Registre stilistice generale

Registrul Caracteristici / mărci textuale Exemple

 Utilizat ca variantă stilistică în Tri inele jos pica,
opera literară (folclorică sau cultă), Tri îngeri le ridica;
registrul popular presupune Tri îngeri cu tri biciuri,
situarea naratorului, a personajelor La tri cornuri de pământ, Tot
/ a eului liric în sfera culturii trăsnesc şi tot plesnesc, Să ridice
populare, printr-un limbaj marcat munţii crunţi.
de spontaneitate şi indici ai (Colinde din Ardeal, Ce sară-i?)
implicării afective;
 La nivel fonetic: mărci ale Căci era boboc de trandafir din luna lui
oralităţii, accente afective, variante maiu [...]. Sau cum s-ar mai zice la noi în
fonetice familiare, ignorând ţărăneşte, era frumoasă de mama focului:
normele ortoepice; rime şi ritmuri la soare te puteai uita, iar la dânsa ba. Şi
simple, aliteraţii; de aceea Harap-Alb o prăpădea din ochi
 La nivel lexical: selectarea unor de dragă ce-i era.
cuvinte şi expresii idiomatice (I. Creangă, Povestea lui Harap-Alb)
specifice universului rustic (inclusiv
POPULAR regionalisme), frecvenţa mare a
diminutivelor, abateri
de tipul pleonasmului, al tautologiei;
 La nivel morfosintactic: prezenţa
unor forme neliterare (forme
flexionare neliterare, acuzativul cu
prepoziţie în locul dativului, forme
pronominale colocviale,
dezacordul etc.), viitorul popular,
prezumtivul, superlativul popular,
frecvenţa mare a interjecţiei;
modele sintactice bazate pe
repetiţii sau pe recurenţa lui „şi”
narativ, anacolutul etc.);
 La nivel stilistic: caracter
tradiţional al figurilor de stil.
 Registru stilistic care defineşte, în Un tânăr metal transparent subţire ca
general, creaţiile literare culte; lama tăioasă
implică situarea instanţelor tăia orizonturi curbate şi lent
comunicării artistice în orizontul despărţea privirea de ochi cuvântul,
culturii, prin aplicarea normelor de idee, raza, de stea
limbii literare, prin informaţia pe când plutea o floare de tei în
culturală bogată; lăuntrul unei gândiri abstracte.
CULT  Nivelul fonetic e definit prin (N. Stănescu, Semn 1)
eufonie; în poezie, ritmuri şi rime
complexe;
 Nivel lexical caracterizat prin
diversitate şi bogăţie sinonimică,
prin gradul ridicat de
conceptualizare a termenilor, prin
valorificarea potenţialităţilor multiple
 de
semnificare; ambiguizare
deliberată;
 Nivel sintactic: frază complexă,
elaborată;
 La nivel stilistic: predilecţia pentru
tropi şi figuri de gândire; variaţie
stilistică, originalitate.
 Oralitatea vizează două straturi – Hei, hei! călătorule. Dacă ţi-i vorba de-
stilistice: un strat primar, intrinsec aşa, ai să-ţi rupi ciochinele umblând şi tot
literaturii populare şi tuturor n-ai să găseşti slugă cum cauţi d-ta, că pe-
creaţiilor teatrale şi un strat aici sunt numai oameni spâni. Şapoi, când
derivat, specific structurilor este la adicălea, te-aş întreba: ca' ce fel de
dialogale (din proză sau din
zăticneală ai putea să întâmpini din
poezie) şi stilului marilor
povestitori, a căror scriitură pricina asta?
simulează circumstanţele (I. Creangă, Povestea lui Harap-
comunicării orale; Alb)
 Particularităţi: comunicare directă,
preponderent colocvială, afectivă şi – Ei! Să lăsăm frazele, nene Caţavencule!
spontană, cu relative libertăţi faţă Astea sunt bune pentru gură-cască... Eu
de normele limbii standard, dar cu
sunt omul pe care să-l îmbeţi cu apă
ORAL grad ridicat de convenţionalitate şi
stereotipie în producerea „faptelor rece?... Spune, unde să fie?
de stil”; relevanţa elementelor (I.L. Caragiale, O scrisoare pierdută)
paraverbale şi nonverbale în
constituirea sensurilor, zone de
incidenţă cu registrul stilistic
popular; diferenţieri în funcţie de
tipul de cultură: varianta oralităţii
rustice / varianta citadină;
 Mărci distinctive: formule ale
adresării directe, enunţuri
exclamative şi interogative, elidări
fonetice, topică afectivă, frecvenţa
unor sintagme / expresii colocviale,
a substantivelor în vocativ, a
verbelor la imperativ, a
interjecţiilor; abateri de la normă
precum dezacordul, anacolutul etc.
 Registru stilistic scris Ameţind totul, această iubire
presupune comunicare artistică înflorea fără seamăn, cum înfloresc
mediată, prin producerea unei sălbatic, în luna mai, nimfele
scriituri al cărui criteriu valoric lujerilor de crin. Cu ochii mari,
este originalitatea,într-un limbaj albaştri, vii ca nişte întrebări de
cleştar, cu neastâmpărul trupului
autoreflexiv, conştient de forţa
tânăr, cu gura necontenit umedă şi
sa de a întemeia universuri fragedă, cu o inteligenţă care
autonome, dar şi de limitele irumpea, izvorâtă tot atât de mult
acestor lumi semantice; din inimă cât de sub frunte, era un
Nivelul fonetic, nu mai puţin spectacol minunat.
important decât în registrul oral (C. Petrescu, Ultima noapte...)
(armonii imitative, ritmuri în
eufonie sau rupturi de ritm, O, dacă n-ar fi eroarea, dacă
rime complexe etc.), este am fi curaţi
dublat de nivelul grafematic Cum sunt peştii din marea cea
(„exploatarea resurselor sferică, fraţi
SCRIS poetice ale grafismului şi ale
…şi fiecare secundă n-ar fi
mereu a trecutului…
punerii în pagină” – G. (N. Stănescu, O, dacă...)
Genette), de semnalizările
metatextuale (versul alb, versul
spaţial etc.), chiar dacă
pictopoezia sau caligramele
rămân forme de expresivitate
artistică experimentale;
Nivelul lexical este
caracterizat printr-o orientare
deliberată a limbajului spre
polisemie maximă care conferă
un caracter deschis
semnificaţiilor; reţele lexicale
tematice, câmpuri semantice,
termeni cu ocurenţă rară;
Nivel sintactic: structurarea
riguroasă a textului, astfel încât
fiecare secvenţă textuală să
participe la relevanţa estetică a
semnului lingvistic; procedeele
şi figurile de construcţie au rol
definitoriu în producerea
semnificaţiei (recurenţa,
 simetria, dislocarea, elipsa,
opoziţia, repetiţia);
La nivel stilistic, „sub acţiunea
principiului metaforic,
raporturile sintactice se
dezvoltă în structuri imagistice,
în spaţiul cărora se confruntă
un univers real cu unul
imaginar” (D. Irimia).
Registre stilistice particulare
Registru stilistic care Lăpuşneanul porunci să împle cu
evidenţiază dimensiunea lemne toate cetăţile Molda-viei,
istorică a limbajului; situează afară de Hotin şi le arse, vrând să
instanţele comunicării artistice strice prin aceasta azilul
nemulţămiţilor, carii de multe ori,
într-un orizont de timp revolut,
urzeau comploturi şi aţâţau revolte.
prin actualizarea unui limbaj (C. Negruzzi, Alexandru
învechit, ieşit din uz; Lăpuşneanul)
Dominanta stilistică: ocurenţa
arhaismelor la toate nivelurile Ştefan: (lui Rareş) Ia cartea asta.
discursului şi revitalizarea unor Bag-o în sân. Ia seama la pecetie.
construcţii / tipare lingvistice Pune caii la un olac. Alege unul bine
învechite; ferecat. Şi la drum. Schimbă caii din
Tipuri de arhaisme: lexicale popas în popas. Şi să nu te opreşti
decât în Ţarigrad. Acolo s-o dai în
(cuvinte ieşite din uz: stolnic,
mână marelui vizir.
logofăt etc.), fonetice (forme (Delavrancea, Apus de soare)
ARHAIC sonore învechite: pre, samă, a
împle, a rumpe, lăcaş),
semantice (cuvinte utilizate
odinioară cu alt sens: prostime
– oameni se rând, a tăbărî – a
aşeza tabără, a certa – a
pedepsi etc.), morfologice
(forme flexionare vechi: inime,
aripe, palaturi; văzum,
plânsum, s-au fost deschis
etc.), sintactice (Gazeta de
Transilvania, domn ţării
Moldovei);
Funcţia stilistică a
 arhaismelor utilizate în proza
de inspiraţie istorică este aceea
de a crea un tablou de epocă
sau de a diferenţia discursul
naratorului de cel al
personajelor; în teatrul istoric,
arhaismele creează impresia
de verosimilitate prin
reconstituirea limbajului vremii
evocate.
Registru stilistic care conferă ratele cel sărac - sărac să fie de
identitate geografic-F păcate! - tot avea şi el o pereche de
lingvistică universului ficţional, boi, dar colè: porumbi la păr, tineri,
nalţi de trup, ţepoşi la coarne,
personajului / amândoi cudalbi, ţintaţi în frunte,
naratorului sau instanţei lirice ciolănoşi şi groşi, cum sunt mai buni
exprimate; de înjugat la car, de ieşit cu dânşii în
Tipuri de regionalisme lume şi de făcut treabă. Dar plug,
utilizate în scop expresiv: grapă, teleagă, sanie, car, tânjală,
lexicale (cuvinte cu circulaţie cârceie, coasă, hreapcă, ţăpoi,
restrânsă la o arie geografică greblă şi câte alte lucruri ce
dialectală: omăt, oleacă, niţel, trebuiesc omului gospodar nici că se
aflau la casa acestui om nesocotit
păpuşoi, cucuruz etc.),
REGIONAL (I. Creangă, Dănilă Prepeleac)
fonetice (pronunţii diferenţiate
în funcţie de aria dialectală:
ghine, chiatră, să spuie, să
prinză etc.), semantice
(sensuri diferite ale aceluiaşi
cuvânt în zone diferite: mereu
– „încet” în Banat),
gramaticale (forme specifice
anumitor regiuni: aista, aiasta
în Moldova, ăsta, aia în
Muntenia; viitorul moldovenesc
– oi merge; prezentul lucră,
mâncă în Transilvania,
dezacordul subiect-predicat în
Muntenia etc.);
Valoare expresivă: lărgirea
seriei sinonimice; conferă
 culoare locală (realism
descriptiv); au rol de
caracterizare a personajelor
(ca elemente de limbaj
popular/familiar); aspectele
foneticii regionale aplicate unor
neologisme au funcţie satirică
în limbajul eroilor lui Caragiale
(cafiné).
În opera literară, registrul Nu mai plânge, stea, nu mai jeli,
stilistic familiar reprezintă un Noapte, nu mă dojeni. Bădie
spaţiu de interferenţă a stilului soare, fă tu dreptate Şi-am să-ţi
beletristic cu cel colocvial; fiu frate.
Particularităţi: valorizează (E. Botta, Recolta)
estetic varianta spontană, Dă-mi ceasul să ţi-l repar!
neelaborată a limbii vorbite, cu Sunt specialist în decese de secundar!
structuri lingvistice libere, cu Vino la mine cu ora
mărci ale oralităţii şi ale vino la mine cu ora să respirăm
implicării afective, cu lexic împreună beton şi
variat, enunţuri nepretenţioase,
FAMILIAR cu ticuri verbale şi elemente de
mortar!
Însă pe mâna mea stângă
creativitate expresivă; «din ceas dedus» crescuse un
Rol stilistic: caracterizarea ierbar.
personajelor sau a unui mediu (F. Iaru, Marcaje noi fundaţii
cultural / socioprofesional; în ceasuri)
poezia postmodernistă,
generează prozaismul
deliberat prin care este
surprinsă banalitatea cotidiană
şi, în acelaşi timp, construieşte
contextul stilistic contrastiv,
menit să reliefeze rarele
metafore (plasate, frecvent, ca
„poantă” în final);
Jurnalul literar şi memoriile
sunt scrieri „de graniţă”, în care
registrul stilistic familiar,
confesiv se asociază celui
beletristic, chiar dacă
 referentul real biografic conferă
o dimensiune nonficţională
textului.
Utilizat în literatură ca resursă Se ridică aici o problemă, spuse
de înnoire a limbajului, vizirul.[...] Ţin minte că acum vreo
registrul stilistic argotic patruzeci de ani eram copil de casă
creează figuri semantice prin şi în loc să frec podelele, frecam
sensurile noi atribuite unor mangalu', cum se zice. Mă vede
sultanul şi-mi spune: „Ce faci, bre?”
cuvinte din limba comună, unor
„Mă gândesc,prea mărite”, zic eu.
regionalisme, arhaisme, „În casa mea, bre?! face el şi dă-i şi
neologisme sau unor cuvinte arde-i, că de-atunci gândesc numai
împrumutate din limba în aer liber. [...] Cap ai, gândire ce-
ţigănească, generând un ţi mai trebuie? Fă şi tu o pauză.
limbaj codificat; (I. Groşan, O sută de ani de zile la
ARGOTIC Expresivitatea artistică este porţile Orientului)
determinată de metafora,
metonimia, eufemismul,
antonomaza etc. prin care se
produce transferul semantic şi
convertirea
termenilor argotici în
semnificanţi artistici;
Rol stilistic: „înscrierea lumii
narate în perspectiva
realismului său lingvistic” (D.
Irimia); mijloc de producere a
impresiei de verosimilitate în
caracterizarea unor personaje
sau a unui grup social închis;
în poezie, acest limbaj antiliric
vizează „spiritul de frondă şi
nevoia de expresivitate” (R.
Zafiu), efectul stilistic fiind
construirea unei viziuni
antimetafizice asupra unei lumi
absurde sau de-construirea
unor modele lirice vetuste.