Nuvela fantastică

La ţigănci

de Mircea Eliade

Nuvela fantastică este o specie epică în proză, cu o construcţie riguroasă,

angrenând două planuri narative al realităţii, respectiv al evenimentului misterios
în care evoluează personajul aflat în imposibilitatea de a da o explicaţie
întâmplărilor.

Cuvântul fantastic provine din grecescul phantasma însemnând născocire,

iluzie.În lucrările sale În inima fantasticului şi Eseuri despre imaginaţie, Roger
Caillois, unul dintre primii teoreticieni, definea fantasticul ca o specie literară ce şi
are originea în basmul popular, o ruptură bruscă, insolită şi inexplicabilă în ordinea
firească a lucrurilor.Caillois este completat de Tzevan Todorov, care introduce
alături de termenul de ruptură, termenul de ezitare fantastică.În literatura română,
Adrian Marino, realizează o netă dihotomie între conceptele de fantastic şi fabulos
şi oferă o extrem de utilă, funcţională şi didactică grilă de caracterizare a prozei
fantastice.Marino afirmă că un text poate fi catalogat ca aparţinând fantasticului
literar dacă permite identificarea a patru situaţii diferite fiecăruia corespunzându i
un anumit tip de ruptură fantastică în ordinea realităţii, în ordinea semnificaţiei, în
ordinea raţiunii şi în ordinea temporalităţii.

Mircea Eliade este unul dintre marii scriitori ai literaturii române care
valorifică fantasticul în operele sale nuvele fantastice Secretul dooctorului

1
Honigberger, Pe Strada Mântuleasa, 45.000 de capete de vite, romanr fantastice
Izabela şi apelele diavolului, Noaptea de Sânziene.

Fantasticul iliadesc este unul filizofico+mitic şi transfigurează artistic

noţiunile abordate în lucrările savantului mitul eternei reîntoarceri, mitul coborârii
în Infern, mitul timpului sacru, hierofania manifestarea revelată a sacrului în
profan, diabetica sacru profan, ieşirea din timp, moartea ca iniţiere.

Nuvela fantastică La ţigănci scrisă la Paris în 1959 şi publicată în volumul

omonim, în 1969, la editura pentru Literatură marchează începutul unei noi etape
în creaţia lui Mircea Eliade, în descendenţa fantasticului filizofico+mitic
eminescian, fiind considerată o capodoperă a fantasticului românesc.

Tema nuvelei este a ieşirii din timpul istoric, linear şi reversibil şi a trecerii
în timpul mitic, circular.Alte teme configurante sunt erosul, logosul, moartea şi
creaţia, iar ca motive literare se remarcă labirintul, timpul sacru, memoria, hora.

Nuvela este realizată prin tehnica epicului dublu.Naraţiunea este realizată

prin înlănţuirea celor opt episoade, care ar marca un număr simetric de intrări şi
ieşiri sau de treceri ale personajului de la o existenţă la alta, din planul real în
planul ireal.Sorin Alexandrescu, în lucrarea sa Introducere la volumul La ţigănci,
Editura pentru Literatură, 1969 propune structurarea nuvelei în patru părţi în care
alternează cele două planuri planul real episodul I) planul ireal episoadele II+IV
planul real episoadele V+VII, planul ireal episodul al VIII+lea.Pendularea
protagonistului între real spaţiul bucureştean exterior grădinii şi ireal grădina
ţigăncilor, bordeiul şi casa cea mare redă un itinerar spiritual de la profan la sacru,
de la viaţă la moarte.

În incipit secvenţa introductivă a textului narativ, prezentarea indicilor de

timp şi de spaţiu, a unor personaje, comentariul preliminar al naratorului este
2
descris credibil cadrul canicula în Bucureştiul interbelic, surprins prin detalii
realiste.

Reprezentarea veridică a realităţii în proza fantastică este dublată de

semnificarea ei, încât obsesiile călătoriei cu tramvaiul căldura, pretenţiade
cultură,condiţia de artist ratată pentru un păcat+pierderea iubirii din tinereţe se vor
prelungi în celălalt plan.Incipitul nuvelei este unul abrupt autorul intrând direct în
subiectul operei.

În finalul operei final +sfârţitul textului narativ care aduce rezolvarea

conflictului final în chis sau nu+ final deschis.se sugerează ca explicaţie pentru
evenimentele relatate o stare ca într+un vis Fata întoarse capul spre el şi+i zâmbi.

+Toţi visăm, spuse.Aşa începe, ca într+un vis...

Finalul nuvelei este unul deschis conflictul nu a fost rezolvat, reprezintă de

fapt începutul unei alte povestiri, evidenţiindu se tendinţa de continuare a firului
epic.

Acţiunea nuvelei se desfăşoară în mod gradat, într o progresie ascendentă,

fiind plasată în Bucureţtiul interbelic, prezentat ca în amintirile scriitorului toropit
de caniculă, cu tramvai, liceu şi grădini umbroase, cu oameni comunicativi şi
cârciumă la colţul străzii.

În primul episod al nuvelei, care corespunde planului real, se configurează

atmosfera aparte, culoarea balcanică mirosul de asfalt topit, zgmotul tramvaiului,
arşiţa zilei de vară şi locvacitatea personajului.

Nuvela începe cu o călătorie obişnuită, repetată de trei ori pe săptămână, ca

un ritual, de profesorul de pian Gavrilescu.Temele discuţiei ale călătoriei cu
tramvaiul sunt căldura, colonelul Lawrence şi mărturisirea de către personajul

3
principal a ratării condiţiei de artist.Tramvaiul, simbol al lumii reale, ca şi pălăria
sau banii trece pe lângă grădina ţigăncilor, despre care oamenii discută într un mod
misterios, cu toate că nimeni nu ştie nimic sigur, pentru că nu afost acolo.Este un
spaţiu interzis, în aparenţă din prejudecată bucureştenii consideră că bordeiul
ţigăncilor este un bordel.

Momentul venirii ţigăncilor este amplasat într un timp trecut neterminat

mitic.Au venit demult spuse vecinul.Grădina ţigăncilor însăşi apare ca un spaţiu
mitic.

Amintindu şi că şi a uitat servieta cu partituri la eleva sa Otilia Voitinovici,

profesorul coboară cu intenţia de a lua tramvaiul în sens invers.După o serie de
ezitări, Gavrilescu intră La ţigănci, atras de umbra grădinii.Intervine hazardul,
accidentalul uitarea servietei pentru ca personajul să ia act de existenţa misterului,
grădina ţigăncilor, afirmă Eugen Simion, în opera sa Scriitori români de azi, vol II,
Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 1976.

Al doilea episod marchează intrarea personajului în cealaltă lume,

intruziunea misterului în viaţa reală, după definiţia lui Castex, corespunzând
planului ireal.Momentul trecerii dincolo, în planul ireal, este precedat de o lumină
albă, incadescentă, orbitoare, care împreună cu poarta semnifică pragul dintre două
lumi, trecerea dinspre viaţă spre moarte, dinspre profan în sacru.

În faţa porţii îl aşteaptă o fată oacheşă.Baba Cerberul cere drept taxă pentru
a trece în cealaltă lume la ţigănci, echivalentul a trei lecţii de pian.De remarcat este
elementul comun cu basmul, cifra trei suma pe care trebuie să o achite Gavrilescu
al intrarea în bordei valoarează trei lecţii de pian, fetele pe care trebuie să le
ghicească sunt în număr de trei, ora când se produc întâmplările ciudate este în jur
de trei.

4
 Gavrilescu călătoreşte cu tramvaiul de trei ori pe săptămână .Discuţia despre
ceas dintre Gavrilescu şi baba aşezată la punctul de hotar dintre cele două tărâmuri
sugerează altă curgere temporaşă la ţigănci Avem timp, nu e nici trei, zice bătrâna
fără grabă.Ceasul care iar a stat sugerează că în locul acesta al pragului, al vămii,
timpul exterior este împletit în jurul unei ore de graţie, ora trei.La ţigănci,
Gavrilescu va trăi suprimarea temporală, timpul său subiectiv câteva ore
necorespunzând cu timpul istoric 12 ani.Se remarcă o trăsătură importantă a
fantasticului dispariţia limitelor de timp şi de spaţiu la apariţia supranaturalului.

Odată ajuns în bordei episodul al III lea, Gavrilescu încalcă interdicţia de

a nu bea multă cafea şi intră în jocul fetelor.Trebuie să ghicească ţiganca din trei
fete o ţigancă, o grecoaică, o evreică.Eşuează însă pentru că îşi aminteşte de
Hildegard se rătăceşte în amintire, iar fetele îl grăbesc cred că se teme să le
ghicească, apoi îl prind într o horă de iele sau ursitoare care îi ţes un alt destin.

După prima încercare, adoarme şi se trezeşte îmbrăcat altfel.Fuga prin

labirintul de paravane şi oglinzi redă simbolic încurcătura sa prin amintire.Acest
univers de obiecte inutile sugerând perisabilitatea lumii, proiectează ipostazele
simbolice ale ratării personajului.

A doua ratare a ghicitului îl face să afle că, dacă ar fi reuşit, ar fi fost foarte
frumos, fetele l ar fi plimbat prin toate odăile bordeiului, dezvălundu i misterele
universului.De acestă dată îşi aminteşte muzica, manifestându se ca un creator Nu
se mai gândea la nimic, furat de melodiile noi necunoscute pe care le asculta parcă
pentru întâia oară, deşi îi veneau una după alta în minte ca şi cum le ar fi amintit
după foarte multă vreme.

Rătăceşte prin întuneric episodul al IV lea, într un labirint al obiectelor

amorfe, spaţiu haotic unde este foarte cald şi renunţă treptat la haine regresia

5
temporală în starea de increat.Se simte îmbrăcat în giulgiu simbol al morţii
iniţiatice şi se trezeşte din coşmar sau halucinaţie discutând cu baba.

Speriat, încercând să scape, se pierduse, se rătăcise în trecut.Aflăm în felul

acesta că tânăr fiind, student în Germania, iubise pe minunata Hildegard, pe care o
părăsise însă şi se căsătorise cu Elsa, cu care trăia de mulţi ani la Bucureşti.Prin
urmare Gavrilescu îşi ratase viaţa sentimentală şi vocaţia de artist.Iubirea pentru
Hildegard constituise momentul sacru al vieţii lui, iar el îşi dă seama de asta doar
în clipa în care pătrunde în spaţiul magic al ţigăncilor În acea clipă se simţi deodată
fericit parcă ar fi fost din nou tânăr şi toată lumea ar fi fost a lui, şi Hildegard ar fi
fost de asemenea a lui.Ieşirea din timpul profan coincide cu anamneza.

În partea a treia episoadele V+ VIII, Gavrilescu părăseşte bordeiul ţigăncilor

şi aude huruitul mecanic al tramvaiului, semn al timpului istoric.În tramvai, unde
discuţiile predilecte erau tot căldura şi colonelul Lawrence, Gavrilescu constată,
dincolo de aparenţa unei lumi cunoscute, că trecerea timpului se accelerează
progresiv.Când dă o bancnotă taxatorului află că aceasta era ieşită din uz.Ajuns în
strada Preoteselor, află că doamna Voitinovici se mutase de 8 ani, de când se
căsătorise Otilia.Chiar şi acasă la el locuiesc oameni străini.De la cârciumarul din
cartier, Gavrilescu află că soţia sa Elsa se întorsese de 12 ani în Germania.Prin
urmare, popasul în bordeiul ţigăncilor a durat nu câteva ore, aşa cum crezuse el, ci
12 ani, durata unui an cosmic.Rătăcit în trecut, n.n.Gavrilescu a ratat prezentul,
adică veşnicia fiinţelor divine, acum rătăcit în viitor, Gavrilescu ratează din nou
prezentul, adică efemerul bogat al fiinţelor umane!Sorin Alexandrescu, Introducere
lavolumul La ţigănci, Edit. pentru Literaură, 1969.Gavrilescu vrea să revină la
ţigănci pentru a cere o explicaţie şi face drumul în compania unui birjar, fost dricar
Charon.

6
 Partea a IV+a sau ultimul episod prezintă întâlnirea personajului cu
Hildegard, iubita din tinereţe, în casa cea mare.Aceasta îl ia de mână este
mediatoarea trecerii dincolo şi îl duce cu birja spre pădurea labirint, pentru a
începe o călătorie.Simbolul pădurii este ambiguu, spaţiu al morţii sau al renaşterii,
iar călătoria cu birja fostului dricar poate fi spre moarte sau spre o împlinire a
iubirii şi a destinului în alt plan al existenţei.

Explicaţia sugerată pentru sensul călătoriei este ambiguă, prin apelul la

motivul visului, iar fantasticul este visul treaz al individului Adrian Marino,
Fantasticul în Dicţionar de idei literare, vol I.Ed. Eminescu, Bucureşti, 1973.

+Hildegard, începu el târziu.Se întâmplă ceva cu mine, şi nu ştiu bine ce

e.Dacă nu te aş fi auzit vorbind cu birjarul, aş crede că visez...

Fata întoarse capul spre el şi zâmbi

+Toţi visăm, spuse.Aşa începe. Ca într un vis...

Finalul nuvelei La ţigănci este deschis, pentru că păstrează ambiguitatea,

condiţie a fantasticului.