Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga poezie modernistă

Lucian Blaga
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii şi nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea în flori, în ochi, pe buze ori morminte. Lumina altora sugrumă vraja nepătrunsului ascuns în adâncimi de întuneric, dar eu, eu cu lumina mea sporesc a lumii taină şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna nu micşorează, ci tremurătoare măreşte şi mai tare taina nopţii, aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare cu largi fiori de sfânt mister şi tot ce-i neînţeles se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari sub ochii meicăci eu iubesc şi flori şi ochi şi buze şi morminte.
(1919)

poezie modernistă Lucian Blaga, poetul-filosof, „aplecat peste întrebările lumii” (Scrisoare), voce singulară între poeţii tribuni ai Transilvaniei, a deschis liricii româneşti interbelice orizonturile fascinante ale gândirii mito-poetice cristalizate într-o viziune cosmologică de o uluitoare coerenţă. Aventura cuvântului şi a „tăcerilor bune” ale lui Blaga întemeiază un teritoriu privilegiat, „la cumpăna apelor”, între tradiţionalism şi modernism, între constituţia autohtoniei şi vocaţia universalităţii. Lumina lui Blaga este un univers al zărilor interioare, modelat într-o structură „cristalică” prefigurată încă din prima poeziei a volumului de debut, Poemele lumini (1919). Implicat în efortul generaţiei interbelice de a schimba paradigma poeticităţii, Blaga şi-a formulat pricipiile estetice în eseuri şi aforisme, în numeroase arte poetice (Eu nu strivesc corola de minune a lumii, Noi, Cântăreţii leproşi, Cântăreţii bolnavi, Către cititori, Fiu al faptei nu sunt, Alchimie, Inscripţie, Poeţii, Unde un cântec este ş.a). Poezie programatică, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii anunţă o lirică reflexivă, o confesiune a trăirilor autentice, o poetică înzestrată cu o forţă vizionară de execpţie. Titlul acestei ars poetica prin care se deschid Poemele luminii reliefează, într-un enunţ propoziţional, raportul eu poetic – universul. Întregul orizont mundan este imaginat ca o „corolă de minuni a lumii”. Această metaforă revelatorie figurează universul totalizator ca pe o reprezentare sferică de o fragilă armonie (simbolul floral al „corolei”), definită prin ideea de miracol. Eul poetic se raportează la această lume „mirabilă” printr-o metaforă verbală: „Eu nu strivesc”. Se evidenţiază astfel o legătură simpatetică între eul rostitor şi universul integrator, dar şi o atitudine protectoare faţă de „corola mundană”. Subliniat prin recurenţă (versul-incipit al poeziei) titlul devine profesiune de credinţă a creatorului, repetată cu rigoare mai ales în prima etapă a creaţiei („etapa impresionistă” - o numeşte Pompiliu Constantinescu, „pre-expresionistă” – Ion Pop şi „expresionistă” – Eugen Todoran).

Ele reprezintă. Între aceste două substantive-metaforă se revelează un întreg univers al viului. în acelaşi timp. care aleg calea cunoaşterii paradisiace. Aceasta este figurată poetic prin metafora „lumina altora”. alternanţa unicitate-multiplicitate (eu / alţii) supramarchează la nivelul persoanei gramaticale antiteza fundamentală a poeziei. „marea epifanie dramatică a timpului”. în ochii. Această structură bipolară a imaginarului poetic este configurată pe un raport antitetic. Motivul ochilor( sugerând nu numai universul uman. Prin conjuncţia adversativă dar se instituie antiteza lumina altora / lumina mea. prin excelenţă romantic. „nu ucid cu mintea”). Blaga delimitează „cunoaşterea paradisiacă” – raţională. prin păstrarea legăturii spirituale cu străbunii. formulat ca monolog liric. a universului nu numai vegetal. dar şi metafore ale cunoaşterii prin asumarea tradiţiei. o deschidere a universului interior spre tot ce înconjoară fiinţa. a iluminării. iar al doilea. în „cutreierul sferic” al lumii. Secvenţa a treia defineşte prin opoziţie cunoaşterea luciferică. sugerate la nivel textual prin coordonare sintactică. care valorizează dublu (negativ şi pozitiv) metafora luminii. ci şi pe cel al vieţuitoarelor sau simbolizând pământul însuşi care deschide ochi pretutindeni. pe buze ori morminte”. Secvenţa a doua detaliază un alt mod de cunoaştere – cea raţională. Ca taine întâlnite în cale şi ocrotite prin iubire. după cum afirmă G. pare a-şi fi epuizat resursele expresive în perioada antebelică ). fiindcă numesc şi fiinţa iubitei ori copilkăria. În contextul acestei poezii. aventura cognitivă a intuiţiei. enumerarea celor patru termeni metaforici în finalul primei secvenţe textuale determină marcarea lor prin accent afectiv şi prin relief stilistic. în „calea” sa. luna („astru supus timpului şi morţii” reprezentând. Primul tipar cognitiv este exprimat poetic prin verbele la forma negativă („nu strivesc”. La nivelul sintaxei poetice însă. „plus – cunoaştere”) este unul poetic. Fiecare „numire” a „corolei de minuni a lumii” este un simbol care se va dovedi esenţial în „geografia mitologică a lui Blaga” (Ion Pop). a revelaţiei – cunoştere poetică privilegiată. cele douăzeci de versuri cu măsură inegală se organizează în patru enunţuri poetice. cu fiecare „petală” a „corolei de minuni a lumii”. numită şi „minus-cunoaştere” -. o percepţie sinestezică). La nivelul discursului poetic. În acelaşi timp. cele două unităţi compoziţionale reliefează opoziţia esenţială între cunoaşterea prin „intelectul ecstatic” şi cel „enstatic” (Trilogia cunoaşterii). exrimate prin dubla negaţie („nepătrunsul ascuns”) şi prin metafora spaţială şi temporală în acelaşi timp („adâncimi de întuneric”). Modelul gnoseologic (în eseul Cunoaşterea luciferică. Fragmentele acestui univers totalizator sunt legate prin misterioase corespondenţe. a rodirii. deci în patru secvenţe. nu este structurat strofic. Mormintele pot fi simboluri ale mineralului (ţărână). prin Logos şi a cunoaşterii prin Eros. care optează pentru cunoaşterea luciferică („lumina mea”). simbol al cunoaşterii. cele patru fragmente ale unui Tot armonic îmbogăţesc „vraja nepătrunsului ascuns”. Ochii sunt însă un spaţiu al întâlnirii dintre eu şi lume. La un alt nivel al interpretării simbolice. numită de Blaga cunoaştere paradisiacă. Motivul buzelor poate semnifica ideea cunoaşterii prin rostire poetică. primul-plan este focalizat asupra eului liric. cu toate că luna nu este una dintre „obsesiile stilistice” ale lui Lucian Blaga (motivul lunii. în care pronumele nehotărât desemnează mulţimea celor care aleg calea „minus-cunoaşterii”. Florile sugerează mirabila frumuseţe a naturii. dar şi taina înfloririi. discursul poetic. în centrul căreia se află eul iluminat de conştiinţa unei legături consubstanţiale cu întregul mundan. organizând referentul ficţional pe două planuri. Acestea au drept centru de iradiere a semnificaţiei poetice metafora luminii. tulburătoarea taină a morţii. Prima secvenţă (însumând cinci versuri) detaliează relaţia eu liric-univers enunţată metaforic în titlu. în opoziţie cu „lumina altora”. prin cuvânt. ele pot figura prima treaptă a cunoaşterii – cea a percepţiei senzoriale (aici. „Obiectul” cunoaşterii este miracolul vieţii şi al morţii. „enstatică”. precum iezerul sfânt) se asociază firesc ideii de cunoaştere contemplativă. tainele teluricului şi ale celestului. printr-un sinonim afirmativ: „Lumina altora / sugrumă vraja nepătrunsului ascuns”. de „cunoaşterea luciferică” – cunoaştere totală. Rostirea poetică a eului blagian se întemeiază aici pe un scenariu al călătoriei iniţiatice. Cunoaşterea luciferică pentru care optează eul liric este detaliată poetic prin comparaţia dezvoltată cu lumina selenară. eul poetic are revelaţia unor întruchipări concrete ale miracolului vieţii şi ale misterului morţii pe care nu încearcă să le destrame: „Eu nu strivesc corola de mununi a lumii / şi nu ucid / cu mintea tainele ce le-ntâlnesc / în calea mea / în flori. „extatică”. Deşi referentul poetic rămâne cel din prima secvenţă (substantivul „tainele” are ca substituienţi poetici sintagmele metaforice „nepătruns ascuns” şi „adâncimi de întuneric”). . ori cuvântul poeţilor).La nivel compoziţional. Se cristalizează astfel o tulburătoasre viziune asupra lumii.

„întunecata zare”. „taina nopţii” este întregit prin construcţii lexicale cu prefixul de negaţie: „nepătruns”. Ultima secevenţă poetică are valoare concluzivă (subliniată şi prin conjuncţia „căci”). . cu libertăţi ritmice şi înlănţuiri de tipul ingambamentului. . corola de minuni a lumii” pare a închide sferic. este „îmbogăţire” nemăsurată a misterelor fiinţei şi fiinţării („şi tot ceI ne-nţeles / se schimbă-n ne-nţelesuri şi mai mari”). Surprinzător. de o metrică variabilă. Câmpul semantic configurat prin termeni ca „taină”. cale de intuire a tainelor lumii. Acest gând-lumină estompează „graniţele despărţitoare dintre făpturi şi lucruri. Prin actul poetic care reiterează actul mitic al creaţiei. Prin recurenţa termenilor enumeraţi şi în finalul primei secvenţe – fiecare substantitv fiind pus. refăcându-şi perfecţiunea. „sfânt mister”. „ne-nţeles”. cu versuri libere. în noul tipar sintactic. . nu ucid / întâlnesc / sporesc. Prin acest dublu regim stilistic (metaforic şi metonimic).] cu razele ei albe luna / [. . . Această emoţie a universului lăuntric favorizeazăî acordul empatic ( nu raţional) cu ilimitatul metafizic existenţial: „Căci eu iubesc/ şi flori şi ochi şi buze şi morminte”. potenţând astfel sentimentul participării la misterul existenţial” (Ion Pop). Iubirea devine astfel instrument de cunoaştere. Identificarea creaţiei poetice („lumina mea”) cu „lumina lunii” şi a eului liric cu misterele lumii şi ale existenţei este sugerată prin aglomerarea termenilor care desemnează semantic ceea ce se ascunde dincolo de zariştea cunoaşterii omeneşti. motivând prin iubire relaţia simpatetică a poetului cu esenţa misterioasă a universului.] căci eu iubesc”. eul cunoscător devine eul creator. de această dată. participând astfel la actul demiurgic Schimbarea regimului ontologic este evidenţiată prin întreaga serie a verbelor asociate eului –subiect: „eu nu strivesc. dincolo de „cenzura transcendentă” impusă de divinitate („Marele Anonim”). . ca şi prin cristalizarea viziunii poetice în jurul unei metafore revelatorii. îmbogăţind taina lumii cu propriul înţeles şi neînţeles. poezia lui Blaga se înscrie în paradigma modernismului. Alte elemente caracteristice acestui tipar estetic sunt dimensiunea gnomică şi asertivă a discursului – definitorie pentru „poezia de idei” – şi prozodia modernă. îmbogăţesc [. .] tremurătoare / măreşte taina nopţii”.Durand) nu apare ca o eminesciană zeitate tutelară. Topica afectivă reliefează conotaţiile acestei reţele semantice prin inversiunea poetică: „aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare / cu largi de sfânt mister”. sub accent stilistic prin polisindet ( repetarea lui „şi” adverbial -) . Analogia „lumina tainelor existenţiale. prin care se exprimă gândul neîngrădit. ci personifică un „dublu” cosmic al fiinţei înfiorate de misterul existenţial: „[. însumate numai prin „cunoaştere luciferică”. fiecare termen al enumerării devine metonimie prin care sunt numite poetic toate regnurile lumii fizice şi toate treptele cunoşterii.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful