REGISTRELE

STILISTICE
ARHAISME
● Registrul arhaic
Evidenţiază dimensiunea istorică a limbajului; situează instanţele comunicării artistice în trecut,
prin actualizarea unui limbaj învechit, ieşit din uz. Se remarcă ocurenţa arhaismelor la toate nivelurile
discursului şi revitalizarea unor construcţii/tipare lingvistice vechi.

„Lăpuşneanul porunci să împle cu lemne toate cetăţile Moldovei, afară de Hotin şi le arse, vrând să strice
prin aceasta azilul nemulţămirilor, carii de multe ori, urzeau comploturi şi ţâţau revolte.”

(C. Negruzzi, Alexandru Lăpuşneanul)

TIPURILE DE
ARHAISME:

1. arhaisme fonetice (pre, samă, a rumpe);

2. arhaisme lexicale (stolnic, logofăt);

3. arhaisme semantice (prostime, a tăbărî);

4. arhaisme morfologice (inime, aripe, palaturi, văzum, plânsum);

5. arhaisme sintactice (domn ţării Moldovei).

FUNCŢIA STILISTICĂ A ARHAISMELOR

Funcţia stilistică a arhaismelor utilizate în proza de inspiraţie istorică este aceea

de a crea un tablou de epocă sau de a diferenţia discursul naratorului de cel al
personajului; în teatrul istoric, arhaismele creează impresia de verosimilitate prin
reconstituirea limbajului vremii evocate.

Ştefan: (lui Rareş) „Ia cartea asta. Bag-o în sân. Ia sama la pecetie. Pune caii la un
olac, alege unul bine ferecat. Şi la drum. Schimbă caii din popas în popas. Şi să nu te
opreşti decât în Ţarigrad. Acolo s-o dai în mâna marelui vizir. ”

(B. Şt. Delavrancea, Apus de soare)

REGIONALISME

● Registrul regional
E registrul stilistic ce conferă identitate geografic-lingvistică universului ficţional,
personajului/naratorului sau instanţei lirice exprimate.

Tipurile de regionalisme utilizate sunt:

1. regionalisme lexicale (omăt, oleacă, păpuşoi);

2. regionalisme fonetice (chitară, să spuie, să prinză);
3. regionalisme semantice (mereu=încet);
4. regionalisme gramaticale (aista, aia, oi merge, lucră, mâncă), etc.
VALOAREA EXPRESIVĂ A REGIONALISMELOR

Valoarea lor expresivă este:

1. lărgirea seriei sininimice;

2. conferă culoare locală (realism descriptiv);
3. au rol de caracterizare a personajelor (ca elemete de limbaj popular/familiar);
4. aspectele foneticii regionale aplicate unor neologisme au funcţie satirică în limbajul eroilor lui
Caragiale (cafiné)

Fratele cel sărac-sărac să fie de păcate!-tot avea şi el o pereche de boi, dar cole: porumbi la
păr, tineri, nalţi de trup, ţepoşi la coarne, amândoi cudalbi, ţintaţi în frunte, cum sunt mai buni de
înjugat la car, de ieşit cu dânşii în lume şi de făcut treabă. (I. Creangă, Povestea lui Harap-Alb)
NEOLOGISMELE

Registrul neologic:

Este un registru stilistic asociat frecvent registrului cult, definitoriu pentru discursul elevat,
modern.

Dominanta stilistică ţine de numărul mare de termeni neologici specializaţi în sfera ştiinţelor
sau în domeniile tehnice, aspect erudit al scriiturii.
ROLUL STILISTIC AL REGISTRULUI NEOLOGIC

Prin acest registru:

1. se poate diferenţia planul naratorului de cel al personajelor;

2. poate avea rol în caracterizarea unor eroi, în surprinderea unor medii intelectuale ori
artistice.
3. Expresivitatea maximă este conferită de contexte stilistice contrastive, în care
neologismele sunt reliefate prin asocierea cu termeni populari, colocviali sau cu elemente
de jargon. (ex. poezia lui Eminescu și Arghezi)

Psihologia arată că au o tendinţă de stabilizare stările sufleteşti repetate şi că, menţinute cu

voinţă, duc la o adevărată nevroză. Orice iubire e ca un monodeism, voluntar la început,
patologic pe urmă…(C. Petrescu, Ultima noapte…)
 REGISTRUL FAMILIAR

● Registrul familiar

În opera literară registru stilistic familiar reprezintă un spaţiu de interferenţă a stilului beletristic
cu cel colocvial. Acesta valorizează estetic varianta spontană, neelaborată a limbii vorbite, cu
structuri lingvistice libere, cu mărci ale oralitătii şi ale implicării afective, cu lexic variat,
enunţuri nepretenţioase, cu ticuri verbale şi elemente de creativitate expresivă.
ROLUL STILISTIC AL LIMBAJULUI FAMILIAR

Are rol stilistic în caracterizarea personajelor sau a unui mediu cultural/socioprofesional; în poezia
postmodernă generează prozaismul deliberat prin care este surprinsă banalitatea cotidiană şi, în acelaşi timp,
construieşte contextul stilistic contrastiv, menit să reliefeze rarele metafore (plasate ca «poanta» în final).

Dă-mi ceasul să ţi-l repar/Sunt specialist în decese/De secundar!/Vino la mine cu ora/vino la mine cu ora să
respirăm/împreună/beton şi mortar!

Însă pe mâna cea stângă/“din ceas dedus”/Crescuse un ierbar.

(F. Iaru, Marcaje noi fundaţii ceasuri)

Jurnalul literar şi memoriile sunt scrieri de graniţă, în care registrul stilistic familiar, confesiv se asociază
celui beletristic, chiard acă referentul real biografic conferă o dimensiune nonficţională textului.
ARGOUL

● Registrul argotic
Utilizat în literatură ca resursă de înnoire a limbajului, registrul stilistic argotic creează figuri
semantice prin sensurile noi atribuite unor cuvinte din limba comună, unor regionalisme, arhaisme,
neologisme sau unor cuvinte imprumutate din limba rromilor, generând un limbaj codificat.

● Expresivitatea artistică a argoului este determinată de metaforă, metonimia,

eufemismul etc. prin care se produce transferul semantic şi convertirea termenilor argotici în
semnificaţi artistici.

● D. Irimia precizează că rolul stilistic este acela al înscrierii lumii narate în perspectiva
realismului său lingvistic. Este un mijloc de producere a impresiei de verosimilitate în
caracterizarea unor personaje sau a unui grup social închis.
 În poezie, acest limbaj antiliric vizează spiritul de frondă şi nevoia de expresivitate
(R. Zafiu).

Argoul este un limbaj codificat cu scopul de a fi înţeles numai de cei ce-l folosesc, doar că
pitorescul acestuia îl face atrăgător şi pentru alte grupuri care «sparg» uşor codurile. Se
reduce la un nivel lexical specializat, prin care se asigură încifrarea mesajului, restul
compartimentelor gramaticii nefiind incluse în acest registru stilistic.

-Se ridică aici o problemă, spuse vizirul. […]Ţin minte că acum vreo patruzeci de ani eram
copil de casă şi în loc să frec podele, frecam mangalu’, cum se zice. Mă vede sultanul şi-mi
zice: «Ce faci, bre?» (I. Groşan, O sută de ani de zile la porţile Orientului)
JARGONUL

● Jargonul
Este un limbaj specializat, o variantă limbii în funcţie de repere socio-culturale sau profesionale.
● Termenii de jargon apar frecvent în limbajul unei anumite categorii de vorbitori, dar şi în presă sau în
operele literare (Caragiale).
● Termenul jargon desemnează însă şi limbajele specializate ale unor profesii ştiinţifice: arhitectura,
chirurgia, astronomia, etc.
EXPRESIVITATEA JARGONULUI/ROLUL STILISTIC AL
JARGONULUI
● Prezenţa elementelor de jargon în limbajul artistic aduce elemente de noutate nu doar în sfera
lexicului, ci şi la nivel fonetic, oferind o alternativă modernă la mai vechiul registru emfatic.

Valoarea expresivă a elementelor de jargon în:

A) scrierile tradiţionale :

- era limitată la caracterizarea unor personaje satirizate/a unui grup care îşi creează o identitate
socioprofesională, ori la constituirea unei dimensiuni ironice în planul naratorului;

B) în limbajul artistic modern, utilizarea jargonului poate fi considerată o marcă stilistică a

omului contemporan care «se mişcă» dezinvolt în spaţiul multiculturalităţii sau o tentativă de a
transgresa limitele unei limbi naţionale, prin plurilingvism.

Moftangioaica română vorbeşte numai avec les domestique, încolo franţuzeşte (I. L. Caragiale, Moftul
român)