Bacalaureat Limba și literatura română

Modele de subiecte S III

Enigma Otiliei

de George Călinescu

Varianta 1
Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități ale
unui roman interbelic/ realist/ obiectiv/ balzacian/ modern.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următorele repere:

- evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea romanului studiat într-un
curent cultural/literar;
-prezentarea modului în care tema se reflectă în romanul studiat, prin comentarea a
două secvențe narative semnificative;
-analiza, la alegere, a două elemente de compoziție și de limbaj, semnificative pentru
romanul studiat, din seria: semnificația titlului, acțiune, conflict, perspectivă narativă, relații
temporale și spatiale.

Varianta 2
Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularități ale
unei opere care aparţine lui George Călinescu.

1. Evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea romanului studiat într-
un curent cultural/literar;

Cuprinsă între 1918 şi 1939, perioada interbelică se evidenţiază în literatură printr-o

deosebită dezvoltare a romanului. În cadrul “secolului romanului”, proza este caracterizată prin
coexistenţa tendinţelor moderniste, ce domină epoca, cu cele tradiţionaliste.

George Călinescu considera că literatura trebuie să fie în legătură directă cu "sufletul

uman", abordând astfel realismul classic, depăşind acest program estetic prin introducerea
elementelor de modernitate. Publicat în anul 1938, "Enigma Otiliei" este un roman (al doilea
dintre cele patru scrise în total), specie a genului epic, în proză, de mari dimensiuni, cu acţiune
complexă şi complicată, desfăşurată de obicei pe mai multe planuri narative, la care participă un
număr mare de personaje. Caracterul acestuia ilustrează mai multe tipare : clasic şi obiectiv, prin
perspectiva narativă; realist, balzacian, prin temă, veridicitate, personajele "tipice în împrejurări
tipice", tehnica detaliului semnificativ folosită în descrieri, monografic sau social prin aspectele
lumii urbane înfăţişate, şi interbelic prin perioada în care este încadrat; de sinteză estetică,
prezentând şi elemente moderniste- naturalismul, constând în interesul pentru alienare şi
senilitate, motivate prin ereditate şi mediu şi tehnicile moderne de caracterizare
(comportamentismul, pluriperspectivismul- reflectarea poliedrică sau tehnica oglinzilor paralele)
şi romantice- prin gruparea antitetică a personajelor (de exemplu, Moş Costache şi Pascalopol) şi
analiza sentimentului erotic sau descrierea Bărăganului.
George Călinescu se opune în epocă tendiţelor proustianismului şi gidismului pătrunse în
literatura română prin Camil Petrescu , optând pentru clasicism şi obiectivitate: “Tipul firesc de
roman este deocamdată cel obiectiv”. În acest context Călinescu realizează prin “Enigma
Otiliei” un roman realist de factură balzaciană . O primă trăsătură a realismului balzacian este 
tipologizarea personajelor. Încă de la început se profilează prin replici, aluzii , gesturi, ticuri
verbale- tipare caracterologice : avarul iubitor de copii ( moş Costache Giurgiuveanu), “baba
absolută, fără cusur în rău” (Aglae Tulea), fata bătrână ( Aurica Tulea), dementul senil (Simion
Tulea), arivistul, un „demagog al ideii de paternitate”, impostor şi sentimental ( Stănică Raţiu),
cocheta ( Otilia), ambiţiosul ( Felix), aristocratul rafinat- “un pesonaj nou” ( Leonida
Pascalopol). Personajele sunt reprezentative pentru o întreagă categorie socială sau umană.
Simetria incipit-final accentuează viziunea  realistă, în sistem închis, a universului
romanesc. Naratorul prezintă aceeaşi stradă, aceleaşi case, aceeaşi curte, în seara lui iulie 1906,
când Felix Sima pătrunde în universul familiei Giurgiuveanu,  şi zece ani mai târziu, ca încheiere
definitivă a etapei . Tehnica restrângerii cadrului, de la stradă la case, de la case la interioare şi la
figurile personajelor este o modalitate de pătrundere în psihologia personajelor. Pentru Balzac, o
casă e un document sociologic şi moral.

2. Prezentarea modului în care tema se reflectă în romanul studiat, prin comentarea a

două secvențe narative semnificative;
Tema relevă caracterul balzacian şi citadin al lucrării. Scriitorul este interesat de
problematica balzaciană, abordând motive literare precum paternitatea şi moştenirea. Aceasta
este o frescă socială întrucât conţine o imagine amplă a societăţii bucureştene de la începutul
secolului al XX-lea, ce reprezintă un fundal în cadrul căruia are loc maturizarea tânărului Felix
Sima, care, înainte de a putea clădi o carieră, trăieşte experienţa iubirii şi a relaţiilor de familie
(bildungsroman). De asemenea, este abordată tema iubirii, de factură romantică şi cea a
dezagregării personalităţii, modernă. Viziunea este realistă, oferind în detaliu experienţe
verosimile din viaţa burgheziei bucureştene, accentuând diferenţa dintre aparenţă şi esenţă, în
afară de Felix şi Otilia, toate celelalte personaje dorind să pară ceea ce nu sunt.

Un prim episod care reflectă specificul viziunii călinesciene este acela al galeriei
personajelor din incipitul romanului. Prin intermediul lui Felix, care pătrunde în universul
familiilor Giurgiuveanu şi Tulea, cititorul face cunoştinţă în manieră balzaciană cu întreg
peisajul tipologiilor prozei realiste. În odaia foarte înaltă şi încărcată de fum ”ca o covertă de
vapor pe Marea Nordului”, adunaţi în jurul mesei pe care se joacă table şi cărţi, se află  cei care
vor avea un rol important în desfăşurarea epică a romanului. Naratorul notează minuţios fiecare
aspect revelator: familiaritatea neobişnuită a  gesturilor Otiliei, generozitatea şi slăbiciunea lui
Pascalopol pentru ea-  îi oferă cu discreţie un inel cu safir, răutatea acră a Aglaei, care îi face
aluzie lui Pascalopol la faptul că sosirea lui Felix va fi o distracţie nouă pentru Otilia, refuzul
speriat al lui Giurgiuveanu de a o împrumuta pe sora lui , ocheadele Auricăi către Felix. Întregul
tablou pare desprins dintr-o comedie de moravuri, prezentat dintr-o perspectivă critică și
polemică.

Un alt episod care subliniază tema moştenirii şi influenţa viziunii balzaciene -în special
cea din “Pere Goriot” şi “Eugenie Grandet”- se află în capitolul XVIII. Moş Costache suferă un
atac de congestie cerebrală şi este imobilizat la pat. Desfăşurarea este, de asemenea, scenică.
Ochiul naratorului urmăreşte cu atenţie gesturile avarului, preocupat de cheile sale, plătind cu
greu doctorul, neputiincios în faţa atacurilor familiei Tulea şi ale lui Stănică la adresa bunătăţilor
culinare ascunse cu grijă, cu spiritul negustoresc neadormit, oferind în final lui Weissmann o
seringă contra cost. Clanul Tulea, rapace, sărbătoreşte cu un festin moartea neîntâmplată, joacă
partide de cărţi, se instalează milităreşte în casă  şi veghează asupra moştenirii. Otilia şi Felix,
singurii îndureraţi de starea bătrânului, cheamă pe Pascalopol, care, loial, aduce un doctor
universitar şi îngrijeşte pe bolnav. Edificat asupra intenţiilor clanului Tulea, Giurgiuveanu
hotărăşte să-i lase o sumă importantă Otiliei, dar amână din nou să o facă în fapt.  Episodul
concentrează epic schema întregului roman.

3. Analiza, la alegere, a două elemente de compoziție și de limbaj, semnificative

pentru romanul studiat, din seria: semnificația titlului, acțiune, conflict,
perspectivă narativă, relații temporale și spatiale.

Un prim element de structură este titlul, care este analitic, format dintr-o strucutură
nominală: un substantiv comun ,,enigma” şi unul propriu ,,Otiliei”, desemnând misterul
protagonistei .Titlul ,iniţial, a purtat denumirea ,,Părinţii Otiliei”, reliefându-se tema paternităţii,
relaţiile dintre personaje care îşi asumă rolul de protector pentru Otilia. De asemenea, acesta face
referire la tehnicile moderne de construcţie: reflectarea poliedrică: ,,stricată şi orfană”,
(Aglae), ,,amenintare” (Aurica), ,,fe-fe-ţiţa moșului” (Costache Giurgiuveanu), iubirea absolută
(Felix), ,,o partidă bună” (Stănică), însă cel care intuiește cu adevărat personalitatea fetei este
Weissmann ,,Orice femeie care iubește un bărbat fuge de el, ca să rămână în amintirea lui ca o
apariție luminoasă. Domnișoara Otilia trebuie să fie o fată inteligentă. După câte mi-ai spus,
înțeleg că te iubește’’, iar colegii lui Felix o consideră ,,cea mai elegantă conservatoristă și mai
mândră’’, dar și prin comportamentism: imposibilitatea lui Felix de a înţelege comportamentul şi
reacţiile Otiliei prin prisma relaţiilor .
Perspectiva narativă este obiectivă, cu o viziune “dindărăt” şi un narator omniscient şi
omniprezent cu un narator care relatează întâmplările la persoana a treia, dar nu e în totalitate
omniscient (personajul reflector, Felix, limitează omniscienţa-decrierea străzii Antim, a
personajelor din casa lui Costache). Modurile de expunere sunt: naraţiunea, descrierea, rol de
detaliere (strada Antim, casa, personajele) care conferă veridicitate, funcţie decorativă şi funcţie
simbolică şi dialogul cu rol în caracterizarea şi individualizarea personajelor .
Relaţia incipit-final. Incipitul romanului realist fixează veridic cadrul temporal ,,într-o
seară de la începutul lui iulie 1909”si spaţial ,,strada Antim din Bucureşti, casa lui Moş
Costache”, prezintă personajele, sugerează conflictul şi trasează principalele planuri epice.
Finalul se găseşte în simetrie prin răspunsul de Costache la venirea lui Felix :,,Aici nu stă
nimeni”.
Conflictul romanului se bazează pe relaţiile dintre două familii înrudite. Membrii
acestora aparţin unor tipologii care conturează universul social. Din prima familie fac parte
Costache şi Otilia Mărculescu. În această familie pătrunde Felix Sima, nepotul bătrânului, care
vine la Bucureşti pentru a studia Medicina. Tânărul va locui la unchiul şi tutorele său legal. Un
intrus este Leonida Pascalopol, prietenul bătrânului. Afecţiunea moşierului pentru Otilia, pe care
o cunoaşte de mică şi dorinţa de a avea o familie, care să-i alunge singurătatea reprezintă
motivele vizitelor repetate ale lui Pascalopol în casa lui Costache.
A doua familie vecină şi înrudită, care aspiră la moştenirea averii bătrânului, este clanul
Tulea. Astfel, rezultă un conflict succesoral. Conflictul erotic şi interior ( zbuciumul lui Felix)
priveşte rivalitatea adolescentului şi a maturului Pascalopol pentru iubirea Otiliei.
Discursul narativ se construieşte pe tehnica planurilor paralele, trecerea de la un plan la celălalt
se realizează prin alternantă, în cadrul aceluiaşi plan, secvenţele înlănţuindu-se după criteriul
logic şi cronologic. Unele secvenţe narative se realizează scenic (atacul lui Costache) prin dialog.
Romanul are o compoziţie clasică, 20 de capitole, numerotate cu cifre romane, care
dezvoltă subiectul operei..
Pentru portretizarea personajelor, autorul alege tehnica balzaciană pentru descrierea
mediului şi fizionomiei, din care se pot deduce trăsăturile de caracter. Portretul balzacian
porneşte de la caracterele clasice (avar, gelos) cărora realismul le conferă un alt tip uman,
arivistul. Tendinţa de generalizare conduce la realizarea unei tipologii clasice: moş Costache-
avarul; Aglae-baba absolută fără cusur în rău; Aurica-fata bătrână; Simion-dementul senil; Titi-
debilul mintal; Stanică Rațiu-arivistul; Otilia-cocheta; Felix-ambiţiosul; Pascalopol-aristocratul
rafinat.

Concluzia
,,Enigma Otiliei’’este un roman realist-balzacian prin prezentarea critică a unor aspecte
ale societăţii bucureştene de la începutul secolului al XX-lea, tema paternităţii şi a moştenirii,
structura, specificul secvenţelor descriptive, veridicitatea, naraţiunea la persoana a III-a. Cartea
depăşeşte modelul realismului clasic prin spiritul critic şi polemic, prin elemente ale
modernităţii: ambiguitatea personajelor, interesul pentru procesele psihice deviante, tehnicile
moderne de caracterizare-comportamentismul, reflectarea poliedrică.