Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
rural
Ion
de Liviu Rebreanu
arestarea, insa, toate acestea par mai prejos decat bucuria personajului de a-si fi
sporit averea.
Realismul presupune aducerea in prim plan a unor personaje cu statut social inferior,
a caror dorinta de inavutire genereaza conflictul epic. Setea lui Ion pentru pamant
poate fi astfel motivata prin convingerea personajului ca saracia reprezinta o piedica
in recunoasterea meritelor si in obtinerea respectului comunitatii. Ilustrativa in acest
sens este scena horei in care Rebreanu ilustreaza stratificarea sociala in functie de
avere si umilinta la care este supus Ion atunci cand Vasile Baciu il numeste
“sarantoc” si “talhar”.
Din perspectiva morala, se observa inca de la inceput o distinctie clara intre
protagonistul acestui roman si personajele realiste conturate de Slavici. Daca hangiul
Ghita are la inceput un comportament etic, la care renunta treptat din pricina unei
influente exterioare, in cazul lui Ion nu se poate vorbi nici despre o involutie, nici
despre un catalizator extrinsec. Deciziile si gesturile lipsite de etica ale personajului
genereaza conflictele exterioare ale textului, iar acumularea lor dicteaza
deznodamantul tragic: o lasa pe Ana insarcinata si conditioneaza material casatoria;
pretinde intreaga avere a lui Vasile, nu doar zestrea promisa, comite adulter; este
autorul moral al sinuciderii Anei; fura pamant de la vecinul sau.
roman interbelic/ roman realist/ roman traditionalist/ conditia taranului/ conditia femeii in mediul
rural
Statutul psihologic al protagonistului a stat la baza unei controverse critice inca din
momentul publicarii romanului. Pe de o parte, Eugen Lovinescu il incadreaza pe Ion
in tipologia arivistului, asemanandu-l personajelor lui Stendhal prin “inteligenta
ascutita si […] cazuistica stransa. Pe de alta parte, George Calinescu incearca sa
demonstreze ca ideea seducerii Anei nu dovedeste inteligenta, intrucat o situatie
asemanatoare apare si in cazul casatoriei dintre Zenobia si Alexandru, respectiv
dintre Vasile Baciu si sotia lui. In plus, criticul considera imposibila incadrarea lui Ion
in tipologia parvenitului, intrucat el este “o bruta, un animal plin de candoare”.
+conflictele, vezi A, 3d
2 scene- vezi A, 2
Ion- vezi B
Ana:
Diferenta de statut social dintre cei doi este motivul pentru care Ion nu o poate nici
iubi, nici respecta pe sotia lui; ea intruchipeaza categoria oamenilor instariti care-i
starnisera dintotdeauna barbatului sentimente de furie, ura si invidie. Moralitatea
Anei contrazice statutul tipic al femeii in mediul rural, intrucat, refuzand sa se
supuna legilor nescrise ale comunitatii, ea ajunge sa fie blamata pentru sarcina
roman interbelic/ roman realist/ roman traditionalist/ conditia taranului/ conditia femeii in mediul
rural
anterioara casatoriei. Naivitatea fetei este justificata psihologic prin mediul familial
lipsit de iubire, de intelegere si dominat de agresivitatea unui tata care in
subconstient o condamna pentru moartea mamei ei. Increderea oarba pe care fata o
are in Ion pana la scena nuntii genereaza destul de tarziu in roman conflictul interior
si este motivul care determina sinuciderea din final.
Plasata ilustrativ in finalul primului volum, scena nuntii este esentiala in conturarea
relatiei dintre cei doi soti. Pe de o parte, Ion constata ca, pe langa pamanturile mult
visate, aceasta casatorie aduce cu sine si prezenta inevitabila a Anei. Pentru un
moment, se gandeste sa renunte la avere si sa fuga in lume cu Florica, insa, se amuza
singur de aceasta idee ridicola: “Si sa raman tot calic pentru o muiere?”. Pe de alta
parte, Ana crede ca aceasta nunta este sansa ei la fericire, insa, aude cand sotul ei ii
marturiseste Floricai dragostea lui.
Nepasarea protagonistului fata de sotia lui atinge paroxismul in scena nasterii lui
Petrisor: Ion este suparat ca a fost deranjat de la munca la camp si afirma ironic
“Bata-I Dumnezeu socotelile[…]. Simte ca ii vine ceasul si-I vine sa fete pe camp”.
In opinia mea, perspectiva asupra lumii in romanul “Ion” este inglobata in jurul
personajului principal, Ion, care, in ciuda statutului social inferior, doreste sa acceada
in societate, prin intermediul inavutirii. Chiar daca recunoasterea meritelor si
obtinerea respectului comunitatii pot fi atinse prin mariajul cu Ana, totusi,
protagonistul isi atinge idealul printr-o maniera independenta, inlaturand orice alta
influenta exterioara. In primul rand, relatia dintre Ion si Ana constituie o aparenta,
aceasta fiind doar calea ce ii poate potoli setea pentru pamant a protagonistului. Ea
face parte din stratul superior al societatii si, astfel, ura lui Ion pentru ea este de-a
dreptul naucitoare, astfel incat legatura “profitabila” dintre cei doi se dovedeste
unica modalitate de parvenire. In al doilea rand, universul lui Ion este materializat
doar prin viziunea protagonistului asupra evolutiei sociale si prin bogatia ilustrata de
pamant, fapt sugerat in scena sarutarii pamantului. Chiar daca are un impuls spre a
alege partea sentimentala care duce spre o legatura cu Florica, pentru Ion este mult
mai importanta inavutirea.
In concluzie, romanul “Ion” de Liviu Rebreanu abordeaza problematica sociala a
inavutirii si a familiei inconjurata de teme secundare, precum iubirea si conditia
intelectualului la sat, devenind o monografie a unei lumi rurale ce calauzeste traseul
evolutiv al personajelor din straturi sociale diferite.