Registrele stilistice ale limbii

Registrul limbii reprezinta un mod de utilizare concreta de catre fiecare vorbitor, a

nivelurilor de limba existente si acopera intreaga sfera a activitatii de comunicare verbala.
Din perspective diacronica (de evolutie a limbii), se diferentiaza registrul arhaic si registrul
morfologic.
Din perspective sincronica, se inregostreaza variantele geografice (teritoriale) si variantele socio-
profesionale.

Arhaismele
-se considera ca sunt arhaisme, acele cuvinte, expresii, fonetisme, forme gramaticale si constructii
sintactice care au disparut definitive din limba comuna sau care au incetat de a mai fi folosite;
-se manifesta la toate nivelurile limbii;
-ofera posibilitatea de datare a actiunii prin limba;
-in stilistica, este considerate arhaica utilizarea cu functie expresiva, in textul literar, a unui
termen/ constructie/ forma fonetica, apartinand unei perioade mai vechi decat cea din care dateaza
textul.
Regionalismele si formele populare:
Regionalismele sunt forme lingvistice specifice vorbirii dintr-o anumita zona geografica. Dupa
nivelul limbii la care se manifesta, regionalismele se clasifica in:
-regionalisme fonetice: chiatra- piatra, fisior- fecior, geparce- departe, pa- pe;
-regionalisme gramaticale (morfosintactice): perfectul compus de tipul o facut, in Moldova;
am facutara, in Muntenia;
-regionalisme lexicale (cele mai frecvente):
*Moldova: ciubota, curechi, dugheana, oleaca;
*Muntenia: daulat, buduroi, caita
*Transilvania: fagadau, lepedeu, cucuruz, bolund;
-regionalisme semantic: in Banat, adverbul deloc inseamna imediat. Stilistic, au functie de
evocare, localizeaza actiunea operei literare, caracterizeaza si individualizeaza personajele,
realizeaza efecte de ordin cosmic sau variaza pur si simplu exprimarea artistic.
Formele populare:
Formele populare sunt fapte de limba generale sau aproape generale ca raspandire, fara a fi in
acelasi timp si literare.
Cel mai cunoscut substantive este muiere, mostenit din limba latin, cunoscut pe intregul
teritoriu lingvistic romanesc, dar neacceptat de normele limbii literare, in aspectul ingrijit al limbii
romane folosindu-se substantive sinonime precum femeie sau sotie.
Regionalismele si fonetismele populare ofera posibilitatea de localizare a actiunii prin limbaj
(sincronie).
Registrul familial si colocvial:
Acest registu al limbii cunoaste o intrebuintare generala, fiind insusit de vorbitori inca din primii
ani de viata.
Se caracterizeaza prin: naturalete, degajarea exprimarii, preferinta pentru imprecizia informatiei,
mijloace lingvistice variate, exprimari regionale populare argotice, oscilare intre economie si
abundenta in exprimare, incarcatura emotionala mare: folosirea diminutivelor, a argumentativelor,
a superlativelor expressive, a interjectiilor; inclinatie spre satira si umor, prin porecle,
rastalmaciri, eufemisme, clambur, jocuri de cuvinte.
Argoul
Argoul se defineste drept un limbaj codificat inteles numai de cei initiati. Este utilizat de grupuri
sociale relative inchise; intrebuinteaza un lexic specializat si structure sintactice specific prin care
i se asigura carcaterul incifrat; vocabularul se schimba repede, tocmai pentru a mentine
dificultatea decodificarii (limbaj efemer). Lexicul provine din diferite surse: cuvinte din limba
comuna, carora li se schimba sensul; cuvinte dialectate sau arhaice; termini tehnico-stiintifici;
imprumuturi din limbi straine sau din limba unor minoritati nationale; cuvinte obtinute prin
derivare.
Jargonul
Jargonul este o variant a limbii nationale care se delimiteaza, mai ales dupa criteria sociale,
culturale sau profesionale. Se manifesta special la nivelul vocabularului si al pronuntarii. Prin
jargon se intelege: un limbaj tehnic cu o terminologie de specialitate, o limba deformata cu multe
elemente straine (majoritatea elementelor de jargon din aceasta categorie, asa-numitele
barbarisme: plezanterie, afloat, inubliabil). Argoul este folosit de o anumita colectivitate pentru a
se delimita, in vreme ce jargonul este intrebuintat pentru a se distinge de restul vorbitorilor.