„FLORI DE MUCIGAI”

(vol. „Flori de mucigai”, 1931)

- poezie modernă -
Tudor Arghezi

CERINŢĂ
Particularităţi ale unui text poetic studiat
Introducere
Tudor Arghezi, prin lirica sa, se înscrie în perioada interbelică, o perioadă de efervescenţă culturală când s-
au manifestat două orientări literare: modernismul, teoretizat de E. Lovinescu prin revista „Sburătorul”, şi
tradiţionalismul ilustrat de Nechifor Crainic prin revista „Gândirea”.
Universul poetic al lui Tudor Arghezi se caracterizează prin complexitate, fapt evidenţiat prin tematica
diversă.
O poezie reprezentativă este „Flori de mucigai” care este aşezată în fruntea celui de-al doilea volum de
versuri arghezian „Flori de mucigai”.
Cuprins
ITEMUL 1
Evidenţierea a două trăsături care permit încadrarea textului poetic studiat într-o perioadă, într-un curent
cultural/literar sau într-o orientare tematică
Tehnica literară principală este preluată din modernism, curent literar care impune noi formule de creaţie. În
literatura română, modernismul s-a manifestat în perioada interbelică. Poezia „Flori de mucigai” se încadrează în
modernism prin câteva trăsături specifice:
- creatorul aflat într-o condiţie neobişnuită
- conceptul de estetică a urâtului
- poezia concepută ca efort sisific
- titlul şocant, alcătuit dintr-o asociere semantică surprinzătoare
- înnoirile prozodice prin utilizarea strofelor inegale, măsură variabilă; rima este, în mod neaşteptat,
împerecheată.
O trăsătură a modernismului o constituie condiţia creatorului care, aflându-se într-un mediu nepotrivit actului
creator artistic („firidă goală”) şi departe de lumina divină, se înscrie în rândul celor decăzuţi social. Acesta scrie
într-un mediu ostil şi este înfăţişat în ipostază demonică (damnare, suferinţă, nelinişte).
- Eul liric creează poezie în lipsa inspiraţiei, ceea ce nu presupune spontaneitate.
- Eul liric se află se află în ipostaza unui „rob” (N. Balotă) care nu cunoaşte libertatea alegerii, care este un
antierou, căci nu cunoaşte victoria, şi care nu se poate realiza în absolut.
O altă trăsătură a modernismului regăsită în această poezie este estetica urâtului, un concept introdus în literatura
română de Tudor Arghezi care îl preia de la scriitorul francez Charles Baudelaire, autorul volumului de versuri
„Florile răului”; poetul francez are ca punct de sprijin estetica urâtului prin care a fost evidenţiată expresivitatea
şocantă, fascinantă chiar, a urâtului ca modalitate de avertizare asupra imperfecţiunilor vieţii şi, totodată, generoasă
sursă de inspiraţie
∙ Prin unicul său volum de poezie, Baudelaire lărgeşte conceptul de frumos, integrându-i înţelegerea
răului, a urâtului.
∙ Pentru Tudor Arghezi, orice aspect al realităţii, indiferent că este frunos sau urât, poate constitui material
poetic. ASTFEL, estetica urâtului dă naştere unei poezii a jocului, poetul fiind un jucător cu cuvinte,
adică poet modern.
Metafora „unghiile de la mâna stângă” semnifică lipsa inspiraţiei şi opţiunea pentru meşteşugul artistic.

Prof. dr. Diana Streza

Liceul Teoretic „Axente Sever”, Mediaş
1
ITEMUL 2
Comentarea a două imagini/ idei poetice relevante pentru tema textului poetic studiat
T e m a exprimă efortul creator al artistului pentru un produs spiritual.
Motivele literare sunt stihul, unghia, peretele, întunericul.
Textul poetic este alcătuit din două strofe inegale ca număr de versuri.
Discursul este alcătuit din două planuri lirice:
- primul plan liric corespunde primei strofe şi defineşte condiţia poetului şi a operei sale
- al doilea plan liric este constituit din a doua strofă şi raportează actul creator la realitatea exterioară
O p r i m ă i d e e p o e t i c ă se desprinde din prima strofă şi este împărţit în trei secvenţe lirice:
1. prima secvenţă lirică (v. 1-7) surprinde condiţia neobişnuită a poetului
- primul vers („Le-am scris cu unghia pe tencuială”)
- vine în continuarea titlului, reluând metafora „florilor de mucigai” prin pronumele personal („le”)
- secvenţa redă o experienţă din trecut (verb la indicativ perfect compus: „am scris”)
- cel întemniţat scrie într-un spaţiu închis (imagine a carcerei), spaţiu ostil, al claustrării, desemnat prin:
„tencuială” = metafore ale spaţiului limitat căruia îi lipseşte flacăra vie a îndrumării divine
„părete” şi care marchează o poezie imperfectă
„întuneric” = metafore ale condiţiei umane, ale existenţei captive în mediul terestru
„singurătate”
=> epitetul „firidă goală” şi enumeraţiile substantivale - sugerează mediul nefavorabil actului poetic şi
- generează impresia de captivitate a spiritului
- condiţiile grelede viaţă îi îneacă forţa creatoare => procesul poetic descris este marcat de schimbări fundamentale, faţă de
cel cunoscut: - suportul („pe tencuială”)
- instrumentul („cu unghia”)
- locul („pe un părete”)
- timpul („pe întuneric”)
- starea („în singurătate”)
- modul („cu puterile neajutate”)
- epitetul „puterile neajutate” îl desemnează pe creatorul artistic, care transformă în artă experienţele sale,
însă nu se bucură de susţinere divină, precum părinţii textelor sacre, reprezentaţi prin simboluri: Luca –
„taur”, Marcu – „leul”, Ioan – „vultur”
Motivele literare „taur”, „leu”, „vultur” simbolizează, ca „unghia îngerească”, inspiraţia divină.
- TAURUL - este simbol al spiritului masculin şi combativ, al puterii fizice şi psihice
- este întruchipare a forţelor pământului
- LEUL - este simbol al puterii materiale şi spirituale, simbolul Tatălui/ al Suveranului
- este întruchipare a focului
- VULTURUL - reprezintă stările spirituale superioare
- este o întruchipare a aerului
2. a doua secvenţă lirică (v. 8-12) defineşte poezia sinonimă cu „stihurile”
- noile „stihuri” „scrise cu unghia pe tencuială” diferă de cele anterioare.
- stihurile „fără an” sunt scrise într-un prezent continuu, fără perspectiva unui viitor
- stihurile „de groapă” sunt produse într-un mediu
- întunecat, căci presupune experienţa unui descensus ad inferos
- lipsit de viaţă, unde senzaţiile umane de „sete” şi de „foame”, ca impulsuri vitale, desemnează
ipostaza eului liric de rob, păcătos, om al dorinţelor (însetatul şi înfometatul) → ASTFEL, eul liric arghezian
nu se referă doar la lumina din sufletul omului, ci, mai ales, la trupul trecător.
APA şi FOCUL sunt elemente primordiale, care, asociate, exprimă chipul complex arghezian
- apa („sete de apă”) = dorinţă de viaţă, de putere creatoare
- focul („foame de scrum”) = dorinţă de singurătate ontică
- stihurile „de-acum” au rolul de a permanentiza actul creator prin efort sisific

Prof. dr. Diana Streza

Liceul Teoretic „Axente Sever”, Mediaş
2
3. a treia secvenţă lirică (v. 13-16) surprinde tentativa eşuată de a scrie
- metafora „unghia îngerească” desemnează harul divin, pe care eul liric l-a pierdut („s-a tocit”). Urmarea acestui
fapt este aceea că artistul - este copleşit de suferinţa încarcerării; deşi lasă inspiraţia să se ivească, nu o mai
cunoaşte („nu a mai crescut”)
- nu se mai percepe pe sine ca un poet („Sau nu o mai am cunoscut”); dislocarea sintactică
susţine această idee
A d o u a i d e e p o e t i c ă reiese din a doua strofă şi reprezintă nevoia eului liric de a aborda un nou tip de versuri
din moment ce nu mai are inspiraţie.
- eul liric îşi raportează experienţa ontică la realitatea exterioară, care
- este o oglindă a gândurilor eului liric
- este schiţată prin descrierea unei lumi puse sub semnul:
∙ întunericului („întuneric”)
∙ disoluţiei („ploaia”)
∙ agresivităţii („bătea”)
- aceasta este o imagine a unui univers ostil, aparţinând „preatârziului” şi „departelui” (N. Balotă): „Era întuneric.
Ploaia bătea departe, afară.”; întunericul interior este în concordanţă cu ploaia
- NOAPTEA - anticipează haosul şi se opune epifaniei; este simbol malefic şi se află în opoziţie cu lumina
divină
- PLOAIA - are efect degradant asupra unui mediu supus putreziciunii
- opţiunea finală a eului poetic este creaţia literară („Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă”),
înţeleasă drept = putere de a-şi exprima talentul şi de a stopa trăirile negative
= credinţa că doar prin poezie îşi poate menţine condiţia umană (încredere în forţele proprii în ciuda
oricăror greutăţi ale vieţii)
= gest de integrare în lume prin jertfă de sine
- sacrificiul are funcţie catharctică şi oferă spiritului uman posibilitatea de evadare din
spaţiul material (deşi provoacă suferinţă, deşi implică însingurare şi lipsa ajutorului divin)
ITEMUL 3
Analiza a două elemente de compoziţie şi de limbaj, semnificative pentru textul poetic ales (de exemplu: titlu, incipit, relaţii
de opoziţie şi de simetrie, motive poetice, figuri semantice, elemente de prozodie etc.)
T i t l u l - este un element paratextual, sugestiv şi sintetizator, care creează orizontul de aşteptare al lectorului
- este analitic şi este omonim cu cel al volumului
- este - sugestiv pentru valorificarea esteticii a urâtului
- reprezentativ pentru originalitatea limbajului arghezian
- din punct de vedere morfologic, este alcătuit din două substantive comune
- denotativ, trimit la plante cu flori aflate în putreziciune, degradare, dezintegrare
- conotativ, alcătuiesc un oximoron
- „florile” exprimă sublimul, sensibilul, emoţia transpuse în versuri (câmp semantic: „stihuri”,
„unghia îngerească”, „unghiile de la mâna stângă”, „stihuri fără an”, „stihuri de groapă”,
„stihurile de acum”)
- „mucegaiul” este semnificativ pentru ceea ce defineşte un mediu al carcerei, nepotrivite actului
creator şi lipsit de amprenta Divinităţii (câmp semantic: „părete de firidă goală”, „tencuială”,
„întuneric”, „singurătate”, „puterile neajutate”)
- ASTFEL, „florile de mucigai” simbolizează frumuseţea care poate fi descoperită chiar şi într-un
mediu ostil, al damnării şi al întunericului

Prof. dr. Diana Streza

Liceul Teoretic „Axente Sever”, Mediaş
3
Mesajul poetic se conturează pe baza r e l a ţ i i l o r d e s i m e t r i e. ASTFEL, între cele două planuri, interior şi
exterior, se stabileşte o relaţie de corespondenţă.
- eul liric se află, simbolic, într-o carceră- ajuns acolo în urma unei coborâri în infern
- separat de „izvorul oricărei surse de lumină: dragoste, artă, virtuţi,
familie, rod, comunitate” (N. Balotă)
- închiderea spaţiului exterior merge împreună cu singurătatea
TOTUŞI, eul liric, cu toate că trăieşte o experienţă negativă, nu se consideră un damnat. Pierzând inspiraţia
(„unghia îngerească”), a lăsat să-i crească o unghie demonică („unghiile de la mâna stângă”), cu care va
scrie „pe întuneric” şi „în singurătate” poezia „florilor de mucigai”. Altfel spus, s-a adaptat condiţiilor
vitrege de trai spre a face faţă încercărilor.
Încheiere
În concluzie, „Flori de mucigai” are valoare de poezie modernă prin noua atitudine lirică privind actul de
creaţie. Tudor Arghezi realizează în acest text liric una dintre cele mai emoţionante şi dureroase confesiuni despre
rolul artei şi menirea artistului. Prin conţinutul ideatic şi prin limbajul artistic, poezia argheziană îşi demonstrează
originalitatea şi constituie o izbândă a liricii româneşti.

„FLORI DE MUCIGAI”
Tudor Arghezi
„Le-am scris cu unghia pe tencuială
Pe un părete de firidă goală,
Pe întuneric, în singurătate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat împrejurul
Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan.
Sunt stihuri fără an,
Stihuri de groapă,
De sete de apă
Şi de foame de scrum,
Stihurile de acum.
Când mi s-a tocit unghia îngerească
Am lăsat-o să crească
Şi nu a mai crescut –
Sau nu o mai am cunoscut.

Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară.

Şi mă durea mâna ca o ghiară
Neputincioasă să se strângă
Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă.”

Prof. dr. Diana Streza

Liceul Teoretic „Axente Sever”, Mediaş
4