Stefan Gheorghidiu

Introducere: Camil Petrescu se numara printre intemeietorii romanului

romanesc modern si apartine perioadei interbelice a literaturii.
Opere sale promoveaza ideea de innoire a literaturii romane si de sincronizare a
acesteia cu cea universala.
Creatia "Ultima noapte..." este publicat in anul 1930, fiind o capodopera
camilpetresciana, care infatiseaza doua experiente capitale, iubirea si razboiul, prin
care eroul principal spera sa-si gaseasca identitatea.
Perspectiva narativa este moderna, subiectiva si unica, naratiunea realizanduse la persoana intai, sub forma unei confesiuni a personajului principal, Stefan
Gheorgidiu. Naratorul este subiectiv, intradiegetic, implicandu-se in relatarea
evenimentelor, fiind si protagonistul operei, caci Gheorghidiu devine un alter-ego al
acestuia. Prin monologul interior si introspectie, eroul romanului analizeaza,
imbinand aspecte ale planului interior(trairi, sentimente, reflectii) cu cele ale
planului exterior(fapte, tipuri umane, relatii cu ceilalti).
Din punct de vedere compozitional, textul narativ este structurat in doua parti
precizate si in titlul, ce corespund celor doua experiente fundamentale de
cunoastere traite de protagonist: dragostea si razboiul. Prima parte prezinta
rememorarea iubirii esuate dintre Stefan Gheorghidiu si Ela, iar partea a doua,
urmareste experienta de pe front, in timpul primului razboi mondial.
Reperele spatio-temporale proiecteaza actiunea in imaginar, pe doua
coordonate: in plan exterior, dar mai ales in cel interior, al constiintei personajului
principal. Perspectiva temporala este alcatuita din timpul nararii cronologice,
prezentul frontului si timpul narat,subiectiv, trecutul povestii de iubire. Spatiu
real, obiectiv, reprezentat de toponimele: Campulung, Dambovicioara, Valea
Prahovei, Bucuresti se impleteste cu cel subiectiv, al framantarilor sufletesti.
Stefan Gheorghidiu este personajul principal al romanului reprezentand tipul
intelectualului lucid, al inadaptatului superior, care traieste drama indragostitului de
absolut. Acesta se poate identifica in totalitate cu autorul Camil Petrescu si este un
personaj narator, caci relateaza la persoana I, analizand cu luciditate toate
evenimentele si starile sale interioare.
In ceea ce priveste statutul moral si psihologic al personajului, Gheorghidiu
este student la filosofie, fiind un intelectual lucid , care traieste in lumea cartilor si
incearca mereu sa-si gaseasca propria identitate, simtind nevoia sa traiasca toate
experientele posibile.
Personajul este influentat de doua conflicte exterioare, pe care le interiorizeaza
continuu: casatoria esuata cu Ela datorita schimbarii statutului social prin
mostenirea primita de la unchiul Tache si tragediile razboiului, care in ciuda

gradului de sublocotenet, il fac egal cu oricare alt soldat.

Personajul este caracterizat indirect, prin prezentarea subiectiva a faptelor,
vorbelor atitudinilor sale, dar si direct, de catre celelalte personaje si el insusui.
Principalele modalitati de analiza psihologica sunt: monologul interirior,
introspectia, autoanaliza, fluxul constiintei si memoria voluntara si involuntara,
prin care se contureaza un personaj memorabil, oferind o imagine completa asupra
constiintei lui.
Trasatura definitorie a lui Gheorghidiu este orgoliul, care se manifesta atat in
viata publica cat si in cea privata. Un exemplu in acest sens il constituie discutia de
la popota ofiterilor, din primul capitol "La Piatra Craiului in munte". Gheorghidiu
asista la popota, la o polemica despre dragoste si infidelitate, pornind de la un fapt
divers, aparut in presa: un barbat care-si ucisese sotia infidela este achitat la
tribunal. Opiniile exprimate sunt diverse si contradictorii, insa superficialitatea lor
asupra sentimentului iubirii, il nemultumeste pe Gheorghidiu, considerand ideile
tovarasilor sai drept "notiuni primare, grosolane". El isi confirma superioritatea,
sustinand faptul ca iubirea trebuie sa fie absoluta, iar amantii au drept de viata si de
moarte unul asupra celuilalt, dragostea fiind privita ca un "monodeism, voluntar la
inceput, patologic, pe urma".
Aceasta discutie declanseaza memoria involuntara a personajului, trezindu-i
amintiri legate de cei doi ani si jumatate de casatorie cu Ela, insa acesta nu
retraieste trecutul ci il analizeaza si interpreteaza.
Prima experienta de cunoastere, iubirea este traita sub semnul incertitudinii, a
unui zbucium permanent in cautarea adevarului: "Eram insurat de doi ani si
jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma inseala". Dragostea lui
pentru Ela se naste din duiosie: "iubesti ...din duiosie","iubesti pentru ca sti ca asta
o face fericita", dar mai ales din orgoliu, caci se simtea magulit de faptul ca era
"atat de patimas iubit de una dintre cele mai frumoase studente".
Dupa casatorie, cei doi soti traiesc modest, insa sunt fericiti. Echilibrul tinerei
familii este tulburat de o mostenire pe care Gheorghidiu o primeste de la unchiul
sau avar Tache. Protagonistul nu se poate adapta lumii afacerilor, lucru care il
remarca ulterior Nae Gheorghidiu, caracterizandu-l direct: "N-ai spirit practic...Ai
sa-ti pierzi averea". Averea primita declanseaza o serie de discutii legate de bani,
in care se implica cu indarjire si Ela. Acest lucru il displace profund personajului
caci "ar fi vrut-o mereu feminina, deasupra discutiilor acestea vulgare". Spre
deosebire de sotul ei, Ela este tot mai atrasa de viata mondena, criticand acum felul
in care acesta se imbraca, nefiind in pas "cu moda".
Excursia la Odobesti declanseaza criza matrimoniala, Gheorghidiu devenind
gelos, nesigur de iubirea Elei, indoindu-se de fidelitatea sotiei. Faptele, gesturile
fara importanta, privirile, flirtul nevinovat si atentia exagerata pe care aceasta i-o
acorda unui anumit domn G. se reflecta in constiinta personajului, fiind

amplificate, fapt ce-i provoaca o "suferinta de neinchipuit".

Principala modalitate de caracterizare pentru a ilustra zbuciumul interior
este introspectia prin monolog interior.
Fire pasionala, puternic reflexiva, prin autoanaliza G. ii observa pe presupusii
amanti cu luciditate, despicand firul in patru:"Nevasta-mea avea o voce usor
emortionata".
Incertitudinea iubirii devine o tortura, de acea Gheorghidiu se desparte de Ela
pentru o perioada scurta de timp, caci acum idealul de iubire si feminitate catre care
aspira se prabuseste.
Hipersensibil si orgolios, cu o luciditate insuportabila si dezgustatoare, dupa
cum afirma o doamna intalnita intamplator, personajul isi amplifica suferinta din
nevoia de absolut. O scena esentiala in acest sens o constituie cea in care venit pe
neasteptate acasa, intr-o noapte, dupa o absenta mai lunga, nu o gaseste pe Ela.
Incertitudinea lui se accentueaza, si casa i se pare goala ca un mormant, fara
nevasta-mea, fiind sigur acum de infidelitatea ei.
A doua experienta in planul cunoasterii existentiale este razboiul, a carui
imagine este demitizata, caci omul nu mai lupta din orgoliu si patriotism ci pentru
a-si salva propria viata.
Frontul inseamna haos, masuri absurde, invalmaseala, iar ordinele superiorilor
sunt contradictorii. La lupta cu inamicul, se adauga frigul, ploaia, foamea si frica.
Experienta luptei pentru eliberarea Transilvaniei de sub ocupatia austroungara evidentiaza imaginea terifianta a luptei inumane, care creaza legaturi
sufletesti intre participantii la razboi, Gheorghidiu simtindu-se mai apropiat de
tovarasii de pe front, decat de propria sa mama.
Notatiile personajului despre razboi sunt lucide si autentice, prezentand
realitatea groteasca a luptei.
Capitolul "Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu" prezinta momentul in care
batalionul pe care il conducea protagonistul este luat prin surprindere de inamici.
Este ilustrat aici absurdul razboiului, si tragismul confruntarii cu moartea. Viata
combatantilor tine de hazard, iar eroismul este inlocuit de spaima de moarte, de
instinctul de supravietuire si automatismul: "Nu mai e nimic omenesc in noi". O
scena marcata de tragic si grotesc este cea in care un soldat, desi capul ii este
retezat de un obuz, alearga in continuare, din reflex, pana cand se prabuseste mort.
Drama colectiva a razboiului pune in umbra drama individuala a iubirii.
Ranit si spitalizat, Gheorghidiu se intoarce acasa, la Bucuresti, dar se simte
detasat de tot ce il legase de Ela. Obosit sa se mai indoiasca, o priveste acum cu
indiferenta "cu care privesti un tablou" si hotaraste sa o paraseasca, lasandu-i toata
averea, tot trecutul. De asemenea, in Ultima noaptese poate vorbi de un final
deschis, insa in Patul lui Procust, intr-o nota de subsol este mentionat faptul ca
acesta a dezertat.

In opinia mea, Stefan Gheorghidiu reprezinta un tip de personaj impus in

literatura romana de romanele si dramaturgia lui Camil Petrescu: intelectualul care
aspira spre absolut. Inadaptat superior, hipersensibil, personajul analizeaza cu
luciditate propriile trairi, insa conform spuselor lui Gelu Ruscanu: cata luciditate,
atata drama, caci aceasta introspectie ii provoaca o suferinta cumplita. In final,
obosit sa se mai indoiasca, renunta la femeia pe care a iubit-o cu atata intensitate,
lasandu-i toata averea, tot trecutul.
Conditia intelectualului:
Conditia de intelectual a personajului se poate discuta sub mai multe aspecte:
-student si absolvent al Facultatii de filosofie, el mosteneste de la tatal sau, fost
profesor universitar si gazetar cu reputatie, gustul lecturii.
-el traieste in lumea filosofiei, ignorand aspecte ale vietii sociale cotidiene.
-la facultate este recunoscut ca fiind unul dintre studentii remarcabili, fiind
singurul care isi va sustine teza fara a consulta notite.
-lecturile si discutarea lor devin o activitate si in viata de cuplu: in timpul
studentiei Ela il insoteste la cursurile de istoria filosofiei si matematica doar pentru
a petrece timpul cu el, insa dupa casatorie, discutiile despre filosofie continua,
Gheorghidiu fiind adeptul lui Kant.