Sesiunea toamnă 2022

Uman
Subiectul I
A.1. Sensul secvenței ,,de tot felul’’ este variate.
2. Numelui râului pe malul căruia se plimbă cei doi tineri este Bistrița.
3. Florile al căror miros este asociat de autoare cu cel al cireșilor înfloriți sunt crizantemele, așa cum reiese din
secvența: ,,Cireșii erau înfloriți și răspândeau o mireasmă amăruie, asemeni crizantemelor toamna.’’
4. Motivul pentru care Bacovia se oprește din scrierea poeziei ,,Furtună’’ este amintirea faptului că mai are de
tradus niște versuri din limba latină.
5. O trăsătură morală a autoarei este discreția față de Bacovia în momentul în care poetul își scoate carnețelul și își
notează anumite note. Tânăra intuiește că acesta nu voia să fie văzut și alege să se prefacă, nebăgându-l în seamă,
fiind un gest firesc din punctul ei de vedere.
B. Experiențele de viață reprezintă totalitatea evenimentelor, care apar în biografia aceleiași persoane și pot da
naștere procesului de creație, în urma trăirilor interioare puternice.
În opinia mea experiențele de viață influențează procesul de creație, având în vedere faptul că omul participă activ
la anumite evenimente și îl determină să aibă emoții inedite în diverse contexte.
În primul rând, viața unei persoane este dată doar pentru ca ea să dobândească o anumită experiență. Pentru a o
câștiga este nevoie de o descătușare a trăirilor interioare. Acesta este scopul existenței pământești. De exemplu, în
fragmentul-suport, ,,Bacovia. Poezie sau destin’’, poetul simbolist a fost prins de o furtună și de o ploaie
extraordinare, care l-au influențat enorm, dând naștere poeziei ,,Furtună’’.
În al doilea rând, personalitatea puternică a omului poate constitui un factor esențial în trăirea unor experiențe
excepționale, provocându-l pe acesta să cunoască orizonturi nemaiîntâlnite. În diferite scrieri, cu intenția celor care
le-au realizat, se prezintă anumite concluzii la care au ajuns aceștia, în urma diferitelor experiențe pe care au avut
ocazia să le traiască, de-a lungul anilor. Acest fapt este prezent în cartea ,,De la bine la excelent", de Zig Zigla, una
de tip motivațional, în care ne este prezentat exemplul autorului, pentru ca drumul spre succes să fie garantat și să
nu se renunțe niciodată la experiențele avute, mai ales că ele ne influențează în orice acțiune pe care o săvârșim.
În concluzie, experiențele vieții dau naștere procesului de creație și influențează într-un mod inedit și subiectiv
parcursul artistic al fiecărui om, punând în lumină o serie de calități și de viziuni autentice.
Subiectul al II-lea
Perspectiva narativă din fragmentul-suport ,,Popa Man’’, de Ion Agârbiceanu este obiectivă, heterodiegetică, prin
prezența naratorului omniscient și omniprezent, ce relatează evenimentele în note de veridicitate prin verbe la
persoana a III-a ,,a isprăvit’’, ,,se simțea’’, ,,nu se opriseră’’ și a pronumelor la persoana a III-a ,,I’’, ,,își’’, ,,-l’’.
Datorită perspectivei narative obiective, naratorul, prin omnisciență, are acces la toate straturile universului
narativ, atât la gândurile și la ideile personajelor. Naratorul îl prezintă pe Popa Man, surprins de atitudinea
sătenilor, care-l privesc ciudat. Acesta a îmbătrânit și are speranța că își poate începe viața obișnuită, dar simte o
profundă teamă și încearcă să cerceteze de unde izvorăște acea neîndemnare.
Subiectul al III-lea
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Lucian Blaga
Reliefarea unor trăsături specifice care fac posibilă încadrarea textului într-un curent literar
Teoretizat de istoricul și criticul literar Eugen Lovinescu, modernismul românesc marchează sincronizarea plenară
a literaturii române cu literatura europeană, determinată de ,,spiritul veacului” (Saeculum) și de principiul de
progres. Lirica modernistă se definește cu precădere prin cultivarea unei poezii filozofice, de meditație estetică
(artele poetice) și existențială, prin înnoirea tematicii, a viziunii și a limbajului poetic, prin inovarea sintaxei
poetice, prin diversificarea registrelor stilistice și a elementelor de versificație (versul liber). Trinitatea lirică
modernistă este reprezentată de Tudor Arghezi, Lucian Blaga și Ion Barbu. Cei trei mari poeți aparțin prin consens
mișcării moderniste, însă îi deosebește modul de raportare la tradiție. Astfel, Tudor Arghezi, poetul meșteșugar
(,,poeta faber”), ilustrează modernismul clasic, el realizând o sinteză între tradiție și inovație. Lucian Blaga,
filosoful –poet și poetul-filozof, reprezintă modernismul cu substrat metafizic, de orientare expresionistă. Ion
Barbu, poetul matematician, se încadrează în modernismul extrem, cultivând poezia ermetică. Nota distinctivă a
modernismului lui Lucian Blaga provine din dublarea gândirii poetice de gândirea filozofică. Astfel, cunoașterea și
creația sunt marile teme ale liricii filozofice blagiene. Reprezentativă este poezia ,,Eu nu strivesc corola de minuni
a lumii’’ care inaugurează volumul de debut al autorului ,,Poemele luminii’’, 1919.
Mai întâi, ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii’’ este o artă poetică modernistă explicită, în care poetul își
exprimă într-o manieră inedită concepția despre sensurile cunoașterii, despre relația creatorului cu universul și
despre mijloacele de care dispune spre a-și îndeplini vocația și menirea. Atât în centrul poeziei, cât și în centrul
sistemului filozofic al lui Blaga se află conceptul de mister. Pentru poetul din Lancrăm lumea este o imensă și
perpetuă taină. Făptura umană ființează într-un orizont al misterului care, în esență, rămâne necunoscut (Blaga este
un filozof agnostic). Omul năzuiește să reveleze misterele protejate de Marele Anonim care instituie ,,cenzura
transcendentă”, împiedicând revelarea lor ultimă. Potrivit lui Lucian Blaga, menirea poetului este să amplifice
tainele, așa cum mărturisește în volumul de aforisme ,,Pietre pentru templul meu’’ (1919): ,,Câteodată datoria
noastră în fața unui adevărat mister nu e să-l lămurim, ci să-l adâncim așa de mult, încât să-l prefacem într-un
mister și mai mare”. Astfel, poemul ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii’’ este o ,,ars poetica”, dar și o ,,ars
philosophica’’ relevante pentru trăirea ființei umane în orizontul misterului.
Autor de poezie, filozofie, dramaturgie, studii de estetică, publicistică, aforistică, memorialistică, Lucian Blaga
face parte dintre personalitățile complexe ale perioadei interbelice. Revendicat mai întâi de tradiționaliști, Lucian
Blaga este repede înțeles ca unul dintre reprezentanții importanți ai modernismului interbelic, curent literar
teoretizat de Eugen Lovinescu prin teze, precum principiul sincronismului sau teoria imitației.
Poemul ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, a apărut în revista ,,Glasul Bucovinei’’, publicată de Sextil
Pușcariu și a fost inserată în volumul de debut ,,Poemele luminii” 1919, fiind cea mai cunoscută artă poetică
blagiană, o meditație lirică asupra cunoașterii marilor teme ale universului ilustrează conceptele filozofice, ulterior
definite în TRILOGIA CUNOAȘTERII din 1943 în care Blaga vorbește despre această dualitate a cunoașterii.
Poezia aparține modernismului interbelic atât la nivelul conținutului, prin dublarea discursului liric în plan
secundar cu unul filozofic, cât și la nivelul formei, prin redarea ideii în versuri eliberate de rigorile prozodiei
clasice. În poezia ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” apar, de asemenea, elemente de expresionism specifice
primei etape de creație blagiene : exacerbarea eului creator în raport cu lumea, tensiunea lirică, interiorizarea
peisajului. Atitudinea poetică din ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii ” își găsește forme de expresie în
sistemul filozofic întemeiat mai târziu în ,,Cunoașterea luciferică ( ,,Trilogia cunoașterii’’ Cunoașterii paradisiace–
bazate pe rațiune, pe intelect, el îi opune cunoașterea luciferică-bazată pe intuiție și pe afectivitate- și optează
pentru cea din urmă. La nivel formal, poezia aparține modernismului prin inovația prozodică: folosirea versului
alb, cu metrică variabilă, în care frazarea și folosirea tehnicii ingambamentului creează un ritm amplu, cuprinzător.
Cele două majuscule folosite pentru a marca enunțurile-nucleu recurg la tehnica mallarmeană de sugestie a
detaliului tipografic.
Tema poeziei şi două imagini poetice sugestive
Poemul este o artă poetică prin exprimarea metaforică a crezului artistic al autorului, enunțarea temelor
fundamentale ale operei, precum și prin specificarea relației poet-lume, poet-poezie, poet-cunoaștere. Ideea
centrală este aceea că poezia transfigurează misterul, nu îl reduce, iar eul liric își asumă acest mister până la a
deveni parte din universul său interior.
Temele sunt cunoașterea artă fundamentală, artă poetică, poezie programatică, creația, condiția poetului
Tema creației este dezvoltată în primele două secvențe poetice, urmate de concluzia ultimelor două versuri care pot
constitui în sine o a treia secvență.
Ideea poetică a incipitului vizează afirmarea poziției eului liric în fața misterelor universale în opoziție cu ceilalți și
se organizează în jurul negației ,,nu”-,,nu strivesc, nu ucid”. Poetul refuză raționalul și optează pentru iraționalitate.
Într-o orgolioasă afirmare expresionistă, pronumele personal ,,eu” deschide poemul și volumul întreg, fiind reluat
de cinci ori pe parcursul textului. Metafora ,,corola de minuni a lumii” corespunde în versurile trei-cinci unei
enumerații de simboluri : ,,tainele/ ce le-ntâlnesc în calea mea/ în flori, în ochi, pe buze ori morminte”. O imagine
poetică reprezentativă pentru temă pornește şi de la metafora luminii. ,,Lumina’’, emblematică pentru opera
blagiană, sugerează cunoașterea-,,Lumina altora/sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/în adâncimi de întuneric/dar
eu/ eu cu lumina mea sporesc a lumii taină”. Lumina difuză a lunii, fără a lămuri, dar și fără a lăsa în obscuritate,
oferă un farmec unic peisajului nocturn.
Evidenţierea elementelor de compoziţie şi de limbaj ale textului semnificative pentru ilustrarea temei şi a viziunii
despre lume
Un prim element de structură reprezentativ pentru tema cunoaşterii și viziunea modernistă asupra lumii este titlul,
care este o metaforă revelatorie și semnifică ideea cunoașterii luciferice, exprimând crezul că datoria poetului este
să potențeze misterele lumii („corola de minuni a lumii”), ci nu să lămurească, să le reducă („nu strivesc”),
accentul punându-se pe confesiunea lirică („eu”) – exacerbarea/ promovarea vocii eului liric. Primul cuvânt,
pronumele „eu”, reluat de cinci ori în poezie, evidențiază rolul eului liric, de centru creator al propriului univers
poetic, fiind, de asemenea, o influență expresionistă (exacerbarea eului creator) și o marcă a confesiunii.
Cuvântul ,,corolă’’ se poate referi la o coroană regală, simbolul bogăției, al măreției, iar prin forma de cerc devine
simbolul perfecțiunii, trăsături care devin atributele misterului. ,,Corola’’ se poate referi și la o coroană de flori,
reprezentând frumusețea, gingășia, viața, dar florile sunt fragile și asemenea misterelor pot fi distruse ușor prin
descoperire. ,,Corola’’ este o metaforă a operei artistice, deoarece așa cum se împletesc florile într-o coroană , așa
se înlănțuie gândurile, sentimentele, alcătuind poezia, adică frumosul artistic, care are ca izvor misterul. Datoria
poetului este să protejeze acest izvor artistic pentru că odată distrus, nu se mai poate face reface.
Cuvântul ,,minuni’’ legat de corolă reprezintă ceva frumos, admirabil și etern, de fapt, creația care este peste tot și
este a tuturor a ,,lumii’’. Rolul poetului este de a adânci taina, care ține de o privilegiere a misterului specific
blagiană.
Un alt element esenţial îl reprezintă structura.
În continuare, discursul liric este construit unitar, într-un singur grupaj de versuri libere (inegale și fără rimă) în
care ideea poetică este explicitată în trei secvențe lirice articulate prin tehnica ingambamentului, relevând
modernitatea prozodică. Prima secvență lirică (primele cinci versuri) este un amplu enunț în care eul poetic își
evidențiază atitudinea protectoare în fața misterului: ,,Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ şi nu ucid/ cu
mintea tainele, ce le-ntâlnesc/ în calea mea/ în flori, în ochi, pe buze ori morminte”. Enumerația ,,în flori, în ochi,
pe buze ori morminte” dezvăluie, prin cele patru simboluri, aspectele esențiale ale existenței și ale cunoașterii.
Florile semnifică frumusețea efemeră și cunoașterea senzorială, ochii deschid perspectiva cunoașterii
contemplative, buzele simbolizează taina sărutului – cunoașterea prin eros – , dar și a rostirii logosului, în timp ce
mormintele amintesc de ,,Marea trecere’’, sugerând misterul ontologic ultim, moartea.
Mai departe, profilul expresionist al eului liric privilegiat este pus în evidență prin antiteze: ,,nu strivesc”, ,,nu
ucid”/,,îmbogățesc” și ,,lumina mea”/,,lumina altora”. A doua secvență poetică redă poziționarea diferită în fața
acelorași mistere: ,,Lumina altora”/,,sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/ în adâncimi de întuneric,/ dar eu,/ eu cu
lumina mea sporesc a lumii taină”. Simbolul central este lumina, văzută în două reprezentări opuse ,,lumina
mea”/ ,,lumina altora”, structură antitetică relevantă și la nivelul sintaxei poetice prin conjuncția adversativă ,,dar”.
Metafora ,,lumina mea” simbolizează cunoașterea luciferică, intuitivă, având drept scop păstrarea și potențarea
misterului, iar ,,lumina altora” sugerează cunoașterea paradisiacă, rațională, ce tinde spre eliminarea tainelor lumii.
Prin comparația amplă ,,şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna…” este potențată ideea lumii ca taină, sugerând
opoziția cu lumina soarelui, a rațiunii, a logicii distructive. Ideea de mister este dezvoltată printr-un sistem de
imagini sugestive, redate în termeni negativi derivați: ,,ne-nțeles’’, ,,ne-nțelesuri’’, ,,nepătrunsul ascuns’’.
Îmbogățirea ,,întunecatei zări’’ ,,cu largi fiori de sfânt mister’’ și metamorfozările tainei în mistere ,,și mai mari’’
revelează amplificarea tainelor grație cunoașterii luciferice.
În sfârșit, ultimele două versuri redau motivația atitudinii eului liric – iubirea: ,,Căci eu iubesc/ și flori și ochi și
buze și morminte”. Astfel, iubirea este înțeleasă ca principiu al cunoașterii, ca participare la misterul universal.
Verbul ,,a iubi” este sinonim aici cu ,,a cunoaște”. Adevărata cunoaștere, în viziunea lui Blaga, este cunoașterea
luciferică, bazată pe iubire.
Înnoirile prozodice moderniste sunt versul liber (eliberarea de rigorile clasice) și ingambamentul (continuarea ideii
poetice în versul următor, marcată prin scrierea cu literă mică la început de vers). Poezia este alcătuită din 20 de
versuri libere (cu metrică variabilă), al căror ritm interior redă fluxul ideilor poetice și frenezia sentimentelor.
Discursul liric se construiește în jurul relației de opoziție dintre cele două tipuri de cunoaștere, care se realizează
prin antiteza „eu - altora”, „lumina mea - lumina altora”, prin alternanța motivului luminii și al întunericului,
evidențiate prin conjuncția „dar”. Concepția poetului despre cunoaștere este exprimată artistic prin opoziția dintre
metaforele revelatorii: „lumina altora” (cunoașterea paradisiacă, de tip rațional, logic) și „lumina mea”
(cunoașterea luciferică, poetică, de tip intuitiv).
Concluzia
Tema cunoașterii și viziunea modernistă asupra lumii se reflectă într-un mod original și unic, deoarece poetul pune
în discuţie, într-o viziune modernă, problema existenţei universului şi a relaţiei dintre poet şi lume, pe de o parte, şi
dintre poet şi creaţie, apelând la o diversitate de procedee artistice. Lucian Blaga este prezentat ca un adept al
cunoasterii, poezia presupunând interesul artistului, care introduce în literatură conceptul de exacerbare, cu ajutorul
pronumelui ,,eu’’, iar sentimentele sunt exprimate cu ajutorul metaforelor surprinzătoare si cu ajutorul metaforei
revelatorie. „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este și va rămâne o sinteză pentru perioada interbelică.