Sunteți pe pagina 1din 4

MICILE TRAGEDII –A.S.

PUȘKIN

SCENE DIN FAUST


CAVALERUL AVAR
MOZART și SALIERI
OASPETELE DE PIATRĂ
OSPĂȚ ÎN TIMPUL CIUMEI/ OSPĂȚ ÎN TIMP DE CIUMĂ/ OSPĂȚ ÎN
VREMEA CIUMEI

Tema centrală a micilor tragedii poate fi rezumată astfel :


Omul și păcatele sale/ Omul și destinul său

Pușkin militează pentru ideea că : Răul este înrădăcinat adânc în esența umană
În aceste experimente dramatice, autorul este preocupat de –soarta individului
(nu de soarta națiunii)
Ca stil – caracteristice sunt- concizia și economia de cuvinte
Semnificație bogată , mijloace de exprimare limitate.

A. S. Puşkinîşi denumeşte piesele scurte : „încercări de studii dramatice”,


„experienţe dramatice”, „studii dramatice”, acestea evidenţiindu-se prin inedit,
armonie, laconism.

A. S. Puşkin a creat un mit, a exprimat idei generale prin mijloace dramatice.

Piesa conţine şi alte motive mitice: al Omului negru, al Requiemului lui Mozart, al
incompatibilităţii geniului cu crima. În spirit postmodernist, C. Cheianu le re-
semnifică, creând un alt mit – al dorinţei omului talentat (nu neapărat şi genial) de a
rămâne în istorie, fie şi prin asasinarea reală sau imaginară a unui geniu.

În această dramă se desfăşoară tabloul dublu al răului care acţionează:

1) Tragedia geniului, naiv în credulitatea sa, şi


2) Tragedia talentului, închis în sine, aducând distrugere şi moarte .
1) Tragedia geniului într-o societate „in-di-fe-ren-tă” şi
2) Tragedia talentului care vrea să devină geniu. Fiecare dintre protagonişti joacă,
de asemenea, un dublu rol: de victimă şi de criminal.

A.S. Puşkin a amalgamat intuitiv genurile literare, drama sa reprezentând o sinteză


lirico-dramatică. El a rămas poet prin felul de a percepe şi interpreta lumea, prin
crearea unui univers artistic dominat de legea armoniei, a echilibrului şi a simetriei
geometrice şi prin faptul că a scris drama în versuri. Cercetătorul Leonida Teodorescu
afirmă: „Evident, versurile nu reprezintă decât un mod de vorbire (încă tradiţional, în
acea vreme, pentru dramaturgie), care nu apare neapărat ca urmare a dominaţiei poetice a
operei puşkiniene”
Considerăm , însă, că nu este aici vorba doar despre o dominaţie a poeticului, ci de o
consubstanţialitate a acestuia cu dramaticul.

1
În piesa lui A.S Puşkin, Salieri ilustrează incompatibilitatea geniului cu crima abia
după comiterea crimei monstruoase şi îşi dezvăluie propria incapacitate de a fi geniu.
Este vorba de faptul că lipsa geniului face posibilă crima, iar condiţia de criminal exclude
calitatea de geniu.

Pentru Salieri, Mozart este „un nebun”, „un pierde-vară”, dar şi un zeu, un geniu.
Putem considera că Salieri, fiind un compozitor deosebit de talentat, este copleşit de
„dorul de genialitate”.
Belinski, şi mulţi după el, au considerat că ideea piesei Mozart şi Salieri se referă la „
relaţiile reciproce dintre talent şi geniu”. Confruntarea principală se produce deci între
talent şi geniu, în care talentul (Salieri) îi este superior geniului (Mozart) ca
inteligenţă şi conştiinţă, dar este net inferior ca forţă de creaţie. Pușkin supune
examinării problema sensului şi a esenţei actului artistic, valoarea lui etică şi formală,
tipologia contradictorie a artiştilor. Astfel, ies în scenă două tipuri de artişti, „doi fii ai
armoniei” şi se opun două personalităţi antitetice:

- personalitatea luminoasă (frizând naivitatea) a lui Mozart, un copil al naturii şi un


geniu natural

- şi personalitatea sumbră şi mediocră a lui Salieri.

-
A. S. Puşkin considera cazul otrăvirii lui Mozart de către Salieri ca fiind posibil din
punct de vedere psihologic, motivul crimei constituindu-l pizmuirea geniului de către
talent. CRIMA - are o motivaţie psihologică complexă.
„Problema centrală este problema puterii în planul realizării sau aspiraţiilor
individuale: Salieri este stăpânit de setea de putere. A impune concepţia sa despre artă şi
a o nega pe cea a lui Mozart, a sacrifica harul spontan şi liber idolului trudei înseamnă,
pentru Salieri, a-şi afirma puterea, a fi stăpân, a stabili dreptatea în viaţă”, afirmă T.
Nicolescu.

Astfel, în piesa lui A. S. Puşkin, crima ca formă de manifestare a puterii capătă în ochii
criminalului o justificare morală profundă şi o logică surprinzătoare. Salieri îşi asumă
rolul unui instrument al destinului şi se consideră îndreptăţit să înfăptuiască un act de
justiţie supremă. Anume această calitate artificială, de judecător absolut, constituie
imboldul crimei. În planul sugestiei dramatice, punctul culminant al ambiţiilor acestui
erou reprezintă şi momentul final al prăbuşirii sale reale. Cuvintele aruncate întâmplător
de către Mozart („Geniul şi crima sunt incompatibile”) îl condamnă pentru totdeauna pe
Salieri la neputinţa de a se ridica mai presus de alţii, de a fi „supraom” (nietzschian) şi...
geniu.

Pentru A. S. Puşkin, esenţială este depistarea sursei unor stări de spirit. Prin urmare,
nu-l interesează atât mecanismul fabulativ al crimei, cât identificarea „patimilor” şi
pătrunderea „în adâncurile inimii”, după propria lui expresie, în „microcosmosul”
sufletului omenesc.
El coboară în subteranele sufletului, dezvăluind zbuciumul mistuitor şi pasiunile
patologice ale acestuia.

2
Piesa lui C. Cheianu Achitarea lui Salieri se înscrie în contextul dialectic al reluării
acestui subiect supravehiculat.
Avem în faţă aşadar două lucrări cu aceeaşi temă: Mozart şi Salieri de A. S. Puşkin
şi Achitarea lui Salieri de C. Cheianu. Bineînţeles, acestea diferă, atât din punct de
vedere valoric, cât şi sub aspectul concepţiei auctoriale. Însă lectura lor comparată face
posibilă revenirea, pe drumuri diferite, la acelaşi subiect, privirea personajelor en
face şi en profil, precum şi examinarea mai multor variaţiila tema vieţii şi morţii lui
Mozart.

Directorul Fondului Internaţional al lui Mozart cu sediul la Zaltzburg, Stefan Pauli,


a declarat că una dintre principalele enigme ale morţii genialului compozitor avea să fie
descoperită în anul 2005. Este vorba despre o analiză ADN a craniului care îi aparţine,
după toate probabilităţile, lui Mozart, o probă ţinută în ascuns mai mult de o sută de ani.
Proiectul a avut un dublu scop: să aducă un omagiu genialului compozitor la cei 250 de
ani de la naştere ce au fost celebraţi în anul 2006 şi să pună punct disputelor şi dubiilor
privind moartea sa. Numeroase cercetări istorice serioase, oglindite în / prin multiple
documente, au validat absurditatea tuturor acuzaţiilor lui Salieri.

Numele lui Salieri a devenit simbolul invidiei duşmănoase şi al mediocrităţii.

În terminologia juridică şi în cea psihologică a apărut noţiunea de „sindromul Salieri” –


crimă comisă din cauza invidiei profesionale.

3
Note
1
Ardens, N. N., Dramaturghia i teatr A. S. Puşkina, Moskva: Sovetskii pisateli,
1939.
2
Feldman, O., Sudiba dramaturghii Puşkina, Moskva, Iskusstvo, 1975, pag. 169.
3
Teodorescu, Leonida, Dramaturgia lui Puşkin, în Studii despre Puşkin,
Bucureşti, Editura Univers, 1974, pag. 69-70.
4
Eliade, Mircea, Eseuri. Mitul eternei reîntoarceri. Mituri, vise şi mistere,
Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1991, pag. 41.
5
Cărtărescu, Mircea, Postmodernismul românesc, Bucureşti, Humanitas, 1999,
pag. 65.
6 Nicolescu, T., A. S. Puşkin, Editura Albatros, 1978, pag. 14