„ (..) Norocului i-au pus nume cei bătrâni din lume; Elu-i cela ce pre mulţi cu amar să afume.

El sue, el coboară, el viiaţa rumpe, Cu soţiia sa, vremea, toate le surpe. Norocul la un loc nu stă, într-un ceas schimbă pasul. Anii nu potu aduce ce aduce ceasul.(..)

Epilog Mulţi au fostu şi mulţi sîntem şi mulţi te-asteaptă; Lumea din primenele nu să mai deşteaptă. Orice iaste muritoriu, cu vreme să petrece ; Trece vremea şi pre-ai săi toţi îi părăseşte. Cei ce acum petrecem, pomenim alţii Trecuţi ; de noi cu vreme vor pomeni alţii. Născându-ne, murim ; murindu ne facem cenuşă. Dintr-această lume trecem ca pentr-o uşă. Astăzi mare şi puternic, cu multă mărire ; Mîine treci şi te petreci cu mare mîhnire. In lut şi in cenuşă te prefaci, o oame, In viiarme, după care te afli in putoare. Ia aminte, dară, o oame, cine esti pe lume Ca o spumă plutitoare, rămîi fără nume. Una fapta, ce-ţi rămîne, buna, te lăţeşte, In ceriu cu fericire în veci te măreşte.” (Miron Costin, „Viaţa lumii”, Opere alese, 1967)

care a lăsat urmaşilor o nepreţuită bogăţie de natură culturală şi spirituală. Este primul poem cult din literatura română veche. iar cetitul cărţilor este cea mai frumoasă şi cea mai de folos zăbavă a omului”. polona şi ucraineana.Ioan (Iancu) Costin – acesta studiază la colegiul iezuit din Bar. Costin rămâne şi astăzi o figură emblematica a literaturii române. ocupând desemenea diverse funcţii in stat („sulger”. prin intermediul numeroaselor sale scrieri şi cronici. în cadrul acestuia se ilustrează plenar o lirică reflexivă. ulterior „mare vornic din Tara de jos” şi mare logofăt – cea înaltă treaptă în ierarhia boierilor. implicit a destinului. cronicar român din Moldova. este unul dintre primii scriitori şi istoriografi din literatura româna. „Viaţa lumii” reprezintă o meditaţie filozofică asupra scurgerii ireversibile a timpului şi nestatorniciei lucrurilor şi porneşte de la o binecunoscută temă antică „deşertăciunea . dar fără ştiinţă de carte . Ajungând să cunoască bine latina. ) Mare iubitor al neamului său. acesta izvorând din dorinţa de a prezenta faptele întocmai cum au avut loc. „mare vornic din Tara de Sus”. „pîrcălab de Hotin”.Haşdeu. ia ulterior parte la diverse expediţii militare.P. publicat in 1866 de B. Pentru acesta. astfel acesta reuşeste să-şi consolideze concepţiile şi să-şi formeze o cultură umanistă proprie în ceea ce priveşte realitatea patriei şi a neamului său. „Eu voi da samă de ale mele câte scriu” Miron Costin este cel care aduce în literatura română acel patos al cărturarului umanist. respectând astfel adevărul istoric. trăsătura definitorie a acestuia fiind cu siguranţă moralismul. Fragmentul prezentat în această analiză aparţine poemului „Viaţa lumii”. Fiul unui boier înstărit. încrezator în puterea scrisului şi a cărţii. scrisul era „oglinda minţii iscusită.Miron Costin – Viaţa lumii Analiza textului Miron Costin (1633-1691). devenind după moartea tatălui său conducătorul moşiei primite în arenda din partea statului polon. „paharnic”. punându-se problema condiţiei umane. având ocazia să cunoască provinciile româneşti.

nicidecum o etapă existenţială. intelectul neputând cunoaşte dezvoltarea. Epilogul este conceput ca un rezumat al ideilor prezentate anterior. Trecerea omului prin viaţă este comparată cu „trecerea printr-o uşă”. întrucât viaţa pare că reprezintă puntea de legătură cu lumea de dincolo. vremea” au grijă să nu poposească de prea multe ori în acelaşi loc. căci atât generaţiile trecute cât şi cele viitoare vor îmbrăţişa acelaşi destin pentru că în ciuda schimbărilor de natură fizică. menite să atragă atenţia cititorului si se încheie cu ilustrarea unui adevăr binecunoscut. ca urmare a conştientizării destinului. fiind deasemenea o sumă de mai multe concepte propuse spre reflectare. fragilă şi pe punctul de a cădea la prima adiere. mentalitatea va rămâne aceeaşi. faptul că omul nu îşi poate păstra mereu statutul de „mare şi puternic. murind ne facem cenuşă” şi pare că totul stă sub semnul morţii. Vremea este responsabilă şi de trecerea anilor. incapabil să se poată împotrivi naturii efemere a acestora. Acesta degeaba se bucură într-o zi de o oarecare . acesta reprezentând încă dintotdeauna un element esenţial în evoluţia umană. Sintagma următoare indică instabilitatea clipei. omul nu este nimic mai mult decât o frunză în vânt. mâine deja trecute. cu multă mărire”. Cu alte cuvinte.deşertăciunilor şi toate sunt deşarte” sau „fortuna labilis (soarta schimbătoare). Este ilustrat în continuare conceptul de „Memento mori” conform căruia oricine şi orice are un sfârşit. pomenindu-se. este pusă în lumină problema nestatorniciei lucrurilor. căci traseul parcurs de către noroc se poate schimba brusc iar scurgerea timpului. Strofa debutează cu motivul norocului. Versurile „Mulţi au fostu şi mulţi sîntem şi mulţi te-aşteaptă/ Lumea din primenele nu să mai deşteaptă” fac referire încă o dată la ideea scurgerii timpului. astăzi actuale. care îşi amintesc mereu unele de celelalte. făcându-l pe cititor să reflecteze şi să-şi pună întrebări asupra propriei identităţi. de ruinarea perpetuă a eforturilor umane iar omul este supus în permanenţă acţiunii timpului şi clipei schimbătoare. Versul „ Elu-i cela ce pre mulţi cu amar să afume” cât şi sintagmele următoare sugerează ideea că norocul este cel care guvernează asupra mersului lucrurilor şi alături de „soţiia sa. aceasta lăsându-i în urma ei pe toţi care îi apar în cale iar viaţa pare că este alcătuită din etape scurte între care se perindă mai multe generaţii. a împăraţilor. de cele mai multe ori. formulat sub forma unui îndemn conform căruia fapta bună este singura dovadă validă a existenţei umane care rămâne în urma acestuia. Sentimentul transmis este unul de resemnare. însăşi viaţa este un drum spre moarte. oamenii ghidându-se dupa acesta pe întreg parcusul vieţii. este muritor si trecător ca vremea. Condiţia umană este sugerată şi în versurile „Nascându-ne murim. In continuare. nu poate echivala cu importanţa clipei.

observaţiile. destinaţia omului este mereu aceeaşi. Caracterul moralizator al poemului este evidenţiat în special în ultimile versuri. Miron Costin – scriitor meditativ prin excelenţă – reuşeşte printr-un limbaj dezarmant să înnobileze adevăruri generale. . acestea fiind reluate apoi de marii poeţi români. Poemul „Viaţa lumii” concentrează o serie de teme şi motive literare de o mare răspândire. provocată de şirul dezamăgirilor născute din instabilitatea socială şi politică. Tristeţea provine dintr-o dragoste infinită faţă de om si patrie. reflecţiile. stilul său fiind unul uşor savant. Costin dorind să transmită atât semenilor cât şi generaţiilor viitoare o parte din trăirile şi sentimentele care îl încercau în vremea respectivă. Privind elementele de oralitate. Pentru a obţine fericirea în lumea de dincolo. de privilegii sau un rând înalt în cadrul societăţii căci toate acestea poartă pecetea efemerităţii timpului. descrierile ample cât şi naraţiunea au scop educativ. Se pare că indiferent de eforturile depuse. din ameninţările ce păreau că vin de pretutindeni. printre care şi Mihai Eminescu (ca de exemplu conceptul de Memento mori). Prin activitatea sa uluitoare. cât şi la progresul limbii române literare. Costin amintind că fapta bună este cea care îl laudă pe om. pe alocuri banale. expresiile figurate şi utilizarea proverbelor şi a monologului cu aspect de discurs. Interesant este modul în care se insistă asupra faptului că omul trebuie să fie perfect conştient de natura sa. nevoit fiind să reflecteze permanent la sine. predominant este lexicul popular.” idee continuată şi în versul următor. prelucrat însa într-o manieră artistică iar atitudinea uşor pesimistă sugerată de acesta. resemnarea si deznădejdea manifestate sunt de natură barocă. La Miron Costin. Autorul adresează cititorului apelativul „o oame” amintindu-i acestuia de natura sa trecatoare „în lut şi în cenuşă te prefaci .superioritate.. omul trebuie să facă fapte bune pe pământ. opera lui Costin constituind chiar şi în prezent o inegalabilă valoare artistică. Pesimismul său a contribuit la naşterea judecăţii filozofice resimţită pe tot parcusul poemului. el contribuie la dezvoltarea efectivă a istoriografiei şi literaturii române din secolul al XVII-lea. acesta fiind singurele care îl pot înălţa spiritual. putând aluneca în orice clipă spre neant. toate drumurile ducând spre moarte.

Bucureşti 1976 Mircea Scarlat. Alexandra Anul I. 2005 Liviu Onu. Bucureşti. Istoria poeziei româneşti vol IV. Introducere în opera lui Miron Costin. Editura Academiei române. Editura Porto-Franco.Bibliografie :      Dan Horia Mazilu. Grupa a 4-a . Miron Costin. O istorie a literaturii române. Editura Minerva. Bucureşti 1967 Ion Rotaru. Seria I. Editura Minerva. Opere alese – Texte stabilite. Bucureşti 1990 Ene M. note+glosar. Galaţi 1994 Mircea Scarlat. Studii de literatură română veche. Editura Ştiiţifică. studiu.