Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Comicul este o categorie estetică având drept efect râsul, determinat de contrastul dintre
aparență și esența naturii personajelor și manifestat prin mijloace specifice de realizare. Opera
Chirița în provinție de Vasile Alecsandri este o comedie de moravuri, cu rol satirizator, în care se
întrunesc toate tipurile de comic.
În ceea ce privește comicul de situație, piesa abundă de situații comice. De exemplu,
vinderea curcanului ca peșcheș de 57 de ori, deghizarea lui Leonaș în ofițer și actriță (tehnica
qui-pro-quo) ori episodul în care Ion aduce un răvaș de la Bârzoi iar Chirița, deși nerăbdătoare să
afle vestea, îi cere slugii să i-l înmâneze așa cum cere eticheta, cu șervet și farfurie. Ion se
conformează, așezând răvașul pe talger și șervetul peste el.
Comicul de caracter este, de asemenea, sugestiv reprezentat. Chirița și Bârzoi
întruchipează, într-o manieră caricaturală, două tendințe contrare, anume cea inovatoare și cea
conservatoare. Protagonista piesei reprezintă parvenitismul și snobismul boierului de țară,
nemulțumit de condiția sa. Totuși, ea are meritul de a susține progresul social, propunând celor
apropiați un nou mod de viață. Soțul său, deși se opune cu vehemență schimbărilor, vociferând
mereu, se conformează pentru a face pe plac soției. Mezinul familiei, tânărul Guliță,
întruchipează tipul răsfățatului și al prost-crescutului, căruia cu toții se străduiesc să-i facă pe
plac.
În ceea ce privește limbajul, comicul este savuros: se remarcă o notă pregnantă regional
moldovenească (șî, țâne, cumnățâco, nineacă, litopisățu), dar și amestecul comic de cuvinte
românești și franțuzești (ils sont de minune, c est qu il est tres…zburdatic). Totodată, se remarcă
decalcurile frazeologice ale Chiriței (boire un cigare, tambour d instruction, fleurs de coucou,
parlera comme l eau), dar și cuvintele franțuzești inexistente ale lui Guliță (fripturision,
furculison, învârtision).
În operă este prezent și comicul de nume; la Bârzoi, numele este antitetic față de
comportamentul personajului, aflat sub papucul soției. Guliță sugerează, prin sufixul diminutival,
retardul, iar Șarlă, varianta neaoșă a lui Charles, duce cu gândul la șarlatanie, pe care o practică
atunci când pretinde că îl învață franceza pe băiat.
Comicul de intenție se realizează prin contrastul esență-aparență, întrucât intenția
dramaturgului nu este numai aceea de a prezenta întâmplări comice, ci și de a moraliza și satiriza
anumite defecte umane precum incultura sau snobismul. Aceasta se realizează și prin comicul de
moravuri, dramaturgul ironizând aceste defecte prin intermediul cuplului Leonaș-Luluța, cuplu
care susține ideile progresiste și naționaliste (căsătoria bazată pe dragoste, iar nu pe motive
financiare, onestitatea).
Comic de situație:
- căderea Chiriței de pe cal; Șarl: „ușoară ca o pană de lișiță”
- vinderea curcanului ca peșcheș de 57 de ori
- deghizarea lui Leonaș în ofițer, birjar și actriță
- episodul în care Ion aduce un răvaș de la Bârzoi, iar Chirița, deși nerăbdătoare să afle
vestea, îi cere slugii să i-l înmâneze așa cum cere eticheta, cu șervet și farfurie; Ion
se conformează, așezând, însă, șervetul și talgerul peste răvaș
Comic de caracter:
- Chirița și Bârzoi întruchipează, într-o manieră caricaturală, două tendințe
contrare, anume cea inovatoare și cea conservatoare
- Chirița reprezintă parvenitismul și snobismul boierului de țară, nemulțumit de condiția
sa; totuși, ea are meritul de a susține progresul social, propunând celor apropiați un nou mod de
viață
- Bârzoi - aflat sub autoritatea soției (deși se opune cu vehemență schimbărilor,
vociferând mereu, se conformează pentru a-i face pe plac)
- Guliță întruchipează tipul răsfățatului
Comic de limbaj:
- notă pregnantă regional moldovenească (șî, țâne, cumnățâco, nineacă, litopisățu)
- amestec de cuvinte românești și franțuzești („ils sont de minune”, „c’est qu’il est tres…
zburdatic”, „est-ce que vous êtes… mulțămit”)
- traducerea defectuoasă, eronată în franceză a unor expresii idiomatice specific
românești („boire un cigare”, „tambour d’instruction”, „fleurs
de coucou”, „parlera comme l’eau”)
- cuvintele franțuzești inexistente ale lui Guliță (fripturision, furculison, învârtision,
trântision)
Comic de nume:
- sugerează inferioritate, idioțenie, prostie, lezare a autorității
- „Bârzoi” - numele este antitetic față de comportamentul personajului, aflat sub papucul
soției
- „Guliță” - sugerează, prin sufixul diminutival, retardul
- „Șarl(ă)” - varianta neaoșă a numelui Charles, duce cu gândul la „șarlatan”
- „Chirița” – trimite cu gândul la diverse onomatopee (a mârâi, a chițăi, a cotcodăci);
indică personalitatea protagonistei (enervantă, mahalagioaică)
Comicul de intenție: se realizează prin contrastul esență-aparență, întrucât intenția
dramaturgului nu este numai aceea de a prezenta întâmplări comice, ci și de a moraliza și satiriza
anumite defecte umane precum incultura sau snobismul
Comic de moravuri:
- logodna din motive financiare dintre Luluța și Guliță („cum să pierdem așa o zestre”)
- fumatul și călăritul sugerează snobism
Actul II
Acţiunea actului al II-lea se desfăşoară în salonul Chiriţei dintr-un „târg din ţinut”, unde
ea aplică şi impune mai abitir moda. Bârzoi se plânge că-l strâng hainele pe care nevastă-sa îl
obligă să le poarte, este necăjit că ea nu mai vrea să facă dulceţuri şi cozonac, nu mai
catadicseşte să se ocupe de gospodărie. Bârzoi este nemulţumit şi de cheltuielile fără măsură pe
care le face nevasta pe numeroase rochii şi straie cu fir.
Indiferentă la reproşurile soţului, Chiriţa este preocupată de petrecerea pe care o
organizează în cinstea logodnei dintre Luluţa şi Guliţă, cu toate că băiatul este prea tânăr iar fata
„are toane de nebunie” şi „îi cam lipsâtă”, însă nu-şi permite să piardă „zăstrea Luluţăi de la
mână”. Totodată, este nerăbdătoare să plece la Paris, gândindu-se cu satisfacţie anticipată la
efectul „ce-oi să fac la Paris ca isprăvniceasă”.
Reapare Leonaş care, ca să se răzbune pentru că fusese alungat şi ca să fie aproape de
Luluţa, se deghizează în ofiţer, purtând nişte „musteţi mincinoase”. Prin quiproquo (cviprocvo -
situaţie comică prin care un personaj este confundat cu altul, rezultând o serie de încurcături), se
distinge comportamentul ridicol al eroinei, care îl ia pe „ofiţerul” Leonaş drept un admirator
înfocat.
El îi face curte Chintei şi-i cere portretul ca dovadă a iubirii ce i-o poartă, ameninţând-o
că se împuşcă dacă-l refuză, dar pistolul cu care o sperie este de ciocolată. Guliţă îl surprinde pe
Leonaş sărutând-o pe Luluţa şi-l provoacă la duel, spre disperarea Chiriţei care-l recunoaşte pe
„curtezan” şi-l alungă din nou. Pentru a scăpa de logodna cu Gulită, Luluţa se preface nebună,
tremură şi dă continuu din cap, vorbeşte incoerent şi devine agresivă cu Guliţă: „Vină-ncoace să
te muşc... să te mănânc”.
Leonaş apare travestit în „bricicar” (brişcar, vizitiu) şi vine în audienţă la ispravnic însă
fără plocon, de aceea argatul Ion îi „vinde” curcanul cel bătrân, pe care tânărul să-l lase la
isprăvnicie. Curcanul fusese vândut „de 57 de ori pe la împricinaţi, şi o slujit până-acum de 57 de
ori ca peşcheş”, ori de câte ori petiţionarul venea Ia Bârzoi cu mâinile goale. Recomandându-se
Piciu bricicariul, Leonaş este recunoscut de Chiriţa, dar curajos şi cinstit, tânărul ameninţă cu
demascarea faptelor de corupţie, lovindu-i peste picioare cu biciuşca.
Musafirii sosiţi cu prilejul logodnei dintre Guliţă şi Luluţa sărbătoresc totodată şi
paşaportul Chiriţei, care-i fusese adus de „monsiu Şarlă” de la Iaşi şi în care ea declarase titlul de
„baroană”, justificându-şi minciuna prin acelaşi slogan: „De ce nu?... dacă-i moda?”. Deghizat
pentru a treia oară, Leonaş se dă drept actriţă şi sora acestuia. Luluţa se preface nebună şi, în
criză fiind, doreşte să se mărite cu actriţa, „că de nu... nebunesc!...”.
Şarl îi sfătuieşte să n-o contrazică şi s-o logodească pe Luluţa cu „madama”, apoi fac
schimb de inele. Leonaş îşi dezvăluie identitatea, îl anunţă pe Bârzoi că a fost numit ispravnic în
locul său şi-i prezintă acestuia demiterea din funcţie. Chiriţa se întristează că pierde „bunătate de
zăstre”, dar şantajată de Leonaş că arată portretul lui Bârzoi, este de acord cu căsătoria celor doi
tineri, ba, mai mult acceptă să fie nuni mari la nuntă.
Finalul
Finalul piesei evidenţiază o idee de natură filozofică, aceea a lumii ca teatru, în care
oamenii sunt actori: „Apoi... nu ştii că lumea-i un teatru plin de comedieni?” (Leonaş), idee
reiterată prin cupletele care se cântă de către toţi cei prezenţi pe scenă, în timp ce „Cortina cade”.
Comedia are, aşadar, un final fericit, binele triumfă, iar pedepsirea binemeritată a
personajelor negative nu atinge forme atât de grave încât să producă nenorociri ori să împiedice
împăcarea finală.
Comicul este creat prin contrastul dintre estenţă şi aparenţă, adică situaţiile stau cu totul
altfel decât vor să pară, iar personajele , Chiriţa în special, se străduiesc să se comporte diferit
faţă de felul lor de a fi şi a gândi. Principalul mod de realizare a comicului în această piesă este
quiproquoul (se pronunţă cviprocvo), adică încurcătura comică produsă de faptul că un personaj
este luat drept altul.
Sursele comicului
Sursele comicului în piesa Chiriţa în provinţie sunt variate, Alecsandri apelând la
comicul de situaţie, comicul de caracter, comicul de nume şi comicul de limbaj.
Situaţiile comice
Situaţiile comice sunt numeroase: apariţia pe scenă a Chiriţei călare şi efortul servitorilor
de o da jos de pe cal; travestirile lui Leonaş; nebunia prefăcută a Luluţei; vinderea perpetuă a
curcanului etc.