Sunteți pe pagina 1din 3

ENIGMA OTILIEI 955

GEORGE CALINESCU
ROMANUL REALIST OBIECTIV de factura balzaciana

Introducere
Vocatia de romancier a lui George Calinescu este aceea de a
comenta critic viata, deformand subiectiv lumea obiectiva
documentar atestata, capodopera sa publicata in anul 1938 fiind
semnificativa in acest sens si inscriindu-se in categoria romanelor
realist obiective de factura balzaciana din perioada interbelica.
R1. Enigma Otiliei este un roman realist de factura
balzaciana avand in vedere, in primul rand, cele doua subteme
mostenirea si paternitatea. Tipologia personajelor, fiecare fiind
dominat de o trasatura de caracter puternica, tehinica detaliului
prin care actiunea este incadrata precis in timp si in spatiu si prin
care se realizeaza o descriere amanuntita a fizionomiei, a
vestimentatiei si a gesticii personajelor luate din realitatea
societatii burgheze in plina degradare morala completeaza fresca
Bucurestiului de dinainte de primul Razboi Mondial. Romanul este
obiectiv avand in vedere perspectiva narativa obiectiva din care se
nareaza faptele la pers a IIIa de catre un narator omniscient.
R2. O prima idee relevanta pentru tema si viziunea despre
lume reiese din prezenta ca personaj principal a lui Costache
Giurgiuveanu in stransa legatura cu lupta pentru mostenirea averii
sale. Aparenta grija pentru viitorul Otiliei este o permanenta
amanare a despartirii de banii sai. Inlaturarea Otiliei ca
mostenitoare justifica presiunile pe care clanul Tulea le face in
privinta testamentului acestuia. La prima imbolnavire a batranului,
membrii clanului ii ocupa militareste casa, astepandu-i moartea
pentru a-i mosteni averea. Dupa insanatosire, batranul isi ascunde
banii intr-o cutie a carei cheie o tine in permanenta la el.
O a doua idee relevanta pentru tema si viziunea despre lume
este ideea paternitatii, de la care, de altfel, a plecat autorul
intitulandu-si initial romanul Parintii Otiliei. De exemplu,
Costache Giurgiuveanu o iubeste sincer pe Otilia, dar isi manifesta
in mod penibil paternitatea, pe cata vreme Pascalopol isi manifeste
instinctul patern printr-o expresie erotica: pentru a-i fi tata Otiliei,
trebuie sa-i devina sot. In schimb, Aglae Tulea este pentru Otilia o
adevarata intruchipare a tot ce poate reprezenta mai odios, ideea
de vitregie in sistemul paternitatii.
R3. Titlul initial treabuia sa fie Parintii Otiliei pentru a pune
in evidenta calitatea de orfana a acesteia si tendinta celorlalte
personaje de a fi protectorii ei, abordandu-se in felul acesta
subtema paternitatii. In forma in care a aparut cu titlul cunoscut,
romanul pune accentul pe misterul feminitatii inscris in
comportamentul Otiliei. Desi pare a-l iubi sincer pe Felix, il
paraseste in favoarea maturului Pascalopol, abandonat si el mai
tarziu. Nu Otilia are o enigma ci Felix crede ca o are neintelegand
cum e posibil ca o fata sa prefere iubirea unui matur in locul unui
tanar de varsta ei, adevarata enigma fiind insa reprezentata de
comportamentul fetei.
Acitiunea este structurata in 20 de capitole, subiectul fiind
constituit pe mai multe planuri narative. Un prim plan narativ
urmareste lupta dusa de clanul Tulea pentru obtinerea mostenirii
batranului odata cu inlaturarea Otiliei ca mostenitoare. Al doilea
plan narativ urmareste destinul tanarului Felix Sima care urmeaza
studii de medicina si, todata, traieste o iubire adolescentina pentru
Otilia. Planul cadru subliniaza monografia societatii burgheze
bucurestene in care tema parvenirii este definitorie.
Conflictul principal este unul exterior, de natura economica si
morala, care se bazeaza pe relatiile dintre doua familii inrudite si
este dat de problema mostenirii. Acesta include 2 conflicte
succesorale: primul apare in dorinta familiei Tulea de a obtine
mostenirea lui Mos Costache in dauna Otiliei, iar al doilea destrama
familia Tulea datorita interesului ginerelui Stanica Ratiu pentru
averea batranului pe care o va obtine din prin mijloace frauduloase.
Un alt conflict exterior este dat de rivalitatea dintre tanarul Felix si
maturul Pascalopol in dragostea pentru Otilia. Acest conflict este
completat de unul interior, psihologic din sufletul lui Felix. Otilia
renunta la relatia cu acesta pentru a nu fi o piedica in cariera sa,
iar, mai tarziu, si Pascalopol ii va reda libertatea Otiliei intelegand
diferentele care ii despart.
Perspectiva narativa este una obiectiva cu viziune dindarat
si focalizare zero, intrucat nararea evenimentelor se face la
persoana a III a de catre un narator omniscient si omniprezent care
nu se implica in faptele prezentate. Cu toate acestea, conditia
obiectivitatii este incalcata, atat prin natura de comentator
specializat al naratorului, cat si prin aceea de comentator al
comediei umane reprezentate, ascunzandu-se in spatele
personajelor.
R4. In opinia mea, tema operei o constituie atmosfera
societatii burgheze bucurestene la inceputul secolului al XX-lea,
incluzand subtema istoriei unei mosteniri (intreaga actiune este
constituita in jurul averii lui Costache Giurgiuveanu), precum si
subtema paternitatii, evidentiata de tendinta unor personaje
mature de a fi protectorii orfanilor Otilia Marculescu si Felix Sima.
Lupta pentru inavutire, cand se pun in miscare energii pentru
ocuparea unui post important in ierarhia sociala, drumul formarii
unui tanar, viziunea vietii ca un spectacol de carnaval completeaza
aria tematica a acestui roman.
Viziunea despre lume a autorului este aceea a unui moralist si
a si a unui realist care inregistreaza detaliile pentru a oferi iluzia
vietii, dar si pentru a-si exprima atitudinea ironica prin intermediul
naratorului. Autorul porneste de la toate datele realitatii pentru a
realiza imaginea societatii bucurestene punand accentul asupra
socialului si descriind spatiul citadin in toate dimensiunile lui.
Astfel, dobandirea unei averi si a unei pozitii sociale inalte se afla
in centrul preocuparilor celor mai multe personaje care depun
eforturi disperate de a se realiza in plan social si material, iar altele
traiesc drama neimpliniri acestei dorinte in ciuda averii de care
dispun.
Incheiere
In concluzie, romanul lui Calinescu este reprezentativ pentru
perioada interbelica nu numai prin caracterul sau realist, ci si prin
aderarea autorului la formula estetica balzaciana, prin preferinta
pentru social, pentru detaliu, pentru personajele tipice, pentru
observarea umanitatii sub latura ei morala, pentru perspectiva
obiectiva si nararea faptelor la persoana a III ade catre un narator
omniscient.