LA ȚIGĂNCI

Mircea Eliade
Profesor coordonator: Vesa Nadia
Elevi: Alexandra Dreghiciu, Spătăcean Oana,
Cristea Alexandra, Crintea Mălina, Cutean
Mihaela, Dragomir Șerban
Clasa a X-a C, Colegiul National „Lucian
Blaga”, Sebes
An scolar: 2018-2019
CUPRINS
 Informații despre Mircea Eliade;
 Nuvela ,,La țigănci”- încadrarea în volum,
spațiul profan și sacru;
 Tema nuvelei, hierofania, epicul dublu,
structura nuvelei;
 Prezentarea secvențelor nuvelei;
 Simboluri în nuvela ,,La țigănci”, perspectiva
narativă;
 Caracterizarea lui Gavrilescu.
MIRCEA ELIADE
INTRODUCERE
 Mircea Eliade apare în literatura dintre cele
două războaie mondiale ca unul dintre
reprezentanții de seamă ai noii generații
care s-a impus în 1930.
 El este creatorul unui nou tip de scriere
modernă.
 Discipol al profesorului
și filosofului Nae
Ionescu, această
personalitate complexă
a culturii române a fost
considerată, încă din
tinerețe, promotorul
noii generații din care
făceau parte nume
devenite celebre mai
târziu: Emil Cioran,
Eugen Ionescu, etc.
 Mircea Eliade reprezintă în cultura română
un spirit al totalității, preocupat în
permanență de a găsi calea de acces spre
plenitudinea omului, spre centrul, spre sine
însuși.
 Autorul ,,Istoriei religiilor” a avut în
permanență convingerea că omul nu este
singur în univers și că este purtătorul
miturilor.
 Proza lui Mircea
Eliade dovedește că
fantasticul
reprezintă o
prelungire a
realului, o
confirmare a ceea
ce există ca
realitate, o
metaforă a vieții, o
necesitate a
cotidianului, a
vitalitate pentru
omul tuturor
timpurilor.
 Evoluția fantasticului în proza
lui Mircea Eliade sintetizează
traiectoria fantasticului
românesc.
 Odată cu nuvela ,,La țigănci”
se percepe o alta vârstă a
fantasticului, aceea modernă,
în care ruptura există, atât la
nivelul realului obiectiv, cât și
la nivelul realității subiective.
BIOGRAFIE
 Mircea Eliade (n. 13 martie 1907, București – d. 22
aprilie 1986, Chicago) a fost istoric al religiilor, scriitor
de ficțiune, filosof și profesor român la Universitatea
din Chicago, din 1957, titular al catedrei de istoria
religiilor Sewell L. Avery din 1962, a devenit cetățean
american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished
Service Professor. Autor a 30 de volume științifice,
opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și
a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică
variată. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa
peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale
intime și manuscrisele inedite. Este membru post-
mortem al Academiei Române (din 1990).
 Născut în București, a fost fiul lui Gheorghe
Eliade (al cărui nume original fusese
Ieremia) și al Jeanei. A avut o soră, Corina,
mama semioticianului Sorin Alexandrescu.
 Familia s-a mutat între Tecuci și București,
în ultimă instanță, stabilindu-se în capitală
în 1914, și și-a achiziționat o casă pe strada
Melodiei (actualmente str. Radu Cristian la
nr.1), în apropiere de Piața Rosetti, unde
Mircea Eliade a locuit până târziu în
adolescență.
NUVELA ,,LA ȚIGĂNCI”-
ÎNCADRAREA ÎN VOLUM, SPAȚIUL
PROFAN ȘI SACRU
 NUVELA FANTASTICĂ
 Este o specie epică, în proză, cu o construcție
riguroasă, antrenând două planuri narative (al
realității, respectiv al evenimentului misterios), în
care evoluează personajul aflat în imposibilitatea de
a da o explicație întâmplărilor.
PROZA FANTASTICĂ
 Presupune o intruziune brutală a
misterului în cadrul vieții reale.
 Dintre caracteristicile
fantasticului, în nuvelă se
observă:
->neliniștea personajului care nu
găsește o explicație pentru
evenimente;
->ezitarea lui și a cititorului;
->compoziția gradată a
narațiunii;
->finalul ambiguu;
->dispariția reperelor de timp și
spațiu la apariția
supranaturalului;
FANTASTICUL ELIADESC
 transfigurează artistic noțiunile abordate în
lucrările savantului: mitul, hierofonia
(manifestarea sacrului în profan), dialectica
sacru-profan, ieșirea din timp, moartea ca
inițiere.
DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR
 Întâmplările sunt relatate, de obicei, de un
narator-personaj sau martor prim, pentru a
spori credibilitatea.
 Narațiunea la persoana a treia sporește
ambiguitatea întâmplărilor.
 Perspectiva impersonală neimplicată a
naratorului este dublată de perspectiva
protagonistului.
 Ezitarea între apartenența realistă și
neobișnuitul impus ca o prelungire a realului
aparține cititorului și personajului.
TEMA NUVELEI, HIEROFANIA, EPICUL
DUBLU,
 STRUCTURA NUVELEI
TEMA NUVELEI
 Prin corelare cu titlul, tema
este aceea a ieșirii din timpul
istoric, linear, ireversibil și a
trecerii în timpul mitic,
circular.
 Se mai regăsesc teme, precum:
erosul, logosul, moartea și
creația.
 Motive literare: labirintul,
timpul, memoria.
 Nuvela este citită ca o alegorie
a trecerii spre moarte.
HIEROFANIA
 Titlul nuvelei sugerează o
hierofanie, loc de
manifestare a sacrului
ascuns în profan
(irecognescibilitatea
sacrului).
 Locul numit la țigănci
reprezintă simbolic lumea
cealaltă, liberă de
contingențele timpului și
ale spațiului în care
locuiesc nemuritorii.
 Intrat pe tărâmul celălalt, spațiul mitic al
originilor, Gavrilescu traversează, ca novice,
o moarte rituală, inițiatică, diametral opusă
morții fizice, naturale: la ieșirea din acest
spațiu , el urmează să parcurgă o naștere
inițiatică, să capete o nouă personalitate.
(Alexandrescu Sorin)
EPICUL DUBLU
 Este construit din două planuri: unul real și
altul ireal ce se desfășoară în paralel și în
același timp.
STRUCTURA NUVELEI
 Narațiunea este realizată prin înlănțuirea
celor opt episoade care ar marca un număr
simetric de intrări și ieșiri sau de treceri ale
personajului de la o existență la alta, din
planul real în planul ireal.
 Nuvela este structurată în 12 episoade:
-Călătoria cu tramvaiul
- Convorbirea cu bătrâna
- Întâlnirea cu cele trei fete
- Căutarea labirintică
- O nouă întâlnire cu bătrâna
- O altă călătorie cu tramvaiul
- Oprirea la locuința doamnei
Voitinovici
- Ultima călătorie cu tramvaiul
- Popasul în fața propriei locuințe
- Discuția cu patronul cârciumii
- Întoarcerea cu trăsura la țigănci
- Întâlnirea cu Hildegard
PREZENTAREA SECVENȚELOR
NUVELEI
 Structural, nuvela cuprinde 8 episoade care
recompun un itinerar al personajului între 2
extreme: viață și moarte, o pendulare
continuă între real și ireal, între sacru și
profan, pendulare pe care eroul nu o
conștientizează, nu o înțelege.
 Secvența I este dominată de real – spațiul
realului e reprezentat de București, un reper
al prozei eliadești, oraș sufocat de căldură,
semn al stresului, dominat de banalitate care
camuflează misterele.
Nuvela începe dintr-un timp prezent, al
evenimentelor care se pierd,al clipei trăite ca
moment suspendat între ce a fost și ce va fi. În
acest mediu este introdus personajul care
participă la o discuție în tramvai, monotonă,
lipsită de interes. Gavrilescu apare ca un ins
locvace, iar autorul surprinde detalii, în
aparență nesemnificative, cum ar fi căldura,
colonelul Lawrence, biletul de tramvai; de fapt,
toți acești termeni au valoare simbolică și vor fi
decodați ulterior, având funcție de semnalizare.
 O secvență remarcabilă este cea în
care profesorul Gavrilescu așteaptă
un alt mijloc de transport din sens
opus. În acel moment, mirosul
frunzelor de nuci strivite îl împinge
brusc pe Gavrilescu către grădina
rău fămată și îl îndepărtează de
tramvaiul sosit în stație. Ajuns la
zidul de piatră, acoperit cu iederă,
o țigancă frumoasă îl invită în
curte, iar apoi îl conduce către o
căsuță veche unde o batrană îi
oferă, pentru început, o țigancă, o
grecoaică și o nemțoaică – pentru
ca ulterior profesorul să refuze
nemțoaica și să ceară înlocuirea ei
cu o evreică. Acesta trebuie să le
ghicească pentru inițierea sa.
 Prin intrarea în bordeiul țigăncilor, eroul părăsește spațiul
real și este introdus în spațiul mitic,atemporal,unde va
realiza pregătirea spirituală inițiatică pe care el trebuie
să o parcurgă dinspre viață spre moarte.
 Bordeiul este un spațiu labirintic, alcătuit din camere,
dulapuri, draperii, covoare moi, coridoare, paravane,
oglinzi mobile, obiecte stranii, ferestre aparente în care
este un permanent joc de lumină și umbră pe fondul unui
parfum exotic, un spațiu al ritualurilor de inițiere, unul al
ritualurilor ezoterice.
 Casa țigăncilor apare ca un loc
rău famat, care provoacă
indignarea interlocutorilor și
reprezintă o anomalie în raport
cu realul: rătăcire, alunecare
de la lege; iar la Eliade orice
dereglare a ordinii anunță ,,o
întâmplare” metafizică traită,
iar nu conștientizată ca
experiență; acest spațiu
respins de realitate este ieșit
din ordinea normalității,
atrage călătorul și îl
melancolizează, făcându-l să
fie cuprins ,,de o infinită
tristețe”.
 Acesta eșuează în cele două încercări ale sale de a
ghici fetele și tinerele îl prind de mâini și îl învârt
fără voia lui prin toată încăperea, până când el
simte că adoarme. După ce se trezește, este și
mai obosit decât înainte, reamintindu-și viața lui
până în acel punct.
 Cea de-a treia încercare are loc într-o încăpere cu
pian, dar din nefericire ghicitul țigăncii eșuează
din nou, din cauza pierderii lui Gavrilescu printre
amintirile despre întâlnirea soției sale Elsa. Acesta
se trezește singur mai apoi, dupa cântecul la pian,
singur printre niște paravane. Căutându-le pe
tinere prin întuneric, se lovește de diverse obiecte
și, simțind că se sufocă, i se pare că ațipește.
Acesta trăiește coșmarul traversării materiei de
către spirit, se teme de moarte.
o Secvențele V, VI și VII sunt dominate de real, dar un
real în care Gavrilescu nu mai trăiește cu adevărat.
Bordeiul țigăncilor, aparent banal, îl derutează total
pe Gavrilescu. Această derutare este accentuată și
de modificările din spațiul real: schimbarea banilor,
mutarea doamnei Voitinovici, plecarea soției sale,
Elsa, în Germania. Nu doar atât, aceste modificări
au avut loc în urmă cu 8, respectiv 12 ani.
 Prin urmare, popasul în bordeiul ţigăncilor a
durat, nu câteva ore, aşa cum crezuse
Gavrilescu, ci 12 ani, durata unui an
cosmic. „Rătăcit în trecut, a ratat prezentul,
adică veşnicia fiinţelor divine; acum rătăcit în
viitor, Gavrilescu ratează din nou prezentul,
adică efemerul bogat al fiinţelor
umane!"(Sorin Alexandrescu)
 În momentul în care Gavrilescu realizează că a
stat nu doar câteva ore în bordeiul țigăncilor,
ci de fapt 12 ani, Gavrilescu vrea să îi ceară
bătrânei o explicație și se întoarce la bordeiul
țigăncilor cu o birjă. Atmosfera este deosebită,
o noapte frumoasă în care miroase plăcut a
flori, deci birjarul îl ajută să treacă “dincolo”
 Secvența VIII se petrece “La țigănci”.
Bătrâna îl îndrumă spre a șaptea ușă și îl
avertizează să nu se rătăcească din nou. Dar
eroul se încurca în numărarea ușilor și intră
într-o încăpere la întâmplare, unde o
întâlnește pe Hildegard
 Întâlnirea cu Hildegard reprezintă
împăcarea cu sinele, cu propriul
trecut. Frica de moarte dispare.
Siguranța fericirii îl acaparează pe
Gavrilescu, el îmbrățișând trecerea de
la viață la moarte. Banalul dispare, la
fel cum dispar și îngrijorările
trecutului și greșelilor făcute:
“-Hildegard, începu el târziu. Se
întâmplă ceva cu mine, și nu știu bine
ce. Dacă nu te-aș fi auzit vorbind cu
birjarul, aș crede că visez…
Fata întoarse capul spre el si-i zâmbi.
-Toți visăm, spuse. Așa începe. Ca
într-un vis…”
 Faptul că Hildegard îi răspunde lui
Gavrilescu semnifică iubirea pe care
ea i-o poartă lui, la fel cum și el o
iubește pe ea, deoarece a rămas
tânără în amintirile lui. Sufletul lui
Gavrilescu si-a terminat inițierea, iar
eroul pășește spre veșnic împăcat.
 SIMBOLURI,
PERSPECTIVA NARATIVĂ
1.FETELE
 Țiganca păstrează ecourile universului
asiatic, ale Indiei și ale misticii orientale.
 Evreica ar putea simboliza legea veche,
iudaismul sau inițierea în textele sacre.
 Grecoaica sugerează viața spirituală,
europeană, filosofia elenă sau creștinismul.
 Împreună, tinerele ar putea fi
asociate ursitoarelor, care la
câteva zile după apariția pe lume
a nou-născutului sunt invocate de
părinți să suplinească norocul
celui abia venit pe lume; sau,
prin referire la secvența în care
Gavrilescu este învârtit “în iures,
ca într-un joc de iele” cele trei
pot fi asociate fetelor frumoase
care dansează noaptea în padure
și îl blestemă pe cel care le
surprinde, încât acela va rămâne
schingiuit pe viață sau va muri,
ceea ce, de altfel, se va și
întâmpla cu protagonistul la
finalul nuvelei, intrepretând
simbolistica pădurii ca un labirint
al morții.
2.BĂTRÂNA
 Bătrâna este o întruchipare a mitologicului
luntraș Charon care ducea peste apă
sufletele celor morți. Ea percepe taxa
trecerii din lumea profană în cea sacră,
făcând legătura dintre real și ireal.
3.GHICITUL
 Reprezintă proba obligatorie la care este
supus protagonistul, proba inițiatică ce se
aseamană cu alegerea din basm în care eroul
scapă de impasul în care se află.
4.CAFEAUA
 Poartă iz asiatic, face parte
tot din ritual, însă îndemnul
fetei (care îl însoțește la
bordei) de a nu bea prea
multă este neluat în seamă
de protagonist.
5. TRĂSURA
 Devine vehiculul morții.

6. REGĂSIREA CU HILDEGARD
 Echivalează cu o regăsire de
sine, așteptându-l acum o
nouă existență, un nou
labirint.
7.SETEA
 Setea pe care el o simte în permanență și
căldura căreia nu îi poate face față
reprezintă adevărate certitudini ale faptului
că un neinițiat nu se poate adapta unei lumi
străine lui.
PERSPECTIVA NARATIVĂ
 Narațiunea este la
persoana a III-a, dar se
îmbină perspectiva
naratorului omniscient cu
cea a personajului.
CARACTERIZAREA LUI GAVRILESCU
 Gavrilescu este caracterizat direct de către
narator cât și de alte personaje. Protagonistul
are suflet de artist: „am trăit un vis de poet”,
„idealul meu a fost arta, arta pură”, trăiește
modest dând lecții de pian. În iubire a pierdut
marea dragoste: „la 20 de ani eu am cunoscut,
m-am îndrăgostit și am iubit pe Hildegard”
 În spațiul Sacrului este întâmpinat de trei fete: „o țigancă, o ovreică și o
grecoaică” care îl supun la un riual al ghicitului, de tip ezoteric. Ratează
însă de fiecare dată, este speriat de necunoscut, adoptă același
comportament excesiv de politicos în lumea reală;
 Gavrilescu nu vede în profunzime, se limitează doar la a percepe, fară a
căuta sensuri. Incapabil să înțeleagă, se refugiază în trecut. Refuzul de a lua
lucrurile în serios echivalează cu imposibilitatea de a-și asuma destinul
tragic;
 Este prins într-un dans al morții, sugerat de imaginea ielelor, deoarece n-a
ghicit, adică nu și-a înțeles destinul și posibilitatea ce i se oferea: a
transcede condiția sa limitată. După ce ratează această primă probă,
inițiatică, Gavrilescu este antrenat în cerc până când amețește, pierde
contactul cu realitatea și se simte ușor purtat printre fotolii și paravane,
având primul contact cu moartea.
 Gavrilescu nu înțelege când se află în preajma unui eveniment
capital, ca moartea, și de aceea nici nu este înspăimântat, nici
surprins; el își acceptă experiența cu tot calmul ignoranței;
 El este un ins banal, fapt ce rezultă și din onomastică, sufixul „-
escu” sugerând lipsa de imaginație și de intuiție a misterului,
existența lui stând sub semnul ratării, al eșecului;
 Este distras, neatent. Uitarea are o semnificație simbolică:
Gavrilescu este mereu preocupat de pierderea memoriei, este
obsedat de trecut, de faptul că este predestinat eșecului;
 Tot itinerarul lui Gavrilescu este
punctat prin numere: el merge cu
tramvaiul de trei ori pe
săptămână, cifra magică a
tuturor ritualurilor; mireasa se
află într-a șaptea cameră;
țigăncile s-au stabilit în București
de 21 de ani; a petrecut 12 ani în
bordeiul țigăncilor;
 În final, încearcă reintrarea în
real, dar trăiește clasica
surpriză metafizică, a trezirii
într-un alt timp: Otilia Voitinovici
se măritase, Elsa plecase în
Germania, banii se schimbaseră.
 Semnificativă este întâlnirea cu
birjarul-dricar, corespondent al
lui Charon, care insinuează ideea
drumului spre moarte.