Mesterul Manole - eseu Tema si Viziune

Drama interbelica "Mesterul Manole" configurata de geniul creator blagian este o capodopera
expresionista tragica ce se axeaza in spiritul valorilor ancestrale pe mitul estetic al jertfei
datatoare e viata. Piesa a fost tiparita la Sibiu , debutand scenic intial la Teatrul National din
Bucuresti pe 6 aprilie 1929.

1. Din punct de vedere al orientarii tematice , creatia dramaturgica a lui Lucian Blaga se
circumscrie unei drame moderne de idei ce valorifica mitul creatiei ce rezida in suferinta,
proiectandu-l intr-un fond expresionist de facutra tragica.

In acest sens , un argument pertient ce motiveaza incadrarea creatiei in specia literara drama
moderna , este reprezentat de fructificarea grandioasa a mitului estetic al jertfei datatoare de
viata . Prelucrand intr-o viziune genuina acest mit de intensa circulatie , (gratie gandirii filozofice
si tehnicii expresioniste) , autorul reuseste sa potenteze finalitatea funesta a creatorului de
absolut , damnat sa faureasca o creatie durabila pe un fond al suferintelor incomensurabile ce
deriva de la efectuarea sacrificiului suprem. Astfel, Lucian Blaga opteaza in manierea
expresionsta pe crearea unor personaje ce sunt expresii ale unor idei-forta , conferindu-i
protagonistul creatiei o conditie simbolica , aceea de creator arhetipal . Intruchipand principiul
reincarnarii unei idei abstracte , a geniului artistic ce-l domina ca un blestem , Manole este
nevoit din dragostea pentru creatie sa se conformeze fatalitatii sale existentiale ce consta in
zamisilirea unei capodopere de sine statatoare prin jertifirea fiintei iubite, Mira , ce simbolizeaza
"jertfa sacra" . De altfel , (destinul sumbru al personajului principal , si implicit al Mirei este
fundamentat pe dezvoltarea mai multor motive literare ce reflecta ascensiunea mitului jerfei
pentru creatie , precum : surparea zidurilor - semn al raului ce trebuie inlaturat , visul , jurmantul
, sacrificiul , moartea ca joc , respectiv biserica .) Optional *in locul secventei dintre paranteze* :
tragismul operei blagiene este sporit si de gestul personajului pricipal , de a se sinucide ,
aruncandu-se din turla bisericii cladite , fapt ce reflecta destinul originar al creatorului , de a
muri ucis de propria creatie si implicit soarta sumbra ce i-a fost prefigurata de patima pentru
absolut.

O alta particularitate a dramei moderne identificata in opera dramaturgica "Mesterul

Manole" este constituita de conflictul dramatic principal de factura psihologica ce suprinde
dilema cu care se confrunta protagonistul piesei, aceea de a alege intre doua porunci
coplesitoare creatia si iubirea, dragostea de viata ; fiind formulat chiar de erou :"(Manole) :
Launtric un demon imi striga <<Cladeste>>! . Pamantul se-mpotriveste si striga <Jertfeste>!"

Manole este prevalat de doua forte antitetice ce coexista simultan in eul sau , absolutul firii , al
vietii , constituit de iubirea sa nemarginita atribuita Mirei , considerata "lumina vietii" sale ,
respectiv absolutul creatiei , impus de personalitatea sa demonica ce-l indeamna nestavilit sa
construiasca. Aceste doua entitati ce implica imperativ aneantizarea uneia in vederea
concretizarii celeilate, vor devoala drama launtrica a personajului , constand in tribulatiile
acestuia , determinate de imposibilitatea subordanarii chemarii geniului, in detrimentul erosului
- patima existential umana sau viceversa .

2. Tema operei dramatice "Mesterul Manole" conturata de Lucian Blaga , este prelucrarea
unuia dintre miturile fundamentale ale poporului roman , sacrificiul pentru creatie intr-o viziune
proprie sensibilitatii de tip expresioniste , concretizandu-se prin contopirea celor doua mari
patimi ale eroului creatia si erosul , intr-o capodopera arhitectonica perena .

Un episod relevant pentru ilustrarea temei creatiei se regaeste in scena a 3 a din actul secund
. Aceasta profileaza fagaduinta oferita de Manole solului domnesc, prin care el si ceilalti mesteri
se obligau sa cladeasca locasul de cult in 3 zile , in caz contrar aveau sa moara. Consternati de
decizia nesabuita a mesterului , lucratorii voiau sa-l paraseasca , fiind timorati de eventuala
sucombare , insa "icoana bisericii" al carei chip nu o puteau uita i-a determinat pregete.
Constientizand ca , exista o singura solutie viabila de finalizare a Sfantului locas , Manole , si-a
acceptat soarta de creator arhetipal , iar dintr-un imbold al patimei artistice le-a propus zidarilor
efectuarea unui juramant ce avea sa stopeze surparea temeliei. Legamantul presupunea
imolarea unei fiinte desavarsite "sotie care n-a nascut" , "sora curata" sau "fiica luminata" ,
avand sa se jertfeasca conform invoielii prima persoana ce avea sa vina sa-si vada tatal , fratele
sau sotul. *Optional*Aceste aspecte sunt reliefate de urmatoarele secvente :"De ce-ai fagaduit
mestere?...Dezleaga-ne sa plecam!... Ne-ai ispitit cu stiinta ascunsa, ne-ai viruit cu chipul mic al
bisericii si acum n-o mai putem uita... Suntem bolnavi de ea [...] (Manole) Nu sunt si eu patruns
de aceasta boala pana la oase? ... ca un dor de casa? biserica se va inalta !... Din partea noastra
astept o jerta [...] O invoiala si-un juramant va fi [...] O viata scumpa de om se va cladi in zid ,
jerfa va fi o sotie, ce inca n-a nascut... sora curata , sau fiica luminata... care intaia va veni sa-si
vada barbat , frate sau tata"

In aceeasi maniera, scena a treia din actul 3 este edificatoare pentru tema operei. Aceasta
evidentiaza tribulatiile mesterului Manole , pe fondul aparitiei Mirei la ruinele bisericii , loc in
care , conform juramantului avea sa se jertfeasca prima reprezentanta feminina ingenua care
venea sa-si vada tatal , fratele sau sotul. Constrans de legamantul facut din voluptatea pentru
creatie , cat si de ceilalti zidari care ii impuneau respectarea invoielii , Manole a trebuit sa-si
reprime orice dorinta de (eludare a manifestului lugubru) salvare a fiintei iubite , iar sub
pretextul initierii unui "joc de-a moartea" ce avea sa stopeze surparea zidurilor bisericii ,acesta
si-a persuadat sotia sa fie zidita. Tragismul scenei este accentuat de supozitia Mirei , care , desi
era veridica a fost ulterior infirmata de sotul ei , aceasta enuntand ca mesterii aveau de gand sa
efectueze un demers sadic , anume imolarea unei persoane intre ziduri , pentru a putea inalta
turelele bisericii implacabil supusa surparii. *Optional*Esenta funesta a scenei reiese din
urmatoarea secventa :"(Mira) Asadar , totul e adevarat ? ... Mestere , rau ai fost sfatuit ! Vrei sa
schimbi pravili scrise cu fulger - ca sa izbutesti in mestesug ? [...] ( Manole) : linisteste-te
Mira...te-ai ratacit intre noi , oameni de gluma rea ... Blestemul e biruit [...] Povestea cu jertfa
omenesaca - e numai asa -un joc... pe care il vom face cu tine [...] ne vom juca de-a moartea ...
Te voi culca in zid ... Caci, blestemul de care vorbiram , il invingem c-un joc"

3. Un prim element structural pertinent in reliefarea temei capodoperei literare cat si a

viziuni autorului asupra lumii este finalul tragic al dramei. Acesta se centreaza pe amplificarea
fatalitatii cuplului Mira- Manole , in aceasta maniera reflecta tribulatiile cat si supliciul
mesterului , care , fiind mort launtric , pe fondul jerfei sotiei sale ,se incumeta la initierea unui
gest ce reflecta genuin destinul din veac al Creatorului de frumos, si poate chiar o incercare de
reconstituire in vesnicie a relatiei amoroase . Sortit unei finalitatii funeste , Manole nu se poate
mantui de destin decat prin jertfa de sine , astfel drama sa existentiala este un inedit cantec de
iubire impletit cu cantec de moarte. In acest sens , in conjuctura clamoroasa creata de multimea
care se opunea boierilor si zidarilor ce solictau domnitorului pedepsirea sa , intrucat a curmat
viata unei fiinte , respectiv a construit un templu lui Antichrist , Manole se urca in turla bisericii ,
iar dupa ce trage clopotul in amintirea Mirei , se arunca in neant. Gestul eroului reconstituie
destinul din veac al Zamisilitorului - de a pieri ucis de propria creatie.

Un alt element compozitional al creatiei "Mesterul Manole" este reprezentat de relatiile

spatio-temporale . Cronotropul dramei este precizat inca din expozitiune , "pe Arges in jos" ,
"timp mitic romanesc" , trimitere directa la balada populara "Monastirea Argesului" . Ulterior
spatiul se rezuma la "camara de lucru a mesterului Manole , iar din actul secund devine simbolic
dimensiunea spatiala a "ruinelor bisericii vesnic reincepute , in fund munti si paduri" .
Neprecizarea coordonatei temporale ar putea fi explicata prin optiunea dramaturgului spre
cunoasterea luciferica pentru a potenta misterul nu cu scopul descifrarii eventuale a acestuia
prin detaliul rational, ci in vederea crearii unei dimensiuni mitice.

Timpul exterior este marcat doar de opozitia noapte-zi , care subliniaza efortul lui Manole de a
descoperi misterul surparii bisericii , cele mai multe scene desfasurandu-se la lumina lumanarii.
In drama se mai face referire la durata de sapte ani , in care Manole a tot incercat sa elaboreze
un plan arhitectural prin masuratori rationale : (Bogumil) : Pe masurari? De sapte ani tot masori
cu acel unchi de arama si nicio izbanda" Dominant este timpul interior al trairii obsesiei de a crea
biserica , al nelinistii resimtite de eroul dramatic : *Manole* : Cine - mi darama zidurile?".

In concluzie , capodopera dramatica blagiana este o drama moderna de idei , fiind

fundamenta pe mitul estetic al jertfei datatoare de viata , iar semnificatia generala a piesei este
vazuta de criticul literar George Calinescu drept :"un raspuns la problema estetica. Creatia are ca
punct de plecare tehnica , dar nu devine o piesa vie fara factorul rational, fara har. Acest har
pretinde ,insa artistului suferinta [...] opera artistica iesita din jertfa omului are o existenta
independenta".