Citate din Satyricon

Și iată, o să avem o minunată întrecere între gladiatori, care o să țină trei zile la
rând; n-au să fie sclavi de meseria asta, cu mai cu seamă liberți (...) Are să dea cele
mai bune arme, n-are să îngăduie fuga din luptă și măcelul are să aibă loc la mijloc, ca
să-l vadă tot amfiteatrul. (pag 2-3)

Ne-a dat niște gladiatori cae nu fac doi bani și prăpădiți, că, dacă ai sufla peste ei,
ar cădea jos; se țin mai bine în arenă chiar și oamenii dați la fiare. Călăreții pe care i-a
trimis să moară în arrenă erau galbeni la față ca ceara, de parcă ar fi fost niște năluci.
Credeai că sunt niște cocoși prăpădiți: unul seamănă cu un măga cocârjat de poveri,
altul arată a damblagiu, al treilea, care a înlocuit pe cel mort, era și el mort, căci avea
tendoanele tăiate. Unul singur a avut nițică inimă în el, un trac și încă și ăla s-a bătut
numai după regulile învățate la școală. (4-6)

După ce mesele au fost curățate în sunetele orchestrei, au apărut în tricliniu trei

porci albi, gătiți cu botnițe și cu clopoței.(...) -Pe care dintre porcii ăștia vreți să-l
mâncați chiar acum? Doar și niște țărani pot pregăti un cocoș, o tocană și alte fleacuri
de felul ăsta. Buătarii mei fierb des în căldările lor până și viței întregi. Îndată a
poruncit să vină bucătarul și neimaiașteptând alegerea noastră, a dat ordin să fie tăiat
cel mai voinic (16-18)

-Dacă nu vă place vinul, zise, am să-l schimb. Trebuie să-i faceți cinste.
Mulțumită zeilor nu-i cumpăr: tot ce băgăm în gură se face pe vreun domeniu pe care
încă nici nu-l cunosc. (20)

Dar iată că s-au ivit și niște acrobați. O matahală de om, nesărat la culme, a răsărit
de undeva cu o scară în brațe și a porunci unui băiat să se urce pe ea: acesta ajuns la
capătul de sus al scării, s-a pus sp danseze și să cânte. Apoi a trecut prin niște cercuri
de foc și a luat în dinți o amforă. (...) -Căci, adăugă el, am cumpărat și niște
comedianți, dar i-am pus să joace numai în atellană și am poruncit flautistului meu să
cânte numai arii latinești. (43-44)

Îndată a intrat o trupă și a început să lovească în scuturi cu niște lănci. Cât despre
Trimalchio, el s-a rezemat într-o pernă și, când homeriștii s-au pornit să dialogheze în
versuri grecești, după obiceiul lor păcătos, el a început să mormăie cu o voce cântată
textul latin corespunzător. Apoi, făcându-se tăcere, ne-a spus: -Știți ce poveste joacă
ei acum? Au fost doi frați: Diomedes și Ganymedes. Sora lor se numea Elena.
Agamemnon a răpit-o și a pus în locul ei o cerboaică. Homer povestește cum se luptă
între ei troienii și parentinii. Agamemnon a învins, firește, și a dat-o de soție lui Ahile
pe Ifigenia, fiica sa. Din pricina aceasta Aiax a înnebunit: tocmai astea o să ne arate
pe dată bucata jucată de ei. (75-76)

N-am avut răgaz să ne minunăm de aceste puneri în scenă atât de alese, căci, pe
neașteptate, a început să bubuie tabanul și să se cutremure tot tricliniul. (...) Iată însă
că tavanul s-a deschis și a început să coboare lin un cerc, desprins de bună seamă de la
un butoi mare. Pe tot inelul său atârnau coroane din aur cu vase făcute din alabastru,
în care se pusese parfum. (79-80)

Acum, acolo se pusese o tavă cu niște plăcinte, în mijlocul căreia se înălța un

Priap făcut de bucătar. Ținea în poala sa destul de largă fructe de toate soiurile și
struguri, după un obicei foarte răspândit. (...) Căci toate plăcintele și chiar toate
fructele ne stropeau cu parfum făcut din esență de șofran, dacă le atingeam cât de
puțin. (80-81)

Cum însă unii continuau să înhațe fructele, ne-am umplut și noi ștergarele, mai
ales eu, care nu socoteam nici un dar prea mare ca să nu îndes cu el sânul lui Giton
(81-82)

Trufandalele au venit după această binefacere. Credeți-mă, și acum mă apucă

greața când îmi aduc aminte de ele. Căci ni s-au servit la fiecare găini îndopate, în loc
de sturzi, și ouă de gâscă cu scufie. Trimalchio a stăruit să le vârâm în stomac
susținând că găinile sunt fără oase. (105)

Împrejur erau cârnați și măruntaie de pasăre foarte bine gătite; firește, era și sfeclă,
și pâine de casă fierbinte, care îmi place mai mult decât cea albă, căci îmi dă putere și
datorită ei nu plâng când îmi fac nevoile. Felul următor a fost plăcintă cu brânză rece
și, pe lângă asta, o infuzie minunată de miere caldă și vin de Spania. Nici nu m-am
atins de plăcinta rece, dar din miere am luat cât am putut de mult. Împrejur erau năut
și niprală, nuci din belșug și câte un măr pentru fiecare dintre noi. (110-111)

La urmă ne-au dat o bucată de brânză moale și vin fiert, și câte un melc, la fiecare
dintre noi, și bucăți de măruntaie, și ficăței pe farfurioare, și ouă cu scufie, și napi, și
muștar, și un fel de tocană—pace ție, Palamede5! Într-un vas rotund și făcut din lemn
ne-au adus la toți măsline marinate, de care nu ne-am putut apropia din pricina unor
neobrăzați care ne împingeau cu pumnii. Cât privește șunca, ne-am lăsat păgubași.
(113)

După câtva timp, Trimalchio a poruncit să se aducă desertul. Sclavii au ridicat

toate mesele și au adus altele. Tot ei au împrăștiat pe jos rumeguș colorat cu șofran și
cu miniu și ceva ce nu văzusem niciodată: pulbere fină din piatră străvezie. (122)

Așadar, l-am rugat pe sclavul acela să ne ducă la baie și, scoțându-ne hainele, pe
care Giton le-a dus apoi la intrare, ca să le usuce, am intrat în baie. De fapt, era o baie
îngustă, asemenea unei cisterne cu apă rece, în care Trimalchio stătea în piciore.
(151-152)