„ (..) Norocului i-au pus nume cei bătrâni din lume; Elu-i cela ce pre mulţi cu amar să afume.

El sue, el coboară, el viiaţa rumpe, Cu soţiia sa, vremea, toate le surpe. Norocul la un loc nu stă, într-un ceas schimbă pasul. Anii nu potu aduce ce aduce ceasul.(..)

Epilog Mulţi au fostu şi mulţi sîntem şi mulţi te-asteaptă; Lumea din primenele nu să mai deşteaptă. Orice iaste muritoriu, cu vreme să petrece ; Trece vremea şi pre-ai săi toţi îi părăseşte. Cei ce acum petrecem, pomenim alţii Trecuţi ; de noi cu vreme vor pomeni alţii. Născându-ne, murim ; murindu ne facem cenuşă. Dintr-această lume trecem ca pentr-o uşă. Astăzi mare şi puternic, cu multă mărire ; Mîine treci şi te petreci cu mare mîhnire. In lut şi in cenuşă te prefaci, o oame, In viiarme, după care te afli in putoare. Ia aminte, dară, o oame, cine esti pe lume Ca o spumă plutitoare, rămîi fără nume. Una fapta, ce-ţi rămîne, buna, te lăţeşte, In ceriu cu fericire în veci te măreşte.” (Miron Costin, „Viaţa lumii”, Opere alese, 1967)

„Viaţa lumii” reprezintă o meditaţie filozofică asupra scurgerii ireversibile a timpului şi nestatorniciei lucrurilor şi porneşte de la o binecunoscută temă antică „deşertăciunea . având ocazia să cunoască provinciile româneşti. Fragmentul prezentat în această analiză aparţine poemului „Viaţa lumii”. Costin rămâne şi astăzi o figură emblematica a literaturii române. Pentru acesta. iar cetitul cărţilor este cea mai frumoasă şi cea mai de folos zăbavă a omului”. „Eu voi da samă de ale mele câte scriu” Miron Costin este cel care aduce în literatura română acel patos al cărturarului umanist. respectând astfel adevărul istoric. punându-se problema condiţiei umane. încrezator în puterea scrisului şi a cărţii. este unul dintre primii scriitori şi istoriografi din literatura româna.P. publicat in 1866 de B. ulterior „mare vornic din Tara de jos” şi mare logofăt – cea înaltă treaptă în ierarhia boierilor. în cadrul acestuia se ilustrează plenar o lirică reflexivă. „paharnic”. implicit a destinului.Ioan (Iancu) Costin – acesta studiază la colegiul iezuit din Bar. Fiul unui boier înstărit. ia ulterior parte la diverse expediţii militare. astfel acesta reuşeste să-şi consolideze concepţiile şi să-şi formeze o cultură umanistă proprie în ceea ce priveşte realitatea patriei şi a neamului său. „pîrcălab de Hotin”. care a lăsat urmaşilor o nepreţuită bogăţie de natură culturală şi spirituală. ) Mare iubitor al neamului său. „mare vornic din Tara de Sus”. cronicar român din Moldova. Ajungând să cunoască bine latina. ocupând desemenea diverse funcţii in stat („sulger”. Este primul poem cult din literatura română veche. polona şi ucraineana. prin intermediul numeroaselor sale scrieri şi cronici. devenind după moartea tatălui său conducătorul moşiei primite în arenda din partea statului polon.Miron Costin – Viaţa lumii Analiza textului Miron Costin (1633-1691). trăsătura definitorie a acestuia fiind cu siguranţă moralismul. dar fără ştiinţă de carte . acesta izvorând din dorinţa de a prezenta faptele întocmai cum au avut loc.Haşdeu. scrisul era „oglinda minţii iscusită.

Versul „ Elu-i cela ce pre mulţi cu amar să afume” cât şi sintagmele următoare sugerează ideea că norocul este cel care guvernează asupra mersului lucrurilor şi alături de „soţiia sa. Trecerea omului prin viaţă este comparată cu „trecerea printr-o uşă”. Acesta degeaba se bucură într-o zi de o oarecare . căci atât generaţiile trecute cât şi cele viitoare vor îmbrăţişa acelaşi destin pentru că în ciuda schimbărilor de natură fizică. acesta reprezentând încă dintotdeauna un element esenţial în evoluţia umană. fragilă şi pe punctul de a cădea la prima adiere. este muritor si trecător ca vremea. Epilogul este conceput ca un rezumat al ideilor prezentate anterior. Sintagma următoare indică instabilitatea clipei. Este ilustrat în continuare conceptul de „Memento mori” conform căruia oricine şi orice are un sfârşit. Condiţia umană este sugerată şi în versurile „Nascându-ne murim. care îşi amintesc mereu unele de celelalte. însăşi viaţa este un drum spre moarte. nu poate echivala cu importanţa clipei. oamenii ghidându-se dupa acesta pe întreg parcusul vieţii. murind ne facem cenuşă” şi pare că totul stă sub semnul morţii. formulat sub forma unui îndemn conform căruia fapta bună este singura dovadă validă a existenţei umane care rămâne în urma acestuia. de cele mai multe ori. faptul că omul nu îşi poate păstra mereu statutul de „mare şi puternic. ca urmare a conştientizării destinului. întrucât viaţa pare că reprezintă puntea de legătură cu lumea de dincolo. Sentimentul transmis este unul de resemnare. astăzi actuale.deşertăciunilor şi toate sunt deşarte” sau „fortuna labilis (soarta schimbătoare). In continuare. a împăraţilor. omul nu este nimic mai mult decât o frunză în vânt. fiind deasemenea o sumă de mai multe concepte propuse spre reflectare. intelectul neputând cunoaşte dezvoltarea. incapabil să se poată împotrivi naturii efemere a acestora. Cu alte cuvinte. nicidecum o etapă existenţială. cu multă mărire”. vremea” au grijă să nu poposească de prea multe ori în acelaşi loc. aceasta lăsându-i în urma ei pe toţi care îi apar în cale iar viaţa pare că este alcătuită din etape scurte între care se perindă mai multe generaţii. este pusă în lumină problema nestatorniciei lucrurilor. de ruinarea perpetuă a eforturilor umane iar omul este supus în permanenţă acţiunii timpului şi clipei schimbătoare. Vremea este responsabilă şi de trecerea anilor. Versurile „Mulţi au fostu şi mulţi sîntem şi mulţi te-aşteaptă/ Lumea din primenele nu să mai deşteaptă” fac referire încă o dată la ideea scurgerii timpului. menite să atragă atenţia cititorului si se încheie cu ilustrarea unui adevăr binecunoscut. mâine deja trecute. pomenindu-se. mentalitatea va rămâne aceeaşi. Strofa debutează cu motivul norocului. căci traseul parcurs de către noroc se poate schimba brusc iar scurgerea timpului. făcându-l pe cititor să reflecteze şi să-şi pună întrebări asupra propriei identităţi.

Autorul adresează cititorului apelativul „o oame” amintindu-i acestuia de natura sa trecatoare „în lut şi în cenuşă te prefaci . descrierile ample cât şi naraţiunea au scop educativ. acestea fiind reluate apoi de marii poeţi români. reflecţiile. Tristeţea provine dintr-o dragoste infinită faţă de om si patrie. opera lui Costin constituind chiar şi în prezent o inegalabilă valoare artistică. pe alocuri banale. din ameninţările ce păreau că vin de pretutindeni. Interesant este modul în care se insistă asupra faptului că omul trebuie să fie perfect conştient de natura sa. La Miron Costin. . Privind elementele de oralitate.. Caracterul moralizator al poemului este evidenţiat în special în ultimile versuri. stilul său fiind unul uşor savant. el contribuie la dezvoltarea efectivă a istoriografiei şi literaturii române din secolul al XVII-lea.” idee continuată şi în versul următor. prelucrat însa într-o manieră artistică iar atitudinea uşor pesimistă sugerată de acesta. acesta fiind singurele care îl pot înălţa spiritual. expresiile figurate şi utilizarea proverbelor şi a monologului cu aspect de discurs. Pesimismul său a contribuit la naşterea judecăţii filozofice resimţită pe tot parcusul poemului. Costin amintind că fapta bună este cea care îl laudă pe om. putând aluneca în orice clipă spre neant. printre care şi Mihai Eminescu (ca de exemplu conceptul de Memento mori). provocată de şirul dezamăgirilor născute din instabilitatea socială şi politică. Se pare că indiferent de eforturile depuse. nevoit fiind să reflecteze permanent la sine.superioritate. Prin activitatea sa uluitoare. de privilegii sau un rând înalt în cadrul societăţii căci toate acestea poartă pecetea efemerităţii timpului. destinaţia omului este mereu aceeaşi. cât şi la progresul limbii române literare. Costin dorind să transmită atât semenilor cât şi generaţiilor viitoare o parte din trăirile şi sentimentele care îl încercau în vremea respectivă. observaţiile. toate drumurile ducând spre moarte. Poemul „Viaţa lumii” concentrează o serie de teme şi motive literare de o mare răspândire. resemnarea si deznădejdea manifestate sunt de natură barocă. predominant este lexicul popular. Miron Costin – scriitor meditativ prin excelenţă – reuşeşte printr-un limbaj dezarmant să înnobileze adevăruri generale. omul trebuie să facă fapte bune pe pământ. Pentru a obţine fericirea în lumea de dincolo.

Editura Ştiiţifică. Bucureşti 1990 Ene M. Grupa a 4-a . studiu. Editura Academiei române. note+glosar. Editura Minerva. Alexandra Anul I.Bibliografie :      Dan Horia Mazilu. Opere alese – Texte stabilite. Miron Costin. Bucureşti 1976 Mircea Scarlat. Editura Porto-Franco. Galaţi 1994 Mircea Scarlat. Bucureşti. Studii de literatură română veche. Introducere în opera lui Miron Costin. Editura Minerva. 2005 Liviu Onu. Istoria poeziei româneşti vol IV. Seria I. Bucureşti 1967 Ion Rotaru. O istorie a literaturii române.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful