Universitatea Babeș-Bolyai

Facultatea de Litere

Aspecte ale romantismului

românesc

Student: Bulz Dorina-Valeria

Anul I
Specializarea: Română-Franceză

1
 0.Motivarea alegerii temei

Lucrarea de față are ca scop definirea romantismului românesc, dar și structurarea

curentului. De-a lungul timpului, romantismul a primit numeroase definiții propuse de diverși
cercetători care încercau să determine esența romantismului printr-o singură propoziție. Dar
nu orice concept poate fi formalizabil din cauza pluralității de sensuri. Astfel, consider că este
esențială sintetizarea ideilor principale referitoare la acest subiect, dar și evidențierea
trăsăturilor conceptului. Acest subiect a mai fost tratat de Paul Cornea, Dimitrie Popovici,
Mircea Anghelescu, Bădărău George, Balaci Alexandru, Călin Vera, Matei Alexandru,
Teodorescu Ion. Din studiile lor reiese încercarea de a defini și a conceptualiza romantismul.
În prima parte voi propune o introducere in subiectul abordat, voi defini conceptul și
voi evidenția trăsăturile principale ale acestui curent. În partea a doua, voi conceptualiza
romantismul, iar in subcapitolelor ce urmează voi evidenția antiteza ,,clasic-romantic”, dar
voi dezbate și problema preromatismului.

1.În jurul definirii romantismului

Încă din 1801 S. Mercier, un discipol al lui Rousseau spunea că: ,,romantismul îl simți,
nu-l definești”, acest fapt însemnând că înainte de a fi un curent literar, romantismul este o
stare sufletească individuală, care apare din timpurile cele mai vechi ale culturii umane. Iar
modernul Paul Valéry afirmă că: ,,A încerca să definești romantismul înseamnă a-ți fi pierdut
orice spirit de rigoare”.
În “Originile romantismului românesc”, Paul Cornea oferă romantismului trei direcții.
Acesta spune că, prin romantism se poate înțelege:
 “O grupare de autori într-un domeniu definit al creației(literatură, arte plastice,
muzică, istorie, filozofie etc.), cu o existență istoricește determinată, bazată pe
comunitatea unor principii dau afinități1 intelectuale, explicitate sau nu într-un
program”;
 “O mentalitate sau o stare de spirit caracteristică unor zone largi ale producției
intelectuale din prima jumătate a secolului al XIX-lea, având repercusiuni in
domeniul concepției despre lume, a moravurilor și a stilului de viață”;

1
Potrivire între oameni sau între manifestările lor, datorită unor înclinații comune.

2
  “O configurație psihică, traductibilă stilistic, care exprimă o dispoziție permanentă a
spiritului uman, putând fi întâlnită pe toate meridianele și în cele mai diverse vârste
ale istoriei”
Astfel, curentul literaturii romantice încorporează într-o formă expresivă tipologia
romantică și își trage rădăcinile din atmosfera intelectulală și morală a epocii.

1.1 Trăsăturile romantismului

Tot Paul Cornea schițează atributele cele mai generale ale romantismului : ,,depașirea
finitudinii în scopul resorbirii prăpastiei dintre subiect și obiect” se referă la evadarea din
timpul prezent care îl apasă pe eu spre natură, infinit; ,,egotismul” este afirmarea sinelui, a
interioriații; ,,aspirația spre genuin, auroral” sugerează recuperarea mitică, reîntoarcerea la
natură, tema iubirii văzută ca univers compensativ; ,, simțul misterului” este o neliniște
metafizica care are drept scop cultivarea fantasticului; ,,reacția intensivă a sensibilității” se
referă la hipersensibilitatea care poate fi atât pozitivă, ipostaza eului angajat, dar și negativă,
melancolica; iar ,,poetica invenției” adoptă ideea impurității genurilor, fantezia și observația
devin sursele inspirației.

2. Conceptualizarea romantismului

În ,,Romantismul românesc” Dimitrie Popovici arată care este întrebuințarea

termenului: ,,Accepțiunea generală a termenului este aceea de narațiune poetică în versuri, ca
în literatura franceză veche. Cu timpul termenul își specializează înțelesul, devenind o
narațiune de imaginație care poate fi redată în versuri sau proză. Mai târziu, semnificația
cuvântului va fi de narațiune de imaginație, de fantezie, scrisă exclusiv în proză. Extinzându-
și sfera, el se va aplica tablourilor din natură și artei grădinăritului, având semnificația
generală de pitoresc”.
În limba romană, termenul ,,romantic” apare în 1830, fiind regasit cu înțelesul de
,,pitoresc2” și se consolidează dupa 1830, când apare cu sensul estetic de ,,curent” literar sau
de ,,tipologie” artistică. Substantivul ,, romantism” devine uzual după 1835.

2
. Care impresionează prin bogăția coloritului și varietatea formei; încântător, minunat.

3
 2.1. Antiteza ,,clasic-romantic”
În ceea ce privește opoziția dintre clasic și romantic, noțiunea de ,,clasic” este atribuită
antichității, iar cea de,, romantic” se atribuie timpurilor moderne. Astfel, termenul de
,,romantic” ajunge să caracterizeze global epoca modernă a literaturilor. Dimitrie Popovici
face o distincție clară între cele două afirmând că: ,,Romatism însemnă triumful valorilor
locale asupra valorilor clasice universale, triumful valorilor relative și individuale asupra
valorilor generale ale clasicismului, însemnează tendință către diversificare în opoziție cu
năzuințele spre unitate a clasicismului”. Scriitorul romantic caută să depășească realitatea, el
nu va fi mulțumit niciodată de realitatea obiectivă.

2.2. De la preromantism la romantism

Preromantismul definește perioada de tranziție din a doua jumătate a secolului al XVIII-
lea, în care romantismul apare, dar nu este suficient de bine conturat încă, iar clasicismul
domină, însă fără a mai putea deține controlul totalității sferei litereare. Aceasta tranziție este
omogenă.
În lucrarea ,,Le preromatisme” , Paul Van Tirghem înglobează într-un tot multiplele
reacții împotriva poeticii clasice și a mentalității luminilor, survenite în a doua jumătate a
secolului al XVIII-lea, având ca principiu de structurare ,,sensibilitatea”.
,,Conceptul de <<preromantism>> suscită și o obiecție din alt unghi, foarte frecventă în
vremea din urmă. I se reproșează anume o implicație <<finalistă>> , faptul ca i-ar împinge pe
cercetători să neglijeze realitatea literară specifică de la sfârșitul secolului al XVIII- lea și să
se ocupe de identificarea și punerea în valoare a anticipărilor romantice”, afirmă Paul Cornea.

3. Concluzii
În această lucrare, am realizat o descriere sintetică și o definire a romantismului
românesc. Am încercat o sintetizare a ideilor unor critici literari, și am oferit o privire de
ansamblu asupra conceptualizării romantismului. De asemenea, am evidențiat opoziția dintre
romantism și clasic și am structurat trăsăturile curentului romantic.
În concluzie, romantismul nu este un concept formalizabil, are o multitudine de sensuri,
se caracterizează prin hipersensibilitate și egotism.
Romantismul, inainte de a fi un curent literar este o stare sufletească individuală care
apare din cele mai vechi timpuri ale culturii umane.

4
 4. Bibliografie
Anghelescu, Mircea, 1971, Preromantismul românesc, Editura Minerva, București;
Cornea, Paul, 1971, Originile romantismului românesc, Editura Minerva, București ;
Popovici, Dimitrie, 1969, Romantismul românesc, Editura Tineretului, București.