„ (..) Norocului i-au pus nume cei bătrâni din lume; Elu-i cela ce pre mulţi cu amar să afume.

El sue, el coboară, el viiaţa rumpe, Cu soţiia sa, vremea, toate le surpe. Norocul la un loc nu stă, într-un ceas schimbă pasul. Anii nu potu aduce ce aduce ceasul.(..)

Epilog Mulţi au fostu şi mulţi sîntem şi mulţi te-asteaptă; Lumea din primenele nu să mai deşteaptă. Orice iaste muritoriu, cu vreme să petrece ; Trece vremea şi pre-ai săi toţi îi părăseşte. Cei ce acum petrecem, pomenim alţii Trecuţi ; de noi cu vreme vor pomeni alţii. Născându-ne, murim ; murindu ne facem cenuşă. Dintr-această lume trecem ca pentr-o uşă. Astăzi mare şi puternic, cu multă mărire ; Mîine treci şi te petreci cu mare mîhnire. In lut şi in cenuşă te prefaci, o oame, In viiarme, după care te afli in putoare. Ia aminte, dară, o oame, cine esti pe lume Ca o spumă plutitoare, rămîi fără nume. Una fapta, ce-ţi rămîne, buna, te lăţeşte, In ceriu cu fericire în veci te măreşte.” (Miron Costin, „Viaţa lumii”, Opere alese, 1967)

care a lăsat urmaşilor o nepreţuită bogăţie de natură culturală şi spirituală. respectând astfel adevărul istoric. Fiul unui boier înstărit. având ocazia să cunoască provinciile româneşti. prin intermediul numeroaselor sale scrieri şi cronici. „pîrcălab de Hotin”. „mare vornic din Tara de Sus”. Ajungând să cunoască bine latina. Fragmentul prezentat în această analiză aparţine poemului „Viaţa lumii”. „Eu voi da samă de ale mele câte scriu” Miron Costin este cel care aduce în literatura română acel patos al cărturarului umanist. devenind după moartea tatălui său conducătorul moşiei primite în arenda din partea statului polon. ia ulterior parte la diverse expediţii militare. acesta izvorând din dorinţa de a prezenta faptele întocmai cum au avut loc. Costin rămâne şi astăzi o figură emblematica a literaturii române. încrezator în puterea scrisului şi a cărţii. în cadrul acestuia se ilustrează plenar o lirică reflexivă.Haşdeu. ocupând desemenea diverse funcţii in stat („sulger”.Miron Costin – Viaţa lumii Analiza textului Miron Costin (1633-1691). ) Mare iubitor al neamului său. Este primul poem cult din literatura română veche. dar fără ştiinţă de carte . Pentru acesta. scrisul era „oglinda minţii iscusită. iar cetitul cărţilor este cea mai frumoasă şi cea mai de folos zăbavă a omului”. publicat in 1866 de B. cronicar român din Moldova. implicit a destinului. astfel acesta reuşeste să-şi consolideze concepţiile şi să-şi formeze o cultură umanistă proprie în ceea ce priveşte realitatea patriei şi a neamului său.P. „Viaţa lumii” reprezintă o meditaţie filozofică asupra scurgerii ireversibile a timpului şi nestatorniciei lucrurilor şi porneşte de la o binecunoscută temă antică „deşertăciunea . „paharnic”. ulterior „mare vornic din Tara de jos” şi mare logofăt – cea înaltă treaptă în ierarhia boierilor.Ioan (Iancu) Costin – acesta studiază la colegiul iezuit din Bar. punându-se problema condiţiei umane. este unul dintre primii scriitori şi istoriografi din literatura româna. polona şi ucraineana. trăsătura definitorie a acestuia fiind cu siguranţă moralismul.

mâine deja trecute. faptul că omul nu îşi poate păstra mereu statutul de „mare şi puternic. fiind deasemenea o sumă de mai multe concepte propuse spre reflectare. mentalitatea va rămâne aceeaşi. formulat sub forma unui îndemn conform căruia fapta bună este singura dovadă validă a existenţei umane care rămâne în urma acestuia. este pusă în lumină problema nestatorniciei lucrurilor. Sentimentul transmis este unul de resemnare. căci atât generaţiile trecute cât şi cele viitoare vor îmbrăţişa acelaşi destin pentru că în ciuda schimbărilor de natură fizică. omul nu este nimic mai mult decât o frunză în vânt. nu poate echivala cu importanţa clipei. de ruinarea perpetuă a eforturilor umane iar omul este supus în permanenţă acţiunii timpului şi clipei schimbătoare. Sintagma următoare indică instabilitatea clipei. făcându-l pe cititor să reflecteze şi să-şi pună întrebări asupra propriei identităţi. fragilă şi pe punctul de a cădea la prima adiere. acesta reprezentând încă dintotdeauna un element esenţial în evoluţia umană. Versul „ Elu-i cela ce pre mulţi cu amar să afume” cât şi sintagmele următoare sugerează ideea că norocul este cel care guvernează asupra mersului lucrurilor şi alături de „soţiia sa. Epilogul este conceput ca un rezumat al ideilor prezentate anterior. de cele mai multe ori. cu multă mărire”. căci traseul parcurs de către noroc se poate schimba brusc iar scurgerea timpului. In continuare. Acesta degeaba se bucură într-o zi de o oarecare . este muritor si trecător ca vremea. Este ilustrat în continuare conceptul de „Memento mori” conform căruia oricine şi orice are un sfârşit. vremea” au grijă să nu poposească de prea multe ori în acelaşi loc. murind ne facem cenuşă” şi pare că totul stă sub semnul morţii. incapabil să se poată împotrivi naturii efemere a acestora. Vremea este responsabilă şi de trecerea anilor. nicidecum o etapă existenţială. însăşi viaţa este un drum spre moarte. întrucât viaţa pare că reprezintă puntea de legătură cu lumea de dincolo. Cu alte cuvinte. astăzi actuale. oamenii ghidându-se dupa acesta pe întreg parcusul vieţii. a împăraţilor. care îşi amintesc mereu unele de celelalte. ca urmare a conştientizării destinului.deşertăciunilor şi toate sunt deşarte” sau „fortuna labilis (soarta schimbătoare). pomenindu-se. Versurile „Mulţi au fostu şi mulţi sîntem şi mulţi te-aşteaptă/ Lumea din primenele nu să mai deşteaptă” fac referire încă o dată la ideea scurgerii timpului. menite să atragă atenţia cititorului si se încheie cu ilustrarea unui adevăr binecunoscut. Trecerea omului prin viaţă este comparată cu „trecerea printr-o uşă”. aceasta lăsându-i în urma ei pe toţi care îi apar în cale iar viaţa pare că este alcătuită din etape scurte între care se perindă mai multe generaţii. intelectul neputând cunoaşte dezvoltarea. Condiţia umană este sugerată şi în versurile „Nascându-ne murim. Strofa debutează cu motivul norocului.

La Miron Costin. acestea fiind reluate apoi de marii poeţi români. de privilegii sau un rând înalt în cadrul societăţii căci toate acestea poartă pecetea efemerităţii timpului. Interesant este modul în care se insistă asupra faptului că omul trebuie să fie perfect conştient de natura sa. toate drumurile ducând spre moarte. cât şi la progresul limbii române literare. din ameninţările ce păreau că vin de pretutindeni. Caracterul moralizator al poemului este evidenţiat în special în ultimile versuri. Pesimismul său a contribuit la naşterea judecăţii filozofice resimţită pe tot parcusul poemului. Tristeţea provine dintr-o dragoste infinită faţă de om si patrie. observaţiile. Poemul „Viaţa lumii” concentrează o serie de teme şi motive literare de o mare răspândire. Pentru a obţine fericirea în lumea de dincolo. acesta fiind singurele care îl pot înălţa spiritual.superioritate. Prin activitatea sa uluitoare. destinaţia omului este mereu aceeaşi.” idee continuată şi în versul următor. Costin dorind să transmită atât semenilor cât şi generaţiilor viitoare o parte din trăirile şi sentimentele care îl încercau în vremea respectivă. el contribuie la dezvoltarea efectivă a istoriografiei şi literaturii române din secolul al XVII-lea. printre care şi Mihai Eminescu (ca de exemplu conceptul de Memento mori). Se pare că indiferent de eforturile depuse. opera lui Costin constituind chiar şi în prezent o inegalabilă valoare artistică. Autorul adresează cititorului apelativul „o oame” amintindu-i acestuia de natura sa trecatoare „în lut şi în cenuşă te prefaci . Privind elementele de oralitate. stilul său fiind unul uşor savant. resemnarea si deznădejdea manifestate sunt de natură barocă. nevoit fiind să reflecteze permanent la sine. Miron Costin – scriitor meditativ prin excelenţă – reuşeşte printr-un limbaj dezarmant să înnobileze adevăruri generale. omul trebuie să facă fapte bune pe pământ. pe alocuri banale. descrierile ample cât şi naraţiunea au scop educativ.. prelucrat însa într-o manieră artistică iar atitudinea uşor pesimistă sugerată de acesta. reflecţiile. expresiile figurate şi utilizarea proverbelor şi a monologului cu aspect de discurs. predominant este lexicul popular. . provocată de şirul dezamăgirilor născute din instabilitatea socială şi politică. Costin amintind că fapta bună este cea care îl laudă pe om. putând aluneca în orice clipă spre neant.

Introducere în opera lui Miron Costin. O istorie a literaturii române. 2005 Liviu Onu. Editura Academiei române. Bucureşti 1976 Mircea Scarlat. note+glosar. Editura Minerva. Istoria poeziei româneşti vol IV. Miron Costin. Editura Minerva.Bibliografie :      Dan Horia Mazilu. Seria I. Bucureşti 1967 Ion Rotaru. Opere alese – Texte stabilite. Studii de literatură română veche. Alexandra Anul I. studiu. Bucureşti. Editura Ştiiţifică. Bucureşti 1990 Ene M. Editura Porto-Franco. Grupa a 4-a . Galaţi 1994 Mircea Scarlat.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful