Ion-caracterizare

Liviu Rebreanu este considerat de către critica literară cel mai mare creator de viață
al literaturii române, unul dintre întemeietorii romanului românesc modern. El este
deschizător de drumuri în ceea ce privește scrierile sociale, prin romanele “Ion” și
“Răscoala” și cele de factură psihologică, precum “Padurea Spanzuratilor” sau “Adam și
Eva”.
Ion este personajul titular și central din roman, dominand întreaga lume care se
desfășoară în legătură cu el. Celelalte personaje gravitează în jurul său, punandu-i in
lumina trasaturile. Întregul roman este organizat in doua parti, coordonate ale evoluției
interioare a personajului principal: averea și iubirea. Conflictul interior, dintre cele doua
chemari launtrice, nu il arunca într-o situație-limită, dar se reflecta, pe plan exterior, în
confruntările cu Vasile Baciu și George Bulbuc.
Ion este personajul principal, un personaj complex, cu insusiri contradictorii: viclenie
și naivitate, gingasie și brutalitate. Inițial dotat cu o serie de abilități, in goana sa patimasa
dupa avere se dezumanizeaza treptat, iar moartea lui este expresia intentiei moralizatoare
a scriitorului ardelean. Este un personaj realist, tipic pentru o categorie socială- țăranul
sărac care dorește pamant.
Eugen Lovinescu afirma ca “Ion este expresia instinctului de stapanire a pamantului,
în slujba căruia pune o inteligenta ascutita, o cazuistică stransa, o viclenie procedurala și,
cu deosebire, o vointa imensa”. Însă Calinescu considera ca “Ion nu e insa decat o bruta,
careia siretenia ii tine loc de desteptaciune.” Nu din inteligenta a ieșit ideea seducerii, ci din
viclenie instinctuala, caracteristică oricărei “fiinte reduse”. Multe dintre scenele romanului
certifica lipsa unei gandiri raționale. Totusi, Ion este caracterizat de o forma primara de
istetime intuitiva, cu ajutorul careia concepe planuri urmate cu perseverență în vederea
atingerii scopurilor propuse.
Ion al Glanetasului se situează la intersecția mai multor tipologii realiste. Din punctul
de vedere al categoriei sociale, el este tipul țăranului a cărui patima pentru pamant
izvorăște din convingerea ca acesta îi susține demnitatea și valoarea în comunitate. Din
punctul de vedere al categoriei morale, Ion este tipul arivistului, înrudit cu Dinu Paturica sau
Tănase Scatiu, cei fără scrupule morale, ce folosesc femeia ca mijloc de parvenire.
Mediul social în care trăiește Ion este, fara indoiala, un factor modelator care
exercita o presiune autoritară asupra personajului. Din acest punct de vedere, flăcăul repeta
într-o oarecare masura metoda socrului sau și dobândește averea prin căsătorie.
Asemănările se opresc însă aici, căci Vasile Baciu își iubește nevasta, pe cand Ion face din
Ana o victimă tragică a brutalitatii sale.
La începutul romanului, naratorul prin intermediul caracterizarii directe și indirecte, îi
alcătuiește un portret axat pe calitățile sale: harnicia, perseverența și iubirea de pamant,
care “l-a stapanit de mic copil”. Naratorul prezinta initial, in mod direct, biografia
personajului, iar pe parcursul romanului, elementele de portret moral.
Este caracterizat direct de alte personaje: “Ion e baiat cumsecade. E muncitor, e
harnic, e saritor, e istet” (doamna Herdelea), “ești un stricat și-un bătăuș, s-un om de nimic
[...] te ții mai destept decat toti, dar umbli unmai dupa blestematii” (preotul Belciug).
Autocaracterizarea evidentiaza framantarile sufletești prin monologul interior; “Ma molesesc
ca o baba neroada, Parcă n-aș mai fi în stare sa ma scutur calicie…”.
Caracterizarea indirectă se realizează prin faptele care evidențiază trăsăturile sale.
Conflictul central al romanului dezvăluie defectele firii sale: tanarul este impulsiv, dornic de
răzbunare împotriva “bogatanului” care îl jignește public. De asemenea este manios și
orgolios peste masura.
Disputele publice cu Baciu sau cu George lăsa amprente adânci în sufletul său,
amplificandu-i sentimentele negative fata de cei bogați și gandind ca este apostrofat de
aceștia pe nedrept, doar pentru că era sărac. Astfel, nu ezita sa foloseasca violenta în
conflictul cu George, dar este capabil să-și infraneze pornirile agresive în raport cu Vasile
Baciu.
Primul act de răzbunare împotriva bogaților este unul naiv. Ion isi insuseste abuziv o
bucata de pamant, care a apartinut candva familiei sale. Apoi își da seama ca setea sa de
pamant este mult mai puternica, dar se dovedește incapabil de a găsi modalitatea prin care
să-l determine pe Vasile Baciu să consimtă la căsătoria cu Ana. Sugestia lui Titi este urmată
întocmai și, din lacomie de avere, o seduce pe aceasta prin viclesug, lasand-o insarcinata.
După nuntă și după ce obține ceea ce și-a dorit de la socrul sau, la intervenția
preotului, comportamentul personajului se schimba major. Sentimentul dobândirii demnitatii
prin posesiune îl determină să afișeze ostentativ noul statut “umbla cu pașii mari și cu
genunchii indoiti” și “vorbea mai apăsat cu oamenii și veșnic numai de pamant și de avere”.
Fiindcă Ion capatase ceea ce și-a dorit in plan material, decide, in mod egoist , că trebuie
sa implineasca și latura afectiva a personalității sale. Dorind împlinirea totala, pierde mai
mult decât a câștigat, anume propria viata, căci obsesia pentru actuala sotie a lui George,
Florica, se incheie tragic, Ion fiind, de fapt, ucis de propria patima.
Viclenia pare a fi trăsătura dominanta de caracter a personajului, evidentiata, mai
ales în aplicarea planului de seducție a fetei bogatanului Vasile Baciu. Îi găsește fetei
punctele slabe- dorința ei de protectie, tandrețe și iubire- profita de naivitatea ei lasand-o
însărcinată și determinandu-l astfel pe Vasile Baciu sa i-o dea de nevasta. Aceasta
trasatura este vizibilă încă de la scena horei cand tanarul alege sa o joace pe Ana. Intențiile
personajului sunt reliefate prin gesturi și mimica: “Ion urmări din ochi pe Ana cateva clipe.
Avea ceva straniu in privire, parcă nedumerire și un viclesug neprefacut”.
Episodul narativ al nunții țărănești a lui Ion cu Ana reflecta, de asemenea, viclenia
protagonistul, tanarul stabilind momentul căsătoriei abia după ce s-a asigurat ca va obtine
pamanturile lui Vasile Baciu, fără să-i pese ca fata ajunsese de rasul satului. La nunta, Ion
constientizeaza parcă pentru prima oară ca, odată cu pamanturile, trebuie sa o ia de
nevastă pe Ana: “o privea și se mira c-a putut el saruta și îmbrățișa pe fata aceasta uscata,
cu ochii pierduți în cap de plans, cu obrajii galbejiti [...], părea și mai urata”
Scena care evidentiaza prezenta “factorului irational” este cea care explica chiar
geneza romanului: sarutarea pamantului. Stapan al tuturor pamanturilor, Ion se simte un
uriaș la picioarele căruia se zbate un balaur. În pragul desprimaverii, tanarul vede în
delnitele sale imaginea unei logodnice ispititoare. Îngenuncheat în gestul misterios al
sarutarii pamantului, Ion simte fiorul rece, iar lutul ii tintuieste picioarele și îi îmbracă mainile
cu niște manusi de doliu.
Titlul cărții este dat de numele personajului principal care devine exponent al
țărănimii prin dragostea lui pentru pamant, dar este individualizat prin modul în care îl
obține. Singulară în satul Pripas nu este căsătoria “sarantocului” cu o fata cu zestre, pentru
ca Vasile Baciu și Ion Pop al Glanetasului dobandisera averea în același fel, ci maniera de
a se comporta: o face pe Ana de rușinea satului înainte de nuntă, iar apoi vrea sa se
întoarcă la Florica, care a devenit nevasta lui George.
Conflictul central din roman este lupta pentru pamant din satul tradițional, unde,
averea condiționează respectul comunității. Drama lui Ion este drama țăranului sărac.
Mandru și orgolios, constient de calitatile sale, nu-si accepta condiția și este pus în situația
de a alege între iubirea pentru Florica și averea Anei. Conflictul exterior, social, între Ion al
Glanetasului și Vasile Baciu este dublat de conflictul interior intre “glasul pământului” și
“glasul iubirii”. Cele doua chemări interioare nu il pun într-o situație-limita, pentru ca se
manifesta succesiv, nu simultan.
In concluzie, relația fundamentală pe care Ion o stabilește cu pamantul se reflectă și
în construcția acestuia, el fiind dispus sa faca mari compromisuri morale pentru a-și atinge
scopul. Este un personaj complex, deoarece ilustrează voința omului puternic ce se lăsa
condus de legi nescrise și de instinctul de posesiune. Așa cum afirma Nicolae Balotă, “Ion
este un posedat al pamantului. Demonul care a pus stapanire pe el este tocmai acela al
posesiunii”.