Enigma Otiliei- Tema și viziunea

George Călinescu a fost critic, istoric literar, scriitor și publicist. Acesta este considerat unul
dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile care a preluat metoda de
lucru a marelui scriitor francez Balzac.

“Enigma Otiliei“ a apărut în anul 1938, în perioada interbelică și se încadrează in genul epic,
specie literară roman obiectiv, realist, de factură balzaciană care prezintă viața burgheziei
bucureștene de la începutul secolului al XX-lea.

Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu o acțiune complexă care
se desfășoară pe mai multe planuri narative, cu personaje numeroase și un conflict puternic.

Două trăsături care fac posibilă încadrarea romanului “Enigma Otiliei“ in realism, sunt
temele abordate de romanicier. Tema principală este cea socială, scriitorul prezentând cu
veridicitate și verosimilitate aspecte ale societății bucureștene de la începutul secolului al
XX-lea. Aspectul realism al romanului este conferit și de prezentarea cu exactitate a
reperelor spațiale si temporale care plasează acțiune într-un moment istoric bine
determinat. Apar și teme secundare, precum tema iubirii, tema moștenirii, tema destinelor.
Iar ca motive literare sunt prezente motivul banilor, motivul orașului, motivul tânărului în
devenire.

O altă trăsătură care permite încadrarea romanului în realism este prezența personajelor
care pot fi încadrate în anumite tipologii, fiind construite după modelul balzacian. Astfel,
Costache Giurgiuveanu poate fi încadrat în tipologia avarului, umanizat însă prin dragostea
pentru “fe-fetița lui“, Otilia, fiica celei de a doua soții care murise. Fata îl consideră un om
bun, însă nu poate înțelege “ciudățenia lui“ când vine vorba de bani.

A doua tipologie este Aglae Tulea, sora lui Costache Giurgiuveanu, reprezentând tipul babei
absolute “fără cusur în rău“ așa cum o numește doctorul Weissomann, chemat să-l consulte
pe Costache, de către Felix. Portretul ei fizic sugerează caracterul urât al acesteia“fața
gălbicioasă, nasul încovăiat. Parul negru piptănat bine într-o coafură japoneză. “ Răutatea
acesteia este evidențată atât în raport cu Otilia, cât și cu proprii săi copii Titi,Olimpia si
Aurica. De altfel, Titi poate fi încadrat în categoria retardatului, moștenind boala tatalui său,
Simion Tulea, care aparține tipologiei bătrânului senil.

Pascalopol poate fi încadrat în tipul moșierului. El vine în casa bătrânului Costache pentru a
uita de singuratate și este foarte generos cu cei din jur. Rămas vaduv de tânăr, trăiește
intens sentimentul ratării și o iubește pe Otilia, cu care se va căsătorii.
Stănică Rațiu reprezintă tipul arivistului sau pervenitului (cel care ajunge în vârful ierarhiei
prin mijloace necinstite). Este un avocat fără procese, conduce tot felul de afaceri dubioase
și o părăsește fără remușcări pe Olimpia, căsătorindu-se cu Georgeta. Când bătrânul
Costache se află pe patul suferinței, Stanică îi fură banii care erau sub saltea, fapt ce
produce moartea bătrânului.

Felix Sima reprezintă tipul adolescentului în formare, care vine la București cu scopul de a
urma facultatea de medicină. El trăiește o frumoasă poveste de dragoste, considerând-o pe
Otilia idealul de feminitate. În finalul romanului, cititorul află că Felix s-a realizat atât
financiar, cât si familial.

Otilia este personajul eponim al romanului. Este greu de încadrat într-o tipologie. În
caracterizarea ei apare tehnica pluralității perspectivelor, ea fiind caracterizată din mai
multe perspective de celelalte personaje a romanului. În final, Otilia rămâne o enigma atât
pentru Pascalopul, cât și pentru Felix, niciunul nu o cunoaște îndeajuns, fiind permanent
surprinși de comportamentul ei.

Titlul initial al cărții a fost “Părinții Otiliei“ subliniindu-se ironic ideea de paternitate. Ulterior,
titlul cărții a fost schimbat de către editor, care a considerat că termenul “Enigmă“ este mult
mai commercial și făcându-se referire la firea misterioasă a fetei. Personalitatea Otiliei este
enigmatică, fiind interpretată în mod diferit de fiecare dintre personajele romanului.

Romanul este alcătuit din 20 de capitole, acțiunea fiind structurată pe doua planuri narative.
Primul este planul moștenirii moșului Costache, care este prezentat minițios de către
narator, reliefând intrigile și meschinarea unor oameni apropiați bătrânului Costache
Giurgiuveanu. Aceștia doresc să pună mâna, prin orice mijloace pe averea bătrânului. Este
vorba de familia Tulea, în special de Aglae Tulea care se consideră moștenitoarea de drept a
averii, fiind singura soră a acestuia. De fapt, banii vor fi furați de Stănică Rațiu, ginerele
Aglaei, care va intra pe furiș în camera bătrânului și va lua punga cu bani, aflată sub saltea,
ceea ce provoacă și moartea lui moș Costache. Cel de al doilea plan îl reprezintă planul
maturizării tânărului Felix ,care este dezvoltat de-alungul întregului roman. La începutul
romanului, Felix vine în capitală dorind să urmeze medicina, iar la final va deveni un doctor
renumit, un autor cunoscut, fiind împlinit din punct de vedere financiar si familial.

O primă secvență semnificativă o reprezintă incipitul romanului,care este împărțit în trei

secvențe. Prima este descrierea străzii Antim si a casei bătrânului Costache Giurgiuveanu.
Acțiunea începând “într-o seară, de la începutul lui iulie 1909, cu puțin înainte de ore zece…
în capitală,pe strada Antim“. Venit în București pentru a studia medicina, tânărul Felix caută
dezorienat casa bătrânului Costache Giurgiuveanu,tutorele său. Naratorul prezintă traseul
pe care îl urmează Felix în căutarea acestei case, descriind strada Antim pe care o vede ca “
o caricatură în moloz a unei străzi italice“. Atunci când Felix intră în casă, observă modelul
vechi al ușii de la intrare, dar și geamurile neacoperite și pline de praf. Prima încăpere a
casei avea o scară sub forma unei piramide, in vârful ei aflându-se un “Hermes din ipsos care
era ieftin fabricat“. Toate obiectele din casă erau refolosibile si aranjate după modelul vechi.
Aceasta arhitectura dădea anticamerei un aer de răceală și ruină. A doua secvență surprinde
întâmpinarea lui Felix de către moș Costache în fața casei, care susține prin replica absurd
ăcă “Nu-nu-nu știu…nu-nu stă nimeni aci,nu cunosc“. Acest fapt îl determină pe Felix să
plece, dar pe stradă zărește o imagine cu unchiul său, ce îl determină să se reîntoarcă ,unde
este recunoscut și întâmpinat de Otilia, verișoara sa, care îl conduce într-o încăpere unde se
desfăsura jocul de cărți, ce reprezintă a treia secvența a incipitului. Aici Felix ii intalnește
pentru prima dată pe Pascalopol “un om de vreo 50 de ani“, tanti Aglae, sora moșului
Costache și Aurica, verișoara Otiliei si fata Aglaei. Dupa Felix face cunoștință cu celelalte
personaje, se retrage pe canapea, unde își aduce aminte de viața sa. Otlia îi adduce doua
prajituri,considerand că îi era foame apoi îl trimite să doarmă în odaia ei.

O altă secvență semnificativă o reprezintă finalul romanului,mai exact moartea bătrânului

Costache. Stănică Rațiu interesant de banii bătrânului, intră în casa acestuia unde se află
doar Otilia, ce îl păzea pe bătrânul bolnav. Stănică o minte pe fata că va veni
Pascalopol,aceasta lăsându-l pe tatăl său în grija lui. Având aceasta ocazie, Stănică nu pierde
niciun moment si găsește banii, pe care îi va fura, sub saltea si provoacă moartea bătrânului,
a cărei ultimă replică este“Ba-banii, pu-pungașule“ Stănică pleacă să o trimită pe Aurica să
aibe grija de moș Costacche,urmând-o,cei doi găsindu-l fără suflare pe acesta. Când întreaga
familie afla de moartea lui, înloc să se ocupe de înmormântarea sa, cauta averea mortului.
Negăsind nimic,decât câteva monede, pleacă acasă ,lăsându-I pe Felix și Otilia sa se ocupe
de mort,cu pretextul ca ei nu aveau bani de inmormântare.

Ca și concept operațional întâlnim conflictele. Conflictul principal al romanului este

exterior,generat de dorința tuturor de a intra în posesia averii. Moș Costache amâna
înfierea Otiliei neavând curajul de a-și înfrunta sora, pe Aglae Tulea, care nu doarea acest
lucru. De asemenea, în calitate de tutore a lui Felix, administrează și banii acestuia,sporindu-
și în acest fel averea pe care nu o știe în siguranță decât în apropierea lui. De aceea tine
banii ascunși în casă în diferite locuri,bani care îi vor fi furați de către Stănică Rațiu. Există și
un conflict secundar, erotic între Felix si Pascalopol, ambii luptand pentru dragostea Otiliei.
Deși îl iubește pe Flex, Otilia îl va părăsi, căsătorindu-se cu Pascalopol, cu care va placa la
Paris. În final, îl va părăsi și pe acesta,ceea ce îi face pe cei “doi rivali“ să o considere o
enigma.

Un alt concept, îl reprezintă tehnicile narative,precum tehnica înlănțuirii secvențelor

semnificative deoarece acțiunea romanului respectă cronologia romanului, tehnica
contrapunctului care conform căreia este prezentată în medii sociale diferite,tema
familiei(doua familii: cea a lui Costache Giurgiuveanu: mos Costache, Felix si Otilia. Si
familiea Tulea, formată din Aglae, Simion, Aurica, Titi și Olimpia) și tema iubirii:iubirea
adolescentină Felix-Otilia, dar și iubirea manifestată de către Pascalopol față de Otilia.Este
prezentă și tehnica plurarității perspectivelor, Otilia fiind văzută în mod diferit de fiecare
personaj: moș Costache o vede “fe-fetița lui“, Felix “nici el nu știe cum să o iubească,ca pe
logodnica,ca pe o mamă“ și o consideră “o fată admirabilă,superioară pe care nu o
înțelege,frumoasă,cultă și talentată “. Pascalopol o vede “o ștrengărință, o fată delicioasă,
dar ciudată. Pentru el ,o mare enigmă“. Pe când, Aglae susține că este “ o dezmățată, o
ușuratică și o stricată“. Aurica o vede“ o fată fără căpătâi și fără de părinți si o destrăbălată“,
Titi ca pe “o târfă“, iar Stănică“o fată liberă, independentă,lipsită de prejudecăți, o fată
deșteaptă care știe să se descurce în viață“

Naratorul este obiectiv,extradiegetic, omniprezent si omniscient. Perspectiva narativă este

obiectivă, întreaga acțiune relatându-se la persoana a lll-a. Viziunea este “dindărăt“ ,iar
focalizare este “zero“.

Așadar, “Enigma Otiliei“ este un roman obiectiv,realist de factură balzaciană care

evidențiază tema socială,urmărindu-se cu multa veridicitate si verosimilitate societatea
bucureșteană de la începutul secolului al XX-lea.