Sunteți pe pagina 1din 2

Plumb

de George Bacovia

Conform citatului „Procedeele simboliste sunt mult mai numeroase decât utilizarea, frecventă sau
nu, a simbolului. Ele includ cum vom vedea <<corespondenţele>>, tehnica sugestiei, muzicalitatea etc.
Simbolul, ca şi alegoria, sunt procedee poetice tradiţionale, care se confundă cu originea artei. Poezia este
imagine, metaforă, simbol…” enunţat de către Lidia Bote, identificăm poemul Plumb scris de către
George Bacovia.
Bacovia este un poet simbolist, interbelic, un poet dificil şi fascinant, greu de încadrat într-un
singur curent literar, remarcându-se prin noutatea tematică şi stilistică şi limbajul poetic folosit; îi
anticipează pe Arghezi şi pe Barbu , prin elemente expresioniste şi existenţialiste. Lovinescu considera că
maniera specifică a lui Bacovia se numea bacovianism: „exista într-adevăr o atmosferă bacoviană, o
atmosferă copleşitoare, de dezolare, de toamnă cu ploi putrede, cu arbori cangrenaţi, limitată într-un peisaj
de mahala, de oraş provincial, între cimitir şi abator, cu căsuţe scufundate în noroaie eterne, cu gradina
publică răvăşită…”
Numele autorului este legat atât de oraşul natal, cât şi de numele zeului care patronează vinul şi
plăcerile. Bacovia mai înseamnă şi altceva; prescurtând Bacchus şi apoi adăugând cuvântul latin „via”,
ajungi să vezi că Bacovia înfăţişează „calea lui Bacchus”.
Deşi iniţial el a fost considerat un poet minor, ulterior numele său a fost legat de cea de-a patra
etapă a simbolismului românesc „simbolismul autentic bacovian”. „Aşa cum Eminescu a supt toate sevele
romantismului, depăşind acest curent literar, a prefigurat simbolismul şi Bacovia a valorificat toate
procedeele simboliste, reuşind să anticipeze poezia modernă” (Zoe Dumitrescu – Buşulenga)
Manolescu vorbeşte chiar de un „veritabil antisimbolism”: Bacovia este întâiul nostru antipoet în
sensul modern: expresivitatea lui excesivă, disonanţele, coloristica, amestecul de patetic şi umor, şicanarea
continuă, îl fac să traverseze dinspre simbolism şi epoca modernă, cu iuţeala unei comete, câmpurile de
atracţie planetară, dadaismul, suprarealismului şi ale literaturii absurde.
Principalele volume de versuri ale lui Bacovia sunt Plumb (1916), Scântei galbene (1926), Cu voi
(1930), Comedii în fond (1936) şi Ştanţe burgheze (1946). Poezia Plumb a fost scrisă în anul 1900, la 18
ani şi a fost citită la cenaclul Literatorul în prezenţa lui Macedonski, Arghezi şi Minulescu. Poezia
deschide volumul Omonim, publicată în 1916 şi se constituie indirect într-o artă poetică.
Titlul este un element de paratextualitate, un fel de crainic, un scurt rezumat, un comentariu ce
trezeşte interesul spre a fi citită. Este alcătuit din substantivul comun, singular, masculin „plumb”. Titlul
este realizat pe baza unui lexem: poate fi un metal aparţinând anorganicului, ceea ce se traduce prin lipsa
1
de viaţă sau faptul că e un metal toxic însemnând moarte sau fiindcă este un metal folosit la sigilarea
sicrielor, închiderea lor în anumite circumstanţe pentru a nu permite deschiderea, sugerând limitarea,
izolarea totală şi definitivă. De asemenea, faptul că metalul are culoarea gri, traduce monotonia, iar faptul
că forma cuvântului conţine două consoane explozive în poziţii simetrice, sugerează greutatea, apăsarea
sufletească.
Tema o reprezintă singurătatea poetului într-o societate artificială, lipsită de aspiraţii.
Relaţiile de simetrie sunt datorate faptului că substantivul „plumb” se repetă în ambele catrene, în
poziţii identice de şase ori. De asemenea, mai este prezentă şi repetiţia structurilor „stam singur” şi
„dormeau”. Între cele două strofe există o relaţie de opoziţie, fiecare catren este corespunzător unei
secvenţe poetice: în primul catren este prezentat planul exterior, iar în cel de-al doilea catren este prezentat
planul interior. Este prezent şi lirismul subiectiv, caracterizat prin verbele şi pronumele la persoana I
(stam, am început, meu).
În strofa întâi este descris un spaţiu sufocant, limitat – un cavou. Cavoul poate simboliza oraşul,
casa, mediul social, dar şi propriul corp cu suflet de plumb. Simbolurile folosite fac aluzie la iminenţa
morţii, iar sintagma „stam singur” sugerează solitudinea. Eul liric se simte claustrat.
În strofa a doua confesiunea lirică înfăţişează „amorul de plumb”, care doarme întors spre
disperarea poetului singuratic. În zadar îşi strigă poetul iubirea, în liniştea sinistră şi friguroasă a cavoului.
Blaga considera că adjectivul epitet „întors”, „constituie misterul poeziei fiind vorba de întoarcerea
mortului cu faţa spre apus”. Aripile de plumb sugerează un zbor în jos, cădere surda şi grea, încercarea de
salvare fiind iluzorie.
În poezia Plumb, structura metrică are o anumită simetrie, care conferă textului o melodie stranie,
interiorizată, obsedantă. Iambul dă tonul elegiac în versurile care se termină cu rimă masculină. În ton cu
tehnica simbolistă, metafora simbol, plumb, se repetă de trei ori în fiecare catren, în rimă şi la cezura
versului, realizând efecte muzicale, ale unui laitmotiv monoton şi obsedant. Există şi cuvinte cu sonoritate
surdă, terminate în consoane şi verbe cu sonoritate stridentă (vânt, scârţâiau). Frecvenţa verbelor la
imperfect, majoritatea statice, aşezate cu precădere la început de vers şi desemnează trecutul nedeterminat,
conturând o stare de angoasă permanentă.
Expresivitatea la nivel sintactic se manifesta prin propoziţiile principale independente, coordonate
prin juxtapunere şi prin repetarea conjuncţiei copulative „şi” (tehnica polisindeton). La nivel stilistic sunt
prezente metaforele simbol, plumb, epitetul expresiv „adânc”, „întors” şi sugestia împreuna cu
corespondenţele. La nivel lexical prezenţa câmpului lexico-semantic al morţii.
Bacovia mărturisea: în poemele de plumb, acolo sunt de neîntrecut. Ce singur mă simţeam în
lume! Bacovia <Poetul de plumb>
Conchizând, Bacovia poate fi considerat poetul care a văzut lumea prin ochi de plumb.
2