REGISTRELE STILISTICE

 DEFINIȚIE:
Registrele stilistice sunt varietăți ale limbii determinate social, cultural, dar și istoric
(temporal și spațial). Apar și sub denumirea de limbaje. Ca reper pentru toate celelalte este
registrul cult.
Spre deosebire de stilurile funcționale care se referă la variații ale limbii în funcție de domeniul
de activitate, registrele stilistice se referă la variații ale limbii în funcție de categoria socială,
timpul și spațiul în care persoanele trăiesc, prima categorie cuprinzând-o și pe a doua.

 REGISTRUL LITERAR (CULT sau STANDARD):

 aspectul cel mai îngrijit al limbii, folosit în presă, literatură, în comunicarea oficială;
 presupune existenţa unui sistem de norme1: ortoepice, ortografice, morfologice, sintactice;
 are caracter unitar şi relativ stabil, datorat respectării acestor norme;
 claritate, sobrietate, precizie, eleganţă;
 rol director: influenţează celelalte variante de limbă în impunerea normei;
 respectarea normelor limbii literare (fonetic, morfologic, sintactic);
 prezenţa termenilor abstracţi, specializaţi, neologici;
 evitarea repetiţiilor, a termenilor regionali, populari, argotici;
 Întrebuințat în școli, instituții oficiale de comunicare, în mass-media, în domeniul științei și
tehnicii, în domeniul publicistic, juridic-administrativ.

 REGISTRUL POPULAR (oral, regional):

 fapte de limbă răspândite la nivelul întregului teritoriu al țării, care nu sunt conforme limbii
literare;
 Puternică încărcătură afectivă;
 aspectul spontan, neelaborat al limbii, manifestat mai ales oral;
 existenţa unor variante regionale (graiuri): moldovean, bănăţean, muntean ş.a.;
 polisemantism, simplitate în sintaxă, oralitate, expresivitate, spontaneitate;
 diminutive sau augmentative;
 forme pronominale sau verbale scurte („Casa-i pe deal.”, „Că-l foloseşte”);
 vocativ diversificat („Ileano!”, „Ileană!”);

1
Norma literară= reguli obligatorii fixate prin uz, ce asigură corectitudinea folosirii cuvintelor, construcțiilor
gramaticale. Limitează deciziile individuale ale vorbitorilor în comunicare. Fixează caracteristicile corecte ale limbii.
Se referă la toate nivelele limbii: ortografie, ortoepie, morfologie (ex: acodul predicatului cu subiectul, acordul
adjectivului cu substantivul determinat, scrierea cu cratimă, a ortogramelor, pronunţarea unor cuvinte, scrierea cu „â”
în raport cu „î” etc.)
În 1881, Academia Română a stabilit primele norme ortografice, apoi în 1904, 1932, 1953, 1982- prima ediție a
Dicționarului Ortografic, ortoepic și morfologic și 2005- ultimul (62.000 de cuvinte).
Norma are caracter coercitic- norma limbii e impusă. În școală, abaterea de la normă e penalizată prin scăderea notei
la disciplina respectivă, dincolo de zidurile școlii sau de băncile amfiteatrelor, norma e impusă prin denunțarea
publică a greșelilor.
  articolul hotărât proclitic pentru substantive de gen feminin („lui mama”, „lui Irina”);
 dativul etic („Mi ţi-1 ducea cu vorba.”); formule de adresare;
 Interjecţii, onomatopee;
 locuţiuni; expresii echivalente negaţiei („mare lucru”, „ba bine că nu!”, „pe naiba!”);
 propoziţii eliptice de predicat;
 tautologia (repetarea aceluiași cuvânt, dar cu funcție sintactică diferită: „Ce-i frumos e
frumos”);
 repetiţia;
 anacolutul (dezacord: ,,Eu, când mă gândesc la locul nașterii mele…,îmi saltă inima de
bucurie”);
 dezacorduri (subiect - predicat);
 propoziţii exclamative şi interogative;
 Ex: „odaie”, „gârlă”, „claie”;

 REGISTRUL REGIONAL:
 considerat o categorie aparte, apare în vorbirea dintr-o anumită zonă a ţării, caracterizat
fiind, printre altele, de:
 forme fonetice neliterare („iştia” -pentru „aceştia”; „deşte” - pentru „degete”);
 lexic regional („curechi” - pentru ”varză”; „lubeniţă” - pentru „pepene verde”);
 nivel morfosintactic: „am plecatără”, „s-a fost deschis”, „mânce-l”;
 perfectul simplu (predilect în Oltenia);
 forma pronominală „dânsul”„dânsa”, cu valoare afectivă în Moldova.
 În operele literare, au rol de evocare, localizând acțiunea sau rol de caracterizare;

 REGISTRUL OFICIAL:

 varianta lingvistică folosită în sfera relaţiilor oficiale (administraţie, justiţie etc.);

 respectarea cu stricteţe a normelor limbii literare;
 obiectivitate, impersonalitate, lipsa încărcăturii afective şi a expresivităţii;
 claritate, precizie, concizie;
 mod de exprimare formal; clişee lingvistice (formule fixe de adresare).

 REGISTRUL FAMILIAR:

 varianta lingvistică folosită în sfera relaţiilor particulare;

 încălcarea, uneori, a normelor limbii române literare, folosirea termenilor argotici, de
jargon, a neologismelor la modă etc.;
 încărcătură afectivă, expresivitate, naturaleţe, spontaneitate;
 exprimare informală (enunţuri fragmentate, inversiuni, cuvinte peiorative etc.);
 mijloace nonverbale (gesturi, mimică etc.) şi paraverbale (intonaţie, accent etc.).

 REGISTRUL ARHAIC:

 Varianta lingvistică învechită, ieşită din uz din cauza dispariţiei noţiunilor denumite şi
a modernizării limbii;
  Arhaismele sunt folosite în stilul beletristic cu valoare evocativă, ca document artistic al
unei epoci trecute;
 Tipuri de arhaisme: fonetice („părete”, „pre”, ,,deacă”), lexicale („logofăt”, ,,cneaz”,
,,stolnic”, „pârcălab”), morfologice („aripe”, „palaturi”), sintactice („stăpân Ţarigradului”),
semantice („mişel” pt. „sărac”, „divan” pentru „sfat”, „calic” pentru „sărac”) etc.;
 cuvinte de origine slavă;
 folosirea vocalei „u” („serviciu”, „Mateiu”) în poziţie finală (sub influenţa transcrierii
kirilice a unor cuvinte);
 sintaxă greoaie (latină);
 În textele literare, arhaismele contribuie la crearea culorii locale, oferind veridicitate
personajelor și întâmplărilor;

 REGISTRUL NEOLOGIC:

 cuvinte relativ noi pătrunse în limbă, începând cu a doua jumătate a secolului al

XIX-lea;
 neologismele sunt folosite în limbajul tehnico-ştiinţific, în cel oficial-administrativ,
beletristic, dar şi în limbajul colocvial;
 neologisme: „fantezie”, „duel”, „surmenaj”, „computer”, „sandviş”, „live”, „manager”,
„grobian”.

 ARGOUL:
 varianta de limbă caracteristică unor grupuri sociale restrânse (deţinuţi, răufăcători),
folosită din dorinţa de a nu fi înţelese de ceilalţi sau din sentimentul apartenenţei la un grup
(elevi, soldaţi, pescari, delincvenți, studenți etc.);
 lexic specializat; cuvinte împrumutate din limba țigănească sau din limbi străine;
 exemple: „marfă”, „a da şpagă”, „profu”, „diriga”, „abisa”, „boabă” – „restanță”; „mititica”
- ,,închisoare”; „curcan” – „poliţist”; „mate” – „matematică” ; „diriga” – „diriginta”;
 este un limbaj codificat, înţeles numai de cei care îl folosesc (grupuri sociale: elevi,
studenţi, delincvenţi etc.).
 În textele literare, argoul este folosit cu intenția de a propune cititorului un univers
neexplorat, aflat la marginea societății, considerat, până la începutul secolului al XX-lea, tabu.

 JARGONUL:

 varianta de limbă caracterizată de folosirea abuzivă a cuvintelor şi expresiilor străine

(neogreceşti, franţuzeşti, englezeşti), din dorinţa de a impresiona, de a epata;
 evoluează în funcţie de influenţele lingvistice la modă;
 exemple: „monşer” (dragul meu), „bussines” (afacere), „trend” (tendinţă), „şic” (distins),
„a
 În textele literare, folosirea abuzivă a jargonului reprezintă o modalitate de caracterizare
prin contrastul dintre tipologia personajului, incultura lui și utilizarea forțată a unui limbaj elevat.