Sunteți pe pagina 1din 3

REGISTRE STILISTICE PARTICULARE ALE LIMBII

• Arhaic

Evidenţiază dimensiunea istorică a limbajului; situează instanţele comunicării artistice în trecut, prin
actualizarea unui limbaj învechit, ieşit din uz. Se remarcă ocurenţa arhaismelor la toate nivelurile discursului şi
revitalizarea unor construcţii/tipare lingvistice vechi.
Lăpuşneanul porunci să împle cu lemne toate cetăţile Moldovei, afară de Hotin şi le arse, vrând să strice
prin aceasta azilul nemulţămirilor, carii de multe ori, urzeau comploturi şi ţâţau revolte (C. Negruzzi, Alexandru
Lăpuşneanul)
Tipurile de arhaisme sunt fonetice (pre, samă, a rumpe), lexicale (stolnic, logofăt), semantice (prostime, a
tăbărî), morfologice (inime, aripe, palaturi, văzum, plânsum) şi sintactice (domn ţării Moldovei).
Funcţia stilistică a arhaismelor utilizate în proza de inspiraţie istorică este aceea de a crea un tablou de epocă
sau de a diferenţia discursul naratorului de cel al personajului; în teatrul istoric, arhaismele creează impresia de
verosimilitate prin reconstituirea limbajului vremii evocate.
Ştefan: (lui Rareş) Ia cartea asta. Bag-o în sân. Ia sama la pecetie. Pune caii la un olac, alege unul bine
ferecat. Şi la drum. Schimbă caii din popas în popas. Şi să nu te opreşti decât în Ţarigrad. Acolo s-o dai în mâna
marelui vizir. (B. Şt. Delavrancea, Apus de soare).

• Regional

E rgistrul stilistic ce conferă identitate geografic-lingvistică universului ficţional, personajului/naratorului sau


instanţei lirice exprimate. Regionalismele utilizate sunt lexicale (omăt, oleacă, păpuşoi), fonetice (chitară, să spuie, să
prinză), semantice (mereu=încet), gramaticale (aista, aia, oi merge, lucră, mâncă), etc.
Valoarea lor expresivă este lărgirea seriei sininimice; conferă culoare locală (realism descriptiv); au rol de
caracterizare a personajelor (ca elemete de limbaj popular/familiar); aspectele foneticii regionale aplicate unor
neologisme au funcţie satirică în limbajul eroilor lui Caragiale (cafiné)
Fratele cel sărac-sărac să fie de păcate!-tot avea şi el o pereche de boi, dar cole: porumbi la păr, tineri, nalţi
de trup, ţepoşi la coarne, amândoi cudalbi, ţintaţi în frunte, cum sunt mai buni de înjugat la car, de ieşit cu dânşii în
lume şi de făcut treabă. (I. Creangă, Povestea lui Harap-Alb)

• Familiar

În opera literară registru stilistic familiar reprezintă un spaţiu de interferenţă a stilului beletristic cu cel
colocvial. Acesta valorizează estetic varianta spontană, neelaborată a limbii vorbite, cu structuri lingvistice libere, cu
mărci ale oralitătii şi ale implicării afective, cu lexic variat, enunţuri nepretenţioase, cu ticuri verbale şi elemente de
creativitate expresivă.
Are rol stilistic în caracterizarea personajelor sau a unui mediu cultural/socioprofesional; în poezia
postmodernă generează prozaismul deliberat prin care este surprinsă banalitatea cotidiană şi, în acelaşi timp,
construieşte contextul stilistic contrastiv, menit să reliefeze rarele metafore (plasate ca «poanta» în final).
Dă-mi ceasul să ţi-l repar
Sunt specialist în decese
De secundar!
Vino la mine cu ora
vino la mine cu ora să respirăm
împreună
beton şi mortar!
Însă pe mâna cea stângă
“din ceas dedus”
Crescuse un ierbar.
(F. Iaru, Marcaje noi fundaţii ceasuri)
Jurnalul literar şi memoriile sunt scrieri de graniţă, în care registrul stilistic familiar, confesiv se asociază
celui beletristic, chiard acă referentul real biografic conferă o dimensiune nonficţională textului.

1
• Argotic

Utilizat în literatură ca resursă de înnoire a limbajului, registrul stilistic argotic creează figuri semantice prin
sensurile noi atribuite unor cuvinte din limba comună, unor regionalisme, arhaisme, neologisme sau unor cuvinte
imprumutate din limba rromilor, generând un limbaj codificat. Expresivitatea artistică este determinată de metaforă,
metonimia, eufemismul, antonomaza, etc. prin care se produce transferul semantic şi convertirea termenilor argotici în
semnificaţi artistici. D. Irimia precizează că rolul stilistic este acela al înscrierii lumii narate în perspectiva realismului
său lingvistic. Este un mijloc de producere a impresiei de verosimilitate în caracterizarea unor personaje sau a unui
grup social închis. În poezie, acest limbaj antiliric vizează spiritul de frondă şi nevoiua de expresivitate (R. Zafiu).
Argoul este un limbaj codificat cu scopul de a fi înţeles numai de cei ce-l folosesc, doar că pitorescu acestuia îl face
atrăgător şi pentru alte grupuri care «sparg» uşor codurile. Se reduce la un nivel lexical specializat, prin care se asigură
încifrarea mesajului, restul compartimentelor gramaticii nefiind incluse în acest registru stilistic.
-Se ridică aici o problemă, spuse vizirul. […]Ţin minte că acum vreo patruzeci de ani eram copil de casă şi
în loc să frec podele, frecam mangalu’, cum se zice. Mă vede sultanul şi-mi zice: «Ce faci, bre?» (I. Groşan, O sută
de ani de zile la porţile Orientului)

• Jargonul

Este un limbaj specializat, o variantă limbii în funcţie de repere socio-culturale sau profesionale. Termenii de
jargonapar frecvent în limbajul unei anumite categorii de vorbitori, dar şi în presă sau în operele literare (Caragiale).
Termenul jargon desemnează însă şi limbajele specializate ale unor profesii ştiinţifice: arhitectura, chirurgia,
astronomia, etc. Prezenţa elementelor de jargon în limbajul artistic aduce elemente de noutate nu doar în sfera
lexicului, ci şi la nivel fonetic, oferind o alternativă modernă la mai vechiul registru emfatic. Valoarea expresivă a
elementelor de jargon în scrierile tradiţionale era limitată la caracterizarea unor personaje satirizate/a unui grup care
îşi creează o identitate socioprofesională, ori la constituirea unei dimensiuni ironice în planul naratorului; în limbajul
artistic modern, utilizarea jargonului poate fi considerată o marcă stilistică a omului contemporan care «se mişcă»
dezinvolt în spaţiul multiculturalităţii sau o tentativă de a transgresa limitele unei limbi naţionale, prin plurilingvism.
Moftangioaica română vorbeşte numai avec les domestique, încolo franţuzeşte (I. L. Caragiale, Moftul
român)

• Neologic
Registru stilistic asociat frecvent registrului cult, definitoriu pentru discursul elevat, modern. Dominanta
stilistică ţine de numărul mare de termini neologici specializaţi în sfera ştiinţelor sau în domeniile tehnice, aspect
erudit al scriiturii. Prin acest registru se poate diferenţia planul naratorului de cel al personajelor; poate avea rol în
caracterizarea unor eroi, în surprinderea unor medii intelectuale ori artistice. Expresivitatea maximă este conferită de
contexte stilistice contrastive, în care neologismele sunt reliefate prin asocierea cu termeni pupulari, colocviali sau cu
elemente de jargon.
Psihologia arată că au o tendinţă de stabilizare stările sufleteşti repetate şi că, menţinute cu voinţă, duc la o
adevărată nevroză. Orice iubire e ca un monodeism, voluntar la început, patologic pe urmă…(C. Petrescu, Ultima
noapte…)

• Solemn

Acest registru e specific unor specii literare cum ar fi tragedia, imnul, oda mai e numit “stil
înalt”.dimensiunea stilistică e dominată de tonalitatea gravă, ceremonioasă, realizată prin categoria estetică a
sublimului, prin lexical elevat, prin figure retorice. Discursul elevat e menit să emoţioneze puternic, să confere o
măreţie sobră ideilor, evenimentelor, personalităţilor evocate/personajelor; în creaţiile postmoderniste efectul de stil
este opus: exagerarea solemnităţii prin tonul encomiasticsau melodramatic determină pastişa, caricature acestui
registru stylistic.
Brigbeu, rege tânăr din vremea cea căruntă
Pe zeii vechii Dacii i-a fost chemat la nuntă.
Frumos au ars în flăcări prinosul de pe vatră,
Pe când intrară oaspeţii sub bolţile-i de piatră.
În capul mesei şade Zamolxe, zeul getic,
Ce lesne urcă lumea cu umătu-i atletic.
(M. Eminescu, Gemenii)

2
• Parodic

E registrul stilistic ce recurge la imitarea unei opera din “genul înalt” în scopul compromiterii acesteia;
apelează la interteztualitate sau la hipertextualitate. Dscursul are o gravitate simulată sau, dimpotrivă, un character
satiric accentuat. Efectul artistic este realizat prin de-construirea textului-sursă, prin efecte neaşteptate generate de noul
context stilistic.
Ismail este compus din ochi, favoriţi şi rochie şi se găseşte astăzi cu foarte mare greutate. Înainte vreme
creştea şi în Grădina Botanică, iar mai târziu, graţie progresului ştiinţei moderne, s-a reuşit să se fabrice unul pe cale
chimică, prin syntheză… (Urmuz, Ismail…)

• Ironic

E caracterizat prin disimularea unei atitudini critice sub aparenţă laudativă; performarea sensului ironic se
realizează în contextual stylistic, care permite şi identificarea componentei graduale a registrului (de la ironia bonomă,
la dispreţ, de la maliţie, la sarcasm). Formulările ironice n-au alt mijloc de a se face recunoscute afară de intonaţiile
cu care sunt debitate (T. Vianu). Prin ironie se instituie un strat de adâncime al semnificaţiei, marcând ruptura între
aparenă şi esenţă, precum şi distanţarea critică, dispreţuitoare a locutorului (narator, personaj/eu liric) şi a lectorului de
un referent (personaj, obiect, eveniment) pe care îl persiflează. Esenţa ironiei este să provoace tocmai afectele
contrarii acelora legate de expresiile întrebuinţate (T. Vianu)

• Gnomic

Registru stilistic definitoriu pentru creaţiile/secvenţele textuale în care sunt formulate reflecţii asupra condiţiei
umane. Dominanta stilistică ţine de un discurs conceptualizat prin care se instituie formulări pregnant sentenţioase sau
prin utilizarea unor structuri lingvistice impersonale (persoane gramaticale cu valoare generică). Expresivitatea
artistică este determinată de limbajul cu mare valoare cognitivă: formulări memorabile care exprimă raportul
om/univers, om/existenţă, cunoaştere, creaţie, timp, etc.
Vreme trece, vreme vine,
Poate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
(M. Eminescu, Glossă)