„ (..) Norocului i-au pus nume cei bătrâni din lume; Elu-i cela ce pre mulţi cu amar să afume.

El sue, el coboară, el viiaţa rumpe, Cu soţiia sa, vremea, toate le surpe. Norocul la un loc nu stă, într-un ceas schimbă pasul. Anii nu potu aduce ce aduce ceasul.(..)

Epilog Mulţi au fostu şi mulţi sîntem şi mulţi te-asteaptă; Lumea din primenele nu să mai deşteaptă. Orice iaste muritoriu, cu vreme să petrece ; Trece vremea şi pre-ai săi toţi îi părăseşte. Cei ce acum petrecem, pomenim alţii Trecuţi ; de noi cu vreme vor pomeni alţii. Născându-ne, murim ; murindu ne facem cenuşă. Dintr-această lume trecem ca pentr-o uşă. Astăzi mare şi puternic, cu multă mărire ; Mîine treci şi te petreci cu mare mîhnire. In lut şi in cenuşă te prefaci, o oame, In viiarme, după care te afli in putoare. Ia aminte, dară, o oame, cine esti pe lume Ca o spumă plutitoare, rămîi fără nume. Una fapta, ce-ţi rămîne, buna, te lăţeşte, In ceriu cu fericire în veci te măreşte.” (Miron Costin, „Viaţa lumii”, Opere alese, 1967)

Pentru acesta. astfel acesta reuşeste să-şi consolideze concepţiile şi să-şi formeze o cultură umanistă proprie în ceea ce priveşte realitatea patriei şi a neamului său. având ocazia să cunoască provinciile româneşti. trăsătura definitorie a acestuia fiind cu siguranţă moralismul. ia ulterior parte la diverse expediţii militare. „Eu voi da samă de ale mele câte scriu” Miron Costin este cel care aduce în literatura română acel patos al cărturarului umanist. polona şi ucraineana. Este primul poem cult din literatura română veche. dar fără ştiinţă de carte . Ajungând să cunoască bine latina. Costin rămâne şi astăzi o figură emblematica a literaturii române. Fragmentul prezentat în această analiză aparţine poemului „Viaţa lumii”. Fiul unui boier înstărit. iar cetitul cărţilor este cea mai frumoasă şi cea mai de folos zăbavă a omului”. ocupând desemenea diverse funcţii in stat („sulger”. prin intermediul numeroaselor sale scrieri şi cronici. implicit a destinului.Miron Costin – Viaţa lumii Analiza textului Miron Costin (1633-1691). publicat in 1866 de B. în cadrul acestuia se ilustrează plenar o lirică reflexivă. „pîrcălab de Hotin”. „mare vornic din Tara de Sus”. acesta izvorând din dorinţa de a prezenta faptele întocmai cum au avut loc. este unul dintre primii scriitori şi istoriografi din literatura româna. „Viaţa lumii” reprezintă o meditaţie filozofică asupra scurgerii ireversibile a timpului şi nestatorniciei lucrurilor şi porneşte de la o binecunoscută temă antică „deşertăciunea . respectând astfel adevărul istoric. care a lăsat urmaşilor o nepreţuită bogăţie de natură culturală şi spirituală.P. devenind după moartea tatălui său conducătorul moşiei primite în arenda din partea statului polon. ) Mare iubitor al neamului său.Ioan (Iancu) Costin – acesta studiază la colegiul iezuit din Bar. scrisul era „oglinda minţii iscusită. încrezator în puterea scrisului şi a cărţii. ulterior „mare vornic din Tara de jos” şi mare logofăt – cea înaltă treaptă în ierarhia boierilor. „paharnic”. cronicar român din Moldova.Haşdeu. punându-se problema condiţiei umane.

faptul că omul nu îşi poate păstra mereu statutul de „mare şi puternic. murind ne facem cenuşă” şi pare că totul stă sub semnul morţii. este muritor si trecător ca vremea. Strofa debutează cu motivul norocului. Acesta degeaba se bucură într-o zi de o oarecare . cu multă mărire”. Sintagma următoare indică instabilitatea clipei. fiind deasemenea o sumă de mai multe concepte propuse spre reflectare. Trecerea omului prin viaţă este comparată cu „trecerea printr-o uşă”. oamenii ghidându-se dupa acesta pe întreg parcusul vieţii.deşertăciunilor şi toate sunt deşarte” sau „fortuna labilis (soarta schimbătoare). nicidecum o etapă existenţială. menite să atragă atenţia cititorului si se încheie cu ilustrarea unui adevăr binecunoscut. intelectul neputând cunoaşte dezvoltarea. nu poate echivala cu importanţa clipei. acesta reprezentând încă dintotdeauna un element esenţial în evoluţia umană. a împăraţilor. este pusă în lumină problema nestatorniciei lucrurilor. vremea” au grijă să nu poposească de prea multe ori în acelaşi loc. însăşi viaţa este un drum spre moarte. care îşi amintesc mereu unele de celelalte. Condiţia umană este sugerată şi în versurile „Nascându-ne murim. ca urmare a conştientizării destinului. căci traseul parcurs de către noroc se poate schimba brusc iar scurgerea timpului. Vremea este responsabilă şi de trecerea anilor. Epilogul este conceput ca un rezumat al ideilor prezentate anterior. mentalitatea va rămâne aceeaşi. Versul „ Elu-i cela ce pre mulţi cu amar să afume” cât şi sintagmele următoare sugerează ideea că norocul este cel care guvernează asupra mersului lucrurilor şi alături de „soţiia sa. astăzi actuale. pomenindu-se. aceasta lăsându-i în urma ei pe toţi care îi apar în cale iar viaţa pare că este alcătuită din etape scurte între care se perindă mai multe generaţii. făcându-l pe cititor să reflecteze şi să-şi pună întrebări asupra propriei identităţi. Este ilustrat în continuare conceptul de „Memento mori” conform căruia oricine şi orice are un sfârşit. căci atât generaţiile trecute cât şi cele viitoare vor îmbrăţişa acelaşi destin pentru că în ciuda schimbărilor de natură fizică. Sentimentul transmis este unul de resemnare. Versurile „Mulţi au fostu şi mulţi sîntem şi mulţi te-aşteaptă/ Lumea din primenele nu să mai deşteaptă” fac referire încă o dată la ideea scurgerii timpului. In continuare. întrucât viaţa pare că reprezintă puntea de legătură cu lumea de dincolo. Cu alte cuvinte. de ruinarea perpetuă a eforturilor umane iar omul este supus în permanenţă acţiunii timpului şi clipei schimbătoare. formulat sub forma unui îndemn conform căruia fapta bună este singura dovadă validă a existenţei umane care rămâne în urma acestuia. incapabil să se poată împotrivi naturii efemere a acestora. mâine deja trecute. de cele mai multe ori. omul nu este nimic mai mult decât o frunză în vânt. fragilă şi pe punctul de a cădea la prima adiere.

prelucrat însa într-o manieră artistică iar atitudinea uşor pesimistă sugerată de acesta. Caracterul moralizator al poemului este evidenţiat în special în ultimile versuri. putând aluneca în orice clipă spre neant. expresiile figurate şi utilizarea proverbelor şi a monologului cu aspect de discurs. destinaţia omului este mereu aceeaşi.. pe alocuri banale. resemnarea si deznădejdea manifestate sunt de natură barocă. opera lui Costin constituind chiar şi în prezent o inegalabilă valoare artistică. Prin activitatea sa uluitoare. nevoit fiind să reflecteze permanent la sine. el contribuie la dezvoltarea efectivă a istoriografiei şi literaturii române din secolul al XVII-lea. . din ameninţările ce păreau că vin de pretutindeni. acesta fiind singurele care îl pot înălţa spiritual. observaţiile. Privind elementele de oralitate. cât şi la progresul limbii române literare.” idee continuată şi în versul următor. Pesimismul său a contribuit la naşterea judecăţii filozofice resimţită pe tot parcusul poemului. Costin amintind că fapta bună este cea care îl laudă pe om. reflecţiile. Miron Costin – scriitor meditativ prin excelenţă – reuşeşte printr-un limbaj dezarmant să înnobileze adevăruri generale. Poemul „Viaţa lumii” concentrează o serie de teme şi motive literare de o mare răspândire. Autorul adresează cititorului apelativul „o oame” amintindu-i acestuia de natura sa trecatoare „în lut şi în cenuşă te prefaci . toate drumurile ducând spre moarte. descrierile ample cât şi naraţiunea au scop educativ. Tristeţea provine dintr-o dragoste infinită faţă de om si patrie. printre care şi Mihai Eminescu (ca de exemplu conceptul de Memento mori). Pentru a obţine fericirea în lumea de dincolo. Se pare că indiferent de eforturile depuse. predominant este lexicul popular. provocată de şirul dezamăgirilor născute din instabilitatea socială şi politică. omul trebuie să facă fapte bune pe pământ. Costin dorind să transmită atât semenilor cât şi generaţiilor viitoare o parte din trăirile şi sentimentele care îl încercau în vremea respectivă.superioritate. stilul său fiind unul uşor savant. de privilegii sau un rând înalt în cadrul societăţii căci toate acestea poartă pecetea efemerităţii timpului. La Miron Costin. acestea fiind reluate apoi de marii poeţi români. Interesant este modul în care se insistă asupra faptului că omul trebuie să fie perfect conştient de natura sa.

Miron Costin. Alexandra Anul I. Grupa a 4-a . Bucureşti. 2005 Liviu Onu. Opere alese – Texte stabilite. Bucureşti 1967 Ion Rotaru. Bucureşti 1976 Mircea Scarlat. Editura Minerva. Bucureşti 1990 Ene M. Studii de literatură română veche.Bibliografie :      Dan Horia Mazilu. Seria I. Istoria poeziei româneşti vol IV. Editura Ştiiţifică. studiu. Editura Academiei române. Galaţi 1994 Mircea Scarlat. Editura Porto-Franco. Introducere în opera lui Miron Costin. Editura Minerva. note+glosar. O istorie a literaturii române.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful