STILURILE FUNCŢIONALE

ALE LIMBII ROMÂNE

Termenul stil provine din fr. style, lat. stylus, gr. stylos, care desemnau condeiul de metal
şi de os folosit la scrierea pe tăbliţe cerate.
– în vorbirea curentă desemnează felul propriu de a se exprima al unei persoane;
– în accepţie lingvistică înseamnă modul particular de folosire a resurselor limbii în
diferite domenii ale activităţii sociale (stilurile funcţionale ale limbii);
– în accepţie literară denumeşte ,,expresia unei individualităţi” (Tudor Vianu).
Definiţii ale stilului:
,,Stilul este chipul sufletului.” (Seneca);
,,Stilul este omul însuşi” (Buffon);
,,Stilul este un fenomen al limbii naţionale” (Charles Bally).
Calităţile generale ale stilului:
Corectitudinea este respectarea strictă a regulilor gramaticale, a ortografiei în vigoare;
Claritatea este exprimarea limpede a gândurilor şi a sentimentelor;
Proprietatea este calitatea stilului privind folosirea cuvintelor care exprimă exact ideea,
apelând la sensul propriu, cel mai potrivit al cuvântului;
Precizia constă în utilizarea cu rigoare a mijloacelor lingvistice necesare pentru
exprimarea sentimentelor şi a ideilor;
Puritatea implică utilizarea acelor mijloace lingvistice consacrate prin uz, admise de limba
literară.
Stilul funcţional este o variantă a limbii care îndeplineşte funcţia de comunicare într-un
domeniu de activitate determinat. În orice limbă există câteva stiluri funcţionale; modelul
fiecăruia s-a constituit într-o anumită perioadă istorică şi evoluează continuu.
Clasificarea stilurilor s-a făcut în funcţie de exprimarea oamenilor, după apartenenţa lor la un
grup social, fapt ce imprimă în vorbire (scriere) anumite particularităţi comune grupului
respectiv.
 Stilurile funcţionale din limba română contemporană sunt:
 stilul oficial (administrativ);
 stilul ştiinţific;
 stilul publicistic (jurnalistic);
 stilul colocvial (familiar);
 stilul artistic (beletristic).

1. Stilul oficial (administrativ) realizează funcţia de comunicare în sfera relaţiilor

oficiale: administraţie, diplomaţie, justiţie etc.
Caracteristici:
– respectă normele limbii literare la fiecare nivel (fonetic, lexical, gramatical, stilistic);
– este obiectiv şi impersonal;
– este lipsit de încărcătură afectivă (neutru din punct de vedere expresiv);
– este accesibil, clar şi precis;
– modul de exprimare este formal.
Particularităţi lingvistice:
la nivel lexical are terminologie specifică: adeverinţă, adresă, cerere, certificat, domiciliu,
dosar, proces-verbal, referat;
 la nivel morfologic sunt frecvente:
- substantivele provenite din infinitive lungi;
- infinitivul cu valoare de imperativ;
- viitorul cu valoare de imperativ;
- reflexiv-pasivul;
- verbele impersonale şi verbele personale folosite personal;
- expresiile verbale impersonale;
- adverbele şi locuţiunile adverbiale de tipul: în calitate de, în scopul, pe baza, în
vederea, referitor la.
 la nivel sintactic sunt frecvente:
- grupurile predicative cu verbele a trebui şi a putea;
 - construcţiile infinitivale;
 la nivel stilistic se caracterizează prin:
- prezenţa unor clişee (formule de adresare: introductive, de încheiere);
- coordonarea în frază ca mijloc principal de organizare a conţinutului;
- lipsa predicatului/ verbului copulativ (fumatul interzis, intrarea oprită);
- respectarea unor reguli de prezentare grafică.
2. Stilul ştiinţific se încadrează în normele limbii literare, realizându-se exclusiv în
limba standard; este exclusă folosirea regionalismelor, a arhaismelor şi a formelor populare.
Stilul ştiinţific are un caracter neutru, impersonal, folosirea figurilor de stil nefiindu-i specifică.
Claritatea, sobrietatea şi precizia sunt principalele trăsături ale acestui stil.
Stilul ştiinţific este caracterizat prin:
- lexicul specializat (în sensul folosirii unor termeni proprii domeniului abordat);
- frecvenţa neologismelor;
- folosirea sensului propriu al cuvintelor;
- propoziţiile sunt exclusiv enunţiative neexclamative, fraza este dezvoltată, adeseori cu
raporturi de subordonare complexe;
- tehnica argumentării este esenţială, în acest sens folosindu-se cuvinte/ formulări
specifice (de exemplu: în primul rând, în concluzie, din această cauză, aşadar etc.);
se foloseşte fie pluralul autorului (ne propunem să …), fie, mai recent, singularul (mi-am
propus să …).
Textul ştiinţific este adesea însoţit de grafice, ilustraţii, hărţi, diagrame etc.
3. Stilul publicistic (jurnalistic) îndeplineşte o funcţie de mediatizare, de largă
informare asupra evenimentelor politice, sociale, economice, culturale, sportive, ştiinţifice şi de
influenţare a opiniei publice.
Trăsăturile dominante ale stilului publicistic sunt:
- varietatea şi bogăţia vocabularului, ceea ce derivă din diversitatea ariei tematice
abordate;
- folosirea limbii literare, chiar dacă formulările tipice limbajului cotidian sunt destul de
frecvente;
- folosirea neologismelor şi chiar introducerea unor unităţi lexicale noi;
- amestecul de limbaje;
 - utilizarea unor procedee menite a stârni curiozitatea publicului; un rol important, în
acest sens, îl au titlurile, subtitlurile, interogaţiile şi exclamaţiile, ilustraţiile sau
imaginile;
- folosirea unor clişee; de exemplu: oraşul din Bănie (Craiova), fraţii noştri de peste
Prut (românii din Republica Moldova), perla litoralului românesc (Mamaia);
- accesibilitatea limbajului, explicabilă prin categoriile diverse de public-ţintă.
4. Stilul colocvial (familiar) îndeplineşte funcţia de comunicare în sfera relaţiilor
particulare, în planul vieţii cotidiene. Este stilul funcţional folosit de toţi vorbitorii unei limbi,
care şi-l însuşesc încă din primii ani de viaţă.
Caracteristicile stilului colocvial sunt:
- pendulează între abundenţă şi economie în exprimare;
- recurge la mijloace nonverbale: gesturi, mimică;
- are o mare încărcătură afectivă;
- regulile şi normele sunt frecvent încălcate;
- se manifestă particularităţi regionale sau socio-profesionale;
- presupune relaxarea şi naturaleţea comunicării.
Particularităţi lingvistice:
- la nivel lexical se întrebuinţează termeni argotici, elemente de jargon, neologisme la
modă sau cuvinte proprii diferitelor graiuri;
- la nivel morfo-sintactic se folosesc: pronume, adjective şi adverbe nehotărâte;
aproximări prin numerale şi substantive; forme pronominale şi verbe regionale;
enunţuri fragmentate; izolări, inversiuni, elipse; digresiuni, paranteze;
- la nivel stilistic se întrebuinţează: diminutive; augmentative; cuvinte peiorative; superlative
expresive, construcţii cu interjecţii, vocative, imperative; clişee lingvistice, abrevieri; zicale şi
proverbe.

5. Stilul artistic (beletristic) este folosit în operele literare, de aceea se mai numeşte
şi stilul literaturii artistice.

Caracteristicile stilului artistic sunt:

  utilizarea imaginilor artistice, a cuvintelor cu sens figurat care, prin muzicalitate şi forţă
sugestivă, conturează imagini plastice în conştiinţa cititorului;
 cuvintele expresive, figurile de stil, topica şi punctuaţia sunt relevante pentru anumite
stări afective ale autorului sau pentru ideile pur intelectuale sau noţionale ale textului;
 se adresează mai ales imaginaţiei şi sensibilităţii cititorului, ideile trebuie descoperite în
expresia figurată şi sugestivă a textului beletristic;
 este bogat în elemente lexicale: arhaisme, regionalisme, neologisme, elemente de jargon şi
argou care au ca scop reflectarea realităţii prin imagini sugestive şi crearea unor efecte de natură
emoţională;
 stilul beletristic sau conotativ, deoarece cuvintele primesc sensuri noi, figurate, prin
polisemie, bogăţie sinonimică, sensuri secundare.

COMENTARIU DE TEXT LITERAR

Probleme comune – generale:

 încadrarea operei literare în contextul creaţiei scriitorului respectiv;
 încadrarea scriitorului în contextul literaturii române, al curentului literar;
 genul şi specia literară cărora le aparţine opera; interferarea genurilor şi a speciilor
literare;
 geneza operei;
 semnificaţia titlului;
 tema, motivul, laitmotivul, ideea – analogii cu alte opere din literatura română şi
universală;
 valori artistice – imagini (vizuale, auditive, olfactive, metrice); elemente de figurare
artistică – epitete, metafore, comparaţii, personificări, alegorii etc. (cu exemplificări din textul
literar) şi efectele lor valorice în context.
 valori ale limbii literare la nivel fonetic (spaţiul geografic al scriitorului, gradul de
arhaicitate, muzicalitatea textului – armonia, aliteraţia, eufonia); la nivel morfologic (frecvenţa
verbelor, a pronumelor, a adjectivelor etc.); la nivel sintactic (topica – propoziţii, fraze, felul
propoziţiilor – claritatea textului, logica, valori gnomice etc.); nivelul expresivităţii semnelor de
punctuaţie. Toate aceste aspecte se vor releva prin exemplificări din text.
 concluzii privind valoarea artistică şi etică a operei literare; contribuţia scriitorului la
dezvoltarea literaturii şi a limbii literare; originalitatea scriitorului, a operei. Se vor folosi, pe
lângă textul literar, aprecieri ale istoricilor şi criticilor literari. Se vor comenta şi impresiile
personale în contact cu opera literară, cu aprecierile făcute la adresa acesteia.