Sunteți pe pagina 1din 6

ELEMENTELE COMUNICĂRII

Roman Jakobson – susţinea că în procesul de comunicare sunt obligatorii următoarele


elemente:

Context (referentul comunicării)


canal
E -------------------------- R
mesaj

codificare cod decodificare

 E  emiţătorul ( cel care produce un mesaj)


 R  receptorul (cel care recepţionează mesajul)
Receptorii pot fi:
- specializaţi (cei care au o diplomă universitara în domeniul respectiv);
- în curs de specializare (elevi, studenţi la facultăţi de profil);
- nespecializaţi (cititorii interesaţi de tema textului respectiv).
 Canal  mijlocul prin care se transmite mesajul.
ex: telefon, televizor, radio, internet, etc.
 Mesajul  conţinutul comunicării
 Codul  limbajul prin care se poate comunica
ex: limba romana /engleza /franceza, etc, limbajul semnelor, cod Morse, semnale de
fum, sonore, luminoase.
Codul poate fi: verbal (limba română, engleză etc); nonverbal (gesturi, mimică);
paraverbal (tonul vocii).
Codificarea  procesul prin care emiţătorul îşi alege un limbaj pentru a transmite
mesajul.
Decodificarea  receptorul descifrează /înţelege mesajul.
 Contextul include referentul comunicării (obiectul/tema) şi timpul, spaţiul,
interlocutorii;

1
STILUL
Definiţie :
· în limbaj cotidian: desemnează modul propriu al unei persoane de a vorbi, de a se
îmbrăca, de a se comporta etc ;
· în literatura: denumeşte modul propriu al unui autor de a folosi resursele limbii ;
ex: Creangă- stil oral popular, Eminescu- stil sobru, elegant, Caragiale- ironic ;
· în lingvistică: desemnează modul propriu de a folosi resursele limbii în funcţie de
diversele domenii de activitate.

În funcţie de domeniul de activitate, lingvistică recunoaşte 4 stiluri funcţionale :


· Stilul beletristic (domeniul literaturii);
· Stilul ştiinţific (diversele domenii ale ştiinţei);
· Stilul oficial (domeniul juridic-administrativ);
· Stilul publicistic (domeniul mass-media);
Şi alte stiluri ale limbii precum:
· Stilul colocvial (domeniul familial);
· Stilul oratoric;
· Stilul epistolar.
Indiferent de stilul folosit, toate textele au nişte calităţi generale sau particulare :

CALITĂŢILE STILULUI
Calităţile generale ale stilului:
- Claritatea – capacitatea textului de a fi limpede exprimat şi uşor de înţeles de receptor.

- Corectitudinea – calitatea textului de a respecta normele limbii.

- Proprietatea – calitatea textului de a folosi cuvintele cu sensul lor corect.

- Precizie – calitatea de a selecta cuvintele potrivite pentru a exprima ce se doreşte a fi


exprimat.

- Cursivitate – calitatea de a înlănţui logic ideile.

- Concizia- calitatea de a spune cât mai multe în cât mai puţine cuvinte (a fi scurt şi la
obiect).

- Puritate – calitatea de a folosi mijloace lingvistice care respectă norma literară (fără
argou, cuvinte populare).
Calităţi particulare ale stilului:
· oralitatea – capacitatea textului de a imita în scris vorbirea.
ex:-dialogul
- prin interjecţii, exclamaţii, interogaţii
- prin cuvinte populare, din argou, jargon, regionalisme.
· variaţia stilistică – trecerea de la un registru stilistic la altul în interiorul aceluiaşi text.
ex: registrul oficial/familiar.
· eufonia – procedeu la nivel fonetic prin care se obţin efecte sonore plăcute.
ex : aliteraţia, asonanţa

2
STILUL OFICIAL(JURIDIC-ADMINISTRATIV)

- Caracterizează domeniul juridic (textile de lege) şi pe cel administrative (texte


stadardizate: cerere, proces verbal, declaraţie etc)
- este un stil obiectiv şi impersonal;
- este clar şi precis
a) la nivel lexico-semantic:
- foloseşte o terminologie specifică
ex: justiţie, act, subsemnatul etc.
- termenii sunt folosiţi, în general, cu sensul lor denotativ
b) la nivel morfosintactic se folosesc:
- verbele sunt la persoana a III-a, indicativ prezent
ex: Statutul ocroteşte copilul şi familia.
- contrucţii verbale impersonale
ex: se pedepseşte cu (reflexive impersonale); este pedepsit cu (pasive impersonale); este
interzis să (expresii verbale impersonale)
- substantive provenite din infinitive lungi
ex: a citi+sufixul – re= citire
- frazele pot fi scurte sau lungi, cu aspect enumerativ
c) la nivel stilistico-textual
- sunt prezente clişeele specifice stilului
ex: în baza legii; conform alineatului....
- textul se prezintă sub formă de articole şi alineate sau are o formă standardizată (cereri,
procese verbale etc).
STILUL ŞTINŢIFIC

- caracterizează diversele domenii ale ştiinţei: medicină, astrologie, lexicologie


(dicţionare), fizică, chimie, critică literară, istoria literaturii, gramatica etc)
- este un stil obiectiv şi impersonal;
- este clar şi precis
d) la nivel lexico-semantic:
- foloseşte o terminologie specifică fiecărui domeniu (ex: ipotenuză, benzen, echimoză etc)
- termenii sunt folosiţi, în general, cu sensul lor denotativ
3
- predomină neologismele, derivatele cu sufixoide (ex: -cid, -bil, -fag, -fob, -log, -fug etc)
şi prefixoide (aero-, hidro-, astro- etc)
e) la nivel morfosintactic se folosesc:
- verbele la persoana a III-a, indicativ prezent; excepţie – istoria (trecutul)
- verbele la pers. I plural – pluralul academic (al politeţii)
ex: Credem că....
- verbele la pers a II-a există în varianta didactică a stilului (în cerinţele exerciţiilor);
- substantive provenite din infinitive
Ex: a citi+sufixul – re= citire
- frazele pot fi scurte sau lungi, cu aspect enumerativ (biologie, geografie)
f) la nivel stilistico-textual
- se pot folosi enumeraţii, comparaţii
- se pot întâlni paranteze explicative, adnotări, completări cu imagini, scheme, grafice, etc

STILUL BELETRISTIC (domeniul literaturii)


- nu este foarte bine individualizat la toate nivelurile limbii, putând împrumuta trăsături de
la celelalte stiluri în funcţie de tema operei;
- este ficţional, produs al imaginaţiei unui autor;
- foloseşte un limbaj preponderent conotativ, bogat în figuri de stil şi imagini artistice;
- este expresia subiectivităţii unui autor;
- are şi trăsaturile specifice genului literar în care se încadrează.

STILUL PUBLICISTIC
- caracterizează domeniul mass-mediei (presa scrisă, radioul, televiziunea, internetul,
publicitatea);
a) la nivel lexico-semantic:
- este stilul cel mai sensibil la inovaţie – cele mai multe neologisme pătrund în limbă prin
acest stil;
- foloseşte preponderant registrul standard (varianta neutră a limbii), întrucât limbajul trebuie
să fie accesibil, dar se pot regăsi şi cuvinte din registrul neologic, din jargon (job, bos, cool,
nice, trendy etc) şi chiar din argou, în funcţie de tema textului.
b) la nivel morfosintactic
- repectă, în general, normele limbii;
4
- în interviu se folosesc verbe, forme pronominale la pers. a II-a, mărcile adresării directe);
c) la nivel stilistic
- foloseşte frecvent figuri de stil, contrucţii retorice, paranteze, citatul din surse autorizate;
- poate împrumuta trăsături din celelalte stiluri funcţionale în funcţie de tema textului;
- utilizează titluri şocante sau expresive (sunt figuri de stil), menite să atragă atenţia;
d) la nivel textual
- îmbracă diverse forme: articol, interviu, reportaj, editorial, masă-rotundă, talk-show, etc.
- conţinutul are scop informativ (are trăsăturile specifice textului informative: repere spaţio-
temporale, date exacte, expunere obiectivă etc.) sau scop persuasiv (se apropie de textul
argumentativ deoarece autorul îşi exprimă opinia despre o realitate social, o tema de interes
general;

TIPURI DE TEXTE

TEXTUL INFORMATIV
- conţine o informaţie care trebuie să răspundă la întrebările: când? unde? cine? cum? de
ce?;
- conţine date exacte (cifre); repere spaţio-temporale;
- reflectă realitatea – se bazează pe documente, dovezi;
- e specific stilului ştiinţific şi publicistic – vizunea este obiectivă

TEXTUL NARATIV
- prezintă o faptă, întâmplare, acţiune la care iau parte personaje;
- la nivel morfologic, predomină verbele şi adverbele;
- se remarcă prezenţa instantelor narative: naratorul (omniscient sau personaj) şi
personajele;
- are un fir epic şi se poate rezuma.

TEXTUL DESCRIPTIV
- prezintă trăsăturile unui personaj (portret) sau ale unui peisaj (tablou);
- la nivel morfologic predomină substantivele şi adjectivele;
- la nivel sintactic, frazele sunt lungi, cu aspect enumerativ;
- la nivel stilistic, se remarcă numeroase figuri de stil şi imagini artistice;

5
TEXTUL ARGUMENTATIV
- are o structură specifică: ipoteză, argumentaţie, concluzie;
- se remacă conectorii specifici: deoarece, fiindcă, astfel, spre exemplu, deci, aşadar etc.

TEXTUL EPISTOLAR
- include atât corespondenţa privată (cu character intim) cât şi pe cea literară (scrisorile
sunt publicate, iar subiectele abordate sunt de interes public);
- respectă câteva convenţii specifice: precizarea datei şi a locului (în colţul din dreapta, sus
al paginii); formula de adresare; conţinutul scrisorii, formula de încheiere şi, opţional, un
post-scriptum.

TEXTUL ORATORIC
- este un discurs rostit în faţa unui public;
- conţine o formulă de adresare, un moment de captarea atenţiei, expunerea faptelor şi
argumentarea lor, o concluzie;

TEXTUL MEMORIALISTIC
- se regăseşte în jurnale literare, memorii, volume autobiografice;
- e un text de graniţă (realitate/ficţiune);
- respectă câteva convenţii specifice: principul calendarului (notarea, de obicei,
cronologică în cazul jurnalelor), subiectivitatea (relatarea la persoana I), convenţia
sincerităţii ( se presupune că cea mai mare parte a evenimentelor relatate e reală),
exprimarea spontană, neelaborată (se pot folosi limbajul colocvial, argoul etc).

TEXTUL ESEISTIC
- caracterizează domenii precum critica literară, filosofia, istoria
- abordează riguros, ştiinţific o anumită temă, dar apelează şi la mijloace literare (figuri de stil ,
construcţii retorice, face trimiteri la domeniile artei etc);
- poate avea trăsăturile textului argumentativ;
- limbajul poate valorifica registrul neologic, cult, termenii de specialitate.

S-ar putea să vă placă și