P. 1
Eu Nu Strivesc Corola L Blaga

Eu Nu Strivesc Corola L Blaga

|Views: 676|Likes:
Published by catalinus2000

More info:

Published by: catalinus2000 on Sep 13, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

01/24/2013

pdf

text

original

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga poezie modernistă

Lucian Blaga
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii şi nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea în flori, în ochi, pe buze ori morminte. Lumina altora sugrumă vraja nepătrunsului ascuns în adâncimi de întuneric, dar eu, eu cu lumina mea sporesc a lumii taină şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna nu micşorează, ci tremurătoare măreşte şi mai tare taina nopţii, aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare cu largi fiori de sfânt mister şi tot ce-i neînţeles se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari sub ochii meicăci eu iubesc şi flori şi ochi şi buze şi morminte.
(1919)

poezie modernistă Lucian Blaga, poetul-filosof, „aplecat peste întrebările lumii” (Scrisoare), voce singulară între poeţii tribuni ai Transilvaniei, a deschis liricii româneşti interbelice orizonturile fascinante ale gândirii mito-poetice cristalizate într-o viziune cosmologică de o uluitoare coerenţă. Aventura cuvântului şi a „tăcerilor bune” ale lui Blaga întemeiază un teritoriu privilegiat, „la cumpăna apelor”, între tradiţionalism şi modernism, între constituţia autohtoniei şi vocaţia universalităţii. Lumina lui Blaga este un univers al zărilor interioare, modelat într-o structură „cristalică” prefigurată încă din prima poeziei a volumului de debut, Poemele lumini (1919). Implicat în efortul generaţiei interbelice de a schimba paradigma poeticităţii, Blaga şi-a formulat pricipiile estetice în eseuri şi aforisme, în numeroase arte poetice (Eu nu strivesc corola de minune a lumii, Noi, Cântăreţii leproşi, Cântăreţii bolnavi, Către cititori, Fiu al faptei nu sunt, Alchimie, Inscripţie, Poeţii, Unde un cântec este ş.a). Poezie programatică, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii anunţă o lirică reflexivă, o confesiune a trăirilor autentice, o poetică înzestrată cu o forţă vizionară de execpţie. Titlul acestei ars poetica prin care se deschid Poemele luminii reliefează, într-un enunţ propoziţional, raportul eu poetic – universul. Întregul orizont mundan este imaginat ca o „corolă de minuni a lumii”. Această metaforă revelatorie figurează universul totalizator ca pe o reprezentare sferică de o fragilă armonie (simbolul floral al „corolei”), definită prin ideea de miracol. Eul poetic se raportează la această lume „mirabilă” printr-o metaforă verbală: „Eu nu strivesc”. Se evidenţiază astfel o legătură simpatetică între eul rostitor şi universul integrator, dar şi o atitudine protectoare faţă de „corola mundană”. Subliniat prin recurenţă (versul-incipit al poeziei) titlul devine profesiune de credinţă a creatorului, repetată cu rigoare mai ales în prima etapă a creaţiei („etapa impresionistă” - o numeşte Pompiliu Constantinescu, „pre-expresionistă” – Ion Pop şi „expresionistă” – Eugen Todoran).

Ca taine întâlnite în cale şi ocrotite prin iubire. cele două unităţi compoziţionale reliefează opoziţia esenţială între cunoaşterea prin „intelectul ecstatic” şi cel „enstatic” (Trilogia cunoaşterii). Florile sugerează mirabila frumuseţe a naturii. formulat ca monolog liric. în care pronumele nehotărât desemnează mulţimea celor care aleg calea „minus-cunoaşterii”. după cum afirmă G. pare a-şi fi epuizat resursele expresive în perioada antebelică ). Între aceste două substantive-metaforă se revelează un întreg univers al viului. tainele teluricului şi ale celestului. ele pot figura prima treaptă a cunoaşterii – cea a percepţiei senzoriale (aici. Prin conjuncţia adversativă dar se instituie antiteza lumina altora / lumina mea. de „cunoaşterea luciferică” – cunoaştere totală. o percepţie sinestezică). pe buze ori morminte”. Prima secvenţă (însumând cinci versuri) detaliează relaţia eu liric-univers enunţată metaforic în titlu. în opoziţie cu „lumina altora”. „Obiectul” cunoaşterii este miracolul vieţii şi al morţii. Secvenţa a treia defineşte prin opoziţie cunoaşterea luciferică.La nivel compoziţional. a iluminării. Modelul gnoseologic (în eseul Cunoaşterea luciferică. prin excelenţă romantic. În acelaşi timp. a revelaţiei – cunoştere poetică privilegiată. simbol al cunoaşterii. luna („astru supus timpului şi morţii” reprezentând. care valorizează dublu (negativ şi pozitiv) metafora luminii. numită de Blaga cunoaştere paradisiacă. Deşi referentul poetic rămâne cel din prima secvenţă (substantivul „tainele” are ca substituienţi poetici sintagmele metaforice „nepătruns ascuns” şi „adâncimi de întuneric”). eul poetic are revelaţia unor întruchipări concrete ale miracolului vieţii şi ale misterului morţii pe care nu încearcă să le destrame: „Eu nu strivesc corola de mununi a lumii / şi nu ucid / cu mintea tainele ce le-ntâlnesc / în calea mea / în flori. printr-un sinonim afirmativ: „Lumina altora / sugrumă vraja nepătrunsului ascuns”. în „calea” sa. Mormintele pot fi simboluri ale mineralului (ţărână). La nivelul sintaxei poetice însă. cele patru fragmente ale unui Tot armonic îmbogăţesc „vraja nepătrunsului ascuns”. ci şi pe cel al vieţuitoarelor sau simbolizând pământul însuşi care deschide ochi pretutindeni. numită şi „minus-cunoaştere” -. Motivul ochilor( sugerând nu numai universul uman. În contextul acestei poezii. deci în patru secvenţe. a universului nu numai vegetal. „marea epifanie dramatică a timpului”. discursul poetic. tulburătoarea taină a morţii. Aceasta este figurată poetic prin metafora „lumina altora”. prin păstrarea legăturii spirituale cu străbunii. precum iezerul sfânt) se asociază firesc ideii de cunoaştere contemplativă. dar şi taina înfloririi. organizând referentul ficţional pe două planuri. Secvenţa a doua detaliază un alt mod de cunoaştere – cea raţională. în ochii. „plus – cunoaştere”) este unul poetic. prin cuvânt. alternanţa unicitate-multiplicitate (eu / alţii) supramarchează la nivelul persoanei gramaticale antiteza fundamentală a poeziei. „enstatică”. Se cristalizează astfel o tulburătoasre viziune asupra lumii. Rostirea poetică a eului blagian se întemeiază aici pe un scenariu al călătoriei iniţiatice. în „cutreierul sferic” al lumii. ori cuvântul poeţilor). Cunoaşterea luciferică pentru care optează eul liric este detaliată poetic prin comparaţia dezvoltată cu lumina selenară. Motivul buzelor poate semnifica ideea cunoaşterii prin rostire poetică. care aleg calea cunoaşterii paradisiace. o deschidere a universului interior spre tot ce înconjoară fiinţa. „nu ucid cu mintea”). La nivelul discursului poetic. Primul tipar cognitiv este exprimat poetic prin verbele la forma negativă („nu strivesc”. exrimate prin dubla negaţie („nepătrunsul ascuns”) şi prin metafora spaţială şi temporală în acelaşi timp („adâncimi de întuneric”). aventura cognitivă a intuiţiei. Fiecare „numire” a „corolei de minuni a lumii” este un simbol care se va dovedi esenţial în „geografia mitologică a lui Blaga” (Ion Pop). fiindcă numesc şi fiinţa iubitei ori copilkăria. prin Logos şi a cunoaşterii prin Eros. cu toate că luna nu este una dintre „obsesiile stilistice” ale lui Lucian Blaga (motivul lunii. „extatică”. în acelaşi timp. La un alt nivel al interpretării simbolice. primul-plan este focalizat asupra eului liric. Acestea au drept centru de iradiere a semnificaţiei poetice metafora luminii. Blaga delimitează „cunoaşterea paradisiacă” – raţională. nu este structurat strofic. Fragmentele acestui univers totalizator sunt legate prin misterioase corespondenţe. enumerarea celor patru termeni metaforici în finalul primei secvenţe textuale determină marcarea lor prin accent afectiv şi prin relief stilistic. care optează pentru cunoaşterea luciferică („lumina mea”). în centrul căreia se află eul iluminat de conştiinţa unei legături consubstanţiale cu întregul mundan. a rodirii. Această structură bipolară a imaginarului poetic este configurată pe un raport antitetic. iar al doilea. cele douăzeci de versuri cu măsură inegală se organizează în patru enunţuri poetice. Ele reprezintă. . Ochii sunt însă un spaţiu al întâlnirii dintre eu şi lume. dar şi metafore ale cunoaşterii prin asumarea tradiţiei. cu fiecare „petală” a „corolei de minuni a lumii”. sugerate la nivel textual prin coordonare sintactică.

însumate numai prin „cunoaştere luciferică”. poezia lui Blaga se înscrie în paradigma modernismului. Acest gând-lumină estompează „graniţele despărţitoare dintre făpturi şi lucruri. Surprinzător. corola de minuni a lumii” pare a închide sferic. . potenţând astfel sentimentul participării la misterul existenţial” (Ion Pop). de o metrică variabilă. Analogia „lumina tainelor existenţiale. ca şi prin cristalizarea viziunii poetice în jurul unei metafore revelatorii. participând astfel la actul demiurgic Schimbarea regimului ontologic este evidenţiată prin întreaga serie a verbelor asociate eului –subiect: „eu nu strivesc. nu ucid / întâlnesc / sporesc. refăcându-şi perfecţiunea. ci personifică un „dublu” cosmic al fiinţei înfiorate de misterul existenţial: „[. Alte elemente caracteristice acestui tipar estetic sunt dimensiunea gnomică şi asertivă a discursului – definitorie pentru „poezia de idei” – şi prozodia modernă. cu versuri libere. . sub accent stilistic prin polisindet ( repetarea lui „şi” adverbial -) . . „întunecata zare”. Prin acest dublu regim stilistic (metaforic şi metonimic). Această emoţie a universului lăuntric favorizeazăî acordul empatic ( nu raţional) cu ilimitatul metafizic existenţial: „Căci eu iubesc/ şi flori şi ochi şi buze şi morminte”. de această dată. prin care se exprimă gândul neîngrădit.] tremurătoare / măreşte taina nopţii”. Topica afectivă reliefează conotaţiile acestei reţele semantice prin inversiunea poetică: „aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare / cu largi de sfânt mister”. cale de intuire a tainelor lumii. . „taina nopţii” este întregit prin construcţii lexicale cu prefixul de negaţie: „nepătruns”. Iubirea devine astfel instrument de cunoaştere. . . fiecare termen al enumerării devine metonimie prin care sunt numite poetic toate regnurile lumii fizice şi toate treptele cunoşterii. Identificarea creaţiei poetice („lumina mea”) cu „lumina lunii” şi a eului liric cu misterele lumii şi ale existenţei este sugerată prin aglomerarea termenilor care desemnează semantic ceea ce se ascunde dincolo de zariştea cunoaşterii omeneşti. Ultima secevenţă poetică are valoare concluzivă (subliniată şi prin conjuncţia „căci”). „ne-nţeles”. îmbogăţesc [. . cu libertăţi ritmice şi înlănţuiri de tipul ingambamentului. Prin actul poetic care reiterează actul mitic al creaţiei. dincolo de „cenzura transcendentă” impusă de divinitate („Marele Anonim”).Durand) nu apare ca o eminesciană zeitate tutelară. eul cunoscător devine eul creator. Prin recurenţa termenilor enumeraţi şi în finalul primei secvenţe – fiecare substantitv fiind pus. motivând prin iubire relaţia simpatetică a poetului cu esenţa misterioasă a universului. „sfânt mister”.] cu razele ei albe luna / [. este „îmbogăţire” nemăsurată a misterelor fiinţei şi fiinţării („şi tot ceI ne-nţeles / se schimbă-n ne-nţelesuri şi mai mari”). îmbogăţind taina lumii cu propriul înţeles şi neînţeles.] căci eu iubesc”. în noul tipar sintactic. Câmpul semantic configurat prin termeni ca „taină”.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->