MOARA CU NOROC

IOAN SLAVICI

PARTICULARITĂŢI ALE NUVELEI

Contextul apariţiei

Nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, publicatăîn 1881 în volumul de debut al

scriitorului, este o nuvelă psihologică în care atenţia naratorului se îndreapta spre trăirile şi
frământările personajului. Ca specie a genului epic în proză, nuvela este construită pe baza
unui singur fir narativ şi a unui conflict unic, concentrat, de regulă,în jurul personajului
principal.Conflictul evidenţiază trăirile sufleteştişi gândurile personajului, cu un accent mai
mare pe viaţa interioară decât pe desfaşurarea exterioară a faptelor, respectând în acelaşi timp
principiile realismului. Dintre acestea, în nuvelă se pot remarca: viziunea clarăşi obiectivă
asupra realităţii,atenţie pentru detalii,pentru descrierea cadrului, a peisajelor şi a interioarelor,
personaje tipice surprinse în împrejurariobişnuite de viaţă, personaje care adesea formează
tipologii, tendinţa de obiectivare a perspectivei narative, impersonalitatea
naratorului,naraţiunea la persoana a III-a, atitudinea detaşatăîn descriereşi veridicitate.

„Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică prin tematică,modalităţi de caracterizare

a personajului şimodalităţi de investigare psihologică, prin natura conflictului care este
interiorși prin înfățișarea frământărilor de conștiință ale protagonistului. Textul are un ritm
epic neomogen, deoarece acţiunea se desfăşoară prin acumulari permanente şi izbucniri de
tensiune epică.

Ca nuvelă realistă, textul se remarcă prin obiectivitate, întâmplările fiind relatate la

persoana a III-a de către un narator omniscient, omniprezent şi neimplicat.Relatarea
evenimentelor nu se realizează în mod linear, iar înlănţuirea dintre capitole se face prin tehnici
epice diverse, cum ar fi dialogul şi descrierea.

Pe lângă perspectiva obiectivă a naratorului intervine tehnica punctului de vedere în

frazele simetrice ale bătrânei,personaj episodic, dar care exprimă cu autoritatea vârstei
mesajul moralizator al nuvelei.Înainte şi după discursul narativ propriu-zis, bătrâna rosteşte
cele două replici-teze ale nuvelei, privitoare la sensul fericirii şi la forţa destinului: „omul să
fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogaţia, ci linişteacolibei tale te face fericit”
şi „aşa le-a fost data”.De asemenea, vorbele bătrânei sintetizează înțelepciunea consacrată de
tradiție și conturează simetria incipit-final, specifică textelor realiste.

Tema acestei nuvele o constituie urmările negative pe care setea de îmbogăţire le are
asupra vieţiisufleteşti a individului. La baza ei se afla concepţia autorului conform căreia
goana dupa bani nu doar zdruncină tihna şiamărăşteviaţa omului, ci generează numeroase
rele, iar în cele din urmă duce la pierzanie.În plus, se adaugă alte teme de factură realistă, cum
ar fi: tema familiei și dorința de înavuțire.

Compoziţia nuvelei este clasică,iar conflictul se desfăşoară liniar şi ascendent, faptele

fiind distribuite în 17 capitole, care respectă ordinea cronologică.Problematica nuvelei se
poate stabili din mai multe perspective.Astfel, din perspectivă socială, nuvela
prezintăîncercarea lui Ghiţă de a-şi schimba statutul social; din perspectivă moralizatoare,
prezintăconsecinţele dramatice ale setei de îmbogăţire. Din perspectivă psihologică, nuvela
descrie conflictul interior trăit de Ghiţă care este sfâşiat de dorinţe pe cât de puternice, pe atât
de contradictorii:dorinţa de a rămâne om cinstit pe de-o parte şidorinţa de a se îmbogăţi alături
de Lică pe de altă parte.Conflictul nuvelei este deci complex, fiind atât de natură socialăşi
morală, cât mai ales psihologică.

Fiind o nuvelă realistă, spațiul și timpul sunt precizate: cârciuma de la Moara cu

noroc este așezată la o răscruce de drumuri, izolată, înconjurată de pustietăți întunecoase.
Descrierea inițială a locurilor subliniază atmosfera de ghinion care însoțește destinele
personajelor și, totodată, prevesteşte destinul lor tragic: „culmea dealului pleșuv”, „locuri
rele”, „cinci cruci stau înainte morii”. Acțiunea se desfășoară pe parcursul unui an, între două
repere temporale cu valoare religioasă: de la Sfântul Gheorghe, până la Paștele din anul
următor.

Titlul nuvelei este, aşadar, mai degrabă ironic. Alcătuit din două substantive, primul
articulat hotărât: „moara”,al doilea nearticulat „noroc”, substantive legate prin prepoziţia „cu”
ce transformă al doilea cuvânt într-un atribut, titlul desemnează un spațiu des folosit în
literatura română. Hanul apare şi la alţiscriitori români,dar la Slavici se dovedeşte a fi loc al
pierzaniei,iar „moara cu noroc” devine „moara cu ghinion” sau „moara care aduce
nenorocirea” pentru căuşurinţacâştigurilor de aici ascunde nelegiuirea şi crima. Hanul aşezat
la răscruce de drumuri este vegheat de 5 cruci care, alături de vorbele bătrânei de la începutul
nuvelei prevestesc destinul tragic al personajelor.

Subiectul concentrat al nuvelei urmărește o desfășurare liniară, iar evenimentele sunt

structurate pe momentele subiectului, de la expozițiunea care prezintă cadrul acțiuni și
personajele, la intriga reprezentată de apariția lui Lică Sămădăul la han și la desfășurarea
acțiunii care ilustrează procesul înstrăinării cârciumarului față de familie și al dezumanizării
provocate de dorința de îmbogățire prin complicitatea cu Lică.
Sărăcia, preţuită de Slavici în alte nuvele pentru puterea ei miraculoasă de a
menţineechilibrul sufletesc al omului şilinişteavieţii lui, devine la începutul nuvelei motiv de
puternice frământări, dându-i lui Ghiţă un sentiment de inferioritate. El identifică sărăcia cu
lipsa demnităţii şi doreşte să se îmbogăţească nu pentru a trăi bine, ci pentru a fi cineva,pentru
a fi respectat.Nemulţumit de condiţia sa socială, el simte că ar putea face şi altceva mai
rentabil decât să cârpească cizmele sătenilor.Şi, în ciuda rezervelor exprimate de soacra sa,
care întruchipeazaîn nuvelăînţelepciunea vârstei şi a experienţei, se hotărăşte să abandoneze
liniştea colibei din sat şi să ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc. La început, totul
mergea bine şiviaţa era prosperă.Însăapariţia la moara cu noroc a lui Lică Sămădăul
declanşează conflictul și distruge aparența de echilibru a familiei. Ana, nevasta lui Ghiţă, cu
un simţ feminin caracteristic,intuieşte că Lică este „om rău şi primejdios” şi-şi
avertizeazăsoţul.În sinea lui, şi Ghiţă avea aceeaşi bănuială, dar înţelege că, pentru a rămâne
la moară, trebuie să devină omul Sămădăului. Prima greşeală a lui Ghiţă este acceptarea
grăsunilor trimişi de Lică, dar cârciumarul devenise prea lacom încât să mai poată refuza un
câștig ce promitea a fi mai mare decât ar fi crezut inițial.
Orbit de patima banului, Ghiță devine vulnerabil în fațaSămădaului, deoarece acesta îi
ghicise slăbiciunea,averea,şi-l şantajează, luându-i toţi banii sub formă de împrumut.Mai
mult, Ghiță se simte slab pentru că are familie și copii, și ține la imaginea sa de om cinstit în
fața lumii și în ochii familiei sale. Treptat,însă, cârciumarul face din ce în ce mai multe
compromisuri,iar conflictul psihologic se amplifică pe măsură ce Ghiţă se afundăîn afacerile
necinstite ale lui Lică.
Cârciumarul începe un joc al disimulărilor: pe faţăîl informează pe Lica şi îi schimbă
banii, dar în ascuns ia legătura cu jandarmul Pintea.Ghiţă îşi propune să facă acest joc timp de
3 ani până strânge ceva avere, dar nu-şi dă seama că Lică cere o supunere
deplinăşinecondiţionată. Va ajunge complicele Sămădăului, întrucât la proces depune
mărturie mincinoasă pentru el, iar momentul în care este arestat determină prăbușirea morală
ce nu mai poate fi evitată: Ghiță a pierdut și aparența de cinste și simte că nu-și mai poate
privi copiii în ochi.
Punctul culminant evidențiază apogeul dezumanizării lui Ghiță, care își sacrifică soția,
pe care o aruncăîn brațele Sămădăului ca să-l poată prinde. În aceste circumstanțe,
deznodământul este tragic: Ghiță o ucide pe Ana și este, la rândul lui, omorât de Răuț, din
ordinul lui Lică. Un incendiu provocat de oamenii Sămădăului distruge cârciuma de la Moara
cu noroc, iar Lică se sinucide, pentru a nu cădea viu în mâinile lui Pintea.

Conflictul central al nuvelei subliniază dorința protagonistului de a rămâne om cinstit

în permanentă luptă cu dorința de îmbogățire și, totodată, trasează liniile esențiale ale
caracterului său. Confruntat cu Lică, dar mai ales, cu el însuși, Ghiță trăiește un proces al
dezumanizării, cu nenumărate frământări sufletești și ezitări. Destinul său ilustrează
consecințele nefaste ale setei de îmbogățire, iar relația cu celelalte personaje îi nuanțează
evoluția. Modalitățile de caracterizare variate (caracterizare directă, indirectă,
autocaracterizare) redau complexitatea protagonistului, iar frământarileși transformările sale
interioare sunt urmărite prin analiza psihologică. Astfel, tehnicile analizei psihologice au în
vedere: notarea gesturilor („ursuz, se aprindea din orice”), monologul interior („Ei, ce să-mi
fac?! Așa m-a lăsat Dumnezeu!”), stilul indirect liber(„Dar acești trei ani atârnau de Lică.
Dacă se pune bine cu dânsul, putea să-i meargă de minune, căci oamenii ca Lică sunt darnici.
E numai vorba de ce va fi cerând Lică pentru ceea ce dă.”).

Ana este cea care surprinde cel mai bine transformările lui Ghiță, mai ales că ea
resimte dureros înstrăinarea soțului și toate momentele de respingere: „simțea că de câtva
timp, bărbatul ei s-a schimbat”. De altfel, și ea trăiește ample transformări interioare, care
oferă scriitorului posibilitatea unei fine analize a psihologiei feminine. În schimb, Lică
rămâne pe tot parcursul nuvelei egal cu sine însuși, „un om rău și primejdios”.
Definitorie pentru realizarea personajelor lui Slavici este o mare putere de interiorizare
datorită căreia eroii sunt înfăţişaţi mai ales în zbuciumul lor lăuntric, nu numai în
manifestările lor exterioare.În concepţia autorului, viaţa fiecărui personaj este văzută ca un
destin propriu care oricum se va împlini.De aceea, scriitorul nu se simte în niciun fel obligat
să explice nimic, ci numai să descrie cât mai fidel întâmplările.Originalitatea artei lui Slavici
constăîn faptul că personajele au însuşiri numeroase,atât pozitive cât şi negative, au voinţă
puternicăşi slăbiciuni şi se comportă asemenea unor fiinţe reale. Felul în care se exprimă
personajele reprezintă, aşadar, o modalitate de caracterizare, în timp ce portretul fizic este
concis şiesenţial.
În concluzie, nuvela lui Slavici oferă o imagine autentică a realităţiispaţiului ardelean
din secolul al XIX-lea prin accentuarea dimensiunii realiste şi prin analiza psihologică de o
mare fineţe care surprind dezumanizarea personajului principal şi transformarea lui Ghiţă
dintr-un om cinstit într-un complice la crimăşi tâlhării. ,,Moara cu noroc” de Ioan Slavici esre
o nuvela psihologica-prin tema, psiholgia personajelor si stil- si o nuvela psihologica, pentru
ca urmareste conflictul interior, framantarile in planul constiintei personajelor. Observarea
este minutioasa, detaliata si serveste realizarii unor psihologii complexe.
 MOARA CU NOROC
IOAN SLAVICI

CARACTERIZAREA LUI GHIŢĂ

Nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, publicată în 1881 în volumul de debut al

scriitorului, este o nuvelă psihologicăîn care atenţia naratorului se îndreaptă spre trăirile şi
frământările personajului.Nuvela are ca temă consecințele nefaste și dezumanizante ale
dorinței de îmbogățire, iar conflictul evidenţiază trăirile sufleteştişi gândurile personajului, cu
un accent mai mare pe viaţa interioară decât pe desfaşurarea exterioară a faptelor, respectând
în acelaşi timp principiile realismului.

„Moara cu noroc” este o nuvelă psihologică prin tematică,modalităţi de caracterizare

a personajului şimodalităţi de investigare psihologic, prin natura interioară a conflictuluiși
prin înfățișarea frământărilor de conștiință ale protagonistului. Textul are un ritm epic
neomogen, deoarece acţiunea se desfăşoară prin acumulari permanente şi izbucniri de
tensiune epică.

Ghiță este personajul principal al nuvelei, un personaj puternic individualizat, realizat

mai ales din trăsături sufletești contradictorii care oscilează între patima de a se îmbogăți, în
contradictie cu dorinta de a rămâne un om cinstit.În nuvelă, el trăiește o dramă atât pe plan
social cât și psihologic.Pe plan social, Ghiță nu este mulțumit de condiția sa de cizmar într-un
sat de oameni săraci care câștigă destul de puțin cârpind încălțămintea sătenilor. Dorea să-și
deschidă un atelier mare, cu mai mulți lucrători, să nu-și mai ducă traiul de pe o zi pe alta. Ca
să-și poatăîndeplini visul, ia în arendă hanul de la Moara cu noroc,în ciuda avertismentului
soacrei sale. Pe plan psihologic, Ghiță se zbate între dorința de a câștiga cât mai mulți bani și
simțul înnăscut al cinstei pe care l-a cultivat în familie.

Ca personaj realist, Ghiță este un personaj tipic pentru o categorie socială: este un
cizmar sărac, însetat de bani, cu trăsături condiționate de mediu și o evoluție care îl
individualizează. El oscileazăîntre cele două valori: familia și banii, deși la început, pare că
dorința de îmbogățire este motivată de dorința de a avea o viață mai bună alături de familie.
Treptat, cizmarul sărac, dar om harnic, blând și cumsecade, soț iubitor care ia în arendă hanul
pentru a scăpa de sărăcie se transformă irevocabil, sub efectul nefast al banilor și, mai ales,
din cauza influenței lui Lică Sămădăul.

Ghiţă este o fire slabă, care se lasaîn voia întâmplărilor şi nu-şi dăsilinţa să se
stăpânească. Setea de îmbogăţire ia forme monstruoase,iar umanitatea personajului se
micşorează până la dispariţia totală. Nenorocirea lui trebuie să se întâmple pentru căGhiţă nu
are voinţa să-şi domine patima de îmbogăţire,ci este dominat de ea. El depăşeşte cu totul
măsura necesară unui om care râvneşte spre fireasca mulţumire materialăşi moralăşi de aceea
prăbuşirea sa este iremediabilă. Se petrece în sufletul lui o permanentăînfruntare între fondul
său cinstit şi ispita bogăţiei. Vrea să plece,renunţă, revine la hotărâre, iar renunţă. Cea mai
buna solutie atunci rămâne dedublarea,duplicitatea: să pară om cinstit, dar să fie şitovarăş cu
Lică.

Procesul de înstrăinare a lui Ghiță față de familie începe din momentul venirii lui Lică
la cârciumă, care începe să-și impună voința fără a lăsa posibilitate de împotrivire: „Eu voiesc
săștiu totdeauna cine umblă pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice și cine ce face, și voiesc
ca nimeni în afară de mine să nu știe. Cred că ne-am înțeles!”. Atitudinea categorică a lui Lică
nu-i lasă lui Ghiță prea multe posbilități de a reacționa, dar, în același timp, cârciumarul nici
nu vrea să facă, efectiv, ceva, deoarece a devenit lacom de bani și nu vrea să plece de la han.
Câștigul pe care îl întrevede alături de Licăîi ia mințile și-l face să nu se împotrivească pe față:
„El se gândea la câștigul pe care-l putea face în tovărășie cu Lică, vedea banii înaintea lui și i
se împăienjeneau, parcă, ochii: de dragul acestui câștig ar fi fost gata să-și pună pe un an, doi,
capul în primejdie.”

Fascinat de Lică, începe să se ascunda de familie,devine ursuz şi susceptibil, o

respinge pe Ana şi se îndepărtează de ea.În același timp, însă, își ia măsuri de apărare
împotriva lui Lică: merge la Arad să-și cumpere două pistoale, face rost de doi câini, mai
angajează o slugă, pe Marți. Devine interiorizat, mohorât, violent, îi plac jocurile crude, se
poartă brutal față de Ana și de copii. Gustul banului anihilează celelalte laturi ale eroului şi el
începe să regrete existenţa familiei sale pentru ca urmările drumului pe care apucase să-l
privească numai pe el.

Acceptând să schimbe banii murdari ai lui Lică şi să-i dea informaţiile necesare,
cârciumarul prinde gustul banului nemuncit şi, astfel lăcomia sa se amplifică tot mai mult.
Prima lovitură morală care le va determina indirect şi pe celelalte o reprezintă luarea banilor
decatre Sămădău.A doua,implicarea sa în mărturia împotriva lui Licăşi a oamenilor săi.Ghiţă
este nevinovat, dar apariţia la proces alături de porcarii banuiţi de tâlhărie şi crima îl
descalifică.Reputaţia sa de om cinstit şi autoritatea sa morală se prăbuşesc.Înstrăinat de
propria familie, condamnat la dispreţul oamenilor, umilit de Sămădau de mai multe
ori,Ghiţăîncearcă o aprigă sete de răzbunare.Prăbuşirea lui morală nu mai poate fi evitată, mai
ales că este determinată nu numai de natura sa slaba şi de neputinţa de a se opri la limitele
moralităţii, ci mai ales de faptul căGhitţă este un produs şi o victimă a unei orânduiri în care
oamenii de teapa lui Lică sunt protejaţi de autorităţileţinutului.

Ghiţă este în acelaşi timp bolnav de dorinţa îmbogăţirii, dar şi dramatic de nehotărât
între a-şi apăra dreptul la omenie şi a ceda în faţa strălucirii aurului.Eroul are, totuşi,
mişcătoare reveniri de umanitate,încearcăremuşcări de o sinceritate crudă care demonstrează
că fondul său pozitiv nu dispăruse cu totul şi că ar mai fi posibilă salvarea.Remuşcările sunt
însăînlocuite de obişnuinţaneputinţei.

Dezumanizarea lui Ghiță îl conduce pe ultima treaptă a degradării morale când, de

Paște, orbit de furie și dispus să facă orice pentru a se răzbuna pe Lică, își aruncă soția, drept
momeală, în brațele Sămădăului. Speră, pânăîn ultimul moment, că Ana va rezista influenței
nefaste a lui Lică. Dezgustatăînsă de lașitatea lui Ghiță care se înstrăinase de ea și de familie,
într-un gest de răzbunare, Ana i se dăruiește lui Lică.

Până se întoarce cu jandarmul Pintea de la Ineu, Lică fuge de la han, stricându-i planul
de răzbunare. Dându-și seama că soția l-a înșelat, Ghiță o ucide pe Ana. Psihologia lui,în
momentul în care este hotărât să-şi ucidă nevasta adulteră,nemaiţinând seama că el o dusese în
aceastăsituaţie, este dovada cunoaşteriidesăvârşite a sufletului omenesc încordat la maxim în
faţa unei fapte neobişnuite.Ghiţăîşi dă seama foarte bine că, datorita lui Lică, a pierdut
totul:mulţumireacâştigului cinstit,linişteaşi fericirea familiei,respectul oamenilor.Uciderea
Anei devine, aşadar, o expresie a iubirii profunde pe care i-o poartă, pentru căviaţa lor din
acest moment ar fi fost imposibilă.
 Pofta de îmbogăţire, iniţialîndreptată spre bunăstarea familiei,devine ulterior patimăîn
sine.Ghiţă se transformă dintr-un om cinstit în avarul dezumanizat până la a deveni complice
la crimăşi a-şiîmpinge soţiaîn braţele altuia. Cârciumarului îi lipsesc stăpânirea de sine,simţul
măsurii şi cumpătul. Nu ştie unde să se opreascăşi, astfel, ajunge pe marginea prăpastiei, de
unde căderea este fatală.Întâmplările prin care trece îl frământa,îl zbuciumă dureros,dar cu
toate acestea, patima banului nu-l părăseşte. El îşi poartă cu consecvenţă povara propriilor
slăbiciuni care îi determinădestinul transformându-l într-un veritabil erou tragic.

Ca nuvelă psihologică, „Moara cu noroc” se bazează pe conflictul interior al

protagonistului. Acest conflict, de natură morală, subliniază dorința protagonistului de a
rămâne om cinstit în permanentă luptă cu dorința de îmbogățire și, totodată, trasează liniile
esențiale ale caracterului său. Confruntat cu Lică, dar mai ales, cu el însuși, Ghiță trăiește un
proces al dezumanizării, cu nenumărate frământări sufletești și ezitări. Destinul său ilustrează
consecințele nefaste ale setei de îmbogățire, iar relația cu celelalte personaje îi nuanțează
evoluția.

Modalitățile de caracterizare variate (caracterizare directă, indirectă, autocaracterizare)

redau complexitatea protagonistului, iar frământarileși transformările sale interioare sunt
urmărite prin analiza psihologică. Caracterizarea directă, realizată cu precădere de narator,
evidențiază portretul moral al personajului principal: „era om cu minte”, alături de
caracterizarea indirectă, bazată pe notarea gesturilor, a reacțiilorși a gândurilor, în stil indirect
sau indirect liber. Portretul fizic al lui Ghiță este redus la câteva elemente: la început, „înalt și
spătos”, pentru ca apoi, trăsăturile lui să reflecte frământările sale: „Nu mai era el, omul
puternic și plin de viață; în câteva zile, pielița obrajilor i se încrețise și perii capului îi
dăduserăîn cărunțeală”. Celelalte personaje îl caracterizează succint, surprinzând trăsături
contradictorii de caracter ale personajului. Astfel, Licăîl consideră om de nădejde: „Tu ești
om, Ghiță, om cu multă urăîn sufletul tău și ești om cu minte”, pe când Ana îl vede drept un
caracter slab: „muiere îmbrăcatăîn haine bărbătești”.

Frământările și transformările sale interioare sunt urmărite prin tehnicile analizei

psihologice, care au în vedere: notarea gesturilor („ursuz, se aprindea din orice”), monologul
interior („Ei, ce să-mi fac?! Așa m-a lăsat Dumnezeu!”), stilul indirect liber („Dar acești trei
ani atârnau de Lică. Dacă se pune bine cu dânsul, putea să-i meargă de minune, căci oamenii
ca Lică sunt darnici. E numai vorba de ce va fi cerând Lică pentru ceea ce dă.”)
Din perspectiva destinului cârciumarului, titlul nuvelei este, mai degrabă ironic.
Alcătuit din două substantive, primul articulat hotărât: „moara”,al doilea nearticulat „noroc”,
substantive legate prin prepoziţia „cu” ce transformă al doilea cuvânt într-un atribut, titlul
desemnează un fi loc al pierzaniei,iar „moara cu noroc” devine „moara cu ghinion” sau
„moara care aduce nenorocirea” pentru căuşurinţacâştigurilor de aici ascunde nelegiuirea şi
crima.
Perspectiva narativă este obiectivă, iar întâmplările din nuvelă sunt relatate la persoana
a III-a, din perspectiva unui narator omniscient și omniprezent care apelează la stilul indirect
liber și la monolog pentru a reda gândurile personajului. Stilul nuvelei este sobru, concis, fără
podoabe, iar limbajul naratorului și al personajelor valorifică aceleași registre stilistice:
limbajul regional, ardelenesc, limbajul popular, oralitatea.
Surprinzând viaţa şi moravurile unei lumi,Slavici creează personaje complexe şi
verosimile al căror destin este dirijat de puterea de seducţie a banilor. Ele sunt la început
personaje antitetice care evoluează paralel devenind complementare. Analiza psihologică,
monologul şi dialogul, faptele şi gândurile protagonistului,opiniile celorlalte personaje
dezvăluie procesul devenirii lui Ghiţă sub influenţa nefastă a Sămădăului.