VARLAAM ŞI IOASAF

Viiaţa Sfântului Iosafat, pe carele Varlaam l-au întorsu la credinţa creştinească

91
 (11) Viiaţa Sfântului Iosafat, pe carele Varlaam l-au întorsu la credinţa creştinească.
Tălmăcită den limba italiană în românească de Vladul Boţulescul de Mălăieşti2, logofătul,
aflându-se la închisoare, în castelul de la Milan, în Italia
la anul de la Hristos 1764

(2)Viiaţa Sfântului Iosafat

Să citeaşte în vechile istorii că în Indiia au fost un craiu anume Avenerio, om foarte

crud şi tiran, împotriva creştinilor, carele făcuse această leage în crăiia lui: că toţi creştinii să
fie răsipiţi pentru multa ură ce avea asupra lor. Şi trimitea pen toate cetăţile sale şi casteluri,
izgonind şi ucigând creştinii.
Să zice că muiarea acestui craiu nu putea să aibă fii, unde craiul avea mare dureare şi
de multe ori poruncise a să aduna preoţii idolilor lor şi capişti făcându-le lor, mari făgăduieli
şi daruri, pentru ca ei să să roage dumnezeilor lor şi idoli, ca sa-i dea milă pentru ca să poată
avea fii. Dar nici cu mijlocul de atâtea rugăciuni nu putea el avea fii. Dar apoi, fiind voia şi
plăcearea Domnului nostru Iisus Hristos, după o puţină vreame, muiarea craiului au fost
îngrecată. Unde craiul / (3) au făcut mare veselie şi sărbătoare tuturora idolilor săi şi
dumnezeilor lor. Şi au dat preoţilor acelor idoli doaoă sute de tauri şi doaoă sute de berbeci şi
multă pâine şi vin. Şi mare veselie şi sărbătoare făcea tot norodul pentru îngrecarea crăiasei.
Şi când era aproape de trei luni, ce crăiasa era să nască, craiul au dat poruncă tuturora
înţelepţilor şi maghilor ce să afla în crăiia sa, ca în soroc şi vreame de trei luni, toţi să să afle
înaintea lui supt pedeapsa vieţii. Şi la sorocul mai sus-zis, înţelepţii toţi s-au adunat şi au venit
înaintea lui. Atuncea craiul au zis:
–Eu voiu ca voi să staţi aici cu mine până când crăiasa va naşte; şi când fiiul va fi
născut, voiu ca să-m spuneţi voi supt care planeta şi stea s-au născut el şi ce fel de fire va avea
el?
Ei au răspunsu foarte bucuroşi:
–Aceasta vom face!
Şi trecând puţină vreame, crăiasa au născut un frumos fiiu, căruia craiul i-au pus nume
Iosafat. Şi s-au făcut mare veselie şi sărbătoare în toată / (4) crăiia lui. Şi au făcut mari daruri
şi pocloane tuturora preoţilor idolilor, pentru ca ei să să roage dumnezeilor lor şi idolilor să
1
Manuscrisul are două tipuri de numerotare: cea veche, făcută de Vlad Boţulescu însuşi şi una mai
nouă, făcută cu creionul. Cea nouă numerotează doar filele recto şi cuprinde şi cele două foi albe care preced
textul şi care fac parte din acelaşi caiet al lui Vlad Boţulescu. Aşadar, foaia de titlu a autorului traducerii se află,
conform acestei numerotări, pe fila 3r. În continuare nu vom ţine seama decât de numerotarea lui Boţulescu.
2
Scris: mßlßlßewi (mßlß pe un rând, lßewi pe următorul).

92
dea viiaţă lungă pruncului şi să fie frumos şi bun şi ca să-i dea puteare a stăpâni şi a ţinea
crăiia sa în pace.
Şi după a treaia zi a naşterei pruncului, craiul au chemat pe cei cinci înţelepţi şi le-au
zis:
– Spuneţi-m de fiiul mieu ce fel de fire va avea şi ce întâmplare va avea?
Atuncea patru dentre înţelepţi au zis craiului:
– Doamne, noi putem să-ţ dăm bune veşti de fiiul vostru, dupre cărţile noastre de
astrologhia, de vreame ce noi îţ răspundem cu mare bucurie că fiiul vostru va fi putincios şi
vârtos, mare de fire şi frumos de chip, foarte înţelept şi învăţat şi va avea lungă viiaţă şi vei
avea multă plăceare de dânsul, odihnă şi bucurie şi niciodată nu să va depărta de voinţa ta.
Atuncea craiul, auzind cuvintele celor patru înţelepţi, foarte s-au veselit zicând: /
(5)– Eu voiu să auz ceaea ce va zice al cincilea înţelept!, carele era cel mai înţelept
filosof decât toţi ce să afla în crăiia sa.
Şi când el au venit, craiul i-au zis:
– Tu ce zici de fiiul mieu, Iosafat? Zici tu ceaea ce zic aceşti patru înţelepţi?
Atunci acel înţelept filosof au zis:
– Doamne, eu aş vrea să poci să-ţ dau mai bune veşti de fiiul vostru, decât ceale ce am
sa-ţ spuiu. Şi de nu va fi adevărat, ceaea ce vei auzi, numaidecât voiu arunca în foc cărţile
meale. Unde, Doamne, să ştii că eu nu aflu în cărţile meale supt ce planetă sau stea să să fie
născut fiiul vostru, drept aceaea îţ voiu spune şi-ţ voiu zice tot ce iaste împotrivă celor ce au
zis ceiialalţi patru înţelepţi.
Atunci craiul au zis filosofului:
– Te rog ca tu să-m spui adevărul de fiiul mieu!
Şi aşa acel înţelept filosof au zis:
– Eu aflu că fiiul vostru va să fie mare de făptură şi frumos de chip şi foarte drăgăstos
şi înţelept mai mult decât oricare vreodată să fie fost între neamul vostru. Şi va să aibă lungă
viiaţă. Dar acum însă, voiu să-ţ spuiu mai rea veaste: că fiiul vostru va să fie creştin. Şi el va
să fie cel ce va să / (6) strice toţi dumnezeii şi idoli<i> voştri. Unde vei avea mare dureare,
pentru că el va prăpădi şi va piarde toţi preoţii voştri şi-ţ va fi împotrivnic cât niciodată nu va
face după voia ta, atâta cât n-ai fi poftit niciodată a-l câştiga şi a-l avea.
Când craiul au înţeles zisele filosofului, foarte mare dureare au avut şi au zis zisului
filosof:
–Cum poci eu să fac, ca fiiul mieu, Iosafat, să nu fie creştin?
Atunci înţeleptul filosof i-au răspunsu:

93
 –Vei face să sugă ţâţă fiiul vostru trei ani şi într-acea vreame vei pune să facă un palaţ
care să nu aibă nici un foişor, hor sau fereastră pentru ca să nu poată el căuta afară. Şi într-
acest palaţ vei pune pe fiiu-tău. Şi dă-l în paza unui cavaliiar de carele eşti mai mult
încredinţat şi fă ca acel cavaliar să aibă doisprezeace copii tineri cari fiecare să fie în vârstă de
doisprezeace ani, până la doaoăzeci. Şi dă-i un dascal ca să-l înveaţe a citi şi porunceaşte
dascalului şi zişilor copii, supt pedeapsă a piarde capul, ca3 / (7) niciunul să nu numească
înaintea fiiului tău pe Iisus Hristos, nici alt nume creştin. Şi porunceaşte dascalului să-i dea
învăţătură şi să-i dea a înţeleage că nu va muri niciodată, ce încă că pururea va trăi. Şi
porunceaşte încă cavaliiarului, ca de va muri vreunul den cei tineri copii, numaidecât să aibă
gata altul carele să fie aseamenea celui ce va fi murit. Şi porunceaşte dascalului, cavaliiarului
şi copiilor ca niciunul să nu grăiască înaintea pruncului cum că trebuie vreodată a muri sau a
îmbătrâni şi că ei să nu-l lase a vorbi cu alţi oameni fără numai cu cei ce vor fi cu dânsul într-
acel palaţ. Şi porunceaşte cavaliiariului, dascalului şi copiilor ca să facă pruncului toată
veseliia şi plăcearea, cât va fi pen putinţă ca să nu aibă el vreo întristăciune sau mânie în
inemă, ci încă să aibă el mângâiare şi veselie. Şi acest al vostru fiiu lasă-l şi fă-l să lăcuiască
în zisul palaţ, până când va fi el de cincisprezeace ani. Apoi poţi să-l laşi să iasă afară şi / (8)
să-i dai o muiare.
Atunci craiul au zis înţeleptului filosof:
–Pentru ce pricină vei tu ca să fac eu o pază ca aceasta fiiului mieu Iosafat?
Înţeleptul filosof i-au răspunsu:
–Pentru căci să zice că viiaţa creştinilor iaste într-acestaş chip, că de va cineva să ţie
leagea lor, trebuie să sufere pedeapsă, sărăcie, să postească, să facă milostenii şi pocăinţă
pentru dragostea Domnului său Iisus Hristos; de-a pururea trebuie să gândească de moarte şi
de pedeapsele iadului şi a nu să da în plăcerile lumii, ci trebuie pururea sa-ş plângă păcatele şi
a pedepsi trupul său şi a fi curat şi fără nici o poftă trupească. Şi zice aşea leagea creştinilor,
că cel ce va trăi într-aceasta lume după pofta trupului, după moartea lui va fi pus în focul
veacinic al iadului să arză cu diavolii. Iar de va vieţui omul sufleteaşte şi va trăi în sărăcie şi
cu răbdare pentru dragostea lui Iisus Hristos, şi va pedepsi trupul său în bune fapte, după
viiaţa sa, va mearge în raiu a să bucura într-acea slavă / (9) că niciodată nu să va împuţina.
Pentru aceaea dară, doamne, vei orândui ca să hrănească pe fiiul tău până la cincisprezeace
ani dupre cum am zis mai sus. Şi fiind el într-acestaş chip obicinuit, a mânca şi a bea bine, a fi
îmbrăcat şi încălţat şi în toate poftele şi plăcerile aceştii lumi şi apoi îi vei da lui o frumoasă
muiare a cărăia fire să-i placă lui în tot chipul. Atuncea îl vei putea lăsa fără nici o îndoială să
3
Cuvântul apare în reclama paginii 6 şi nu este reluat pe fila următoare.

94
iasă den palaţ, pentru că dupre aceaea, măcar toţi creştinii lumii de i-ar propovedui zioa şi
noaptea, nu-l vor putea întoarce, nici a-l trage de la leagea noastră, nici den plăcerile trupeşti.
Unde cu acest mijloc îl vei apăra de a nu să face creştin.
Craiul, înţelegând zisele înţeleptului filosof, au fost foarte odihnit şi au zis:
–Eu voiu să fac toate ceale ce m-ai învăţat şi mi-ai zis!
Şi numaidecât craiul au trimis sa-i chiame un boiar carele avea nume Lionone şi era
un cavaliiar căruia craiul i să încredinţa mai mult decât oricui ar fi avut în lume el. Şi dupe
trei zile Lionone /(10) au venit înaintea craiului, carele i-au zis:
–Lionone, eu am trimis să te chiame pentru că tu eşti cela în carele eu mai mult mă
încredinţez decât în oricine altul în lume. Şi că aceasta ce eu zic iaste adevărat tu vei vedea,
căci eu voiu să-ţ încredinţez în mâinele tale comoara cea mai mare ce am în lumea aceasta,
adecăte pe fiiul mieu, Iosafat, carele voiu să fie supt paza ta până la patrusprezeace sau
cincisprezeace ani. Voiu ca tu să aibi doisprezeace copii tineri şi un dascal şi fiecare dentr-acei
copii să fie de vârstă de cincisprezeace sau de doaozeci de ani. Şi voiu ca fiiul mieu să
lăcuiască într-un palaţ, într-acestaş chip, ca nici tu, nici acei tineri, nici dascalul să-i numiţi
numele lu Iisus Hristos, nici al creştinilor. Şi tu să nu laşi pe nimeni să grăiască cu dânsul,
afară numai den cei ce vor fi cu dânsul în palaţ. Şi voiu ca tot voi să-l învăţaţi dupre cum vă
va zice înţeleptul filosof. Şi când fiiu-mieu va fi / (11) de cincisprezeace ani, voiu vedea de l-
ai învăţat bine, în bune obiceaiuri. Şi de l-ai păzit bine, tu îm vei fi mai iubit decât orice om al
aceştii lumi şi orice ai pofti şi mi-ai ceare, având ţe-aş da. Iar de vei face tu într-alt chip şi
împotrivă acestor meale zise, tu îm vei fi nepriiatenul cel mai mare ce eu aş avea într-această
lume. Şi niciodată inima să va odihni până când eu te voiu lipsi şi de avearea şi de viiaţa ta şi
pe tine şi pe tot neamul tău şi pe dascalul şi pe copiii tineri încă. Drept aceaea socoteaşte de a
face pază şi strajă fiiului mieu, Iosafat, ca eu să-ţ fiu pururea dator a-ţ sluji. Şi de nu vei tu
aceasta să faci, răspunde-m voinţa ta.
Atuncea, Lionone au zis:
–Doamne, eu sânt gata această streajă fiiului vostru a face şi vei fi pururea veasel şi
odihnit.
Atuncea craiul numaidecât au poruncit a face un palaţ frumos, dupre cum îi zisease
înţeleptul filosof. Şi când Iosafat au ajunsu în vârstă de trei ani, craiul au poruncit / (12) să vie
boiariul, adecăte Lionone şi copiii şi dascalul şi înţeleptul filosof. Şi numai cât ei au venit toţi
înaintea craiului şi craiul au zis înţeleptului filosof:
–Eu voiu ca tu să înveţi pe boiariul mieu, Lionone şi pe copii şi pe dascal în ce chip
trebuie ei să păzească şi să hrănească pe fiiul mieu.

95
 Înţeleptul filosof au răspunsu:
–Foarte bucuros voiu face!
Şi numai cât el au început a învăţa pe zisul Lionone şi pe copii şi pe dascal în ce chip
era trebuinţă să păzească şi să înveaţe ei pe Iosafat. Şi dupe ce înţeleptul filosof au învăţat
bine pe toţi ceaea ce să cuvinea lor să facă, craiu le-au poruncit că subt pedeapsa vieţii lor
trebuia ei să asculte şi să facă tot ceaea ce înţeleptul filosof le zisease. Şi numaidecât Lionone
şi dascalul şi copi<i>i, cu Iosafat împreună, s-au dus în palaţ, care craiul poruncise de l-au
făcut.
Iosafat apoi, fiind în palaţ, după câtăva vreame, s-au făcut el foarte frumos şi
drăgăstos şi gingaş. Aşa, dupre aceaea, craiului i-au venit / (13) poftă a mearge să vază pre
fiiu-său şi aflându-l aşa de frumos şi drăgăstos, multă bucurie au avut şi nu putea să rabde opt
zile a treace de a nu mearge el la palaţ a-l vedea iar. Şi când era acolo cu dânsul, nu putea să
să dăspărţească, pentru multa dragoste şi binele ce-i poftea.
Şi lăcuind Iosafat în palaţ, în şapte ani, dascalul lui îl învăţa a scrie, a citi şi el avea
bună minte şi înţeleagere a învăţa. Şi în treisprezeace ani, învăţase el atâta învăţătură şi ştiinţă,
cât dascalul foarte să minuna şi zicea cătră Lionone, că de va avea viiaţă Iosafat, el va fi mare
filosof. Iosafat era atâta de înţelept şi drăgăstos, cât Lionone şi tinerii foarte tare să minuna
văzând adeasea, că el filonichisea şi disputăluia cu dascalul său de nişte lucruri şi întrebăciuni
de cari însuş dascalul rămânea încremenit şi nici vrea să-i răspunză de frica craiului. Şi
lăcuind Iosafat în palaţ patrusprezeace ani, craiul adeaseaori mergea să-l vază. Şi văzându-l
atâta de înţelept, fru / (14) mos şi drăgăstos, avea el atâta bucurie, cât nu să putea spune mai
multă în lume. Şi zicea în sine însuş: „Adevărat iaste că ceaea ce au zis acel filosof au fost
minciună, carele au zis că voiu avea multă dureare de fiiul mieu, de vreame ce eu am atâta
bucurie şi mângâiare, cât niciodată n-ar putea fi vreo dureare sau mâhnire ca să să poată
potrivi aceştii bucurii”.
Când Iosafat au ajunsu la cincisprezeace ani, el mai mult iubia unul den cei
doisprezeace copii decât toţi ceialalţi. Căruia i-au zis:
–Tu eşti cela în carele eu am mai multă încredinţare decât ori în care dentr-aceşti soţii
ale tale, derept aceaea, te poftescu, pentru dragostea mea, ca tu să-m spui pentru ce pricină
tată-mieu mă ţine aicea închis. Şi de tu îm vei spune adevărul, eu îţ făgăduiesc că voiu ţinea
aşa taină şi ascunsu cât nimenea într-această lume nu va şti niciodată. Iar de tu nu-m vei spune
adevărul, şi eu apoi voiu afla de la vreunul dentr-a / (15) ceşti ai tăi soţii, eu îţi făgăduiescu că
îm vei fi vrăjmaşul cel mai mare ce aş avea într-această lume.

96
 Înţelegând copilul zisele lu Iosafat, au plecat faţa lui către pământ, neştiind ce să
răspunză. Unde gândea în sine însuş zicând: „De eu voiu spune adevărul, craiul va porunci sa-
m taie capul, iar de nu-i voiu spune eu lui adevărul şi-l va putea el afla, eu apoi voiu fi mare
nepriiaten stăpânului mieu, Iosafat”. Unde copilul sta ca un mut şi nu grăia.
Iosafat i-au zis:
–Spune-m adevărul şi nu te îndoi de nimica!
Aşa copilul văzând pofta stăpânului său, Iosafat, au zis:
–Doamne, când ai fost născut, craiul au poruncit să vie cinci înţelepţi filosofi. Şi ei
viind le-au zis că el vrea să ştie ce fel de întâmplare vei avea. Şi un înţelept filosof au zis cum
că vei să fii şi să te faci creştin. Unde pentru această pricină, craiul temându-se ca să nu te faci
creştin, te ţine închis într-acest palaţ până când vei împlini cincisprezeace ani, apoi te va lăsa
să ieşi afară şi te va însura.
Aşa auzind aceasta / (16) Iosafat de la copil, s-au veselit foarte tare înţelegând pricina
pentru ce era închis în palat. Iosafat stând câteva zile într-acestaş chip, i-au venit lui atâta
poftă a işi den palaţ, cât nu putea afla loc de a-l ţinea. Unde au chemat el la sine pe boiariul
lui, Lionone, şi i-au zis:
– Lionone, te rog să-m dăşchizi poarta palaţului căci voiu să ies afară, ca să mă
primblu.
Lionone, înţelegând zisa lu Iosafat, i-au răspunsu şi i-au zis:
–Eu nu-ţ voiu deşchide poarta, până când eu nu voiu avea voie de craiul, tatul tău.
Iosafat i-au zis:
–Du-te, dară, te rog, de ia voie de la dânsul.
Şi aşa, numaidecât, Lionone s-au dus la craiul şi i-au zis:
–Doamne, fiiul vostru, Iosafat, are mare poftă a işi afară den palaţ, ca să meargă la
primblare.
Având această veaste, craiul au avut multă dureare şi mâhnire şi i-au zis:
–Eu îl voiu lăsa a işi afară într-una dentr-aceaste zile.
Şi sosind acea zisă zi, craiul au mersu la Iosafat şi i-au zis:
–Fiiule, ce pofteşti tu?
Şi Iosafat, îngenuchind / (17) la picearele tătâne-său, i-au zis:
– Doamne, mă rog pentru dragostea voastră, ca să binevoieşti a-m da voie să ies afară
dentr-acest palaţ, căci eu am mare poftă a vedea cetatea! şi au început a plânge.
Craiul, văzând multa poftă a fiiului său, au zis:

97
 –Nu plânge, căci eu voiu veni la tine într-una dentr-aceaste zile şi te voiu lăsa să ieşi
afară ca să mergi să te primbli.
Şi numai cât craiul au işit de la dânsul şi au dat poruncă în toată cetatea, ca când fiiul
său, Iosafat, va mearge călare pen cetate, să nu stea afară niciun om, nici bărbat, nici fămeaie,
nici bătrân, ce ar avea vreo boală în trupul său, ci să să tragă ei în casa. Şi să nu îndrăznească
ei să stea nici la uşă, nici la fereastră, ca să poată fi ei văzuţi, supt pedeapsa vieţii pentru ca să
nu vază fiiul său nevoile şi mizeriia acestii lumi şi a cetăţii sale. Şi când fiiul său va umbla
călare pen cetate, toţi cei tineri să stea gata, înaintea porţilor lor, pentru ca când Iosafat va
treace, să meargă ei împreună şi ca să-i poată el vedea.
Sosind a treaea zi, craiul împreună cu mulţi boiari / (18) au mersu la palaţul lu Iosafat
pentru ca să-l ducă la primblare. Atunci Iosafat au işit den Palaţ afară şi au încălecat pe cal,
unde umblând călare pen cetate şi văzând atâta de frumoşi tineri cavalieri, cu mare zbor şi
cântări, Iosafat avea atâta veselie, cât în lume mai mare nu să putea avea. Şi toţi tinerii şi
tinerele muieri şi copile era la ferestri şi în uliţe ca să vază pe Iosafat, carele era atâta de
frumos şi drăgăstos, cât tot norodul să minuna căci niciodată nu-l văzuse. Şi după ce Iosafat s-
au primblat călare pen cetate, cât i-au fost pofta sa, craiul l-au dus iar în palaţ. Şi au poruncit
lui Lionone ca să nu-l lase să iasă fără ştirea şi voia lui. Şi după ce Iosafat s-au întorsu în
palaţul său, au început a grăi cu copiii lui şi a le povesti de multa pompă şi zboruri şi de tinerii
ce el văzuse în cetate. Iar unul dentre copiii săi au început a zice:
–Doamne, de ai vedea afară den cetate munţii, văile, pasările şi verdeaţa, ai avea
îndoită veselie.
Auzind Iosafat zisa copilului, numai cât i-au venit poftă a işi afară den palaţ de
iznoavă, ca să vază / (19) verdeaţa şi numaidecât au chemat pe un copil dentr-acei ai săi copii
şi i-au zis:
– Du-te la tată-mieu şi-i zi despre partea mea că eu aş vrea să ies afară ca să văz
verdeaţa.
Copilul numaidecât s-au dus la craiul şi i-au zis:
–Doamne, fiiul vostru are mare poftă a işi afară den palaţ ca să vază verdeaţa.
Iar craiul i-au răspunsu:
–Du-te şi-i zi că voiu veni peste cincisprezeace zile şi îl voiu lăsa să meargă la
primblare.
Şi copilul întorcându-se la Iosafat i-au spus răspunsul ce craiul îi didease. Craiul apoi
numai cât au dat poruncă cum şi mai nainte făcuse şi plinindu-se cincisprezeace zile, craiul
împreună cu mulţi cavalieri au mersu la palatul lu Iosafat şi l-au lăsat să iasă afară. Şi aşa,

98
încălecând au işi<t> afară den cetate. Şi când el cu boiarii lui să depărtase de cetate doaoă
miluri, au găsit un frumos câmpu. Şi cavalierii ce era cu dânsul, tineri, au început a vâna. Aşa,
Iosafat au rămas împreună cu puţini cavalieri. Şi lua aminte şi să uita la flori, la iarbă, la fiară,
vânat şi la pasări şi foarte să veselea şi să bucura, atâta cât umblând el călare pentr-acel
câmpu, în mijlocul drumu / (20) lui, era un orbu şi unul ce avea lepra, cari cerea milostenie
pentru dragostea dumnezeilor lor. Iosafat, văzând aceşti doi oameni într-acest chip făcuţi,
numai cât s-au oprit şi să uita la dânşii, căci îi părea o minune, pentru că niciodată el nu
văzuse oameni întracel <chip> făcuţi. Atuncea Iosafat au zis cătră unul den cavalierii săi:
–Ce fel de oameni sânt acestea ce sânt aici?
Cavaliiariul i-au răspunsu:
–Acesti oameni sânt aşa născuţi şi nu pot să fie sănătoşi. Şi poate fi că pentru păcatele
lor le-au venit această boală.
Iosafat au zis:
– Dar nu să nascu toţi oamenii sănătoşi şi cu ochi a vedea, cum sântem noi amândoi?
Cavaliiariul au zis:
–Omu să naşte orbu, surd, şchiop şi ciungu, dupre cum place lu Dumnezeu.
Iosafat, înţelegând zisele cavaliiariului, au zis:
– Aşa dară, aseamenea ar putea să-m vie şi mie şi ţie.
Cavaliiariul au răspunsu:
– Mulţi oameni să nascu sănătoşi, apoi le vin aceste boale, adecăte unii şchiopi, alţii cu
lepra, alţii ciungi. Într-acestaş chip să poate întâmpla fiecăruia om într-această lume. Drept
aceaea fieştine / (21) ce iaste sănătos într-această lume trebuie să mulţumească lu Dumnezeu.
Când Iosafat au înţeles că şi el putea să fie bolnav cu lepra, şchiop şi orbu, cum era
acei doi oameni, numai cât foarte s-au înfricoşat şi au purces dentr-acel loc zicând:
–Blemaţi cătră cetate!
Şi întorcându-se el la palatul lui, au început a gândi de acei doi oameni. Şi atâta s-au
întristat cât nimica îi folosea, mâncarea sau băutura. Lionone văzând că Iosafat4 are atâta
melaholie în inema lui, s-au dus la craiul şi i-au zis:
– Iosafat are atâta mâhnire în inema lui, cât nu-i foloseaşte mai nimic, nici a mânca,
nici a bea şi pricina eu nu ştiu. Însă mie mi s-ar părea a fi bine de a-i da mângâiare ca să-i
trimiţi corui, ulei şi şoimi de-ai voştri şi să-i dai voie poftind el să iasă afară ca să meargă să
vâneaze pentru ca doar să aibă vreo plăceare.
Craiul au zis:
4
Ultimele trei cuvinte au fost adăugate pe marginea rândului.

99
 – Eu sânt odih<nit> de ceaea ce tu îm zici.
Şi numaidecât au poruncit ca să dea copiii den casă ai lui în seama lui Lionone pentru
ca să meargă ei să ducă pe fiiul său la primblare. Şi Lionone s-au întorsu la / (22) palaţ şi au
zis lu Iosafat:
– Craiul tată-tău îţ dă voie a mearge la primblare să vânezi pasări şi să aibi veselie.
Înţelegând Iosafat aceasta de la Lionone foarte s-au veselit. Şi atuncea craiul au dat
poruncă în toată cetatea, ca şi mai nainte, ca toţi cavaliiarii să fie gata pentru ca să meargă
împreună cu Iosafat la vânătoare. Apoi au trimis coruii lui, uleii şi şoimii, cotei şi ogari.
Iosafat au încălecat şi au mersu la vânătoare. Şi cându au fost ei depărtaţi de cetate patru
miluri de loc, el văzând un cocor au poruncit să lase un şoimu. Şi văzând războiul ce făcea
cocorul cu şoimul, mult să veselea şi-i plăcea. Şi aşa au făcut vânătoare de pasări toată zioa
aceaea până au înserat. Şi aşa, apoi, întorcându-se ei către cetate au trecut pe lângă o
dumbravă, iar un om bătrân işise afară dentr-o casă ca să vază pe Iosafat. Şi omul acesta era
de vârstă de o sută de ani şi nu avea dinţi în gură şi mai nici păr în cap avea el şi umbla cu un
toiag în mână. Şi s-au întâlnit cu Iosafat în mijlocul drumu / (23) lui. Iosafat, <văzând> acest
om aşa de urât au ţinut calul şi s-au oprit uitându-se la dânsul. Apoi au zis către Lionone:
– Ce om iaste acesta ce iaste aşa de grozav şi pare că nu poate umbla?
Lionone i-au răspunsu:
– Acest om ce iaste aşa de grozav şi atâta de bătrân, iaste pentru căci au trăit multă
vreame într-această lume şi au pierdut dinţii şi chica şi încă şi căldura firească. Şi puţină încă
vreame poate trăi în lumea aceasta şi va muri el.
Iosafat, după ce au înţeles de la Lionone aceastea, i-au zis:
– Când un om moare, ce să face?
Lionone i-au răspunsu:
– Când un om iaste mort, îl îngroapă supt pământ.
Iosafat i-au zis:
– Omul ştie el când trebuie să moară? Şi ce fel de moarte va să aibă?
Lionone au zis:
– Nimenea nu iaste carele să poată şti când va fi să moară, nici ce fel de moarte va
avea, fără numai Dumnezeu.
Iosafat, înţelegând aceaste cuvinte, numai cât au început a gândi de moarte şi au zis:
– De vrea<me> ce eu trebuie să moriu şi să mă fac pământ, ce-m foloseaşte mie
bogăţiia, frumoseaţea sau încă de voiu ajunge să fiu eu stăpân într-această lume?

100
 Şi aşa au început a socoti într-o nimica / (24) bogăţiile lumeşti şi a gândi de moarte. Şi
au zis cătră Lionone:
– Blemaţi către cetate!
Şi întorcându-se el la palatul lui, numai cât iar s-au înturnat a gândi de moarte zicând
în sine însuş:
– Poate fi că eu voiu muri astăzi sau mâine...
Unde neîncetat avea frica morţii înaintea ochilor săi. Şi nu putea nici o plăceare a avea
de nici un lucru sau veselie. Şi mai nici mâncarea sau băutura îi putea ceva folosi şi a-i da
poftă.
Dar Domnul nostru Iisus Hristos, văzând curăţeniia lui Iosafat, şi cum el să socotea pe
sine însuş de nimica într-această lume a fi, şi totdeauna gândea de moarte, I s-au făcut milă de
dânsul. Şi numaidecât au trimis un înger den ceriu la un pusnic ce avea nume Varlaam şi era
de şaizeci de ani. Şi trăise în pustietate <spre> a face pocăinţă treizeci de ani. Şi lăcuia departe
de cetatea craiului Aveneriu şase miluri. Şi au zis îngerul acelui pusnic:
–Du-te curând la cetatea lu Avenerio craiului şi mergi la fiiul său, Iosafat, şi-i
propoveduiaşte în numele lui Iisus Hristos şi el să va în / (25) toarce şi apoi va întoarce el la el
credinţa creştinească în toată Indiia.
Varlaam înţelegând porunca îngerului numai cât s-au dus la cetatea craiului Avenerio
şi au mersu în casa unui priiaten al său credincios şi i-au cerut împrumut o haină cu carea s-au
îmbrăcat peste rasa lui. Apoi au mersu la poarta palatului lui Iosafat şi au zis portarului:
–Deşchide-m, căci eu voiu să grăiescu cu stăpânu tău, Iosafat!
Portariul i-au zis:
–Tu nu poţi să întri, nici să vorbeşti nici într-un chip căci eu am poruncă de la craiul,
stăpânul mieu, ca să nu las pre nimenea a întra de nu voiu avea voie de la dânsul mai nainte.
Varlaam i-au zis:
– De ai şti tu pricina pentru ce voiu eu să-i grăiescu, numai cât mi-ai deşchide poarta.
Dar să ştii că de eu mă voiu duce de aici şi Iosafat apoi aceasta va şti că că eu am fost aici şi
că tu n-ai vrut să-m dăşchizi, el va fi mânios cu tine.
Portarul i-au zis:
– Pentru căci vei tu să-i grăieşti?
Iar Varlaam i-au răspunsu:
– Eu voiu să-i grăiescu pentru că sânt un neguţător ce viu de departe şi am adus aici o
piatră scumpă, carea are această / (26) bunătate şi folos că cine o va purta cu bună inemă nu
va muri niciodată. Şi de ar fi orbu, ciungu, cu lepră, şchiop sau ar avea vreo boală alta,

101
numaidecât el va fi sănătos şi veasel. Pentru aceaea eu o aduc la stăpânu-tău, Iosafat, că eu
ştiu că el are trebuinţă. Dar să ştii că de nu mă vei lăsa tu să o duc la stăpânul tău, Iosafat, că
eu o voiu duce la alt domnu mare, carele o va cumpăra pentru o mare comoară.
Înţelegând portariul ceale ce-i zicea neguţătoriul, cum că avea o piatră scumpă5 atâta
de bună şi de folositoare, i-au zis:
– Te rog să mi-o arăţi să o văz. Şi de mi-o vei arăta tu, eu îţ făgăduiescu că te voiu lăsa
să întri în palaţ şi să vorbeşti cu stăpânul mieu.
Varlaam au răspunsu:
–Eu nu voiu să ţi-o arăt, pentru că nu iaste cu dreptate a o vedea tu mai nainte decât
stăpânul tău. Şi încă nici un om nu o poate vedea dentr-această lume de nu va fi el curat
(παρθένος), unde că tu nu eşti παρθένος (adecăte fecior), pentru aceaea nu poţi să o vezi. Iar
stăpânului tău Iosafat, carele iaste fecior, voiu să i-o arăt.
Port / (27) ariul înţelegând zisele neguţătoriului, ş-au adus aminte că Iosafat era
παρθένος şi au zis neguţătoriului:
– Acum dară aşteaptă aici până când mă voiu duce să grăiescu cu stăpânu-mieu Iosafat
şi să-i spuiu ceale ce tu mi-ai zis.
Şi numai cât portariul s-au dus la Iosafat şi i-au spus tot ceaea ce-i zisease
neguţătoriul. Iosafat i-au zis:
– Du-te şi lasă-l să vie!
Aşa portariul au mersu şi au zis neguţătoriului ca să meargă sus. Iosafat văzând pe
neguţător l-au apucat de mână şi l-au dus într-o cămară şi i-au zis:
– O, cinstit om, vei să-m arăţi acea piatră scumpă ce ai?
Varlaam i-au zis:
– Această piatră scumpă iaste atâta de frumoasă şi gingaşă, cât niciun om dentr-această
lume o poate vedea cu ochii capului, de nu mai nainte o veade cu ochii minţii.
Iar Iosafat i-au zis:
– Cum să va putea vedea cu ochii minţei?
Varlaam i-au răspunsu:
– Mintea omului iaste a cunoaşte toate lucrurile aceştii lumi şi peste toate acestea să
cunoască pe Făcătoriul său, Dumnezeu Tatul. Căci de nu cunoaşte omul pe Făcătoriul său,
Dumnezeu, nu va putea el să vază această scum / (28) pă piatră.
Iosafat au zis:
–Cine iaste Făcătoriul meu?
5
Scris: sk¦mbß.

102
 Varlaam i-au răspunsu:
–Făcătoriul tău iaste Dumnezeu, Tatul, Fiiul şi Duhul Sfânt, carele sânt trei obraze, dar
iaste un Dumnezeu numai. Şi iaste Cela ce au făcut ceriul şi pământul, marea şi toate alalte
făpturi ale aceştii lumi. Şi iaste Cela ce au trimis într-această lume pe Fiiul Său, Iisus Hristos,
carele iaste Dumnezeu şi om, pentru ca să mântuiască rodul omenescu. Şi iaste acela ce au
trimis îngerul a-m vesti şi a-m zice ca să viu la tine şi să te învăţ a cunoaşte pe Dânsul. Şi voiu
ca să ştii tu Iosafat, că eu nu sânt neguţător, ce sânt un pustnic ce trăiescu în pustietate a face
pocăinţă pentru dragostea Domnului nostru Iisus Hristos. Şi numele mieu iaste Varlaam.
Iosafat au zis:
– Cine <iaste> acest Iisus Hristos ce tu zici că iaste Dumnezeu şi om?
Varlaam i-au răspunsu:
– El iaste Cel ce au făcut Împărăţiia Ceriului, ce să chiamă raiu. Şi într-acest raiu au
făcut toţi îngerii şi arhanghelii şi i-au făcut într-atâta vrednicie, cât nu iaste limbă omenească
ca să poată vreodată povesti. Şi între toţi / (29) aceşti îngeri, El au făcut unul mai frumos
decât toţi ceialalţi şi i-au pus nume Luceafăr. Unde6 Luceafărul văzându-se el a fi cel mai
frumos decât toţi ceialalţi îngeri, s-au rădicat într-atâta trufie cât au zis lu Dumnezeu Tatul că
el vrea să aibă stăpânirea raiului, pentru că zicea a i să cuveni lui cu dreptate, iar nu doară den
mila şi harul Lui. Şi au început el al lua parte între îngeri. Dumnezeu, Părintele, văzând că
Luceafărul lua parte între îngeri şi vrea el cu trufiia lui a avea crăiia vieţii veacinice,
numaidecât l-au izgonit den raiu şi l-au trimis în focul veacinic al iadului să arză pururea cu
cei ce urma lui. Şi fiind el făptura cea mai frumoasă decât toţi ceialalţi îngeri, numaidecât s-au
făcut cel mai urât şi mai grozav. Şi având el nume mai nainte Lucibello, i-au schimbat numele
în Luceafăr. Şi toţi ceialalţi îngeri ce au fost împreună cu el, izgoniţi den raiu, to<ţi>s-au făcut
diavoli. Şi sânt atâta de mulţi, cât au umplut ei aerul şi iadul.
Şi văzând Domnul nostru Iisus Hristos că îngerul păcătuise şi că / (30) scaunele raiului
era deşarte, au zis: „Să facem omul în asemănarea noastră, carele să poată plini scaunele
raiului ce sânt deşarte de aceşti demoni ce au fost izgoniţi. Şi atunci Domnul Dumnezeu au
făcut omul de pământ şi i-au pus nume, Adam. Şi apoi văzând Dumnezeu că omul singur într-
această lume sta rău, odată, când Adam dormia, Dumnezeu i-au scos o coastă den laturea
stângă şi au făcut pe muiare şi i-au pus nume Eva. Şi după ce Dumnezeu au făcut pe om şi pe
muiare, i-au pus pe amândoi în raiul dupe pământu şi le-au dat această poruncă: ca den toate
poamele raiului să mănânce, afară numai dentr-un copaci să nu mănânce poame, căci de vor
mânca ei dentr-acela, numaidecât ei vor fi muritori.
6
Scris: ¶ide.

103
 Diavolul văzând că Dumnezeu făcuse pe om pentru ca să plinească scaunele raiului ce
era deşarte, numaidecât au avut zavistie gândind că aceşti oameni vor umplea aceale scaune şi
aşa eu voiu mai avea niciodată miloserdie, şi s-au schimbat el în chip de un şarpe şi au mersu
la Eva zicându-i: „Pentru / (31) ce nu mănânci tu dentr-acest copaci ce iaste aşa de frumos şi
bun, că toate cealalalte nu plătescu nimica lângă acesta”. Eva i-au răspunsu: „Eu nu voiu să
mănâncu pentru că Domnul nostru Dumnezeu ne l-au oprit zicându-ne El că de vom mânca
noi, vom muri. Pentru aceaea nu voiu să mănâncu”. Iar diavolul i-au zis: „El ţi l-au oprit a nu
mânca, pentru căci nu va ca să ştii binele şi răul, dupre cum ştie Domnul nostru Dumnezeu”.
Aşa ea au luat den pomul ce era oprit şi au mâncat. Apoi au luat alt măr şi l-au dus lu
Adam zicându-i: „Ia şi mănâncă dentr-această poamă şi vei vedea că tu vei cunoaşte binele şi
răul cum ştie Domnul nostru Dumnezeu”. Atuncea l-au luat şi au început a mânca. Şi
mâncând Adam şi Eva zisa poamă, Dumnezeu Domnul nostru, de carele nimenea să poate
ascunde, i-au văzut şi au zis: „Adam, pentru ce ai rumptu tu porunca Mea?” Adam au
răspunsu şi au zis: „Soţiia carea mi-ai dat m-au făcut a face aceasta”. Dumnezeu au zis: „Tu,
omule, vei mânca pâinea cu sudoarea ta / (32) şi tu, muiare, vei naşte cu mare dureare”. Şi
numai că a trimis un înger den ceriu carele i-au izgonit afară den raiul pământescu. Şi i-au
pus în lume şi fiind ei în lume, numai că s-au văzut ei a fi goli şi despuieţi de orice bine şi
bunătate. Că Adam ar fi fost stăpân peste orice altă făptură, dar cum aşa au păcătuit el şi au
făcut împotriva poruncei lu Dumnezeu, numaidecât toate făpturile aceştii lumi i-au fost lui
împotrivă. Şi numai cât au fost închisă poarta raiului, cât nici un om putea să mai între în raiu,
ci încă mergea în iad şi în pedeapsă, pentru zisul păcatul lu Adam şi al Evei, I s-au făcut milă
omenescu şi văzând că nimenea nu putea răsplăti acel păcat ca Adam făcuse împotriva lu
Dumnezeu, care fără sfârşit au trebuit ca să-l răsplătească Hristos şi să pătimească muncă şi
dureare pe lemnul Sfintei Cruci pentru rodul omenescu, dupre cum era făcut acel păcat pen
poarta lemnului. Drept aceaea El au voit să vie într-această lume să ia / (33) carne omenească
pentru ca să pătimească pentru neamul omenescu şi că dumnezeirea fiind împreunată cu
omenirea, să răsplătească acel păcat ce omul făcuse.
Dar după trei mii de ani ce Dumnezeu pusease pe Adam într-această lume, s-a născut
un patriarh carele avea numele Avram, căruia Dumnezeu Tatul i-au zis: „Avram, eu îţ voiu
trimite Fiiul mieu într-această lume a lua trup omenescu den neamul şi rodul tău”. Aşadară
după moartea lu Avram au venit mulţi proroci cari au proorocit venirea lu Iisus Hristos. Şi
aştepta ei cu multă dorire. Şi după patru mii de ani ce Dumnezeu făcuse pe Adam, s-au născut
den norodul ovreescu, den neamul lu Avram şi al lu David o fecioară carea au avut nume
Maria. Şi după ce s-au născut, au fost dusă şi închinată templului (bisearică) lu Dumnezeu. Şi

104
au rămas ea acolo ca să slujască lu Dumnezeu Domnului nostru până la patrusprezeace ani. Şi
aceaea fecioară au fost atâta de cinstită, sfântă, ple / (34) cată şi curată, cât au plăcut ea foarte
lu Dumnezeu. Şi Dumnezeu i-au trimis pe îngerul Gavriil când ea era închisă întru cămară şi
făcea rugăciune şi îngerul i s-au închinat zicând: „Dumnezeu să te păzească, Mario, carea eşti
plină de daruri! Dumnezeu iaste cu tine!” Fecioara, înţelegând zisele îngerului au avut multă
ruşine şi frică şi foarte s-au turburat. Iar îngerul i-au zis: „Nu te teame, Mario, căci pururea tu
vei fi fericită şi blagoslovită între toate alalte muieri şi blagoslovit va fi rodul cel ce vei purta
în pântecele tău!” Atuncea, Fecioara s-au turburat foarte zicând: „Cum poate fi aceasta, ca să
aibu eu un fiiu, căci eu nu voiu să cunoscu nici un om şi am dat fecioriia mea lu Dumnezeu?”
Arhanghelul i-au răspunsu zicând: „Tu vei avea pen putearea Sfântului Duh şi va fi Fiiu lu
Dumnezeu şi va avea nume Iisus şi vei fi curată şi fecioară (παρθένος) înaintea naşterei şi în
naştere şi după naştere”. Fecioara, înţelegând zisele cuvinte ale îngerului, au zis: „Iată eu sânt
roaba Dumnezeului mieu / (35) facă-se cu mine cum Lui place!” Şi cum au preimit ea ceale ce
îngerul i-au zis, numaidecât au fost îngrecată cu Fiiul lu Dumnezeu. Şi L-au purtat în
pântecele său noaoă luni, fără nici o păti<mi>re sau dureare. Şi cum s-au născut Fiiul lu
Dumnezeu, numai cât au venit den cer mulţi îngeri cântând: „Slavă fie înălţatului Dumnezeu
ce s-au născut în pace şi bunăvoinţă între toţi oamenii ai aceştii lumi, pentru că Iisus Hristos
au venit den ceriu pe pământ ca să mântuiască neamul omenescu!”.
După ce Varlaam au grăit aceaste cuvinte Iosafat au zis:
– Ce fel de viiaţă petrecea acest al tău Iisus Hristos într-această lume şi cât au trăit?
Varlaam au răspunsu şi au zis:
–Viiaţa lu Iisus Hristos au fost într-acest chip, că El s-au născut sărac, au trăit sărac şi
au murit sărac. Şi când au fost El născut, nu avea nici casă, nici învăliş, nici pat, nici perine,
nici încă den destul ţoluri ca să să poată învăli. Ci încă mumă-sa L-au născut într-o peşteră
unde era un bou şi un măgariu. Şi L-au pus în iasle7, în mijlocul lor, unde ei mânca. Şi L-au
învălit cu fân. Şi atuncea / (36) cunoscând boul şi măgariul că era Făcătoriul lor, au
îngenunchiat la pământ şi I s-au închinat. Şi dupe aceaea, numaidecât, au venit de la Răsărit
trei crai cari au întrat într-acea peşteră şi au dat ei Domnului nostru Iisus Hristos poclon,
tămâie, aur şi smirnă. Apoi, craiul Irod, ştiind că să născuse Mântuitoriul şi Stăpânitoriul
lumii, au avut frică de-a piarderea stăpânirea sa şi-L cerca ca să-L omoară. Dar mumă-Sa
iubită, aceasta înţelegând, au fugit cu iubitul său Fiiu la Eghipet. Şi acolo au lăcuit patru ani,
unde n-au vrut să fie cunoscută de nimenea. Şi când Iisus Hristos era de treizeci de ani, au
ales doisprezeace apostoli ce umbla împreună cu dânsul în soţie şi mergea dentr-un loc într-
7
Scris: vÕsle.

105
altul cu dânşii, propoveduind şi făcând mari minuni: înviia morţi, lumina orbii, curăţea cei ce
avea lepră şi făcea multe alte minuni, dupre cum povestescu cei patru evanghelişti, aşa cât tot
norodul mergea dupe dânsul până în pustietate, unde au fă/(37)cut încă şi această minune: ce
cu cinci pâini şi şi doi peşti au săturat cinci mii de oameni şi au prisosit dentr-acele cinci pâini
şi doi peşti doasprezeace coşuri de fărâmituri. Şi văzând scriitorii farisei şi arhierei că Iisus
Hristos făcea atâtea minuni şi întorcea pe norodul şi că nimenea nu mergea după dânşii, au
socotit ei să-l omoară. Şi pururea Iisus îi învăţa şi acei farisei nu avea atâta îndrăznire ca să-l
facă să moară, pentru că nu venise încă vreamea când trebuia să moară. Şi când s-au apropiat
vreamea morţii Sale, au chemat El pe apostolii Săi şi le-au zis că trebuia el să moară pentru
norodul omenescu. Apoi El au zis: „Iaste unul între voi carele va să Mă hiclenească şi să Mă
vânză ovreailor, cari Mă vor lua şi Mă vor pune să Mă bată şi să Mă răstignească. Şi voi,
ucenicii Miei, Mă veţi părăsi şi veţi fugi toţi”. Şi când Iisus Hristos au plinit treizeci şi trei de
ani, au sosit vreamea când El trebuia să moară. Şi aflându-se El în gră / (38) dină într-o seară
cu ucenicii Săi, au venit Iuda Iscariotul cu mulţi împreună de ai lu Pilat, de ai scriitorilor
arhiereilor şi de ai preoţilor. Şi când Iuda au sosit aproape de Iisus Hristos, L-au îmbrăţişat şi
L-au sărutat zicând: „Dumnezeu să Te păzească, Domnul mieu!” Iar Iisus au zis: „Priiatene, la
cine ai venit?” Atuncea ovreaii s-au apropiiat de Iisus vrând să-L prinză. Şi El văzându-i atâta
de mânioşi au zis: „Pe cine cercaţi?” Ei au răspunsu: „Pe Iisus Nazarineanul”. Atunci Iisus au
răspunsu: „Eu sânt Acela”. Iar ei auzind acel înfricoşat glas al Cuvântului Domnului nostru
Dumnezeu, au căzut toţi pe pământ ca nişte oameni răsipiţi. Şi nicicum putea a să rădica în
piceare până când Domnul nostru au zis: „Rădicaţi-vă căci Eu sânt Acela!”.
Atuncea ei s-au rădicat şi prinzând pe Iisus, L-au dus în Ierusalim, în casa unui
arhiereu, carele avea nume Anna. Şi acolo I-au dat mulţi pumni şi palme. Dupre aceaea, L-au
dus la casa altui arhiereu, carele să numia Caiafa şi acolo au avut / (39) multă ocară şi
batjocură. Apoi dimineaţa L-au dus la Pilat. Atunci Pilat L-au ispitit şi L-au întrebat şi
neaflându-i Lui8 nicio pricină ca să trebuie El să moară, au zis norodului ovreescu că „Eu nu
vreau să fac să moară un sânge nevinovat, pentru că mă doare inema de aceasta”. Atuncea
norodul au răspunsu: „Acest sânge al Lui fie pururea asupra noastră şi asupra fiilor noştri!”.
Aşa Pilat, văzând voia norodului a poruncit să-L dezbrace şi să-L leage strânsu de un stâlpu,
apoi au pus trei gâzi să-L bată atâta cât den tot trupul Îi curgea sânge. Apoi au pus de L-au
îmbrăcat cu văşmânt şi a şădea pe un scaun şi I-au pus în capu o coroană de ghimpi în cap,
carea Îl pătrundea până în creiri. Apoi I-au dat în mână o trestie lungă şi I-au legat ochii cu o
cârpă şi câte o dată Îi descoperea fruntea zicându-i: „O, craiul ovreailor, Dumnezeu să Te
8
Scris: naflßnd än l¦i.

106
mântuiască!”. Şi alţii, pentru ca să-i dea mai multă muncă şi mai grea, Îi zmulgea părul den
barbă şi alţii Îi scuipa în obraz. Şi era mai fericit cel ce ştiia să-i facă mai rău. Apoi zicea:
„Proroceaşte / (40) cine Te-a lovit!” Şi dupe ce ei aşa L-au batjocorit, I-au pus Crucea în
spinare şi L-au dus în Muntele Căpăţânei. Şi acolo L-au răstignit şi I-au ţintuit cu cuie mâinele
şi picearele. Şi pentru ca să-i facă mai multă ocară, L-au răstignit între doi tâlhari. Şi când El
era aproape de moarte, le-au cerut să-I dea să bea. Atuncea, blestemaţii ovreai I-au dat fiare
amestecată cu oţet să bea. Hristos, simţind atâta amărăciune, cum era acea mestecare de fiare
cu oţet, n-au vrut să bea. Şi de vreame ce era acum la sfârşitul vieţii Sale şi ştiia că toate
prorociile cari fusease de Dânsul zise era împlinite, au strigat cu mare glas τετέλεσαι9 adecă
că toate proorociile s-au împlinit. Apoi, când era să moară, El au zis: Πάτερ γε χεράσου
παραθήσομαι το πνάμυ10, adecă „O, Părintele Mieu, Îţ dau sufletul Mieu!”. Şi numaidecât
toată făptura aceştii lumi au avut dureare de Stăpânul său, Iisus Hristos, carele murise. Soarele
s-au întunecat şi pământul s-au cutremurat, munţii au căzut, mormânturile s-au deşchis, morţii
au înviiat, zidurile bisearecei Ierusalimului s-au dăspicat. Şi văzând / (41) iudeii atâtea
minuni, mulţi dentre dânşii s-au căit de aceasta ce-I făcuse şi zicea între sine: „Adevărat
Acesta era Fiiu al lui Dumnezeu Celui viu, Carele au făcut ceriul şi pământul!”.
Şi când Varlaam spunea patima lui Iisus Hristos şi câtă pedeapsă El au suferit, şi au
pătimit pentru noi, păcătoşii, au început foarte a plânge păcatele sale şi mai să îneca suspinând
şi zicând:
–O, dulcele mieu, Doamne, câtă muncă şi patimă ai răbdat pentru noi, păcătoşii! În
adevăr eşti adevărat Dumnezeu şi om, fântâna miloserdiei, căci Tu erai stăpân şi ai vrut să fii
slugă; Tu erai Dumnezeu şi ai vrut să fii om; Tu erai bogat şi ai vrut să fii sărac; Tu eşti Cela
ce avea toate bogăţiile şi plăcerile lumii şi ai vrut să trăieşti în nevoie şi în lipsă.
–Acum dară, Iosafat, socoteaşte ceaea ce au făcut Iisus Hristos, pentru ce pricină
trebuia să sufere astă pedeapsă întru această lume pentru noi, păcătoşii. Deci El nu avea
trebuinţă să cumpere într-această lume aur sau argint, pentru că nu avea trebuinţă. Dar au vrut
să ne răscumpere pe noi cu scum/(42)pul Său sânge, pentru ca să ne poată mântui den păcatul
ce au făcut Adam.
Iosafat văzând a plânge pe Varlaam şi auzind a povesti pedeapsele ce suferise Iisus
Hristos pentru păcătoşi şi văzând faţa lui Varlaam ce strălucea ca soarele, numaidecât au
început a plânge şi a zice:

9
Gr., în trad.: „S-a terminat”.
10
Gr., în trad.: „Parinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu”.

107
 –O, Varlaam, acest Iisus Hristos nu putea să răscumpere norodul omenescu într-alt
chip, fără cât cu acest mijloc al lemnului Crucei, pentru ca să nu fie pătimit el atâta nevoie şi
pedeapsă?
Varlaam au răspunsu:
– O, fiiul mieu, Iisus Hristos, de ar fi vrut numai cu o picătură ce ar fi răsipit den
sângele Său ar fi fost destul a răscumpăra o mie de lumi, aşa făcute cum iaste această lume.
Dar Domnul nostru Iisus Hristos au vrut ca pedeapsa să răspunză şi să fie potrivă cu păcatul.
Căci când Adam, omul cel dentâiu au rumptu porunca lu Dumnezeu, el au căutat la copaci cu
ochii. Şi Iisus Hristos au vrut ca să fie întâiu ochii legaţi. Şi aşa cum omul au mersu cu
picearele a lua poama, şi au întinsu braţele a o zmulge, aseamenea Domnul nostru Iisus
Hristos au voit ca picearele şi mâinile Sale / (43) să fie ţintuite cu cuie de fier şi întinse pe
lemnul Sfintei Cruci. Şi dupre cum Adam au mâncat mărul cu gura şi i-au părut a fi dulce,
aseamenea Domnul nostru Iisus Hristos au voit să guste fiiare şi oţet şi i-au părut amar. Unde
au vrut El într-acestaş chip ca patimile Sale să să potrivească cu vina păcatului lui Adam.
Şi când Iisus Hristos au fost mortu pe Cruce, au venit un om ce avea nume Iosif şi au
luat trupul Domnului nostru Iisus Hristos după Cruce şi L-au îngropat într-un mormânt nou.
Şi fariseii au mersu la Pilat şi i-au zis: „Doamne, pune să păzească mormântul unde au fost
pus trupul lui Iisus Hristos, pentru ca să nu-L fure ucenicii 11 Lui şi apoi ei să zică că au înviat.
Pentru că El au zis că va înviia a treaia zi”. Aşa Pilat atunci au trimis slujitorii săi şi le-au
poruncit ca să păzească mormântul trei zile, pentru ca să nu fure trupul lui Iisus Hristos şi apoi
să zică că au înviiat. Şi dupe ce Iisus Hristos au fost îngropat, El au înviiat a treaia zi dupre
cum zisease. Şi au făcut un mare cutremur de pământ, atâta / (44) cât toate strejile au căzut la
pământ. Şi văzând strejile că El înviiase, s-au dus ei la Pilat şi i-au spus cum că Hristos
înviiase. Şi numaidecât El S-au arătat celor trei Marii. Apoi S-au arătat celor doisprezeace
apostoli. Şi s-au dus ei împreună cu cei şaptezeci de mucenici şi cu altu bun norod, atâta cât
era ei o sută şi cincizeci în Muntele Oliveto12. Şi El S-au arătat lor, în mijlocul lor. Şi au fost
cu dânşii patruzeci de zile. Apoi i-au blagoslovit. Apoi atuncea s-au văzut un nor frumos şi
albu în care o ceată de îngeri ce cânta cu mare bucurie. Şi atuncea Iisus Hristos S-au suit într-
acel nor, în mijlocul acelor îngeri şi S-au suit în ceriu. Şi aceasta au fost joi, în vreamea
prânzului.
Şi când va fi sfârşitul lumii El va veni înviind toţi morţii şi vor vedea ei pe Hristos în
aer, cu multă slavă, împreună cu mulţi îngeri. Şi toţi drepţii vor sta în partea dreaptă a lui

11
Scris: ¶çenicÏi.
12
It., în trad.: „Măslinilor”.

108
Hristos şi toţi păcătoşii şi osândiţii vor sta despre partea stângă. Şi / (45) Hristos va da
hotărârea13 Judecăţii şi va zice drepţilor: „Fii Miei, veniţi a vă veseli şi a sălă<ş>lui întru
Împărăţiia Mea carea iaste gătită voao de la începutul lumii!”. Iar păcătoşilor va zice: „O,
blestemaţilor, duceţi-vă în focul veacinic, cu diavoli<i> a sălăşlui în iad!”. Şi vor fi acolo în
veaci şi toţi cei drepţi vor mearge cu Domnul nostru Iisus Hristos în raiu, adecăte întru
împărăţiia ce niciodată sfârşit nu va avea.
Când Iosafat au înţeles în ce chip Domnul nostru Iisus Hristos venise într-această
lume, şi cum El au pătimit şi au murit pentru ca să răscumpere norodul omenescu şi cum va
veni El la sfârşitul lumii a judeca viii şi morţii, numaidecât au căzut la picioarele lu Varlaam şi
au zis:
– Eu cred în Domnul mieu Iisus Hristos, carele iaste adevărat Dumnezeu şi om!
Şi au zis:
– O, părintele mieu, Varlaam, eu sânt odihnit a face tot ceaea ce tu îm vei porunci şi
vei zice pentru ca să poci eu să fiu priiaten Domnului mieu, Iisus Hristos/ (46), Fiiul viului
Dumnezeu!
Varlaam văzând că Ioasafat să întorsease la credinţa creştinească, l-au îmbrăţişat în
semnu de dragoste şi de pace, apoi l-au blagoslovit. Şi după ce Varlaam au lucrat aşa de bine,
au voit el să rămâie împreună cu dânsul în palat opt zile. Şi l-au învăţat cum trebuia el să
vieţuiască şi a să păzi de păcatele aceştii lumi şi cum trebuia să fie el curat de orice păcat
trupescu. Şi că trebuia el să fie milostiv cu săracii.
Iosafat au zis:
– Care viiaţă iaste mai bună pentru ca să mă poci spăsi?
Varlaam i-au zis:
– Domnul nostru au vrut să trăiască şi să moară sărac, unde ne învăţa că noi trebuie să
urmăm drumul sărăciei şi să gândim de moarte. Şi cum că Dumnezeu va să vie să judece
lumea.
Apoi i-au zis:
– Eu voiu ca să faci tu cum au făcut un craiu carele pururea gândea de moarte şi cum
Dumnezeu va să vie a judeca lumea cu foc şi cum El va zice morţilor „Rădicaţi-vă şi veniţi la
Judecata de Obşte a lumii!”. Unde acest craiu gândea asupra acestui lucru atâta cât niciodată
să putea / (47) veseli. Şi văzând împăratu al lui şi boiarii lui că craiul niciodată să putea veseli,
s-au sfătuit a şti pricina de la dânsul, pentru ce era el aşa în gânduri. Şi fratele craiului i-au zis:
„Doamne, toţi boiarii voştri foarte să minunează că eşti aşa de turburat. Ştii foarte bine că eşti
13
Scris: xoñßrhrh.

109
mare domnu şi să stăpâneşti crăiia ta în pace. Şi nu iaste nici un om ca să-ţ fie împotrivă la
vrun lucru şi în orice porunceşti eşti ascultat şi ţi să supun şi fac ceaea ce porunceşti. Şi eşti
sănătos şi zdravăn de trup şi ai orice lucru poate să facă veselie. De unde dară iaste ce toţi
miră că te afli atâta de gânditoriu?” Atuncea craiul au răspunsu şi au zis: „O, fratele mieu, nu
te mira că eu sânt atâta de trist, pentru căci eu gândescu de moarte şi cum Dumnezeu va să vie
să judece pe morţi şi lumea şi va face aspră hotărâre de judecată asupra păcătoşilor. Unde
pentru aceaea mă mâhnescu foarte”. Frate-său auzind zisele craiului ş-au bătut joc de ceale ce
(48) auzise şi ieşind de la dânsul s-au dus să spuie boiarilor toate ceale ce-i zisease craiul.
Craiul, văzând că frate-său îş bătea joc de aceasta ce el îi zisease, au socotit şi au zis între
sine: „Eu voiu să ispitescu de iaste frate-mieu aşa de siguros cum el să arată”. Era obiceaiu
într-acea crăie că de vrun om făcea vreo greşală pentru carea el era hotărât să moară, craiul
trimitea doi toboşari a suna la casa celui ce făcuse rău şi greşală. Şi bătea ei atâta de mult cât
toţi ai pământului aceluia ştiia cine era ca să moară. Aşa dupe <ce> au trecut opt zile, craiul au
trimis doi toboşari să bată toba la casa frăţine-său. Şi au sunat toată zioa aceaea. Fratele
craiului auzind a bate toba la poarta lui, au avut multă frică să nu fie el hotărât şi judecat
morţii. Si numai cât au început a plânge şi au mersu cu mare frică la casa craiului. Si
îngenuchind la picearele lui i-au zis: „Doamne, pentru ce ai poruncit să bată tobele la casa
mea? Ce ţe-am făcut eu de m-ai judecat la / (49) moarte?” Craiul atunci, văzând că frate-său
avea mare frică, cât cu totul tremura, l-au apucat de mână şi i-au zis: „O, fratele mieu, tu ştii
că eu îţ voiu mult bine. Şi ştii că n-ai făcut nici o vină ca să fii osândit la moarte şi ai aşa de
mare frică de doi oameni lumeşti ce eu încă ţi i-am trimis să bată la poarta casei. Acum dară,
socoteaşte câtă frică eu trebuie să aibu când gândescu de acea aspră hotărâre ce va să dea
Domnul nostru Iisus Hristos împotriva păcătoşilor când El va zice: „Duceţi-vă, blestemaţilor,
în focul veacinic, carele s-au gătit voaoă şi diavolilor de la începutul lumii. Drept aceaea,
fratele mieu, nu-ţ bate joc de mine, de eu stau atâta în gânduri de acea hotărâre a judecăţii ce
Dumnezeu va da în zioa Judecăţii, de-ţ iaste ţie frică de doi toboşari ce au venit să bată la casa
ta!”.
Voiu, încă, Iosafat, să-ţ spuiu şi altă pildă, de un craiu carele făcea mare închinăciune
şi cinste săracilor, pentru ca ei să să roage lui Iisus Hristos ca să-l mântuiască de cea hotărâre
ce va / (50) să dea în zioa Judecăţii. Şi odată, acest craiu, mergând călare pen cetate, au
întâmpinat în mijlocul drumului doi săraci pustnici ce era sfinţi oameni şi priiateni lu
Dumnezeu. Şi cum i-au văzut el, au dăscălecat după cal şi au îngenuchiat la picearele lor
zicând: „Rugaţi pe Dumnezeu pentru mine, ca să mă scutească 14 şi să-m mântuiască sufletul
14
Scris: sk¦ñhnsß.

110
mieu de acea hotărâre ce El va să dea în zioa Judeţului!”. Şi apoi au încălecat pe cal şi s-au
întorsu la palaţul său. Iar unul den boiarii lui, au mersu la dânsul şi i-au zis: „Doamne, aceasta
iaste mare ocară şi necinste ce astăzi ai făcut coroanei tale şi crăii tale, când au dăscălecat
dupe cal şi ai îngenuchiat la picearele celor doi săraci pustnici!” Iar craiul au răspunsu şi i-au
zis: „Într-una dentr-aceaste zile îţ voiu spune pricina pentru ce am făcut aceasta”. Şi după
câteva zile, craiul au poruncit să aducă doaoă sipeturi în mijlocul divanului. Şi într-unul dentr-
acealea, care era nou şi zugrăvit peste tot şi legat cu aur pe deasupra i-au poruncit să / (51)
puie înlăuntru oasă de morţi şi alte lucruri puturoase, iar în celalalt, care era vechiu, urât şi
stricat de molii, au poruncit de au pus înlăuntru pietri scumpe şi mult aur. Apoi au poruncit să
chiame pe toţi să vie la curte. Şi fiind curtea toată plină de boiari şi de alţi cavalieri, craiul au
poruncit să vie la dânsul boiarul cel ce-l mustrase pentru închinăciunea ce el făcuse celor doi
pustnici şi i-au zis: „Mergi şi ia un sipet dentr-aceaste doaoă, oricare tu vei vrea. Boiariul au
mersu şi au luat sipetul cel nou, ce lui îi părea a fi mai frumos şi mai bun decât celalalt.
Atuncea craiul au chemat pe boiar şi i-au zis să dăşchiză acel sipet nou şi să vază ce era
înlăuntru. Şi boiariul l-au dăşchis şi au găsit înlăuntru oase de morţi şi alte lucruri puturoase.
Şi aşa su fost înşălat. Craiul iar i-au poruncit ca să dăşchiză sipetul cel ce era vechiu şi mânjit.
Şi boiariul l-au dăşchis şi au găsit înlăuntru aur şi argint şi pietri scumpe. Boiariul văzând că
să înşălase foarte tare s-au / (52) ruşinat. Atuncea craiul i-au zis: „Ştii tu pentru ce eu am făcut
aceasta? Eu o am făcut pentru căci tu alaltăieri m-ai mustrat când am făcut închinăciune celor
doi săraci pustnici cari sânt aseamenea cu acest sipet vechiu şi urât ce iaste aici şi cine îl
deşchide, apoi, găseaşte înlăuntru mare comoară şi multe scumpe pietri. Într-acestaş chip ei
umblă rău încălţaţi şi mai rău îmbrăcaţi şi fac pocăinţă pentru dragostea Domnului nostru
Iisus Hristos şi sânt plini de harul lu Dumnezeu şi vor fi ei cu Domnul nostru Iisus Hristos a
judeca lumea. Şi pentru aceaea dară nu te minuna de eu le-am făcut închinăciune. Iar acest
sipet ce iaste aşa de frumos pe deasupra, iar înlăuntru iaste tot plin de oase de morţi,
închipuiaşte pe toţi cei ce vor avea cinste şi bogăţii în lumea aceasta şi apoi sinidisina lor va fi
plină înlăuntru de păcate de trufie şi de zavistie. Iar pe denafară sânt frumoşi, bine îmbrăcaţi
şi împodobiţi, pentru că să veselescu într-această lume, dar lu Dumnezeu sânt puturoşi mai rău
decât stârvul”.
Drept aceaea Var / (53) laam au zis lu Iosafat:
– Iubeaşte pe săraci şi fii milostiv cătră priiatenii lu Dumnezeu! Şi aceasta ce acum eu
îţ zic păzeaşte să nu uiţi şi vezi să nu faci cum au făcut un sătean, carele au prinsu o
priveghitoare. Carea privighetoare văzându-se prinsă au zis mojicului ce o prinsease: „O,
priiatenul mieu, de vei tu să mă laşi slobodă, să mă duc eu, îţ făgăduiescu să-ţ dau trei

111
învăţături că vei fi fericit tu de le vei şti a le ţinea şi de mare folosinţă îţ vor fi”. Atunci
săteanul au zis: „De tu mi le vei spune, îţ făgăduiescu că te voiu slobozi să te duci”. Aşa
privighetoarea au zis: „Învăţătura cea dentâiu iaste aceasta: un lucru ce tu nu poţi să-l aibi, nu-
l cerca; al doilea iaste aceasta: un lucru ce tu îl ai, de-ţ iaste de trebuinţă, ţine-l şi-l păzeaşte
bine; a treaia iaste aceasta: un lucru ce nu poate fi să fie, nu trebuie să-l crezi. Săteanul
înţelegând zisele învăţături<i> foarte i-au plăcut şi o au slobozit să să ducă. Privighetoarea au
zburat deasupra unui copaci foarte înalt şi au chemat pe mojic şi i-au zis: „O, priiatene, / (54)
în paguba ta m-ai lăsat să mă duc căci eu am în guşă o piatră scumpă carea iaste mai mare
decât un ou de gâscă şi plăteaşte o mare comoară”. Săteanul, înţelegând zisele
privigheto<a>rei numai cât au început a umbla pe urma eu pen toate crângurile ca să o prinză.
Atuncea privighetoarea i-au zis: „O, mojic nebun, aşa de bine ai ţinut tu în minte învăţăturile
ce eu ţe-am dat? Eu ţe-am zis un lucru ce tu îl ai, de-ţ iaste de trebuinţă păzeaşte-l şi-l ţine;
alta învăţătură au fost un lucru ce nu poţ să-l aibi nu umbla a-l cerca. Tu m-ai avut, dar n-ai
ştiut să mă ţii şi acum tu cauţi şi umbli ca să mă prinzi, dar tu nu poţi să mă aibi. A treaia
învăţătură au fost un lucru ce nu poate să fie nu trebuie să-l crezi. Iar tu crezi că eu am în guşă
o piatră scumpă mai groasă decât un ou de gâscă. Unde socoteaşte acum, cum poci eu să aibu
în guşă fiind oul gâştii iaste mai mare decât mine”. Şi au zis mojicului: „Du-te, dar, la nevoia
<ta> şi rămâi cu reaoa întâmplare, că eu nu voiu să-ţ mai dau nici o învăţătură, căci nu ştii să
o ţii în minte”.
Aşa dară, Varlaam au zis lu Iosafat: / (55)
– Învăţăturile credinţei Domnului nostru Iisus Hristos ce ţe-am dat păzeaşte-le şi ţine-
le în minte şi fă-le cu lucrul căci mult îţ vor fi de folos. Şi să ştii, Iosafat, că eu voiu să mă
întorcu la chiliia mea în pustietate ca să fac pocăinţă.
Iosafat i-au zis:
– Ce fel de viiaţă faceţi voi în pustietate?
Varlaam i-au răspunsu:
– Viiaţa noasră iaste într-acesta chip: că noi mâncăm iarbe crude şi rădăcini sălbatece
şi bem apă şi dormim îmbrăcaţi şi purtăm pe trup aspre şi groase îmbrăcăminte ce sânt toate de
păr de cămilă şi stăm toată zioa şi o parte de noapte în rugăciune şi avem trei gânduri într-
această lume: cel dentâiu iaste pentru păcatele noastre, ceale ce am grăit şi am făcut în lumea
aceasta şi pentru această pricină plângem pururea, pentru că am făcut împotriva lu Dumnezeu;
al doilea iaste că gândim de pedeapsele iadului ce sânt aşa de cutremurate şi greale; al treilea
iaste că aşteptăm slava raiului de carea avem trebuinţă şi ne face a sta cu multă bucurie pentru

112
că raiul iaste gătit pentru cei ce fac pocăinţă pentru dragostea Ziditoriului lor /(56) şi stăpân,
Iisus Hristos.
Atuncea Iosafat au zis:
– O, părinte sfinte, eu te rog ca să mă laşi să viu cu tine în pustietate, să mă pocăiescu!
Varlaam au zis:
– O, fiiul mieu, nu iaste încă vreamea ca să vii tu în pustietate să faci pocăinţă.
Iosafat i-au zis:
– O, sfinte părinte, te rog să-m dai groasă <a> ta haină şi eu îţ voiu da hainele meale,
că eu voiu să mă îmbrac cu aceale pentru ca pururea să-m aduc aminte de tine. Şi te rog ca să
te îmbraci cu anteriul mieu şi să-l porţi pentru dragostea mea, pentru ca să-ţ aduci aminte să
rogi pe Dumnezeu pentru mine, ca să-m dea să fac bun sfârşit.
Varlaam au zis:
– Aceasta foarte îm place.
Şi dăzbrăcându-se de haina groasă o au dat lu Iosafat. Iar el s-au dăzbrăcat de antiriu şi
l-au dat lu Varlaam. Şi s-au îmbrăcat cu mare veselie. Atuncea Iosafat i-au zis:
– Eu te rog ca să rămâi încă câteva zile împreună cu mine pentru ca să mă înveţi bine
în lucrurile Domnului nostru Iisus Hristos!
Varlaam i-au răspunsu foarte bucuros.
Văzând dară boiariul Lionone şi copi<i>i den casă ai lui că neguţătoriul acesta era
împreu / (57) nă zioa şi noaptea cu Iosafat şi că era zeace zile de când era împreună cu dânsul,
numaidecât i-au venit lui în gând să vază ce făcea neguţătoriul cu Iosafat. Şi au mersu în casă
pun<â>ndu-se în loc ascunsu. Şi au auzit pe Varlaam că propoveduia credinţa lu Iisus Hristos
lu Iosafat. Şi auzind Lionone toate ceale ce ei zicea şi că Varlaam propoveduia leagea
creştinească şi că Iosafat să făcuse creştin, numai cât s-au arătat lor şi au zis lu Iosafat:
– Pentru ce m-ai înşălat şi m-ai omorât? Eu îţ făgăduiescu că voiu să mă jăluiescu de
voi la craiul, tatul tău, carele m-au pus aici pentru paza ta, pentru ca să nu te las să grăieşti cu
vreun creştin, supt pedeapsă de moarte. Şi tu m-ai înşălat zicând că acesta iaste un neguţător.
Iar el iaste un măscărici ce-ţ propoveduiaşte cuvinte şi bârfeli pen cari te-ai lăsat să te înşăli şi
te-au făcut să te faci creştin şi a creade într-un om răstignit, părăsind lucrurile vechilor
filosofi. Cum ai putut cădea într-atâta greşală, crezâd pe acest nebun? / (58) Eu voiu să ştii,
Iosafat, că de n-ar fi pentru dragostea ta, aş pune să-l arunce jos pe acest măscărici dentr-un
foişor ale acestui palaţ.
Iosafat i-au zis:

113
 – O, Lionone, trebuie să ştii că acesta iaste un om sfânt şi are nume Va<r>laam, iar tu
zici că iaste un măscărici el. Dar să ştii, Lionone, că el iaste un om atât de sfânt şi priiaten lu
Dumnezeu, cât eu n-aş fi vreadnic a-i săruta picioarele. Pentru că eu eram mort şi el m-au
înviiat şi eu eram <în> întunearec şi el m-au luminat, eu eram în mare greşală şi el mi-au
arătat calea adevărului. Şi eu mă închinam idolilor de sânt diavoli, crezând eu să fie aceia
dumnezei adevăraţi, unde eu mă aflam şi eram în mincinoasă şi rea credinţă, iar el m-au
învăţat a cunoaşte pe Iisus carele iaste Dumnezeu şi om şi au făcut ceriul şi pământul şi toate
alalte lucruri ale aceştii lumi.
Lionone, înţelegând zisele lu Iosafat, numaidecât au işit afară den palaţ pentru frica
craiului şi de mâhnirea ce / (59) avea că Iosafat să făcuse creştin. Şi s-au dus acasă-ş făcându-
se a fi bolnav, zicând între sine: „Eu voiu să stau afară den palaţ într-o lună. Şi când craiul va
şti că Iosafat s-au făcut creştin mă voiu putea eu dăzvinovăţi zicând: eu n-am fost în palat
într-acea vreame. Şi cu acest mijloc voiu scăpa den mâniia craiului”.
După câteva zile, Varlaam au vrut să să întoarcă în pustietate şi dând blagoslovenie lu
Iosafat s-au îmbrăţişat amândoi şi Iosafat au zis lu Varlaam:
– Roagă-te lu Dumnezeu pentru mine ca să-m dea bun sfârşit şi să-m facă milă să poci
veni în pustietate ca să fac pocăinţă împreună cu voi!
Şi după <ce> au zis aceastea, Varlaam au purces şi s-au dus în pustietate, la chiliia lui.
Acum să ne întoarcem la Lionone. Ducându-se el la casa lui, au zis cătră muiarea lui
că era foarte bolnav şi s-au culcat în pat şi au început a striga şi a să văita. Iar unul den slugi
numai cât s-au dus la craiul şi au zis:
– Boiariul tău, Lionone iaste bolnav şi în primej/(60)die de moarte.
Aşa craiul au trimis trei doftori dentr-ai săi zicându-le:
– Duciţi-vă la casa lu Lionone şi vedeţi ce boală are ca să-m ştiţi spune!
Doftorii s-au dus la Lionone şi au văzut că el nu avea nici o boală. Şi întorcându-se ei
la craiul au zis:
– Doame noi avem cercetat pe boiariul vostru, Lionone. El nu are nici o boală, dar
creadem că el să aibă mela<n>holie.
Atuncea craiul au gândit în sineş că Lionone adevărat va fi avut vreo mânie cu fiiu-
mieu, Iosafat. Şi pentru acea dureare să va fi pus el să zacă în pat. Aşa craiul au trimis o slugă
de ale sale zicându-i:
– Du-te la Lionone şi-i zi că mâine voiu veni la dânsul ca să-l văz, căci eu voiu să ştiu
ce boală are de vreame ce doftorii mi-au spus că el nu are nici o boală.

114
 Copilul den casă s-au dus la Lionone şi i-au zis ceaia ce craiul îi poruncise. Lionone,
înţelegând că craiul vrea să vie la dânsul, numaidecât s-au rădicat den pat şi s-au îmbrăcat cu
hainele sale şi puindu-ş un ştreangu la gât şi / (61) s-au dus înaintea craiului şi îngenuchind au
început a plânge. Craiul văzând că Lionone era atâta de spăimântat şi venise înaintea lui într-
acest chip, foarte s-au mirat. Şi apucându-l de mână, l-au rădicat în piceare şi i-au zis:
– Pentru ce ai venit tu cu ştreangul în grumazi înaintea mea?
Lionone au răspunsu:
– Pentru căci sânt vreadnic de moarte. Şi pricina iaste aceasta: măriia-ta mi-ai dat pe
fiiul tău în pază pentru ca nu cineva să-i aducă aminte de Iisus Hristos şi pentru ca să nu las pe
nimenea să-i grăiască. Şi aşa până acum am făcut cât mi-au fost pen putinţă. Dar alaltaieri au
venit la palaţ un om ce au zis că era neguţătoriu şi că vrea să grăiască cu Iosafat şi că vrea să-i
dea o piatră scumpă carea avea această bunătate, că cine o va purta nu va muri niciodată, şi
cine ar fi orbu să va lumina, şi cine ar fi olog să va îndreapta, şi cine ar avea lepră să va curăţi.
Atuncea portariul au mersu şi au spus lu Iosafat şi Iosafat au zis să-l lase să vie la dânsul. Şi
portariul l-au lăsat de au mersu la el. Şi când au venit el / (62) înaintea lui Iosafat, l-au luat de
mână şi l-au dus în chiliia sa şi acolo au fost zeace zile. Acest neguţător era creştin şi să
numeaşte Varlaam şi-l învăţa că trebuie să lase pe dumnezeii noştri şi să crează în Iisus
Hristos, Ce ovreaii L-au răstignit. Şi el au crezut şi s-au făcut creştin.
Craiul, înţelegând că Iosafat să făcuse creştin, mare dureare au avut, atâta cât nu ştiia
ce să să facă. Dar numaidecât s-au dus el la Iosafat şi i-au zis:
– Adevărat iaste că ai crezut într-un măscărici şi că vei să părăseşti leagea noastră şi să
fii creştin şi să crezi în Cela ce au fost răstignit de ovreai?
Iosafat au răspunsu:
– Eu crez în Domnul mieu, Iisus Hristos, carele au făcut ceriul şi pământul şi toate
alalte lucruri ale aceştii lumi.
Craiul auzindu-l a grăit aşa: l-au luat de păr şi l-au târât pe pământ şi l-au călcat cu
picearele atâta cât mai toate oasele i-au fărâmat. Apoi i-au zis:
– De nu te vei închina curând dumnezeilor noştri, şi nu vei lăsa măscările ale acelui
Varlaam, eu te voiu omo/(63)rî cu rea moarte.
Atunci Ioasaf s-au rădicat în picioare cu inimă ticnită şi au zis:
– Tată, eu văz bine că nu mă iubeşti nimica, nici faci cum trebuie să facă bunul părinte,
carele tocmeaşte şi va ca fiiul său să fie sănătos, bogat, veasel şi ca să cunoască adevărul den
minciună. Şi tu faci împotrivă, vrând să mă lipseşti de tot binele şi să-m dai tot răul. Pentru
căci eu eram orbu şi plin de greşale, iar Varlaam m-au luminat şi m-au îndreptat pe calea

115
adevărului. Eu eram sărac şi el m-au învăţat a avea bogăţiile raiului; eu umblam pe drumul
păcatelor, el m-au învăţat drumul de cinste şi de adeverinţă; eu mă închinam idolilor şi
diavolilor, crezând că mă închin lu Dumnezeu, el m-au învăţat a cunoaşte pe adevăratul
făcătoriu Iisus Hristos, carele au venit într-această lume pentru ca să răscumpere pe om den
păcat. Însă pentru această bătaie ce mi-ai dat, eu sânt foarte veasel şi sânt gata a suferi orice
pedeapsă şi muncă de moarte ce-m vei da pentru dragostea Domnului mieu Iisus Hristos. Şi să
ştii / (64) că eu n-am altă poftire, nici veselie în lumea aceasta, fără a vrea să sufer muncă de
moarte pentru Domnul mieu, Iisus Hristos, după cum el au suferit pentru noi păcătoşii.
Craiul, văzând pe Iosafat aşa de întemeiat în leagea creştinească, a doao zi au trimis să
vie toţi înţelepţii săi şi boiarii şi le-au zis:
– Sfătuiţi-mă ce trebuie să fac eu de fiiu-mieu Iosafat, carele s-au făcut creştin.
Atuncea s-au rădicat un boiar înţelept ce avea nume Nardoi şi au zis:
– Eu voiu să mergu să grăiescu cu Iosafat. Că mai nainte, până a nu fi de mâine trei
zile, eu îl voiu face să lase credinţa creştinească şi să să întoarcă la credinţa noastră. Şi-l voiu
face să facă orice lucru ai vrea să zici.
Craiul atunci i-au zis:
– Eu te rog ca să faci tu aceasta curând!
Nardoi numaidecât s-au dus la Iosafat şi i-au zis:
– O, Iosafat, eu foarte tare mă mir de ceaia ce de tine să zice! Ce eşti un tânăr înţelept
şi eşti cela în carele norodul are / (65) nădeajde mai mare decât în oricarele stăpân ce vreodată
au fost. Şi tu te-ai lăsat să te înşale un măscărici ce să numeaşte Varlaam! Şi te-au făcut să
crezi într-un om carele au fost răstignit de norodul ovreiescu.
Atuncea Iosafat nu ştiia să răspunză. Dar s-au dus el în chiliia lui şi au îngenuchiat la
pământ şi au început a să ruga Domnului nostru Iisus Hristos ca să-i facă atâta milă să poată el
şi să ştie a răspunde lui Nardoi. Şi să-i dea atâta putinţă şi minte ca să poată întoarce pe zisul
Nardoi la credinţa creştinească. Dupe ce Io<s>afat au isprăvit rugăciunea, s-au întorsu unde
lăsase pe Nardoi şi au început a filonichisi cu dânsul, zicându-i cum că Dumnezeu au făcut
ceriul şi pământul şi raiul, cum Luceafărul au păcătuit şi că pentru acel păcat Dumnezeul-au
izgonit den raiu şi l-au trimis în iad. Şi apoi cum au făcut un om carele au avut nume Adam. Şi
cum el au păcătuit călcând porunca lu Dumnezeu. Şi cum Iisus Hristos au venit într-această
lume ca să răs/(66)cumpere pe om den păcatu<l> ce el făcuse împotriva poruncii lu
Dumnezeu. Şi atâta au zis şi unul şi altul, cât toată zioa aceaia o au petrecut-o a face ei
filonichie împreună. Şi la sfârşitul filonichiii, Nardoi s-au întorsu la cuvintele lu Iosafat. Şi
numai cât Nardoi au zis:

116
 – Eu cunoscu şi văz că leagea mea iaste mincinoasă şi rea, iar a ta iaste sfântă şi bună.
Şi am fost eu până în zioa de astăzi în greşală şi în mincinoasă credinţă. Unde eu te rog,
Iosafat, ca să mă scoţi dentr-această greşală şi fă să mă botez şi să fiu creştin cum tu vei. Apoi
voiu să mă duc în pustietate a mă pocăi.
Şi numaidecât înţeleptul Nardoi au purces de la Iosafat şi s-au dus la un preot ce era
creştin şi s-au botezat. Apoi s-au dus la casa sa şi dupe câteva zile s-au dus în pustietate a face
pocăinţă. Craiul înţelegând că boiariul său Nardoi să făcuse creştin / (67) şi că Iosafat îl
întorsease, foarte mare dureare au avut. Şi numaidecât au trimis să vie toţi ai săi înţelepţi şi le-
au zis:
– Sfătuiţi-mă ceaea ce eu trebuie să fac cu fiiul mieu Iosafat, carele s-au făcut creştin
şi au şi au întorsu pe înţeleptul mieu boiariu, Nardoi!
Atuncea unul dentr-acei înţelepţi au zis craiului:
– Du-te la fiiu-tău, Iosafat, îmblânzeaşte-l şi arată-i multă dragoste şi-i făgăduiaşte
daruri. Şi el va face orice vei pofti.
Craiul au mersu la Iosafat şi au început a-l îmblânzi şi a-l amăgi, zicându-i:
– Tu eşti cela în carele eu mai mult mă încredinţez decât în oricare alt om într-această
lume. Şi în zioa ceaea ce eu nu te văz, inema mea odihnă nu are. Tu eşti bogăţiia mea. Tu eşti
cel ce trebuie să păzească crăiia mea. Acum dară socoteaşte, de vreame ce eu te iubesc mai
mult decât orice alt lucru, pentru ce îm dai atâta dureare, nefăcând tu ceaea ce eu voiu? / (68)
Unde, fiiul15 mieu, odihneaşte-mă într-un lucru mic ca acesta: adecăte să crezi în dumnezeii
noştri. Căci eu văz primejdiia ce poate să-m vie, căci când cavaliiarii şi boiarii noştri vor
vedea că tu eşti creştin, numai cât ei ne vor lua avearea noastră şi să vor haini împotriva
noastră. Pentru aceaea dară, odihneaşte-mă! Lasă înşălăciune acelui măscărici Varlaam, pentru
ca să nu piardem crăiia noastră!
Atuncea Iosafat au răspunsu:
– Doamne, tu eşti părintele mieu şi eu sânt fiiul tău. Şi m-ai iubit mai mult decât vrun
părinte altul ar fi iubit vrodată fiiul său. Unde pentru aceasta şi pentru alte pricini, eu sânt
datoriu a te iubi mai mult decât tot orice alt lucru ale aceştii lumi. Nici vreodată aş putea eu
face atâta cât să poci, să poci fi vreadnic a mulţumi de binele ce mi-ai făcut. Şi pentru că m-ai
crescut şi m-ai hrănit cu atâta veselie, cu câtă vreodată vreun părinte ar fi făcut fiiului său.
Drept aceaea, sânt dator eu a-ţ avea dragoste şi închinăciune unde16 / (69) voiu să mă supuiu
voinţei tale în toate. Şi porunceaşte-m! Dar porunceaşte-m lucruri ce sânt dreapte şi cu bună
15
În manuscris se repetă cuvântul fÏül.
16
Adverbul apare în reclama paginii, în sintagma: ¶nde voü, din care, pe fila următoare, este reluat doar
al doilea cuvânt.

117
socoteală şi-ţ voiu ajuta şi sprijini în toate trebuinţele tale. Şi dupe ce te voiu vedea că ai bine
într-această lume, mai mult voiu pofti să te văz a avea bine în ceaealaltă, adecăte în raiu, în
slava lu Dumnezeu. Dar Măriia 17-ta mă faci să am18 mare dureare pentru greşala în carea te
văz că eşti. Căci te închini diavolilor crezând că sânt dumnezei şi vieţuieşti după pofta
trupului, şi ar trebui după voia sufletului să trăieşti şi să petreci. Şi să ştii că în iad îţ iaste gătit
un scaun în care pururea trebuie să arzi cu diavolii, unde eu sânt foarte mâhnit. Drept aceaea,
părintele mieu, eu te rog ca să voieşti să te faci creştin şi să vii la Iisus Hristos, carele iaste
plin de miloserdie şi-ţ va ierta păcatele tale şi-ţ va da crăiia veacinică a vieţii de-a pururea ce
niciodată va avea sfârşit sau micşorare. Măriia-ta mi-ai zis că de vor auzi boiarii şi / (70)
cavaliiarii tăi că eu m-am făcut creştin să vor scula îmoptrivă-ţ şi-ţ vor lua crăiia ta. De
aceasta eu sânt foarte odihnit, pentru că de eu pierz crăiia aceştii lumi, eu voiu dobândi crăiia
vieţii veacinice; de eu voiu piarde cavalierii aceştii lumi, eu voiu câştiga îngerii raiului; şi de
eu voiu piarde bogăţiia aceştii lumi, voiu dobândi comoara cerească, carea niciodată să va
împuţina.
Craiul, înţelegând aceastea şi văzând că fiiu-său Iosafat era aşa de întemeiat în leagea
creştinească, foarte s-au întristat şi s-au mâhnit şi au zis:
– Eu văz bine că tu vei să fac să te umoară!
Şi aşa ieşind de la dânsul s-au dus la palatul său. Şi numaidecât craiul au poruncit să
vie toţi boiarii lui şi le-au zis:
– Sfătuiţi-mă ce trebuie eu să fac de fiiul mieu, Iosafat, căci eu nu-l poci mişca den
socoteala lui ce ş-au pus în cap!
Atuncea unul dentre boiarii săi, sculându-se au zis:
– Doamne, eu îţ dau acest sfat: porunceaşte să strige pen toată crăiia ta că oricine va
aduce pe Varlaam viu înaintea ta îi vei da /(71) dar o sută de litre de aur curat. Şi de să va
întâmpla să poţi a avea pe acest Varlaam du-l la fiiu-tău, Iosafat, şi porunceaşte-i că dupre
cum el au învăţat pe Iosafat în leagea creştinească, aseamenea el să-l facă a să întoarce la
leagea noastră. Şi de nu va vrea Varlaam aceasta, să facă pentru dragoste, îl vei face să facă cu
munci şi caznă. Şi de nu să va putea afla Varlaam, porunceaşte să vie unul dentre înţelepţii şi
vrăjitorii voştri ce iaste foarte bătrân, ce să numeaşte Nicor, carele foarte seamănă cu
Varlaam. Şi aşa noi vom zice să vie acest Nicor înaintea ta şi vom da veaste ca fiecine ori
creştin, ori păgân fie, să poată veni fără îndoială şi fără teamere la curtea voastră ca să vază
filonichiia ce vor face înţelepţii voştri pentru leagea păgânească şi Varlaam pentru leagea

17
Cuvântul apare cu majusculă în manuscris.
18
Scris: ai.

118
creştinească. Şi leagea ce va fi mai bună o vei păzi, iar ceaealaltă ocărî şi socoti de nimica.
Când norodul va fi adunat, vei porunci acestui Nicor ca el trebuie să difendăluiască tare
leagea creştinească câtăva vreame împotriva filosofi / (72) lor tăi. Şi la sfârşit să să lase el a fi
biruit şi să zică că leagea noastră iaste mai bună decât a creştinilor. Şi când această voroavă va
fi orânduită, vei porunci ca să vie fiiul tău Iosafat să fie de faţă. Şi când Nicor să va arăta că
au pierdut, trebuie el să caute către fiiul tău, Iosafat, şi să-i zică: „O, fiiul mieu, leagea
creştinească carea eu te-am învăţat, iaste mincinoasă şi rea, dar leagea păgânilor iaste
adevărată şi sfântă. Drept aceaea, fiiul mieu, eu voiu ca să lăsăm leagea creştinească, carea
iaste rea şi mincinoasă şi să ne întoarcem la leagea păgânească, carea iaste adevărată şi
sfântă!” Atuncea, fiiul tău, Iosafat, să va uita la Nicor şi va creade că iaste Varlaam, căci cu
totul îi seamănă lui, şi va face orice lucru ce vrea Nicor. Şi cu acest mijloc vei face ca fiiul tău
să nu fie creştin şi va face poruncile tale.
Auzind craiul zisele acestui filosof, foarte i-au plăcut şi au zis că el vrea să facă ceaea
ce au zis. Şi numaidecât craiul au poruncit / (73) ca să să dea veaste în toată crăiia sa că
oricine ar aduce pe Varlaam viu înaintea lui, îi va dărui o sută de litre de aur curat. Apoi au
poruncit multora cavaliiari ca să să ducă ei să cearce pe Varlaam. Şi de să va afla şi vreun alt
creştin, să i-l aducă înaintea lui. Atunci mulţi oameni au purces den cetate ca să să ducă să
cearce pe Varlaam, dar nu l-au găsit.
Însă aceşti cavalieri, carcând pe Varlaam, au găsit doi pustnici cari ducea în spinare o
ladă plină de oase de morţi. Şi i-au prinsu şi i-au dus înaintea craiului. Craiul, văzând aceşti
doi pustnici, i-au întrebat:
– Ce oameni sânteţi voi?
Ei au răspunsu:
– Noi sântem creştini şi sântem în pustietate a face pocăinţă. Şi purtăm în spinare
această ladă cu aceaste oase de morţi ce sânt înlăuntru, pentru ca 19 oricând noi vom să
mâncăm sau să bem au să facem vrun alt lucru, să le avem pururea înaintea ochilor noştri,
pentru ca să gândim la moarte. Şi ne aducem aminte că aceale oase au fost de oameni ca şi noi
şi că vom fi aseamenea şi noi. Şi când gândim că vom să fim oase, atuncea socotim într-o
nimica toată / (74) lumea aceasta, pentru că ne dau învăţătură a face pocăinţă.
Atuncea craiul numaidecât i-au pus la închisoare, până la vreamea aceaea ce el vrea
să-i judece. Şi văzând craiul că Varlaam nu să putea afla, numaidecât au trimis pentru Nocor.
Şi dupe ce el au venit, craiul i-au povestit tot lucrul, adecăte cum Varlaam propoveduise
fiiului său, Iosafat şi cum el îl întorsease la leagea creştinească.
19
A doua literă a cuvântului este neclară. Altă lecţiune posibilă: că.

119
 – Şi mi-au fost mie spus, cum că tu te aseameni tocma acelui Varlaam. Şi eu am trimis
la tine ca să vii, pentru căci eu voiu să orânduiescu o mare voroavă şi filonichie de credinţa
creştinească împotriva legii noastre. Pentru că Varlaam au propoveduit fiiului mieu, Iosafat şi
iaste creştin şi pentru ca să lase el leagea creştinească şi să ţie a noastră leage şi pentru că tu
seameni acelui Varlaam, eu voiu ca tu să fii Varlaam. Şi voiu ca tu să aperi şi să scuteşti
leagea creştinească filonichisind împotriva legii păgâne. Şi tu vei filonichisi împotriva
înţelepţilor miei şi vei apăra leagea creştinească pentru câtăva vreame. / (75) Şi la sfârşit te vei
lăsa să fii biruit. Apoi te vei întoarce către Iosafat, fiiu-mieu, şi-i vei zice că credinţa
păgânească iaste mai bună decât cea creştinească şi-i vei arăta pricina cât mai bine vei ştii să
zici şi să faci. Şi îi vei zice că credinţa creştinească duce pe om în pierzare, iar credinţa
păgânească îl duce în mântuire.
Nicor au răspunsu că bucuros va face aceasta.
Aşa craiul s-au dus la Iosafat şi i-au zis:
– O, fiiul mieu, Varlaam au venit şi va să facă filonichie de leagea creştinească
împotriva filosofilor noştri. Şi leagea carea va fi mai bună eu voiu să o ţiu şi să o păzescu.
Iosafat au zis:
– Eu sânt foarte odihnit şi mă rog ca să mă laşi să viu la acea voroavă şi adunare ca să
văz pe dascalul mieu, Varlaam.
Craiul i-au zis:
– Eu sânt odihnit.
A doao zi viitoare, craiul au poruncit de s-au dat veaste în toată crăiia sa ca orice
creştin şi oricine alt om să poată veni fără nici o îndoială la curtea crăiască să auză filonichiia
lu Varlaam, creştinului, împotriva înţelepţilor legii lui. Unde mulţi creştini ce era ascunşi şi
mulţi / (76) înţelepţi în leagea lui au venit la curtea craiului ca să auză a filonichisi pe acest
Varlaam. Şi când toţi de toate părţile au ajunsu ca să filonichisească, craiul au poruncit să
chiame pe fiiul său, Iosafat, ca să vie la voroava lu Varlaam. Şi viind s-au pus a şădea lângă
craiul. Iar Nicor, ce să zicea Varlaam, au şăzut lângă craiul, carele era în mijloc spre Iosafat.
Iosafat au început a căuta la acest Nicor, ce uneori îi părea că iaste Varlaam, iar alte ori, nu.
Atuncea Iosafat l-au chemat şi i-au zis:
– O, Varlaam, tu mi-ai propoveduit zeace zile în palaţul mieu şi m-ai făcut a fi creştin.
Şi acum ai venit aici să faci filonichie de leagea creştinească împotriva filosofilor craiului. De
vreame ce tu mi-ai propoveduit şi m-ai făcut să fiu creştin, socoteaşte bine, că de te laşi tu a fi
biruit, pen cuvinte sau pen înfricoşările craiului, să ştii adevărat că voiu pune să-ţ taie capul.
Drept aceaia, socoteaşte-te să stai tare şi să biruieşti aceşti înţelepţi!

120
 Nicor, ce să zicea /(77) Varlaam, înţelegând zisele lu Iosafat, numai foarte tare s-au
spăriat şi au zis:
– Eu crez că diavolul m-au făcut să viu aici!, zicând între sine: ce trebuie eu să fac? Că
de eu mă las să fiu biruit, Iosafat va pune să-m taie capul, iar de nu mă las a mă birui, voiu
cădea în urgiia craiului. Aşa, atunci el au gândit să ţie drumul de mijloc, adecăte să laude
credinţa creştinească şi cea păgânească.
Şi când au început a face filonichie cu filosofii craiului, numaidecât Duhul Sfânt au
întrat în mintea lu Nicor, ce se zicea Varlaam, atâta cât el grăia cuvintele ceale mai înalte şi
zicea pricinile şi dreptatea lu Iisus Hristos, cât niciodată fusease auzite de cineva de la vreun
om. Şi au grăit atâta de adâncu cât nu s-au aflat nici unul dentre înţelepţii păgâni a-i putea
răspunde sau să zică ceva. Şi dupre cum el trebuia să zică lu Iosafat cum că credinţa
creştinească era mincinoasă, el au zis că credinţa păgânilor era mincinoasă şi rea, iar că leagea
creştinească era adevărată şi bună. Şi tot ceaia ce / (78) el au zis, o au zis pen ajutoriul şi darul
Sfântului Duh. Craiul, văzând că Nicor ce să zicea Varlaam, într-acestaş chip au filonichisit şi
au biruit pe înţelepţii lui şi că zisease că credinţa păgânească era mincinoasă şi rea, iar
credinţa creştinilor era dreaptă şi bună, atunci au crezut <că> el să făcuse creştin. Şi au avut
dureare foarte mare, atâta cât craiului îi părea o mie de ani până la sfârşitul şi isprăvirea
adunării şi voroavei aceiia, pentru ca să poruncească să-l prinză şi să-l umoare.
Când voroava şi adunarea s-au isprăvit, Iosafat au alergat a îmbrăţişa pe Nicor,
crezând că el să fie Varlaam pentru cuvintele ce grăise. Unde Iosafat au zis craiului:
– Tată, mă rog să-m faci o milă să laşi să rămâie şi să fie cu mine Varlaam într-această
noapte, căci voiu să grăiescu cu dânsul.
Aşa craiul i-au făcut voia lui şi au zis lu Nicor ca a doaoa zi, dimineaţa, să vie la
dânsul. Atuncea Iosafat, împreună cu acel Nicor ce să zicea Varlaam, s-au dus la palatul său şi
acolo au petrecut ei această noapte. Şi Nicor au spus lu Iosafat tot lucrul ce craiul / (79)
orânduise şi poruncise. Şi cum că el nu era creştin, nici era Varlaam, ci Nicor şi toate ceale ce
zisease el de Iisus Hristos şi de credinţa creştinească, zisease pen darul Sfântului Duh. Unde
au zis Nicor:
– Eu am văzut că nu poate fi schimbatu adevărul şi cunoscu că credinţa creştinească
iaste adevărată, sfântă şi bună. Drept aceaea, voiu să fiu creştin şi voiu să cred în credinţa
Domnului nostru Iisus Hristos, carele iaste Dumnezeu şi om.
Iosafat, înţelegând cum trecuse şi fusease lucrul şi cum acest om nu era Varlaam şi că
el poftea să fie creştin, mult s-au bucurat şi au început a mulţumi lu Dumnezeu. Şi toată
noaptea aceaea, alt<a> n-au făcut ei, fără numai să vorbească de Domnul nostru Iisus Hristos.

121
Viind dimineaţa, a doao zi, Nicor au zis că nu vrea să mai stea în lume şi că vrea să să ducă în
pustietate să să pocăiască. Şi aşa purcegând, s-au dus în pustiiu.
Craiul, a doao zi dimineaţa, au trimis la palatul lu Iosafat ca să prinză pe Nicor, dar nu
l-au găsit. Şi Iosafat le-au zis că el să dusease în pustietate că facă pocăinţă şi că să făcuse el
creştin. Craiul, înţelegând că Nicor să făcuse creştin şi că să dusease / (80) în pustiiu, cu mare
mânie şi dureare s-au dus la palatul lu Iosafat şi i-au zis:
– Eu voiu ca tu să faci voia mea, adecăte ca să laşi tu credinţa creştinească şi să ţii
leagea păgânească. Iar de nu vei face aceasta, eu te voiu face să mori de rea moarte.
Iosafat au răspunsu:
– Să ştii, părintele mieu, că eu nu voiu părăsi niciodată pe Domnul mieu Iisus Hristos,
pentru orice cuvânt ai şti să-m zici.
Atunci craiul i-au zis:
– Du-te, fiiul mieu, blestemat să fii tu de Dumnezeu şi de mine! Şi blestemată să fie
zioa şi vreamea şi ceasul în care te-ai născut. Că tu n-ai fost înecat. Că bine au fost proorocit
că tu îm vei fi hain (apostatis20) şi că eu voiu avea mare dureare şi mâhnire pentru tine. Dar eu
îţ făgăduiescu că de astăzi în puţine zile voiu pune să te căznească şi vei muri de rea moarte.
Şi s-au dus de la dânsul şi au poruncit strejilor să nu-l lase să iasă den palat afară fără
ştirea şi porunca lui. Şi apoi s-au întorsu la palatul său aşa mânios şi au poruncit ca să-i aducă
înaintea lui cei doi pustnici. Şi i-au judecat să-i târască pen toată cetatea şi împrejurul
palatului lu Iosafat. / (81) Şi apoi să li să taie capetele. Aşadară ei au fost târâţi pen toată
cetatea şi apoi au fost târâţi de trei ori împrejurul palatului lu Iosafat, pentru ca el să poată
vedea şi să aibă frică de acea moarte. Atuncea, Iosafat, mergând la o fereastră a palatului, au
văzut pe acei doi pustnici cum era târâţi. Unde plângând, el au început a să ruga lu Dumnezeu
pentru dânşii. Apoi au îngenuchiat la pământ şi au început a face rugăciune şi a zice:
– O, Doamne, Iisuse Hristoase, milostiveaşte-te către mine, ca eu să poci fi mucenic
pentru dragostea Ta, dupe cum crez că sânt aceşti doi pustnici, cari sânt târâţi împrejurul
palatului mieu, pentru ca eu să poci câştiga împărăţiia vieţii veacinice şi ca să fiu eu pus în
rândul sfinţilor mucenici!
După trei zile, craiul au trimis să vie toţi înţelepţii şi boiarii lui. Şi le-au zis:
– Sfătuiţi-mă de trebuie eu să fac să moară fiiul mieu sau ce trebuie să fac eu. Că de va
trăi el pururea creştin, face-va să să întoarcă toată crăiia mea la leagea creştinească.
Atunci s-au sculat în picioare un astrolog ce era vrăjitor diavoli<lor> şi au zis:

20
Scris între paranteze, cu litere chirilice şi greceşti astfel: aποστaτiς.

122
 – Doamne, nu iaste cuvios lucru ca tatul / (82) să facă să umoare fiiul, căci i-ar fi prea
mare dureare. Dar eu îţ voiu da un sfat ca acela că fiiul tău să va întoarce la leagea noastră şi
va face tot ceaea ce vei vrea.
Şi au zis:
– Eu voiu să aibi cincisprezeace fecioare de ceale mai frumoase şi mai bogate ce să
vor afla în crăiia ta. Şi fieştecare să fie de vârstă de la cincisprezeace ani, până la doaoăzeci,
iar nu mai mult. Şi pune<-le> cu dânsul în palaţ şi porunceaşte să nu fie nimenea altcineva în
palat fără cât numai aceaste cincisprezeace fecioare. Şi aceastea să mănânce, să bea, să
doarmă şi să să primble, zioa şi noaptea cu dânsul. Şi vei <zice> fecioarelor acestora că ceaea
carea dentr-însele mai curând va putea aduce pe Iosafat în plăcearea trupească, îl vei da ei a-i
fi bărbat. Şi eu voiu face cu meşteşug şi cu vrăji ca diavolii să încălzească şi să aprinză pofta
curviei în fecioare şi în Iosafat. Şi aşa, când el va simţi, împreunându-se cu muiarea, dulceaţa
trupească, numai cât va lăsa credinţa creştinească şi va face toate poruncile voastre.
Şi de aceasta îţ voiu da o pildă: au fost odată un craiu, ca şi tu eşti, carele nu putea
avea un fiiu. Şi vrând apoi Dumnezeu, / (83) au avut den muiarea sa un fiiu. Şi cum s-au
născut, craiu numaidecât au adunat toţi înţelepţii lui şi le-au zis că el vrea să ştie ce întâmplare
era să aibă fiiul său. Înţelepţii au răspunsu: „Noi aflăm că fiiul tău, de va vedea soare sau aer
până la cincisprezeace ani, va piarde vedearea”. Atunci craiul au pus de au făcut o cameră cu
boltă supt pământ şi acolo au pus să crească pe fiiul său. Ace<a>sta până când su ajunsu el la
cincisprezeace ani. Apoi au poruncit de l-au adus afară ca să-i arate toată făptura aceştii lumi,
adecăte omul şi fămeaia, fiarele, dobitoacele, peştii şi pasările. Când pruncul au văzut
muierile, au întrebat el cum să chema. Iar una dentre dânsele i-au răspunsu în glumă „Noi ne
chemăm diavoli”. Apoi el au trecut mai nainte. Şi i-au fost arătate să vază şi alte foarte multe
lucruri. Şi dupre ce el le-au văzut, craiul l-au chemat la dânsul şi i-au zis: „Ce lucru îţ place
mai mult decât toate ceale ce tu ei văzut?” Fiiul au răspunsu: „Mai mult decât toate lucrurile
ce eu am văzut, îm place mai mult ceaea ce să cheamă diavol!”.
Craiul Aveneriu, înţelegând zisele înţeleptului, i-au plăcut foarte / (84) şi numai au
poruncit să cearce şase feciureale, cari vor fi mai gingaşi şi mai frumoase s-ar afla. Şi au
poruncit să scoaţă afară den palat toate slugile lu Iosafat. Şi au pus pe aceaste şase feciureale
înlăuntru, cărora craiul, pe taină aşa le-au zis:
– Ceaea ce dentre voi va putea să tragă pe fiiul mieu, Iosafat, la plăcerea trupească a
dragostei, eu i-l voiu da să-i fie bărbat.
Feciurealele au răspunsu că bucuroase vor face iale. Aşa craiul purcegând au poruncit
de au încuiat palaţul. Iosafat fiind închis în palat cu aceaste fecioare, că era aşa de tinere,

123
frumoase şi că nu era nimenea altcineva fără cât iale, au început el foarte tare a ofta şi avea
mare frică să nu cumva <să> păcătuiască cu dânsele. Şi s-au tras într-un unghiu al cămărăi lui
şi puindu-se în rugăciune, au început a zice:
– O, Doamne, Iisuse Hristoase, Te chemu într-ajutor, fie-ţ milă de mine, păcătosul, şi
dă-m atâta milă ca să poci eu mântui fecioriia mea de aceşti diavoli ai iadului, pentru că eu
însuş nu poci să mă păzescu, nici să mă apăr de nu voiu / (85) avea ajutoriul Tău. Căci eu în
primejdie de moarte mă aflu şi împotriva mea oşteaşte tată-mieu, trupul, lumea şi diavolul,
unde, te rog, ca să-m fii pururea într-ajutoriu. Apoi ş-au făcut semnul Sfintei Cruci, lăsându-se
în mila Domnului nostru Iisus Hristos.
Atuncea astrologul (văjitoriul de steale) au început a citi în cartea lui şi a jura pe
diavoli ca să să ducă la Iosafat şi să-l aprinză cu căldura curviei, pentru ca el să va şi să
poftească a face plăcearea lumească cu aceale feate.
Iosafat, după ce îş făcuse semnul Sfintei Cruci şi să21 didease în mila lu Dumnezeu, sta
pururea în rugăciune, unde acea ispită nici într-un chip nu-i putea lui face pagubă.
A patra zi, sosind craiul, au trimis ca să ştie de Iosafat să împreunase cu vreuna dentr-
aceale feate. Ei au răspunsu că nu. Craiul apoi au zis astrologului:
– Ce iaste pricina de nu s-au împreunat fiiul mieu în pofta trupului cu aceale feate?
Înţeleptul astrolog au răspunsu:
– Eu nu ştiu, însă voiu să mă duc să citescu mai tare decât mai nainte am făcut. Şi voiu
face să să împreune cu plăcearea trupească.
Atunci înţeleptul astro/(86)log au început a jura pe diavoli mai tare decât întâiu. Şi
diavolii au venit la el, cărora le-au zis:
– Eu mă mir că voi nu puteţi a împreuna în plăcearea carnei un copil aşa mic cum iaste
Iosafat.
Şi i-au silit şi le-au zis:
– Duceţi-vă şi faceţi ca Iosafat să să împreune în pofta trupească cu una dentr-aceale
feate!
Atunci un diavol ce era mai isteţ decât toţi ceiialalţi, au luat aminte carea feciurea
iubia Iosafat mai mult decât cealealalte şi au început a grăi cu Iosafat zicând:
– Tu eşti tânăr, eu încă sânt tânără; tu eşti frumos, eu încă sânt frumoasă; tu eşti fecior,
eu încă sânt fecioară; tu eşti gingaş, eu încă sânt gingaşă; tu eşti creştin, iar eu sânt păgână.
Unde tu mă vei întoarce la credinţa creştinească şi vei câştiga şi alt suflet Domnului
Dumnezeu, de tu vei vrea să aibi plăceare şi să te împreuni cu mine, pentru ca să poci eu fi
21
Cuvântul sß se repetă în manuscris.

124
muiarea ta şi pentru ca să putem apoi face obiceaiul însurării fără nici un păcat. Şi vezi tu cât
sânt de frumoasă! Fă-ţ pofta cu mine, căci poate fi că vom avea fii, cari vor putea fi priiateni
lu Dumnezeu. Tu ştii bine ca Dom/(87)nul nostru Iisus Hristos au poruncit şi orânduit nunta
sfântă. Şi încă să ştii, Iosafat, că St ti Petru au avut muiare şi fii. Şi aşa putem face noi ca să
plinim scaunele raiului. Şi tu ştii foarte bine că, când un păcătos să întoarce la pocăinţă22, toţi
îngerii raiului fac mare veselie în cer înaintea feaţii lu Dumnezeu.
Iosafat, auzind a grăi acea feciurea23 aşa de înţelept, că ea s-ar face creştină şi zicea că
nunta era aşa de sfânt24 şi bun lucru, crezând el a câştiga lu Dumnezeu un suflet şi încă pentru
că carnea îl împungea pen ispitirea diavolilor şi pen frumuseaţea tinerei fecioare, părea el a fi
mai întorsu şi a vrea să facă păcatul. Dar numaidecât Sfântul Duh S-au pogorât la dânsul. El
încă s-au pus în genuchi şi au început a face rugăciune la Dumnezeu zicând:
– O, Doamne, Iisuse Hristoase, fie-ţ milă de mine, păcătosul, căci eu sânt aproape de
moarte şi nu mă mai poci apăra de această poftă trupească, de nu-m vei ajuta tu, Domnul
mieu!
Şi stând aşa Iosafat în rugăciune, au căzut la pământ adormit. Şi numaidecât au fost el
dus în duh în cer adormit, înaintea lu Dumnezeu. Şi i-au fost lui arătată a vedea slava raiului,
orânduielile / (88) îngerilor, patriarhii, proorocii. Şi au văzut apostolii şi o mare mulţime de
cavalieri şi de fecioare. Şi îngerii, cei ce ducea pe Iosafat cântând şi veselindu-se, zicea:
– Aceştea sânt mucenicii, ce au murit pentru dragostea lui Iisus Hristos. Apoi au văzut
o ceată de oameni şi de muieri ce era atâta de frumoase şi albe, cât Iosafat nu să putea sătura
uitându-se la dânsele. Şi au zis cătră îngeri:
– Ce oameni sânt aceştea ce sânt aşa de frumoşi?
Şi îngerii i-au răspunsu:
– Aceastea sânt fecioare cari au păzit feciuriia lor lu Dumnezeu şi n-au spurcat carnea
lor în plăceri trupeşti. Şi tu te vei oşti tare în lume împotriva cărnii şi vei păzi curată fecioriia
ta la Dumnezeu şi tu încă apoi vei fi pus împreună cu acel frumos norod.
Dupre aceaea l-au dus ei în iad, unde au văzut el pe Lucifer şi pe toţi alalţi diavoli 25.
Apoi au văzut muncile şi pedeapsele păcătoşilor şi au auzit vaietele şi plângerile amară ce ei
făcea, cei ce era într-acel loc. Şi au văzut cum îi muncea. Şi numai cât au început a plânge şi
au avut mare frică. Atunci îngerii i-au zis: / (89)

22
După substantivul pocăinţă, apare din nou conjuncţia kß.
23
După substantivul feciurea apare din nou secvenţa a grßi.
24
Scris: sfßnñß, altă lecţiune posibilă, sfântă.
25
Scris: dÏavolÏi.

125
 – Tu ai văzut pedeapsele păcătoşilor, unde acum noi vom să te întoarcem iar în trupul
tău în lume. Şi apoi, de vei păzi tu bine fecioriia ta, şi de te vei feri să nu faci vreun păcat şi
vei fi milostiv cătră săraci, vei avea tu slava ceaea ce ai văzut în preasfântul raiu, înaintea
feaţei lu Dumnezeu. Iar de vei face într-alt chip şi după voia aceştei înşălătoare lumi şi a
trupului, tu vei fi pus într-acea mare căldură şi plângeri a arde cu diavolii.
Şi după ce au zis îngerii26 aceastea, au dus sufletul lu Iosafat în trupul său, într-această
lume.
Deşteptându-se Iosafat, au început a plânge foarte tare pentru muncile celor ce era
osândiţi, ce el văzuse. Şi de frica ce avusease au fost el atâta de struncinat şi slab, cât nu putea
să să rădice. Şi au fugit de la dânsul toată reaoa ispită a trupului şi niciodată n-au mai vrut el a
i să supune. Atuncea văzând feciurealele că Iosafat era aşa de tare bolnav, au trimis să spuie
craiului că Iosafat era să moară. Craiul numai cât s-au dus la palatul lu Iosafat şi, văzându-l că
zăcea în pat şi că nu să putea rădica, i-au zis: / (90)
– O, Iosafat, spune-m pentru ce pricină ţe-au venit această boală aşa de grabnică?
Iosafat i-au răspunsu:
– O, părintele mieu, tu ai vrut să mă omori! Şi cât despre partea ta n-au lipsit a nu fi eu
mort, însă bine că eu n-am pierdut fecioriia mea, căci de o aş fi pierdut, aş fi fost eu pierdut şi
osândit în focul veacinic al iadului. Dar Domnul mieu Iisus Hristos au avut miloserdie de
mine şi mi-au trimis îngerii Săi, cari numaidecât mi-au luat sufletul şi l-au dus în ceriu,
înaintea feaţei Sale. Şi acolo am văzut pe Domnul mieu Iisus Hristos în slava Sa. Apoi am
văzut ceatele îngerilor ce cânta şi am avut eu atâta bucurie cât nu iaste inimă omenească ca să
poată gândi. Apoi am văzut toţi patriarhii şi proorocii, fecioarele, mucenicii şi pustnicii. Apoi
m-a dus ei în iad. Şi aşa l-am văzut pe Luciferul cu ceialalţi diavoli răi şi fricoşi de cari am
avut atâta frică şi spaimă; apoi am văzut pe ticăloşii păcătoşi închişi şi osândiţi, cari era în
focul veacinic plângând şi foarte tare văitându-se, cât eu nu ştiu să povestescu. Unde / (91) îţ
zic că aducându-mi eu aminte, am atâta frică cât mi să pare a-i avea înaintea ochilor. Apoi
îngerii mi-au zis: „De vei fi tu fecior (πάρθένος27) sărac şi milostiv vei fi priiaten lu
Dumnezeu şi vei fi pus în soţiirea sfinţilor, în viiaţa veacinică. Iar de tu vei face împotrivă,
dupe pofta trupului petrecând tu, vei fi pus în focul veacinic al iadului să arzi cu diavolii”. Şi
după ce am văzut toate aceste lucruri, duhul mieu s-au întorsu în mine şi aşa m-am deşteptat.
Unde pentru frica ce am avut, sânt eu tot zdrobit şi struncinat cât nu poci să mă rădic şi să mă
ajut. Şi nici poci să aibu odihnă, fără cât când îm aduc aminte de însoţiirea îngerilor acelora

26
După cuvântul îngerii, apare verbul a¶ zis.
27
În gr., în trad.: fecior.

126
cari eu am văzut în raiu şi de slăvitele cântări ce îngerii cânta înaintea feaţii lu Dumnezeu. De
cari aducându-mi aminte eu nu grijăscu nimica de a trăi, căci pururea aş vrea să fiu28 înaintea
Lui. Unde te tog, părintele mieu, ca să ieşi afară den greşala şi rătăcirea în carea te afli şi să nu
mai crezi în diavoli, cari te vor duce în focul veacinic al iadului să arzi / (92) cu ceialalţi
păcătoşi. Şi să te întorci la Domnul mieu Iisus Hristos, ce îţ va ierta păcatele şi te va mântui
den muncile iadului şi-ţ va da crăiia vieţii veacinice, carea niciodată să va împuţina.
Craiul auzind cuvintele fiiu-său, foarte ş-au bătut joc şi nici au vrut să mai asculte. Şi
numai cât s-au dus de la dânsul mirându-se de a lui neclătită stare ce el avusease împotriva
feciurealelor şi nu păcătuise şi că nu-l putuse iale birui. Aşadară craiul, întorcându-se la
palatul său, au trimis să vie toţi înţelepţii şi boiarii şi le-au zis:
– Sfătuiţi-mă, ce trebuie să fac cu fiiu-mieu că s-au făcut creştin? Să-l umor au să-l ţiu
la închisoare?
Iar unul dentre înţelepţi au zis:
– Doamne, aceasta îţ va face prea multă dureare şi ocară, pentru că acum eşti bătrân şi
n-ai alt fiiu fără acesta carele dupre tine trebuie să fie el stăpânitoriu. Însă mie mi să pare ca
să-l laşi să iasă afară den palat şi să-i dai însoţii câţva den cavaliiarii tăi şi-i vei da a patra
parte a crăiei tale să o păzească. Şi poate fi că luând el stăpânire şi mărime într-această lume,
va vrea să facă să să teamă de dânsul şi / (93) să va da în plăcerile lumii şi va lăsa leagea
creştinească.
Craiul, înţelegând zisele înţeleptului, foarte i-au plăcut şi aşa s-au dus la Iosafat şi i-au
zis:
– O, fiiul mieu, eu nu voiu să te mai ţiu închis, dar voiu să faci tu dupe voia mea. Eu
voiu să-ţ dau a patra parte den crăiia mea şi voiu să-ţ dau pentru soţii câţva den cavalierii
miei.
Iosafat auzind aşa să zică, foarte s-au veselit şi au zis că mult îi plăcea lui aceasta.
Atunci craiul i-au dăruit mulţi povodnici şi mulţi comişăi cu mare însoţiire de cavalieri şi l-au
trimis într-o cetate, în ţinutul Galliei, ce să numeaşte Uria. Şi i-au dat ca să-i fie sfeatnici patru
oameni den cei mai înţelepţi ce el avea.
Sosind Iosafat în Gallia, tot norodul venea ca să-l vază, căci li să părea că iaste foarte
frumos şi drăgăstos domnu. Şi după ce au trecut câtăva vreame într-acea stăpânire, au
poruncit de au luat toţi banii ce să afla în vistieriia tătâne-său şi apoi au poruncit să vie oameni
ce vor fi mai de bun nume şi bătrâni într-acea crăiie şi au zis să-i dea în scris câţ săraci
trebuincioşi, / (94) câte sărace muieri şi fecioare şi câţi săraci săraci boiari să afla în cetatea
28
Scris: fÏü.

127
lor. Şi aşa avându-i pe toţi în scris au trimis el pentru fieştecare cetate şi oraş den banii aceiia
pentru ca să împărţească la săraci. Poruncea să mărite sărace fecioare şi să dea săracilor
cavaliiari atâta sumă de bani cât putea ei trăi cu mare cinste. Petrecând un an în stăpânire,
crăiia lui era în pace şi în odihnă, pentru că Iosafat era atâta de milostiv cât tot norodul îl iubia
mai mult decât ori pe cine alt om ce fusease vreodată lor stăpânitoriu.
Unde Iosafat au trimis să vie cincisprezeace boiari den cei mai mari ce s-ar afla în
crăiia sa. Şi dupe ce ei au venit înaintea lui au început el a le propovedui credinţa Domnului
nostru Iisus Hristos. Şi le-au grăit atâta de Hristos, cât o parte dentr-acei boiari s-au întorsu la
credinţa creştinească, fiind ei înştiinţaţi că Domnul nostru Iisus Hristos didease atâta dar lu
Iosafat, cât el înviia morţii, lumina pe orbi, îndrepta pe şchiopi, curăţea pe cei ce avea lepra.
Şi văzând norodul că Iosafat făcea atâtea minuni în numele lu Iisus Hristos, toţi s-au botezat.
Atuncea / (95) Iosafat de a face biseareci au poruncit şi a fărâma idolii şi capiştile
păgânilor. Şi făcând el aceaste lucruri, au venit veastea la tată-său, cum că Iosafat întorsease
şi adusease toată provinţia (ţara) Gallii la credinţa creştinească. Şi toţi pustnicii şi creştinii ce
era ascunşi de frica lui Avenerie, craiului, înţele<gând> veastea aceasta, au venit la Iosafat.
Aşa craiul, văzând că fiiu-său întorsease toată provinţia la credinţa creştinească, foarte mare
dureare au avut şi numaidecât au poruncit să vie toţi înţelepţii şi boiarii săi şi le-au zis:
– Sfătuiţi-mă ceaea ce eu trebuie să fac, căci fiiul mieu au întorsu tot ţinutul Gallii la
credinţa creştinească şi au pus de au dărâmat capiştile noastre ale idolilor. Vedeţi de vi se pare
că eu trebuie să-l izgonescu sau să-l pierz cu toţi cei ce-i urmează lui. Şi ceaea ce eu trebuie să
fac, cum voi veţi!
Atunci s-au sculat un boiar mai înţelept decât toţi ceialalţi ce el avea, zicând:
– Mare îndrăzneală şi ocară iaste de a sta cineva împotriva adevărului, cum tu vei să
izgoneşti pe aceaia şi să stai şi să te rădici împotriva fiiului tău. Tu / (96) vei sta împotriva
adevărului, căci el propoveduiaşte credinţa lu Iisus Hristos, Carele iaste Adevărul. Şi El au
făcut ceriul şi pământul şi toate alte făpturi ale aceştii lumi. Şi leagea Lui iaste sfântă şi bună,
iar a noastră iaste mincinoasă şi rea. Noi ne închinăm idolilor şi diavolilor, în loc de
Dumnezeu. Drept aceaea, eu mărturisescu că voiu să fiu creştinşi crez în Domnul mieu Iisus
Hristos, Carele au fost răstignit pentru ca să ne mântuiască pe noi, păcătoşii. Şi Acestuia voiu
să mă închin că unui Dumnezeu al mieu!
Şi aşa au purces de la craiul şi s-au <dus> în Gallia la Iosafat. Craiul, văzând că
boiariul cel mai bun ce el avusease să făcuse creştin, atâta dureare au avut, cât tremura de
frică şi zicea:
– O, fiiule, blestemat fie ceasul şi vreamea în carea te-am născut!

128
 Iosafat, aflându-se în stăpânire câtăva vreame, pentru a lui bună şi dreaptă viiaţă ce
făcea, cei ce era de alte locuri, ce nu era supt stăpânirea lui, venea la dânsul şi făcea ei
poruncile lui. Apoi Iosafat să ducea într-aceale locuri şi le pro/(97)poveduia şi ei să făcea
creştini. Craiul Avenerie avea încă o provinţie carea fusease supt stăpânirea lui zeace ani. Dar,
văzând lăcuitorii acei provinţii dreptatea şi curăţeniia lu Iosafat, au veni<t> la dânsul şi i-au
dat stăpânirea. Şi Iosafat i-au făcut să fie creştini. Încă şi mulţi boiari de ai craiului venea la
mila lu Iosafat. Şi petrecând el aşa în stăpânire trei ani, toţi cavalierii den oraşele lu Iosafat au
făcut şi au lucrat atâta cât toată crăiia craiului Avenerie s-au întorsu la sfânta credinţă
creştinească. Atuncea craiul, văzând că toată crăiia sa să întorsease la credinţa lu Hristos şi
văzând minunele mari ce Dumnezeu pen-tr-însul arăta şi făcea, au gândit şi au zis între sine:
– Eu crezu că leagea lui Iisus Hristos, ce au fost răstignit, să fie mai bună decât a
idolilor miei. Şi văz că până acum eu am fost în greşală şi n-am vrut să crez pe fiiu-mieu.
Iosafat, însă, pururea să ruga lu Dumnezeu ca să tragă şi să mântuiască pe părintele
său den părearea lui ce el ţinea şi avea şi să-i lumi / (98) neaze inima spre calea cea dreaptă. Şi
Iisus Hristos au auzit rugăciunele lui. Şi văzând craiul că el era luminat de dragostea lu Iisus
Hristos, s-au plecat şi s-au căit. Şi numaidecât au trimis să vie toţi înţelepţii săi şi boiarii şi le-
au zis:
– Pricina pentru carea eu am trimis la voi ca să veniţi iaste aceasta: pentru că eu am
fost până acum în greşală şi am fost împotriva adevărului, adecăte împotriva credinţei
creştineşti, în carea eu crezu. Şi fără nici o dreptate i-am fost împotrivă. Şi am făcut lucruri cât
eu nu sânt vreadnic de a mă arăta înaintea ochilor săi. Unde eu voiu să mă duc în Gallia şi
voiu să caz la picioarele fiiului mieu pentru ca să să roage Domnului mieu Iisus Hristos să-m
iarte păcatele meale.
Şi aşa numaidecât au încălecat pe cal cu boierimea sa şi s-au dus în Gallia ca să cază la
picearele lu Iosafat. Dar el auzind că tată-său venea la dânsul, numai cât au încălecat pe cal şi
au işit înainte-i. Şi întâmpinându-se cu tată-său în drum, au dăscălecat şi au îngenuchiat
înaintea lui. Craiul, văzând că Iosafat dăscălicase şi îngenuchia la pământ, numai cât / (99) au
dăscălecat după cal şi au îngenuchiat înaintea lui zicând:
– O, fiiul mieu, eu am fost în greşală până în zioa de astăzi! Că eu mă închinam
idolilor şi diavolilor, crezând eu că ei era dumnezei şi goneam creştinii. Unde te rog să mă
ierţi şi să te rogi Domnului mieu Iisus Hristos ca să-m iarte păcatele meale măcar că eu nu
sânt vreadnic, ci încă mai mult sânt vreadnic de a fi pus în focul iadului. Dar să ştii, Iosafat, că
eu sânt gata şi am venit ca să mă fac creştin şi a priimi Sfântul Botez.

129
 Iosafat văzând că tată-său să căise şi că vrea să să boteaze, au rădicat mâinele către cer
dând mulţumită lui Dumnezeu. Şi aşa au mersu toţi în cetatea Galli cu mare bucurie şi veselie.
Şi a doao zi, dimineaţa, Iosafat au propoveduit tătâne-său şi tuturora boiarilor lui în numele lui
Iisus Hristos. Şi apoi încă au pus de i-au botezat. Dupre aceaea, craiul au poftit şi au petrecut
într-acea cetate o lună. Deci, i-au venit voie ca să <să> întoarcă cu boiarii lui şi cu Iosafat în
ţinuturile sale, în Indiia. Şi când au ajunsu ei acolo, toţi cei den cetate, oameni / (100) şi
muieri, au işit întru întimpinarea lor, ca să vază pe Iosafat şi pe craiul cu boierimea lui. Apoi
au întrat ei în cetate şi aşa au stătut ei într-acea zi. A doao zi, dimineaţa, Iosafat au luat toată
avuţiia tătâne-său şi au pus de o au împărţit la săraci. Apoi au propoveduit tot norodului şi l-au
întorsu la credinţa creştinească. Şi au pus de au stricat toate capiştele idolilor săi şi au pus de
au făcut multe biseareci şi ospitaluri (πτωχοτροφιγα29) în cinstea şi închinăciunea lu Iisus
Hristos.
După ce craiul fusease făcut creştin, au mai trăit el încă trei ani în sfântă şi bună viiaţă,
apoi au murit. Şi când s-au apropiat să moară, au orânduit să să facă multe liturghii şi să dea
milostenie săracilor pentru sufletul lui. Apoi au zis lu Iosafat:
– O, fiiul mieu, te rog să te rogi tu şi să pui să facă rugăciuni cătră Domnul mieu Iisus
Hristos, ca să-m iarte păcatele meale şi să-m dea milă să mergu în viiaţa veacinică, pentru ca
eu să poci să mă rog pentru tine într-acea slavă cu îngerii raiului! / (101)
Şi apoi au murit. După ce craiul au murit, Iosafat au pus de i-au făcut o îmbrăcăminte
de păr de cămilă. Şi tot norodul s-au adunat ca să facă cinste trupului craiului. Şi toţi preoţii
cetăţii au venit a citi şi a face slujba obiciuită la trupul craiului. Şi aşa l-au dus îmbrăcat cu
rasă în mijlocul meidanului cetăţii, unde era tot norodul cetăţii aceiia. Şi Iosafat au început a
grăi zicând:
– Acum dar, vedeţi domnilor şi voi, bun norod, ce lucru prost şi de nimica sântem noi
într-această lume. Vedeţi pe acesta, carele era atâta de mare om şi avea atâta cetăţi şi casteluri
şi stăpânea pământul cu mândrie şi trufie şi multă vreame au gonit pe creştini. Vedeţi-l acum,
ce iaste el? Pământ. Şi va fi el gonit de viermi şi-l vor mânca. Şi acum pământul îl va stăpâni
pe dânsul. Unde s-au dus cela ce avea atâta puteare? Zică el acum boiarilor lui să vie ei să-i
ajute! Ce s-au făcut atâta bogăţie de bani şi pietri, odoară scumpe şi frumoase, haine, cum
avea el într-această lume? Acum el iaste îmbrăcat cu o proastă rasă. Vedeţi / (102) dar, cum
iaste el acum? Şi cel ce vrea şi putea a sta aproape de dânsul şi socotea a fi fericit, când el
trăia. Acum nu să va afla nimenea atâta lui de priiaten nici rudenie, carele să voiască a să lăsa
să-l puie şi să-l îngroape supt pământ cu dânsul. Drept aceaea, nici un om nu trebuie să
29
Gr., în trad.: „Loc unde se hrăneau săracii”.

130
iubească, nici să poftească lucrurile aceştii lumi, căci sânt trecătoare, ci trebuie pururea a
gândi de moarte şi cum are el să dea socoteală şi răspunsu de păcatele sale înaintea lu
Dumnezeu. Unde vă rog, pentru dragostea lu Dumnezeu, ca fietecare să roage pe Domnul
nostru Iisus Hristos ca să aibă miloserdie de sufletul părintelui mieu şi să-i dea slava vieţii
veacinice!
Şi după ce au îngropat pe tată-său, au şăzut el în stăpânire încă un an. Apoi au poruncit
de s-au adunat tot norodul şi le-au propoveduit şi i-au învăţat în credinţa creştinească a lu
Iisus Hristos. Şi le-au zis că el vrea să să ducă în pustietate să să pocăiască şi că vrea să lase
crăiia sa. Apoi le-au zis:
– Eu voiu să aleg un boiar carele să fie drept şi sfânt şi voiu să-i dau coroana mea.
Atuncea, norodul / (103) foarte s-au mâhnit pentru căci Iosafat vrea să să ducă. Aşa el
au ales un boiar carele avea nume Alfanos şi i-au zis că el vrea să-i dea stăpânirea lui, carea el
să păzească şi să o chivernisească în domniia sa. Alfanos, înţelegându-l aşa a zice, au fost
foarte bucuros şi veasel zicând că el va face ceaea ce vrea el. Atunci Iosafat, luând coroana, au
încoronat pe Alfanos. Şi văzând norodul că Iosafat era hotărât de a vrea să purceagă şi să să
ducă, toţi au început a striga şi a zice:
– Doamne, pentru ce vei să ne părăseşti?
Atunci Iosafat au zis:
– Fraţii miei, eu vă las un bun păstoriu. Şi voiu ca să ştiţi că-m iaste mai scumpu şi mai
iubit sufletul mieu decât toată lumea aceasta.
Apoi s-au dus la palatul său. Şi aşa, într-acea noapte, în somnul dentâiu, Iosafat au
purces şi s-au dus în pustietate ca să facă pocăinţă. Norodul înţelegând că Iosafat purcesease,
s-au dus după dânsul şi ajungându-l l-au întorsu şi l-au adus la cetate şi l-au pus iarăş în
stăpânire. Iosafat, dupe câteva zile, după această faptă, iar, de iznoavă, au adunat tot norodul
şi le-au zis că în tot chipul el vrea să să ducă în pustiiu, să să pocăiască. / (104) Şi au trimi s de
au venit Alfanos şi l-au încoronat învăţându-l cum trebuia el să chivernisească crăiia. Şi după
câteva puţine zile, purcegând s-au dus în pustietate. Norodul iarăş s-au dus pe urma <sa> să-l
cearce, dar nu l-au găsit. Unde s-au întorsu ei la cetate iar.
Iosafat, ajungând în pustiiu, au căzut la rugăciune şi au zis:
– O, Doamne, Iisuse Hristoase, eu îţ30 ceiu ajutoriu să-m faci atâta milă ca să găsescu
pe iubitul mieu Varlaam, dascalul mieu, până a nu muri eu, pentru ca să poci face pocăinţă
împreună cu dânsul.

30
Scris: än, altă lecţiune posibilă: î<ţ>i.

131
 Apoi ş-au făcut semnul sfintei cruci dându-se în mila lui Dumnezeu şi au început a
umbla pen pustietate. Şi au umblat toată zioa aceaea, nemâncând, nici bând. Făcându-se seară,
au găsit o frumoasă fântână şi acolo s-au odihnit şi au adunat câteva ierburi sălbatece şi au
început a mânca. Şi mâncând trei îmbucături, n-au vrut să mănânce mai mult, căci i se părea a
fi prea aspre. Apoi au băut apă den fântâna aceaea şi într-acea noapte au şăzut într-acel loc.
Trebuie să ştiţi, domni şi fămei, că când Iosafat s-au dus în pustietate, părăsind / (105)
stăpânirea, era în vârstă de doaozeci de ani şi au fost el crescut cu mare veselie şi bucurie,
cum mai sus v-am povestit.
Dupre aceaea, făcându-se zioă a doao zi, iar au început el a umbla pentr-acea
pustietate până au înserat. Şi când i să părea a fi vreamea de a mânca, lua de aceale ierburi şi
mânca o îmbucătură, doaoă sau trei, iar nu mai mult.
Sosind apoi a treaea zi, îi era lui foarte foame. Aşa au adunat el multe ierburi şi au
mâncat, părându-i-se bune, pentru marea foame ce el avea. Şi de atunci apoi, umbla el pen
pustiiu fără nici o îndoire. Şi umblând aşa el pen pustietate o lună şi nici un om întâmpinând,
au ajunsu la un pustnic, unde foarte s-au bucurat şi au zis:
– Dumnezeu să-ţ dea pace, priiatene! N-ai şti tu să-m spui în ce parte aş putea eu să
găsescu pe un sfânt pustnic, carele are nume Varlaam?
Pustnicul i-au răspunsu:
– Eu nu-l cunoscu, dar am auzit că iaste el sfânt şi drept om. Şi au fost într-această
pustietate mai mult decât oricine altu pustnic, ce să fie fost.
Aşa Iosafat au rămas într-acea noapte cu acest pustnic şi a doao zi dimineaţa, au
purces şi au um/(106)blat pentr-acea pustietate cercând pe Varlaam. După trei luni, au ajunsu
la un pustnic. Dar mai nainte de a ajunge el acolo, trei zile au petrecut el negăsind apă ca să
bea sau măcar ceva ca să mănânce. Şi sosind la pustnic i-au zis:
– Dumnezeu să te mântuiască, priiatene!
Pustnicul i-au răspunsu:
– Bine ai venit, fiiule! Cine eşti? Cum ai venit aici? Ce umbli să faci şi să cerci?
Iosafat i-au răspunsu:
– Eu umblu cercând un sfânt pustnic ce lăcuiaşte într-această pustietate, carele să
numeaşte Varlaam. Ştii tu să-m spui şi să mă îndrepteazi unde iaste el?
Pustnicul i-au răspunsu:
– Eu am auzit de numele acestui Varlaam şi cum că el iaste un sfânt om şi priiaten lu
Dumnezeu şi au lăcuit într-această pustietate atâta de multă vreame, cât nimenea den pustnici.
Dar eu nu-l cunoscu.

132
 Iosafat, lăcuind câteva zile cu acest pustnic, apoi au purces şi iar umbla el el pen
pustietate cercând pe Varlaam. Şi aşa au trecut opt luni neîntâmpinând nici un om. Apoi, după
câteva zile, au găsit doi pustnici, carii l-au întrebat cine era el şi ce cerca în pustietate. Iosafat
le-au răspunsu:
– Eu umblu şi cercu un pustnic priiaten al lui Dumnezeu şi să numeaşte Varlaam şi
lăcuiaşte într-aceas / (107) tă pustietate ca să facă pocăinţă.
Pustnicii i-au spus zicând:
– Şapte ani sânt acum de când el au conăcit aici cu noi. Şi zicea că el venea den Indiia
de la cetatea craiului Avenerie. Şi că el propoveduise fiiului lui Iosafat şi că-l întorsease la
credinţa creştinească. Apoi au purces şi s-au dus la chiliia lui carea iaste într-această pustietate
şi iaste foarte departe de aici.
Auzind Iosafat că Varlaam fusease acolo şi că chiliia lui era foarte depărtată de acolo,
au început a plânge şi au căzut la rugăciune, rugându-se lu Dumnezeu să facă milă să afle pe
Varlaam. Apoi au rămas câteva zile împreună cu acei pustnici şi când apoi au plăcut lu
Dumnezeu, au purces de la dânşii. Şi aşa au umblat pen pustietate pururea în şase luni cercând
şi neîntâmpinând nici un om. Unde văzând el că umblase şi cercase mai pen toată acea
pustietate, în vreame de doi ani, neputând să găsească pe Varlaam au hotărât el de a nu vrea
mai mult să-l cearce. Şi aşa au mersu şi au întrat să facă pocăinţă într-un loc foarte întunecos,
care era depărtat de chiliia lu / (108) Varlaam zeace miluri de loc. Iosafat fiind aşa, <în>
pocăinţă câtăva vreame, inema lui nu avea odihnă părându-i-se că trebuia să găsească pe
dascalul său, Varlaam. Şi aşa căzând el la rugăciune, au început a să ruga lu Dumnezeu ca să-i
dea moarte de vreame ce nu putea să afle pre Varlaam, zicând:
– O, Domnul mieu, tu nu vei să-m faci har şi milă ca să găsescu pe Varlaam, pentru
căci sânt prea mare păcătos şi pentru căci eu nu sânt vreadnic de a fi împreună cu un om atâta
de sfânt cum iaste Varlaam. Însă eu te rog, Domnul mieu, ca să nu cauţi la păcatele meale, ci
să te uiţi la miloserdiia Ta.
Şi numaidecât Domnul au auzit rugăciunele lu Iosafat şi i-au trimis un leu, carele
mugea înaintea lui. Apoi să întorcea către chiliia lu Varlaam, făcând adeasea aseamenea, ca
când ar fi fost el o făptură înţelegătoare şi cu minte. Atuncea Iosafat au cunoscut că
Dumnezeu vrea să-i asculte rugăciunele şi au început a mearge pe urma acelui leu. Şi l-au dus
drept la chiliia lu Varlaam. Şi leul s-au dăspărţit de dânsul. Atunci Iosafat au căzut la
rugăciune şi au început a / (109) mulţumi lu Dumnezeu carele îi auzise rugăciunele lui. Şi
cătând împrejur au văzut chiliia lu Varlaam dăşchisă şi au întrat înăuntru, dar n-au găsit pe
nimenea. Şi stând aşa, Varlaam au sosit şi găsind el pe Iosafat în chiliia lui şi văzându-l au

133
avut mare frică, căci fusease multă vreame ce nu văzuse nici un om. Iosafat, văzând pe
Varlaam, cu mare bucurie au alergat a-l îmbrăţişa. Şi-l strângea atâta de tare că Varlaam mai
nu să putea mişca. Varlaam, văzând că nu să putea mişca pentru că Iosafat îl îmbrăţişa şi-l
strângea aşa de tare cu atâta bucurie şi veselie, l-au întrebat cine era el. Iosafat au răspunsu:
– Eu sânt Iosafat, fiiul craiului Avenerie, pe carele tu l-ai întorsu la credinţa 31
creştinească cu propoveduinţele tale. Atuncea Varlaam au zis:
– O, fiiul mieu, du-te şi caută trebile tale, pentru că tu nu eşti Iosafat, ci eşti
înşălătoriul diavol, ce va să mă înşale. Că Iosafat era albu, iar tu eşti negru; Iosafat avea albi
perii capului, iar tu îi ai negri; / (110) el era gras şi frumos, iar tu eşti slab şi uscat şi mârşav;
Iosafat era bine îmbrăcat, ca un fiiu de craiu, iar tu eşti gol, nici ai haine pe tine. Şi acum sânt
şapte ani de când eu am lăsat pe Iosafat în India, carele nu era de vârstă fără decât numai de
cincisprezeace ani, iar tu eşti de patruzeci. Unde fugi de aicea şi-ţ caută calea şi nu mă supăra,
căci eu crez că tu eşti mincinosul diavol ce ar vrea să mă amăgească şi să mă înşale!
Iosafat au zis:
– O, părintele mieu, când am întrat în pustietate şi că eu am purces den crăiia mea,
eram de doaozeci de ani. Şi te-am căutat şi cercat doi ani într-această pustietate şi nu te-am
putut găsi. Şi pentru aceaea eu am spart hainele meale şi soarele m-au făcut negru; ploaia şi
vântul şi ninsoarea, zăpada m-au făcut aşa cum tu vezi. Şi am mâncat erburi şi rădăcini. Unde
nu te mira de eu sânt aşa de stricat în faţă şi în haine. Dar apoi plăcând lui Dumnezeu, eu am
găsit doaoă piei de fiară sălbatice, cari eu port în spinare, unde pentru aceasta ţi să pare că sânt
eu schimbat în faţă.
Apoi i-au început a povesti tot, adecăte cum Varlaam ve / (111) nise la dânsul în chip
de neguţătoriu şi cum el l-au întorsu la leagea creştinească. Şi i-au spus toate propoveduinţele
şi învăţăturile ce-i didease. Varlaam, înţelegând că Iosafat zicea şi grăia adevărul, i-au căutat
în obraz şi l-au cunoscut şi numaidecât l-au îmbrăţişat cu mare dragoste şi bucurie. Şi nu să
putea el sătura de a-l pipăi, căci i să părea mare minune că Iosafat lăsase atâtea bogăţii şi
atâtea lucruri frumoase pentru ca să vie în pustietate, într-atâta sărăcie, să facă pocăinţă. Şi
văzând Varlaam pe Iosafat că era aşa gol, negru şi mârşav au zis între sine însuş: „Eu nu sânt
vreadnic de a pipăi acest sfânt om”.
Apoi cu mare bucurie au mâncat cu Iosafat ierburile ce adusease el. Şi dupe ce au
mâncat ei, Varlaam au zis către Iosafat, întrebându-l ce era de tată-său? Iosafat au început a-i
povesti supărările ce tată-său îi făcuse şi cum i-au dat lui a patra parte a crăiei lui. Şi cum
Dumnezeu i-au făcut atâta har şi milă de au întorsu şi pe dânsul cu crăiia lui la credinţa
31
Se repetă în text cuvântul kredinca.

134
creştinească. Şi că / (112) tată-său au trăit apoi trei ani, în bună şi sfântă viiaţă, apoi au murit.
Şi dupe moartea lui, el au stăpânit crăiia un an. Şi i-au spus toate ceale ce i să întâmplase.
Varlaam, înţelegând că Iosafat avusease atâta minte şi temeainică înţelepciune, au dat slavă şi
mulţumită lu Dumnezeu.
Şi aşa au petrecut viiaţa cu mângâiare amândoi, şaptesprezeace ani. Şi dupe ce s-au
plinit şaptesprezeace ani, au venit îngerul den ceriu la Sfântul Varlaam şi i-au zis:
– Tu ai făcut pocăinţă într-această pustietate cincizeci şi patru32 de ani. Acum Iisus
Hristos va ca tu să vii să te odihneşti cu Dânsul. Şi să ştii că de acum în trei zile tu vei veni a
te bucura în slava vieţii veacinice.
El numai cât au chemat pe Iosafat şi i-au spus tot ceaia ce îngerul îi zisease. Cum
adecăte el trebuia să purceagă dentr-această lume dupe trei zile. Şi numai cât s-au bolnăvit.
Iosafat, auzind <că> aşa zice, au început a plânge foarte, zicând:
– O, Părinte, cum mă laşi tu aşa singur?
Varlaam văzând pe Iosafat aşa tare a plânge, i s-au făcut milă şi căzând / (113) la
rugăciune, au început a să ruga lu Dumnezeu zicând:
– O, Doamne Iisuse Hristoase, mă rog ca Iosafat să iasă dentr-această lume împreună
cu mine, pentru ca să nu rămâie el aici singur!
Şi aceaste rugăciuni au făcut el de multe ori, atâta cât în cea dupe urmă au venit un
înger den ceriu ce au zis:
– O, Varlaam, Dumnezeu va ca Iosafat că facă încă pocăinţă într-această lume!
Varlaam au răspunsu:
– Mult mă mir de aceasta ce tu zici, pentru că Iosafat n-au făcut niciodată păcat de
moarte şi au făcut pocăinţă şaptesprezeace ani într-această lume.
Îngerul i-au răspunsu:
– Dumnezeu va ca Iosafat să trăiască încă într-această lume pentru trei pricini: cea
dentâiu iaste pentru că Dumnezeu va să-i dea mai mare coroană decât a ta; a doao pentru ca să
dea el mai mare pildă izvorând oamenilor; a treaia pricină iaste că pentru a lui pocăinţă lungă,
Dumnezeu va ierta păcatele multora păcătoşi.
Varlaam, înţelegând zisele îngerului au chemat pe Iosafat spunându-i toate ceale ce
îngerul îi zisease. Dupe aceaea au început a-l ruga şi a-l mângâie zicându-i:
– O, fiiul mieu, te rog să stai tare şi cu răbdare războind împotriva diavolilor şi
împotriva orice ispi/ (114)tiri a lumii. Şi să stai încă adeasea în rugăciune.

32
Cuvintele þi pañr¦ au fost adăugate marginal.

135
 Şi aşa l-au învăţat de joi până duminecă. Şi când au fost dimineaţa de timpuriu,
Varlaam au blagoslovit pe Iosafat şi au făcut o frumoasă rugăciune. Şi dupe ce au isprăvit-o,
sufletul s-au dăspărţit de trup şi îngerii au luat sufletul lu Varlaam cu mare veselie şi bucurie şi
l-au dus în raiu înaintea lui Dumnezeu. Atuncea Iosafat au început foarte a plânge zicând:
– Părintele mieu, unde m-ai lăsat aşa singur?
Varlaam, după ce au murit, numai cât faţa lui s-au făcut mai albă şi rumenă ca un
trandafir. Iosafat atunci au făcut o groapă în chiliia lui şi au pus înlăuntru trupul Sfântului
Varlaam. Şi n-au vrut să-i acopere faţa, pentru că vrea să-l vază în toate zilele. Unde Iosafat au
rămas atâta de trist, cât zioa şi noaptea nu înceta a plânge şi a să ruga lu Dumnezeu ca să-i dea
moarte. Şi nici într-un chip nu să putea mângâia.
Dupe trei zile au adormit. Şi în somnu, în vis, i s-au arătat Sfântul Varlaam, împreună
cu o ceată de îngeri ce strălucea mai mult decât orice lucru dentr-această / (115) lume. Şi un
înger ţinea în mână o coroană şi o punea în capul lu Iosafat zicându-i:
– Această coroană îţ trimite Iisus Hristos pentru ca tu să împlineşti cu veselie pocăinţa
ta.
Apoi, când ei au purces au cântat o cântare foarte frumoasă, atunci Iosafat s-au
deşteptat cu multă bucurie şi veselie cât nu să poate spune. Şi dupe aceea au făcut el mai mare
pocăinţă decât ceaea ce mai nainte făcuse. După moartea Sfântului Varlaam, Iosafat au trăit în
bună şi sfântă viiaţă şaptesprezeace ani. Şi ajunsease într-atâta sfinţenie, cât ceialalţi 33 pustnici
ai pustiului venea a-l vedea şi lua de la dânsul sfat. Săvârşind el vreamea în bună şi sfântă
viiaţă, Dumnezeu au vrut să-i dea slava raiului. Unde au trimis un înger ce i-au zis:
– O, Iosafat, Domnul Dumnezeu va ca să vii tu să te odihneşti cu Sfântul Varlaam,
soţiia ta, şi cu alalţi sfinţi ai raiului. Şi să ştii că sfârşitul tău va fi în opt zile.
Atuncea Iosafat au mulţumit lu Dumnezeu şi numai cât îngerul s-au dus la un pustnic
carele lăcuia departe de Iosafat doaoăzeci de miluri / (116) şi i-au zis:
– Du-te curând la Sfântul Iosafat ce au fost fiiu al craiului Avenerio, carele au fost
soţie Sfântului Varlaam şi au făcut pocăinţă într-această pustietate treizeci şi şase de ani.
Mergi şi fii cu dânsul, pentru că de acum în opt zile el va să treacă dentr-această viiaţă şi să va
duce în raiu.
Acest pustnic era den cetatea lu Iosafat şi era credincios al lui priiaten. Auzind el pe
înger, aşa grăind, foarte s-au veselit şi s-au dus la chiliia lu Iosafat. Şi l-au găsit zăcând foarte
rău bolnav. Aşa pustnicul au îngenuchiat înaintea lui şi i-au sărutat mâinele şi picioarele
zicându-i:
33
Scris: çeÎå lalci.

136
 – O, Domnul mieu, Iosafat, Dumnezeu să-ţ dea pace!
Apoi i-au zis:
– Să ştii că eu sânt un pusnic trimis aici pentru ca să te îngrop lângă soţiia ta, Varlaam.
Şi îngerul mi-au spus că tu eşti Iosafat, fiiul craiului Avenerio şi că ai lăcuit într-această
pustietate treizeci şi şase de ani, ai trăi<t> în viiaţă sfântă. Şi că tu peste opt zile vei să te duci
dentr-această viiaţă. Şi că eu trebuie să fiu cu tine până la sfârşitul / (117) tău.
Atunci Iosafat au început a mulţumi lu Dumnezeu, apoi a învăţa şi a mângâia pe acel
pustnic. Şi i-au povestit viiaţa sa şi ceale ce i să întâmplase. Dupe aceaea i-au arătat trupul lu
Varlaam şi i-au spus viiaţa ce el petrecuse şi i-au zis cum trebuia el să-l îngroape în groapa ce
era Varlaam. Şi aşa, peste opt zile, sufletul lu Iosafat s-au dăspărţit den trup. Ce părea că
doarme! Îngerii den ceriu numai cât au venit den cer şi Sfântul Varlaam împreună şi au luat
sufletul Sfântului Iosafat şi l-au dus în raiu cu mare veselie şi cântări. Şi numai cât trupul
sfântului, carele era negru, s-au făcut mai înfrumuseţat şi mai rumen decât crinul sau
trandafirul. Şi mirosea în tot ţinutul acela dulce şi gustoasă mirosire.
Şi pustnicul au pus trupul Sfântului Iosafat în groapă aproape de mormântul lu
Varlaam. Apoi au încuiat chiliia şi s-au dus în Gallia, în crăiia Sfântului Iosafat. Şi au găsit pe
craiul Alfanos, ce era stă/(118)pânitoriu al acei cetăţi, şi i-au spus că Iosafat murise şi că-l
îngropase în chiliia lui cu Varlaam. Craiul Alfanos numaidecât au adunat pe toţi episcopii şi
preoţii den crăiia sa şi au zis:
– Eu voiu ca să meargem cu acest pustnic să luăm trupurile Sfinţilor Varlaam şi
Iosafat. Şi cu multă cinste şi închinăciune voiu să-i aduc aici.
Şi aşa craiul Alfanos şi ceialalţi ai lui boiari şi cavaliiari, episcopi şi preoţi au purces
den Gallia şi s-au dus să ia trupurile Sfinţilor Varlaam şi Iosafat.
Şi până a nu sosi ei încă la chilie, zeace miluri departe încă fiind, au întâmpinat ca la
treizeci de mii de oameni ce venea de la cetăţile dupe-nprejur şi mergea să vază scumpele
trupuri ale Sfinţilor Varlaam şi Iosafat, cari da miros mai mult decât balsamul în tot ţinutul
acela. Atuncea craiul Alfanos au poruncit tuturora acelor oameni, supt pedeapsa vieţii, ca să să
întoarcă / (119) înapoi la casele lor.
Şi aşa craiul sosind la chilie, au întrat înlăuntru şi au găsit sfintele trupuri cari era mai
albe decât zăpada. Şi feaţele lor era mai înflorite şi mai frumoase decât trandafirii. Şi ieşa den
gura Sfântului Iosafat un miros atâta de dulce, cât tot acel ţinut umplea de bun miros.
Aşadară au luat ei trupurile slăviţilor sfinţi şi i-au pus în doaoă lăzi noaoă şi i-au dus în
Indiia, în cetatea unde lăcuia craiul Alfanos şi i-au pus în Episcupie. Şi au dăşchis lăzile

137
pentru ca fieştece om să-i poată vedea. Şi Dumnezeu34 au arătat multe minuni pen mijlocul lor.
Că fieştecine ce pipăia trupurile sfinte, de era orbu, câştiga vedearea, de era schiop şi olog, să
îndrepta şi de orice altă boală să însănătoşa pen putearea lu Dumnezeu.
Craiul Alfanos au pus de au făcut o bisearică foarte frumoasă în cinstea şi închinăciune
acestor doaoă trupuri. Apoi au pus de au făcut un mormânt foarte frumos împodobit tot cu aur
şi cu argint. Apoi / (120) au venit episcopii şi preoţii şi alalt cliros cu mare prăznuire şi cântări
şi au rădicat trupurile Sfinţilor Varlaam şi Iosafat. Şi înaintea a tot norodului şi a craiului
Alfanos, fiind de faţă, i-au pus într-acel mormânt, în lauda şi slava atotputearnicului
Dumnezeu, Tatului şi Fiiului şi Sfântului Duh, carele trăiaşte şi stăpâneaşte în veacii veacilor.
Sfârşit

34
Scris: d¶Îneze¶.

138