Pirtea David-Alexandru

ITALIA FASCISTA

Termenul fascism îşi are etimologia în latinescul fasces care simboliza un

snop de nuiele în care este înfiptă o secure, simbol al autorităţii care era purtat
de lictorii ce-i însoţeau pe înalţii magistraţi romani. La începutul sec. XX, în
Italia, fasciile erau grupuri revoluţionare de sorginte socialistă care se distingeau
printr-o atitudine naţionalistă şi o activitate non-parlamentară şi chiar non-
partinică.
Fascismul este produsul ideologic al sec. XX iar termenul ca atare este
folosit deseori peiorativ, fascist şi dictator fiind considerate echivalente.
Sloganurile fascismului italian, ”Crede, Supună-te, Luptă” şi ”Ordine,
Autoritate, Dreptate”, au înlocuit cunoscutul refren la Revoluţiei franceze
”Libertate, Egalitate, Fraternitate”. Partidul fascist italian se naşte în 1919, iar în
1922 liderul său Benito Mussolini este numit prim-ministru. Partidul naţional
socialist german se formează tot în 1919, iar în 1933 Adolf Hitler devine
cancelarul Germaniei. Baza populară a partidului fascist era formată din pătura
de jos a clasei mijlocii, mici întreprinzători, fermieri, meşteşugari, ceea ce
explică ostilitatea atât faţa de capitalism, cât şi faţa de comunism.
Ca ideologie fascismul este dificil de analizat din mai multe motive:
În primul rând, este un conglomerat de trăsături negative, anti-liberalism, anti-
parlametarism, anti-democratic, anti-capitalist, anti-burghez, anti-comunist, etc,
fiind greu de stabilit ce anume afirmă şi sprijină. El apare ca o reacţie la politica
europeană dominată de valorile Revoluţiei franceze.
În al doilea rând, este o ideologie eclectică, un fel de viziune asupra lumii, cum
o considera Hitler, aidoma unei viziuni religioase care presupune credinţă oarbă,
supunere şi mai puţin dezbatere şi analiză critică. Nu întâmplător sloganul
favorit al lui Mussolini era ”Fapte, nu vorbe” sau ”Inactivitatea înseamnă
moarte”.
Pirtea David-Alexandru

Ceea ce deosebeşte fascismul de naţional-socialismul german este chestiunea

rasei, a tradiţiei Volk. In Germania nazistă istoria, cultura, statul erau
subordonate ideii de rasă. În Italia fascistă elementul central al ideologiei era
Statul corporatist privit ca instrument foarte important în modernizarea ţării. În
ambele ipostaze însă masele erau doar ipostaze ale unor realităţi transcendente:
rasa şi statul corporatist.

Fascismul in Italia
Din 1922, cand a avut pentru prima data puterea asupra guvernului italian
in Roma, pana in 1927, Benito Mussolini si-a consolidat progresiv
dictatura, dand forma statului fascist italian.
Statul si partidul au devenit instrumente monolitice in mainile lui
Mussolini, care era capo di guverno (seful guvernului), al statului si el
Duce, conducatorul partidului.
Legge fascistissime ( legile cele mai fasciste), realizate de liderul
fascist, juristul Alfredo Rocco, a transformat Parlamentul intr-un congres
al partidului si practic a fuzionat puterea legislativa si cea executiva si a
facut Marele Consiliu Fascist un instrument al Ducelui, pe care putea sa il
convoace singur si sa ii determine agenda.
Cu acest succes Mussolini a inceput sa se gandeasca mai departe la viitor.
Pana in 1930 a inceput greul proces de modernizare fortata a tarii, de catre
un guvern puternic si eficient cu o noua conducere ce comunica intregului
popor vitalitate si energie.
Pe 25 octombrie 1932, Musolini a tinut in Milano o cuvantare prin
care punea Italia Fascista printre liderii lumii: "Astazi, cu o incredere
absoluta, va spun ca secolul douazeci va fi secolul fascismului, secolul
puterii italiene, secolul in care Italia va fi pentru a treia oara liderul
omenirii."
In 1934 Mussolini afirma ca fascismul a devenit din 1929 nu numai un
fenomen italian ci unul mondial. Pentru a duce la bun sfarsit ceea ce a
Pirtea David-Alexandru

inceput, Mussolini cere transformarea Italiei intr-o natzione militarista e

guerriera. In primele sale faze, Musolini privea Fascismul ca o dezvoltare
a civilizatiei Occidentale si privea cu neincredere asupra germaniei si mai
ales asupra Socialismului National promovat de Hitler, in care vedea " o
suta de procente rasism: impotriva oricui: ieri impotriva crestinatatii,
astazi impotriva latinitatii iar maine, cine stie, impotriva intregii
civilizatii". Dar imperialismul si supraestimarea fascismului l-a condus pe
Mussolini in bratele Partidului National Socialist German.
Cucerirea Etiopiei (1935) a separat Italia de Europan de Vest si de
Organizatia Natiunilor. In anul urmator, impresionat de succesul german,
Mussolini incepe sa vorbeasca de o axa Roma-Berlin si o promoveaza in
mtimpul vizitei la Berlin in 1936, vizita pe care Hitler o reintoarce in mai
1938.
Sincerele admiratii ale lui Hitler pentru Mussolini au facut sa creasca
increderea sa inj sine. Interventia fascismului in Razboiul Civil Spaniol si
tratatul Munchenului cu Anglia din septembrie 1938 a insemnat
incoronarea succesului politicii lui Mussolini; in realitate se masca odata
cu acceptarea politici anti-semite de catre Italia, trecerea acesteia intr-o
pozitie de satelit al germaniei. Din aceasta cauza, dar si din dorinta de
glorie si de marire, Italia intra in iunie 1940 in razboiul pornit de
Germania in septembrie 1939. Razboiul a dezvaluit ineficienta Italiei, iar
trei ani de razboi au adus caderea lui Musolini si a partidului sau.