exagerat, Ștefan se
înrolează voluntar, deși ar fi putut evita participarea în război. Protagonistul își
motivează înrolarea pe front astfel: ” N-aș vrea să existe pe lume o experiență
definitivă, ca aceea pe care o voi face, de la care să lipsesc, mai exact să
lipsească ea din întregul meu sufletesc.” Atât în război cât și în iubire,
Gheorghidiu este extrem de orgolios. Pe front vrea să fie considerat cel mai bun
și exclude ideea dezertării: ”Cărțile s-au oprit la pagina de la 77 și acum eu
deschid focul”.
Pe tot parcursul romanului, personalitatea lui Gheorghidiu se conturează cu
ajutorul modalităților de caracterizare specifice romanului subiectiv, în care se
îmbină relatarea la persoana I singular cu autoanaliza, introspecția și monologul
interior. Alături de acestea, notarea stărilor fiziologice și a reacțiilor organice,
precum și fluxul conștiinței aduc în prim-plan trăsăturile personajului care
domină spațiul narativ. Dintre modalitățile de caracterizare, predomină
autocaracterizarea, favorizată de romanul subiectiv, redactat la persoana I.
Portretul său fizic sugerează neglijență și nepăsare, iar lipsa de preocupare pentu
vestimentație este în acord cu dezinteresul pentru evenimentele moderne: ”
Aveam manșetele prea largi”, ”nu-mi făceam decât un costum de haine pe care-l
purtam până se uza”. Prin introspecție și monolog interior, Ștefan Gheorghidiu
se autoanalizează cu luciditate, alternând aspecte ale planului interior și exterior.
Personajul recunoaște că este predispus spre introspecție, așa încât starea sa
specifică este de ” măcinare sufletească”: ”Nopțile mi le petreceam în lungi
insomnii”. Gheorghidiu își analizează ”ca un judecător maniac și bolnav”
nefericirea și gelozia, dar caracterizat de ipocrizie, nu are curajul să le
recunoască: ” Nu, n-am fost nici o secundă gelos, destul am suferit atâta din
cauza iubirii” . În cadrul portretului moral, , Gheorghidiu își surprinde cu
luciditate trăsăturile: ”Lipsit de orice talent în lumea asta muritoare și fără să
cred în Dumnezeu nu mi-aș fi putut realiza decât într-o dragoste absolută” .
Pentru C. Petrescu , personajul este construit ”ca un dosar de existențe”,
de aceea o modalitate a caracterizării directe bine exploatată în text este
realizată de celelalte personaje prin tehnica modernă a pluriperspectivismului.
Pentru Ela , Gheorghidiu este doar o sensibilitate imposibilă ” un filozof care
pune în toate o patimă ”. O doamnă prezentă la petrecere remarcă la Ștefan
Gheorghidiu nu numai sensibilitatea, dar și predispoziția de a exagera în
privința celui mai banal lucru: ”Dumneata este dintre aceia care descoperă firele
de păr în mâncare”. Nae Gheorghidiu îi reproșează nepotului lipsa ”spiritului
practic”, a simțului afacerilor și preocuparea exclusivă pentru filozofie: ” Cu
filozofia d-tale nu faci doi bani. Cu Kant ăla al dumitale și cu Schopenhauer nu
faci în afaceri nici o brânză”. În aceeași măsură, milionarul analfabet, Vasilescu
Lumânăraru ironizează statutul de intelectual veritabil al protagonistului: ” E-
adevărat, domnule Gheorghidiu, că dumneata știi atât de multă carte?”.
 Caracterizarea indirectă se desprinde din fapte, gânduri , limbaj și relațiile
cu celelalte personaje. Două experiențe fundamentale de cunoaștere îi
modelează lui Gheorghidiu idealul iubirii absolute, formulat în urma discuției
de la popotă și experiența în război, în urma căreia Gheorghidiu înțelege că
posibila trădare în dragoste a unei femei este incomparabilă cu absurditatea
morții aproapelui, cu durerea pierderii celor dragi, cu ororile războiului. Astfel
se poate spune că Ștefan Gheorghidiu este un personaj pe care experiența
războiului îl va maturiza.
În societate, nu se abate de la idealurile înalte și are conștiința unicității
sale, fapt care îi dă putere să înfrunte pe toți. Așadar, Gheorghidiu ilustrează
tipologia intelectualului intransigent, aflat în căutarea absolutului. În aceeași
măsură, conflictul interior, care se desfășoară în conștiința personajului-narator,
este specific romanului subiectiv și, totodată, subliniază trăsăturile eroului.
Ștefan trăiește stări și sentimente contradictorii față de soția sa, Ela, iar
conflictul interior este generat, de asemenea, de raporturile pe care protagonistul
le are cu realitatea înconjurătoare. De altfel, principalul motiv al rupturii dintre
Ștefan și soția sa este implicarea Elei în lumea mondenă pe care le o
disprețuiește. Conflictul exterior scoate în evidență relația personajului cu
societatea și, mai ales, inadaptarea lui.
În ansamblu, romanul lui Camil Petrescu realizează un personaj ale cărui
trăsături conturează tipologia intelectualului ca structură de caracter, inadaptat,
dar care aspiră spre absolu: ”Eroul de roman presupune un zbucium interior,
loialitate, convingere profundă, un simț al răspunderii dincolo de contingentele
obișnuite.”