ION

de LIVIU REBREANU

caracterizarea personajului Ion

Publicat in 1920, romanul „Ion ” este primul roman al lui Liviu Rebreanu, o adevarata
capodopera care infatiseaza universul rural in mod realist avand ca trasaturi:amploarea actiunii
desfasurata pe mai multe planuri, conflictul complex, prezenta numeroaselor personaje si realizarea unei
imagini ample asupra vietii. Este un roman de tip obiectiv prin specificul relatiei narator personaj,
naratorul omniscient si omniprezent stiind totul despre personajele sale ,prin obiectivitatea si
impersonalitatea sa, prin atitudinea detasata in descriere si prin veridicitati. Aparitia romanului „Ion”
reprezinta un moment de referinta mai ales ca urmeaza unui timp de criza a literaturii romane.

Tema principala a romanului este posesiunea pamantului, fiind dublata de tema iubirii. Romanul
prezinta lupta unui taran sarac pentru a obtine pamant si consecintele actelor sale, analizate in contextul
socio-economic al satului romanesc din Ardeal, de la inceputul secolului al XX-lea.

Ion este personajul principal al romanului, un personaj rotund, puternic individualizat, dar
totodata tipic pentru categoria taranilor saraci(,,Toti flacaii din sat sunt varietati de Ion’’, spunea G.
Calinescu), realizat mai ales din trasaturi sufletesti contradictorii care oscileaza intre patima de a se
imbogati prin avutia de pamant si dragostea pentru femeia iubita, dar saraca. In roman, el traieste o drama
atat pe plan social, cat si psihologic. Pe plan social, Ion nu este multumit cu conditia de taran sarac care
trebuie sa munceasca pamanturile altora, mai ales pentru ca in acele vremuri pamantul reprezenta
modalitatea de a capata respectul oamenilor. Pe plan psihologic, Ion este orbit de dorinta de a avea
pamanturi, ceea ce il transforma intr-o persoana lipsita de scrupule, abia in final ajungand sa inteleaga
faptul ca pe langa averi, dragostea este poate chiar mai importantaO prima scena semnificativa lacomiei
de pamant este atunci cand intra cu plugul pe terenul lui Simion Lungu, teren care fusese inainte la
Glanetasilor si muta hotarul :,, Inima ii tremura de bucurie ca si-a marit averea. Trei-patru brazde nu e
mult, nici nu baga de seama.’’. Momentul marcheaza inceputul dezumanizarii lui Ion. Ion este viclean cu
Ana, desi nu o iubeste, o seduce pentru a obtine pamantul tatalui ei. Cu munci grele, dupa nunta, Vasile
Baciu trece tot pamantul pe numele ginerelui, iar brutalitatea barbatului fata de Ana este inlocuita de
indiferenta, fiind netulburat nici de sinuciderea ei, nici de moartea copilului.

Scena sarutarii pamantului este o scena reala care a stat la baza romanului, semnificativa atat
pentru tema operei, cat si pentru caracterul personajului deoarece ilustreaza important ape care pamantul
o are pentru Ion si atitudinea personajului cand isi vede visul cu ochii. Aceasta actiune reprezinta un gest
de sinceritate maxima, care dezvaluie adevarata natura patimasa, instinctiva a personajului. Inca din
copilarie, Ion a visat sa aiba cat mai multe pamanturi si a fost condus de aceasta dorinta :,,Iubirea
pamantului l-a stapanit de mic copil […] vesnic s-a inarmat intr-o hotarare patimasa. Trebuie sa aiba
pamant mult, trebuie! De pe atunci, pamantul i-a fost mai drag decat o mama.”

Aceasta iubire pentru pamant a fost mai puternica decat dragostea pentru Florica, reusind
sa renunte la femeia iubita deoarece aceasta era saraca:,, Dragostea nu ajunge in viata […] Dragostea e
numai adaosul. Altceva trebuie sa fie temelia.”, ,,Cum s-o iau daca toata zestrea ei e un purcel jigarit si
cateva bulendre vechi?” . Sfârșitul personajului Ion este unul tragic și moralizator, fiind o pedeapsă pentru
că s-a lăsat dominat de patimi: : George îl ucide cu sapa, după ce îl surprinde noaptea în curtea lui. Florica
rămâne singură, George este arestat, iar averea lui Ion ajunge în posesia bisericii. .Agonia lui este descrisa
detaliat: „dureri cumplite ii tasneau de pretutindeni si ii clocoteau in cap ametitor.Chiar gemetele ii
implantau cutite in piept.Se gandea insa numai la baltoaca in care se balacea,care il scarbea si din care
voia sa scape cu orice pret.” Surprinzatoare este in momentul agoniei constientizarea propriei
degradari,simbolizata prin baltoaca in care zace personajul.Rebreanu nu este un moralist aspru si
intransigent ca Slavici. Sfarsitul lui Ion e veridic, petrecut in linia evolutiei personajului care s-a
dezumanizat treptat.

Conflictul interior al protagonistului, intre glasul pamantului si glasul iubirii, domina tot
spatiul romanului,fiind dublat de conflictul exterior, social, intre Ion si Vasile Baciu.De fapt, intreaga
constructie narativa este sustinuta de lupta pentru pamant in satul traditional,unde posesiunea averii
conditioneaza dreptul indivizilor de a fi respectat in comunitate.Astfel, drama lui Ion devine drama
taranului sarac care nu se resemneaza in a-si accepta conditia.

Portretul personajului Ion este realizat prin mijloacele caracterizării directe și indirecte, autorul
insistând, în special, pe latura sa morală. Astfel, încă de la începutul romanului, naratorul precizează
direct că, deși ,,sărac”, Ion era ,,iute și harnic ca mă-sa”, iubea pământul și se simțea înfrățit cu acesta prin
muncă. Ion intelege ca toate calitatile sale nu sunt suficiente pentru a-I schimba statutul, asa ca trebuie sa
gaseasca parghiile de a se impune in societatea din care face parte, ignorand atat propriile sentimente, cat
si criteriul moral. Prin intermediul altor personaje, tot prin caracterizare directă, Ion este văzut din
perspective diferite, pentru că doamna Herdelea îl consideră ,,băiat
cumsecade”, ,,harnic”, ,,săritor”, ,,isteț”, preotul Belciug îl vede ca pe ,,un stricat și-un bătăuș, și-un om
de nimic”, iar Vasile Baciu îl numește ,,hoț”, ,,tâlhar”, ,,sărăntoc” și ,,fleandură”. Prin autocaracterizare,
însuși Ion nu are o părere bună despre sine, spunându-și: ,,Mă moleșesc ca o babă năroadă. Parcă n-aș mai
fi în stare să mă scutur de calicie.”

Caracterizarea indirectă reiese din numele, faptele, limbajul, gesturile și vestimentația

personajului. În acest sens, limbajul personajului aparține registrului popular, dar este diferit în funcție de
interlocutor și situație. El este politicos cu învățătorul și preotul, ironic cu Vasile Baciu și furios cu tatăl
său, Alexandru Glanetașu. Numele și vestimentația reflectă indirect condiția socială modestă de țăran.
Faptele completează portretul moral al personajului, care este viclean pentru că își duce la capăt planul de
seducere a Anei Baciu, sugerat de Titu Herdelea, fiul învățătorului. Astfel, Ion devine autorul moral al
sinuciderii Anei, femeia fiind o victim colaterala a nebuniei lui Ion..

Titlul este dat de numele personajului principal, Ion, care devine exponent al țărănimii prin
dragostea pentru pământ, dar se individualizează prin modul în care îl obține și prin obsesia bolnăvicioasă
față de avere.

Cu Ion, ca personaj literar, Rebreanu se inscribe intr-o descendenta remarcabila, acest personaj
gasindu-si afinitati cu Julien Sorel, eroul lui Stendhal, autorul romanului “Rosu si negru”.

Prin urmare, personajul literar Ion este unul realist care ilustreaza imaginea taranului orbit de
dorinta de imbogatire si care permite naratorului sa renunte la imaginea idilica a satului și sa prezinte
universul rural în mod realist. Personajul lui Rebreanu pare desprins din lumea reala deoarece se
manifesta si traieste intens asemenea unei fiinte vii. Trasaturile sale il recomanda ca pe un personaj rotund
ce are capacitatea de a impresiona profund si de a revolutiona literature romana.