Tiganiada

Ion Budai-Deleanu

Familia lui Ion Budai-Deleanu, cel mai important scriitor al Scolii ardelene , era originara din satul
Cimgau, dependent de Geoagiu si invecinat cu Orastie. In antichitate, precum noteaza poetul insusi in
Tiganiada, Cimgaul fusese cetatea romana Ceugma, fapt atestat de calatori si arheologi. La sfarsitul
secolului al XV-lea si inceputul secolului al XVI-lea.
Ion Budai-Deleanu, intaiul fiu al lui Solomon din cei 10 copii cati a avut, s-a nascut in Cimgau in
timpul rascoalei lui Sofronie , intre 1760 si 1761.
A fost dat la invatatura intai la scoala din Cimgau, apoi in 1772, la seminarul din Blaj,in zilele
episcopului Grigore Maior.
Ion Budai Deleanu a urmat in continuare, din 1777, la Universitatea din Viena Facultatea de
filozofie, iar din 1779 ca auditor, in calitate de bursier al Colegiului Santa Barbara, si Facultatea
catolica de teologie , pana in 1783, cand a absolvit. Probabil si-a trecut examenul de doctorat in 1784
la Erlau, unde se mutase Colegiul Santa Barbara.
A fost psalt la biserica parorhiala a colegiului, ajutor de cantor si, din februarie 1785 pana la sfarsitul
anului 1786, sacristan. Contactul la Viena cu Micu, Gheorghe Sincai si Petru Maior, cu ideile incantate
ale filozofiei luminilor, cu literatura latina clasica si cu cea contemporana italiana, franceza,engleza si
austriaca, toate acestea au avut o puternica inraurire asupra lui Ion Budai-Deleanu, care si-a format o
cultura de tip umanist, in curent nu numai cu antichitatea, dar si cu framantarile veacului sau.
In 1785 lucra in timpul liber, ca Tagschreiber (copist cu ziua) si traducator, pe langa Basilius von Bals,
care era Hoffconzepist la ministerul de razboi.
Reintors in Transilvania prin 1787, este profesor pentru scurt timp la seminarul din Blaj, evitand sa se
hirotoneasca.
Ion Budai-Deleanu isi castiga o mare autoritate, atat prin functiile indeplinite, cat si prin opera sa
istorica, filologica si literara.
Cea mai de seama lucrare istorica a lui,neterminata din pacate, este : De originibus populorum
Transilvaniae rommentatiuncula, cum observationis historic,critic.
A mai scris o gramatica romaneasca in limba latina in care afirma foarte argumentat descendenta
limbii romane din latina vulgara. Este autorul unui Dictionar roman-nemtesc si nemtesc-roman.
Opera care l-a consacrat in chip deosebit, desi a fost publicata postum, a fost Tiganiada.
Nu s-a putut bucura prea mult timp de titlul de Ion-Budai de Cimgau, pe care l-a dobandit la 9 iulie
1820, deoarece la 24 august 1820 murea, lasand in manuscris o cantitate impresionanta de lucrari.
Nu cunoastem niciun portret al lui Ion Budai-Deleanu sau al vreunui membru al familiei sale.
Tiganiada sau tabara tiganilor, poem eroi-comico-satiric, in douasprezece cantece, terminat intr-o
prima forma in anul 1800, reluat si definitivat inaintea invaziei lui Napoleon in Rusia , n-a putut fi
tiparita in timpul vietii autorului si a ramas multa vreme in manuscris. Autorul invoca Batrahomiomahia

lui Homer, foloseste alegoria punand la contributie Bestiariile medievale, aplica tehnica cartilor
populare , apeleaza la cantecele populare , ajungand la cu totul altceva, la mai mult decat niste
viersuri sau cantece de dorul lelii si de frunza verde.
In aceasta privinta ar fi de observat ca Budai-Deleanu isi cauta modele noi intocmai ca si poetii
contemporani din Tara Romaneasca si Moldova.
In prologul la Tiganiada semnat Leonachi Diancu si intr-o epistolie inchinatoare catre Mitru Perea,
vestit cantaret, Budai sustine pe un ton glumet ca a izvodit aceasta jucareaua, vrand a forma si a
introduce un gust nou de poesie romaneasca..sa se invete tinerii cei de limba iubitori a cerca si cele
mai radicate si mai ascunse desisuri a Parnasului, unde lacuiesc musele lui Omer si a lui
Virghil. Ideea i-a venit din lectura epopeilor eroi-comice vestite, Batalia soarecilor cu broastele de
Homer, Vadra rapita de Tassoni, Jivinile vorbitoare de abatele Casti, dar, pentru a duce la capat
intreprinderea sa, a facut apel, asa cum rezulta din notele textului, inca si la alte modele, precum :
Iliada si Odiseea de Homer, Eneida de Virgiliu, Raiul pierdut de Milton. Pentru anumite episoade au mai
servit ca punct de plecare Don Quijote de Cervantes, poemul eroi-comic La pucelle d Orleans de
Voltaire, Ardirus historiaja de Albert Gyergyai, poate chiar Macaronea lui Merlin Cocai. Deoarece Budai
stia ungureste, probabil ca citise si satira ardeleanului Hermni Dienes Jzsef la adresa nemesilor si
clericilor prin opozitie cu taranii si mestesugarii, face o aluzie la cei doi filozofi greci, a caror atitudine o
expune intr-o nota la cantul al XI-lea. In privinta prozodiei s-a gasit un model strofic in Prostak de
poetul iluminist polonez Ignacy Krasicki, autor si de alte epopei eroi comice, ca Monahomahia si
Soriciada. In sfarsit dupa cum marturiseste singur, Budai-Deleanu si-a luat informatiile istorice care ii
trebuiau din cronicarii bizantini Ducas Honiates si Laonic Chalcocondyl, din anecdotele germane despre
Vlad Tepes, dintr-o cronica scrisa cu mana a Tarii Romanesti, mai veche ca cea a lui Ureche , si din
doua texte apocrife. In epistola de dedicatie, autorul arata ca a amestecat in epopee intru adins
lucruri de saga, ca mai lesne sa se inteleaga si sa placa, dar numaidecat previne ca se afla in opera si
critica si ca toata povestea nu-i decat o alegorie in multe locuri, unde prin tigani se inteleg si altii
carii tocma asa au facut si fac, ca si tiganii oarecand, si ca desi isi da seama ca cele scrise la multi
nu le va placea, a respectat adevarul conservat in memoria poporului.
Raportata la canoanele genului, Tiganiada a putut sa apara spiritelor ingust-dogmatice o lucrare
slaba, opera a unui autor catuia i-a lipsit talentul de a inchega o actiune epica si de a crea eroii
necesari, cu canturi intregi de prisos in economia povestirii, eliminabile intr-o editie critica.
Prejudecatile si tirania schemelo didactice nu s-au sfiit a reduce dimensiunile lui Homer insusi , sub
pretextul somnului, dar in realitate din cauza somnolentei cititorului superficial.
Nu inventia epica sau actiunea intereseaza la Budai Deleanu, cat viziunea sa satiric-caricaturala,
enorma jovialitate, verva parodistica inepuizabila, formidabila ironie, in fine capacitatea maxima de a
zugravi autentic realitatea sub aparentele cele mai bufone si de a propune idei pe calea bunei
dispozitii continue.
Alegerea Tarii Romanesti si a domniei lui
Vlad Tepes ca loc si timp al actiunii apopeii si a tiganilor ca eroi nu este intamplatoare. Inca Miron
Costin in Cronica tarilor Moldovei si Munteniei, discutand numele de caravlahi, dat muntenilor de turci
si numele legendarului intemeietor al tarii, Negru-Voda, era de parere ca muntenii sunt intreadevar mai
oachesi, si isi explica acest lucru prin asezarea meridionala a tarii, sub un soare mai puternic.
Vlad Tepes era fiul lui Vlad Dracul, numit asa dupa unii din cauza firii sale, dupa altii din cauza
ordinului in care fusese primit prn interventia lui sigismund. In portretul conservat la castelul Ambras
din Tirol, cel mai bun portret al sau, pe care nu-i exclus ca Budai-Deleanu sa-l fi vazut, Vlad Tepes are
fata smeada, ochii mari sfredelitori, gene lungi, sprancene bine trase si mustata lunga, neagra,
trasaturi care nu-i dezmint nici descendenta, nici porecla, nici faima.
Spre a nu fi folositi de turci drept iscoade in caz de razboi, Vlad Tepes da slobozie tiganilor, arme solaturi de mosie, si le fixeaza tabara la Spateni, intre Barbatesti si Inimoasa. Tiganii se aduna intre
Alba si Flamanda, si Voda trece in revista cetele lor compuse din ciurari, zlatari, caldarari,
fierari,lingurari, aurari si laieti, conduse fiecare de cate un voievod. Marsul spre tabara este intrerupt
de impotriviri si discutii asupra aprovizionarii si a viitoarelor primejdii. Ca sa abata pe tigani din drum,

Satana fura pe Romica, logodnica lui Parpangel si o duce la curtea nalucita din codrul din Cetatea
neagra, bantuit de vantoase. Luand-o pe urmele ei, Parpangel cauta zadarnic pe Romica, apoi necajit
ca nu o gaseste, se culca, pentru ca, spre surprinderea lui, sa se trezeasca dimineata cu ea in pat.
Intervine San Spiridon, protectorul fecioarelor, care preface curtea intr-o balta puturoasa plina de
broaste si mistuie din nou pe Romica. Pornind in cautarea ei , Parpangel de intalneste cu voinicul
Argineanu la locul unde curg doua izvoare, unul care inflacareaza si altul care moleseste.Argineanu ,
band din acesta din urma, leapada armele, iar Parpangel, band din apa vie, imbraca armura voinicului
si, uitand de Romica, sta gata sa porneaca la lupta cu turcii. Spre nenorocul lui rupand o armura, vede
picurand sange si aude glasul Romicai care zacea in tufar. Parpangel e din nou doborat de tristete si
are impulsiunea de a-si taia gatul cu sabia, daca mama sa Brandusa, nu l-ar fi facut , ca Thetis pe
Achile, invulnerabil. Neputandu-si lua viata, eroul intra in furiile lui Orlando si rataceste fara tel, ca
Rinaldo inamorat de Armida, prin padurea vrajita. Vlad Tepes, voind a incerca pe tigani, vine asupra lor
cu ostasi imbracati turceste. Tiganii , inspaimantati, nu cuteaza sa se lupte, dimpotriva, cer mila
presupusilor dusmani, renegandu-si stapanul, dar cand domnitorul li-se arata in adevarata lui
infatisare, se roaga sa-i ierte, fagaduindu-i in viitor credinta. Intradevar, la sosirea turcilor, tiganii se
cred din nou amagiti si se lupta vitejeste, usurand, fara sa stie, actiunea lui Vlad. Parpangel, nimerit
tocmai pe campul de bataie, in armura lui Argineanu, baga groaza in turci, care fug in dezordine, dar
gonindu-i din urma, cade de pe cal si-si frange oasele. Il scapa si de data aceasta Brandusa, in rol de
Circe, care vine spre el in cotiga trasa de doi balauri si, ridicandu-l din tina, il aduce il aduce in tabara,
unde-l asteapta Romica. In iad , Satana pune la cale infrangerea crestinilor, dar sfintii hotarasera si ei
mai dinainte pieirea paganilor. Vlad Tepes, travestit in negustor grec, iscodea in tabara turcilor, unde
tocmai este adus Rgineanu, prins pe cand dormea , dupa ce, revenit in simtiri, omorase cu o prajina
douazeci de turci. Voinicul arata sultanului ca a fost prins cu viclenie in somn si cere calul si armele ca
sa fie prins treaz. Sultanul se invoieste, si Argineanu, incalecand, scapa, taindu-si drum printre pagani.
Vlad strecurandu-se si el tiptil, isi intocmeste ostile si ajutat de ctele sfintilor care se lupta cu demonii,
risipeste pe turci. Tiganii se razboiesc, sub comanda lui Tandaler, cu o cireada de boi, tinand ochii
inchisi, pana ce ajung chiar pe locul unde turcii , batuti, parasisera proviziile, recompensa neasteptata.
Vlad trage pe turci in teapa, Satana se refugiaza intr-o manastire, unde in chip de fata ispiteste pe
calugari, care se incaiera, pana ce San Spiridon potoleste vrajba. La nunta cu Romica, Parpangel
povesteste calatoria sa prin iad si rai. Tiganii vor sa-si faca un stat al lor si discuta asupra celei mai
potrivite, drept care se iau la bataie, se ucid pe capete si se imprastie. Vlad este inlaturat de la domnie
prin uneltirile boierilor tradatori si ia drumul exilului. Multimea prin tanarul Romandor exprima insa
vointa ei neclintita de a continua lupta pentru libertate:

Du-ne.macar in ce parte,
Ori la slobozie, sau la moarte!
Povestirea este, in varianta definitiva, bine articulata si unitara, cu toate inerentele peripetii. Daca
amatorul de desfasurare cu adevarat epica nu e totusi satisfacut, asta vine din faptul ca intentiile lui
Budai- Deleanu n-au fost neaparat epice, intriga fiind la el numai un pretext pentru satira. In prolog,
autorul recunoaste ca istoria noastra este bogata in eroi de epopee si da exemplul lui Stefan cel Mare
si al lui Mihai, dar arata ca el nu s-a incumetat sa si-i aleaga pe acestia, pentru ca poezia ce sa
chiama epiceasca pofteste, pe langa o limba bine lucrata, un poet deplin, dotat cu insusiri
speciale, iar el nu se incredinteaza in putere. Budai Deleanu ne previne indirect ca el nu a vrut sa
scrie epopeea eroica a lui Vlad Tepes, ci epopeea eroi-comico-satirica a tiganilor, prin care.. sa
intaleg s-altii.
In prima versiune a Tiganiadei figureaza inca un erou, pornit, ca si Parpangel, in cautarea dulcineei
lui. Este vorba de Bescherec Istoc de Uram Haza, alt Don Quijote, smintit in urma lecturii Alexandriei,
din care aflase

Ca Alexandru se batu cu racii,

Care au fost mai rai decat insusi dracii.

Calare pe Ducipal, Bescherec plecase impreuna cu fratutul Craciun dupa Anghelina, luand o mata
drept balaur si o pacurarita drept zana.
Este interesanta genealogia lui Bescherec, cuprinsa si ea in hartoaga lui Sofronie de la Cioara.
Stramosii lui ar fi fost capitanii tigani Golea si Streamta, un lautar si un reparator de ciure, precum
lamuresste strabunicul Bescherec Gruia pe fiul sau Misca, folosind expresii caracteristice:
Hacimore! (batranul de-alta parte zicea)
Bine ca lumea nu stie
Ca au fost cirpitoriu de ciure sparte
Mosu-tau!acum de nemesie
Te tine si taci, z erdegta!
Nu mai intreba cine-t e tata!

Pentru ca toti nemesii voiau sa fie de vita imparateasca si Vintila pretindea ca purcede din craiul
hunilor Balambir, Bescherec Gruia l-a povatuit si el pe Misca sa sustina ca neamul lor se trage din
domnul Tarii Romanesti, Negru Voda. Insurat cu fata unui olatas, Misca a avut la randul sau un fiu, pe
Mozes, tatal lui Istoc. Satira la adresa pretinsei origini a nobilimii din Transilvania este evidenta. Poetul
o duce si mai departe, infatisand disputa intre Bescherec Istoc si Haicu Craciun. Cand nemesul face pe
scutierul sau roman plouat si iobag si-i aminteste dreptul de viata si de moarte asupra lui, inclusiv
dreptul de a-l vinde ca pe o vita, fratutul protesteaza demn:

Fie toate macar cum sa fie

Eu stiu ca-s om asemenea tie

Istoc explica starea de iobagie a romanilor prin faptul ca nu s-au supus de bunavoie cand stramosii sai
le-au atacat tara, la care Haicu raspunde ca, chiar asa fiind nu intelege de ce ar trebui sa sufere pentru
asta urmasii:

Ca cine vazu si auzi vro data

Sa spanzure pre fiiu pentru tata!
Bescherec pune nepriceperea lui Craciun pe seama nestiintei de carte, Craciun insa, intruchipare ca si
Sancho Panza a bunului simt popular, refuza mistificatia cartilor:
Dracu va stie, zise,
Ce mai sta in cartea voastra scrisa.

Insa de-as fi scris-o ieu, stiu bine

Ca intr-alt feliu era.
In prima varianta, Bescherec Istoc are o scurta ciocnire ci Paroangel imbracat cu hainele voinicului
Argineanu, care-i despica chivara in doua turiece si iese din scena incunostintat de o voce dintr-un fag
umbros ca Anghelina a trecut in imparatia mortii.
In varianta definitiva, Budai a inlaturat complet episodul cu Bescherec, intrucat l-a trecut in poemul
neterminat Trei viteji, unde avea intentia sa extinda in aceiasi forma alegorica satira tiganilor, prin
care sa inteleg s-altii, asupra tuturor tarilor romanesti. Intradevar alaturi de Bescherec Istoc din
Uram Haza, figureaza aici chiar Calos de Cucureaza din Muntenia si Nascocor de Cirlibaba din Moldova.
Chir Calos de Cucureaza, aspirant la mana printesei Smaranda, reprezinta pe asupritorul fanariot,
fost la Constantinopole vanzator de turte , covrigi,placinte, apoi bacan de roscove , piper, lamii si
masline la Galati. Ajuns mare negustor la Bucuresti si beneficiind de gratiile coconitei vaduve Rusalina,
chiar Calos si-a scornit ca s-ar trage din neamul imparatului Ioan Calau si ca stramosul sau a fost
vistier la curtea Paleologilor. Arhonda Caloieni, Circalos, Circalau, Calu-nenii sau Calau-ieni, cum il
porecleau romanii, avea nu mai putin tenul brun si era tot asa de zapacit la cap ca si Bescherec:

Era negricios s-uscativ la fata,

Cu par cret s-ochi mari esiti intr-afara,
Nalt la stat si cu privire indrazneata,
Varsacios, nas cirn si cu barba rara,
Maret, laudaros de multe cuvinte,
Dar zbrevuiat cum trebue la minte.

Chir Calos e insotit de Trandafir tintariul, fricos ca si Craciun, iar Nascocor cauta pe Chireana, o tiganca
de care s-a indragostit si care a fugit, lasandu-l de ocara.
Nu putem sti cum ar fi organizat poetul intriga noii epopei. In cele trei canturi si jumatate cate a
compus, actiunea este extrasa in mare parte din prima parte a Tiganiadei. Merita a fi consemnata
replica pe care o da aici fratutul stapanului sau in chestiunea diferentei de clasa. Dupa parerea lui,
oamenii sunt prin nastere egali:
Sa stiu ca pe-a airile in lume iese
Nemesul si pe aieri mojicul prost,
Sau doara ca pe-a voastre jupinese
Ingerii ingreaca si va nasc pe rost,
Atunci as crede cele ce-mi zici toate
Si bucuros te-am purta si pe spate.

Indemnat de pacurarita-zana, Bescherec patrunde cu forta intr-o casa pe care o ia drept manastire, in
speranta ca va gasi acolo pe Anghelina, si e gata sa die sfasiat de o gramada de caini. La o carciuma,
unde canta vestitul Hriza, apare Chir Calos, provocand mania lui Bescherec. In urmarirea lui Chir
Calos , Bescherec se intalneste cu un arap, in bratele caruia i se pare a zari pe Anghelina. Nu e insa
Anghelina , ci ibovnica lui Nascocor, Chireana. Istoc pune mana pe prada arapului , dar o pierde in
favoarea lui Nascocor, alegandu-se si cu o piatra in ceafa. Chireana si Nascocor dispar pe Surana, iapa
lui Craciun, el insusi e inturnat acasa, calare pe un bat, de mama sa Sinziana. Fragmentul de sfarseste
cu incaierarea dintre Chir Calos si Nascocor, Trandafir si Chireana, si cu dialogul dintre chir Calos si
Trandafir, care se acuza unul pe altul de lasitate.
Veritabila creatie a lui Budai-Deleanu nu trebuie cautata in directia tipurilor individuale. Budai e un
excelent observator si pictor al aglomerarilor umane al maselor vazute sub aspect colectiv.
Defilarea cetelor de tigani prin fata lui Voda la inceputul epopeii prilejuieste o expozitie pitoreaca de
tablouri realiste in tonuri grotesti. Ciurarii, inarmati cu furci si rude tintuite, au steag ddintr-o piele de
manza, aninata in varful unei prajini si merg batand in tobe si cantand din cimpoaie de capra. Zlatarii
facatori de inele si tinte poarta buzdugane de arama si cutite, un steag dintr-o cioara de argint cu
aripile intinse, si merg cantand din drambe si clopotei de cioaie. Caldararii vin pe cai cu ciocane
ferecate si steag dintr-o tipsie de arama, sunand in trambite si batand in caldari. Fierarii sunt inarmati
cu baroase si coase in chp de lanci, au steag dintr-o tigaie pusa in varful unei frigari si fac muzica cu
clopote si chimvale. Lingurarii cu securi si barde si-au facut steag dintr-o lopata si merg sufland in
fluiere.
Imaginile cele mai izbitoare sunt acustice. S-a observat ca si in distribuirea numelui eroilor tehnica
este tot muzicala, poetul alegand aproape totdeauna pe cei care sugereaza si notional si fonetic
insusirile fizice si morale, precum Borosmandru ( ung. Boros=ametit);Butea ( de la but = bucata de
carne); Neagu (= incapatanat); Sperlea(= nepieptanat) etc.
S-a remarcat si de aceasta data cu justete ca , in loc sa actioneze, eroii lui Budai Deleanumai mult
vorbesc. Ceea ce epopeea pierde din punct de vedere eroic, castiga castiga sub raport sociologic si
pdihologic, caci tiganii sunt intradevar guralivi, mai dispusi la vorba, decat la treaba.
Dar sa nu se creada ca locvacitatea lui Budai Deleanu si a eroilor sai s-ar exercita in gol.
Tiganiada nu este epopeea lui Vlad Tepes, ci a tiganilor, si sensul ei general nu este eroic, ci satiric.
Tigani cu toata imbarbatarea lui Tandaler, iau pe munteni drept turci, si Neicu da o reprezentatie
comica de lasitate, tradand pe Vlad Tepes si milogindu-se de iertare intr-un chip lamentabil.
Calatoria lui Parpangel in vis, la iad si rai este narata dupa modele ilustre, dar si dupa apocalipsurile
apocrife si mai ales dupa viata sfantului Vasile sau vamile vazduhului.
Gheena este o valoaie mare, scufundata in bezna si fum, parjolita de rauri de foc si pardosita cu jar si
spuza urat mirositoare. Aici se muncesc tradatorii, talharii si ucigasii, lacomii,necinstitii, asupritorii, raii
judecatori:

Tiranii crunti si far de omenire

Sed legati pe tronuri infocate,
Bind singe fierbinte din potire;
Iar din matele lor spintecate

Fac dracii cirnati si singereti

S-alte mincari pentru draculeti.
Dupa descinderea in infern urmeaza ascensiunea la rai prin faimoasele vami:

Asa trecuram prin pamant s-ape

Pin-ajunsam la vazduhul rar;
Ne inaltaram apoi pan-aproape
Colo de unde zodiile rasar,
Trecind printre neste locuri puste,
Noao vami si noao punti inguste.
Dupa Budai-Deleanu iadul e si purgator, iar raiul e o gradina desfatata cu alei de pietre scumpe si
margele, pasarele,flori si vanturi line, sub un cer etern fara nori si un soare pururi primavaratic.
Nesfarsite bunatati asteapta aici pe cei drepti, dupa spusa lui Parpangel, care, ca si ceilalti tigani, n-a
prea avut parte de ele.
In locul de aburi si copace
Cresc rodii, naranciuri s-alamii,
Si tot feliu de pom ce la gust place,
Cum si rodite cu struguri vii;
Iar in loc de nisip si tarina,
Tot graunta da aur iai in mina.
Tiganiada este intaia mare opera de creatie romaneasca in care toate relele regimului de exploatare
feudal sunt demascate cu persistenta si satirizate cu necrutatoare ironie, egalata in literatura de mai
tarziu numai de un Creanga in proza si de Caragiale si in teatru.
In razboiul lor cu demonii, ingerii transforma in arme toate lucrurile sfinte din imparatia lor.
Budai-Deleanu este un neintrecut pictor al scenelor de lupta, fie a muntenilor cu turcii, fie a ingerilor
cu demonii, fie a tiganilor cu boii si cu mistretii, fie a tiganilor intre ei.Incaierarea finala a acestora ,
dupa spargerea dezbaterilor in legatura cu cea mai buna forma de guvernamant, este zugravita cu o
de-a dreptul uimitoare indemanare a notarii miscarilor, cu o nu mai mica capacitate de inventie a
tuturor modurilor de desfigurare si nimicire. Debutul il face Tandaler stergand o palma lui Sfarcul, de-i
scinteie ochii. Ii raspunde cu alta palma Carlig si cineva din gloata cu un fust in ceafa, de-l buseste
sangele pe nari. Puband ca Samson mana pe un ciolan de vita, Tandaler sparge capul lui Lapadus,
stramba o falca lui Mugurel, sterge nasul lui SoSoi si izbeste pe Aordel in ureche. Mutu sarindu-i cu ai
sai in ajutor, provoaca ceata lui Goleman, care cu o furca face capul fleaca lui Ganafir, rupe o mana
lui Balut, zdrobeste dintii lui Colbei, frangecioarsa Mutului in teaca si doboara cu o lovitura in tampla
pe Bratul. Tandaler invartind ciolanul ii da drumul in Goleman pe unde mustata-i creste, omorandu-l
pe loc. Ciorobul se inteteste si capetele se sparg ca nucile. Parpangel zboara cu sabia o suta de

urechi, nasuri si maini pe minut. Tovarasii lui taie asijderi in goleti ca in cucute, combatuti de femei
care se apara de lovituri tinandu-si drept scut pruncii. Una, aruncandu-si copilul in obrazul lui
Parpangel, il doboara la pamant. Bataia continua furioasa, autorul enumerand peripetiile vertiginos.
Crancena harta se incheie cu moartea naprasnica a lui Tandaler insusi, rasturnat printr-o cumplita
berbecare de Bumbul, tocat cu ciocanul in frunte de Purdea si lovit cu prajini ferecate, pana ce
capul lui mai mult nu sa cunoaste. In zugravirea acestui macel general, Budai-Deleanu a pus o
imaginatie homerica, o verva sclipitoare si hohotitoare.