roman realist/ balzacian/ interbelic

Enigma Otiliei
de George Calinescu

A. Tema si viziunea despre lume

Romanul “Enigma Otiliei” a fost publicat in 1938, fiind un text reprezentativ pentru
perioada interbelica, prin aducerea in prim plan a unor caracteristici ce scot in
evidenta opera lui Calinescu.
Optiunea pentru realism este sustinuta prin perspectiva narativa-obiectiva, tematica
sociala, dar si prin constitutia personajelor ce infatiseaza oameni obisnuiti, in situatii
obisnuite. Totusi, apar si cateva elemente specifice modernismului, cum ar fi:
conditia intelectualului, tematica citadina, procedeul utilizat in constructia
personajului Otilia, numit reflectare poliedrica sau prezentarea intre oglinzi paralele
(nu exista secvente de monolog interior, cititorul o descopera doar prin prisma
opiniilor pe care celelalte personaje le au despre ea). Influenta naturalismului se
resimte prin prezenta personajelor Simion si Titi Tulea, in cazul carora nebunia este
ereditara. Chiar daca romanul este scris in perioada interbelica, apar si influente
romantice resimtite in pasaje descriptive, precum in secventa descrierii mosiei lui
Leonida Pascalopol din Baragan, manifestandu-se printr-un lirism atipic realismului si
prin stilul calofil(multe figuri de stil).
Putand fi considerat o inovatie in literatura romana, textul este un roman balzacian,
prin intermediul procedeului descrierii caselor si a camerelor personajelor, cu rol in
caracterizarea lor, intrucat, asa cum precizeaza criticul Nicolae Manolescu in volumul
“Arca lui Noe”, “casa reprezinta un document sociologic si moral”. Asemenea tuturor
romanelor realiste, tema predominanta este cea sociala, axandu-se in acest roman
pe tema paternitatii, alaturi de motivul orfanului. Totodata, personajele constituie
tipologii, astfel incat mos Costache reprezinta tipologia avarului, iar Stanica Ratiu
tipologia parvenitului. Naratiunea se invarte in jurul nucleului care ghideaza intregul
destin al personajelor, si anume problematica alegerii intre iubire si bani, guvernand
perspectiva asupra lumii a protagonistei, Otilia.
Macrotema operei este cea sociala, romanul oferind o monografie a vietii burgheziei
bucurestene la inceputul secolului al XX-lea. Acesteia i se subordoneaza si cateva
teme secundare: tema inavutirii si a mostenirii, tema iubirii, tema familiei, tema
paternitatii si tema conditiei intelectualului.

Dezumanizarea provocata de lacomie si avaritie, problematica de baza a romanului,

este ilustrata in scena in care batranul Costache Giurgiuveanu se gandeste sa o
infieze pe Otilia. Desi o iubeste sincer si doreste sa ii asigure viitorul, acesta nu isi va
duce planul la bun sfarsit, pentru ca formalitatile legale i se pareau prea costisitoare.
Constient ca fata are nevoie de o casa, batranul vrea sa i-o construiasca in propria
gradina, cu materiale uzate, pe care el insusi le recupereaza de la cladiri abandonate.
roman realist/ balzacian/ interbelic

Deoarece nici aceasta solutie nu se dovedeste a fi salvatoare, Costache ii da lui

Pascalopol o suma de bani, pe care Otilia sa o primeasca dupa moartea lor.
Aceeasi idee a degradarii valorilor si a dorintei de inavutire apare si in episodul in
care Stanica Ratiu ii provoaca moartea batranului si ii fura toti banii, ascunzandu-i,
insa, de propria sotie. Mai mult, naratorul noteaza cu ironie ca Stanica se implica
energic in cautarea “comorii” ascunse, temandu-se ca nu cumva familia Tulea sa
banuiasca ceva.

Timpul si spatiul sunt foarte bine punctate, fapt ce ajuta la conturarea verosimilitatii
textului: actiunea incepe in 1909 si se incheie la cativa ani dupa primul razboi
mondial, iar spatiul este reprezentat de orasul Bucuresti si de mosia lui Pascalopol
din Baragan.
Circularitatea din incipit este redata prin descrierea balzaciana a casei lui mos
Costache, prin ochii lui Felix, care devine narator-martor. Aceasta descriere a casei,
atat interioara, cat si exterioara, denota zgarcenia proprietarului, dar si orgoliul lui(
in locul vitraliilor, geamurile sunt acoperite cu hartie colorata, iar in hol troneaza o
statuie din ghips, vopsita detestabil in cafeniu). Atunci cand Felix ajunge pentru
prima oara la casa unchiului sau, acesta refuza sa-l primeasca inauntru si ii inchide
usa, spunandu-i ca “Nu sta nimeni aici!”, gest care ilustreaza teama batranului de a
nu fi jefuit.
In final, dupa intalnirea cu Pascalopol in tren, cand afla ca Otilia s-a casatorit cu un
conte in America de Sud, Felix se reintoarce pe strada Antim si isi aminteste primele
cuvinte ale unchiului Costache: “Nu sta nimeni aici!”
Perspectiva narativa este heterodiegetica, insa, apare si naratorul-martor, adica
intamplarile sunt prezentate pe masura ce Felix ia contact cu ele.
Naratiunea constituie atat conflicte exterioare, cat si interioare. Conflictele
exterioare sunt intre Stanica si unchiul Costache, intre Aglae si Otilia( batrana se
teme ca, odata infiata, fata va mosteni averea), dar si intre Stanica Ratiu si Familia
Tulea. Conflictele interioare apar in cazul lui Felix, care are de ales intre cariera si
dragostea pentru Otilia, in cazul Otiliei, care oscileaza intre dragostea adolescentina
si protectia si bunastarea oferite de Pascalopol, dar si in cazul lui Pascalopol, care nu
stie daca o iubeste ca un tata sau ca un iubit pe Otilia.

In opinia mea, cele doua planuri ale acestui roman, desi par, in linii mari, distincte,
sunt interdependente, intrucat deznodamantul povestii de dragoste este conditionat
de lupta pentru avere si de mostenirea atat de disputata. In primul rand, Otilia este
nevoita, dupa moartea lui Costache, sa ia o decizie, deoarece Aglae nu-i mai
tolereaza prezenta; hotararea ei de a fugi la Paris cu Pascalopol este determinata de
nevoia ei de siguranta. In al doilea rand, averea este cea care influenteaza in mod
indirect destinul lui Felix, care se gandeste chiar sa renunte la studii pentru a o
intretine pe Otilia
roman realist/ balzacian/ interbelic

In concluzie, destinul povestii de dragoste este independent de vointa

protagonistilor, intrucat ei trebuie sa se supuna unor conditionari dictate in plan
social.

B. Particularitati de constructie ale unui personaj: Otilia

Din punct de vedere social, Otilia este orfana, mama ei murind cand ea avea 3 ani si
nu si-a cunoscut niciodata tatal. Chiar daca a fost crescuta de Mos Costache, dar mai
ales de Pascalopol, in esenta protagonista este “saraca”. Latura burgheza, totusi,
este evidentiata prin capacitatile sale rafinate, astfel incat Otilia este studenta la
Conservator.
Inca din prima parte a romanului, Aglae o acuza pe Otilia de imoralitate, folosind
cuvinte dure la adresa ei, in legatura cu relatia pe care fata o are cu Pascalopol. La fel
de imoral este considerat si gestul ei final in care vrea sa i se daruiasca lui Felix, desi
intentioneaza sa plece cu celalalt barbat. In realitate, insa, moralitatea Otiliei
depinde de motivatiile faptelor sale, iar lipsa monologului interior ingreuneaza
conturarea unui profil etic clar.
Folosirea procedeului reflectarii poliedrice face ca Otilia sa fie perceputa in mod
diferit, chiar contradictoriu de celelalte personaje. Ea este si ramane o enigma, nu
doar pentru Felix, ci si pentru cel care ar trebui sa o cunoasca cel mai bine:
Pascalopol
+conflicte

Principala trasatura de caracter este sugerata in descrierea camerei in care Felix isi
va petrece prima noapte in casa lui mos Costache. Dezordinea si diversitatea
obiectelor din camera Otiliei sugereaza firea ei schimbatoare si preocuparile
neasteptate: rochiile si dantelele sugereaza cochetarie, partiturile de pian scot la
iveala latura artistica a fetei, bomboanele si ciocolata o infatiseaza ca pe un copil, iar
romanele de dragoste ii surprind partea adolescentina. Lui Felix, crescut fara vreo
prezenta feminina in viata lui, noaptea petrecuta in aceasta camera ii starneste
curiozitatea si interesul, acesta fiind punctul de plecare in povestea de dragoste de
mai tarziu.
Desi stie ca va pleca la Paris cu Pascalopol, Otilia pastreaza secretul si ii propune lui
Felix sa-si petreaca noaptea impreuna. Baiatul refuza, spunand ca onoarea este mai
presus de dorinta si ii promite ca se vor casatori in curand, ca va renunta la studii si
ca se va angaja. A doua zi, cand constata ca Otilia a fugit, nu ii intelege gestul, insa in
curand fata ii trimite o carte postala in care isi motiveaza gestul prin dorinta de a nu
fi o piedica in calea carierei lui.

4 elemente de structura si compozitie- vezi A.

roman realist/ balzacian/ interbelic

+modalitati de caracterizare

Portretul Otiliei este conturat atat in mod direct, cat si in mod indirect. In mod direct,
Otilia este surprinsa prin intermediul autocaracterizarii, precizand: “eu sunt o
zapacita, nu stiu ce vreau”. Mai mult, protagonista este evidentiata si prin parerile
altor personaje, cum ar fi Pascalopol: “a fost o fata delicioasa, dar ciudata. Pentru
mine este o enigma”. In mod indirect, Otilia da dovada de mai multe calitati: este
altruista, atunci cand il convinge pe Pascalopol sa ii dea lui Felix bani pentru
manuale, este creativa, are un suflet sensibil, de artista, fapt suprapus prin
improvizatiile ei la pian, dar este neajutorata, avand permanent nevoie de protectie
si de atentie.

C. Relatia dintre doua personaje- Otilia si Felix

Otilia- vezi B.
Felix

Din punct de vedere social, Felix Sima este orfan, fiul unui medic celebru si student la
medicina in primul an, fapt ce sugereaza venirea sa la Bucuresti. Statutul sau social
evolueaza dupa razboi, ajungand un chirurg renumit si profesor universitar. Desi este
foarte tanar, comportamentul sau etic este nestirbit de celelalte personaje,
pastrandu-si valorile in care crede, indiferent de presiunile sociale ce-l inconjoara.
Statutul psihologic al lui Felix evolueaza, astfel ca din perspectiva acestui personaj,
textul este un Bildungsroman. Experienta traita in casa unchiului sau il ajuta sa se
maturizeze si sa isi croiasca singur destinul, eliminand orice influenta negativa din
partea celorlalte personaje, precum familia Tulea.

2,3,4 vezi A si B

Opinia

In opinia mea, perspectiva asupra lumii in romanul “Enigma Otiliei” inglobeaza

macrotema sociala, subordonandu-i-se alte teme, precum mostenirea, iubirea,
familia, dar si conditia intelectualului, specifica modernismului. Astfel, firul narativ
sta la baza celor doua personaje care ghideaza evenimentele, si anume Felix si Otilia,
care prezinta principii distincte, iar asadar, destinul acestora se afla la poli opusi, nu
impreuna asa cum era planul lui Felix. In primul rand, iubirea este un aspect ce
coordoneaza fluxul narativ al romanului, astfel incat pune in prim plan personajele
Felix, Otilia si Pascalopol. Avand in vedere faptul ca Felix nu a avut in timpul
maturizarii sale o prezenta feminina, este evident ca Otilia reprezinta un pilon pentru
roman realist/ balzacian/ interbelic

acesta in inflorirea sa sentimentala. Insa, Otilia, prefera a inclina spre grija pe care i-o
poarta Pascalopol care oscileaza intre a o considera pe protagonista fiica sau iubita
sa. In al doilea rand, mostenirea reprezinta baza conflictelor exterioare care se dau
intre cele doua tabere: familia Tulea si Costache Giurgiuveanu. Costache
Giurgiuveanu o iubeste foarte mult pe Otilia, insa se bazeaza ca aceasta va evolua
din punct de vedere material prin intermediul lui Pascalopol, contribuind foarte
putin la viitorul acesteia, din cauza zgarceniei de care da dovada. Totusi, isi da silinta
sa ascunda averea de Aglae care ii vaneaza mostenirea Otiliei dupa moartea lui
Costache.

In concluzie, romanul “Enigma Otiliei” de George Calinescu ofera o monografie a

vietii burgheziei bucurestene la inceputul secolului al XX-lea, axandu-se pe
macrotema sociala a mostenirii si a iubirii care declanseaza divergentele dintre
personaje.