Textul liric bacovian este structurat in doua catrene ,reprezentative pentru ipostazele la care se raporteaza eul liric:relatia poet-lume

si poet-creatie . Primul tablou marcheaza universal exterior ,obiectiv ,facand trimitere la pozitia poetului intr-o societate care il constrange sa se limiteze ,sa devina solitar ,datorita neconfirmarii credintei eului de a fi atins absolutul in cadrul creatiei. Increderea eului in posibilitatea sa de a se manifesta transcendental potenteaza drama resimtita ,determinandu-l sa revina la un plan de manifestare teluric ,marginit ,specific omului comun ,transpunandu-se astfel in singuratatea cavoului. Atmosfera dezolanta este intretinuta de campul semantic al mortii si repetarea obsedanta a determinantului plumb ,relevandu-se starea de apasare sufleteasca si de dezamagire a poetului care asteapta confirmarea operei sale. Monologul continua in strofa a doua ,marca a realitatii subiective ,a planului launtric ,ilustrandu-se neputinta eului de a se inalta ,de a evada din contextul care promoveaza alunecarea sa in neant . Poetul invoca deznadajduit amorul,dezideratele findu-i ,insa ,respinse. Poetul nu mai crede in puterea creatiei de a renaste , asumandu-si conditia efemera ,a sa si a operei sale .