www.cartiaz.

ro Carti si articole online gratuite de la A la Z CRITICA LITERARA Critica literara are ca obiect evaluarea creatiei literare urmand relatia dintre opre literara si contextul cultural in care s-a creat aceasta, precum si gradul de derare a limbajului la mesajul literar. S-a constituit ca disciplina la inceputul secolului 19 prin contributia lui Rene Chateanbreauk. Istoria literara urmareste inregistrarea valorilor literare de-a lungul timpului. Aparitia criticii literare este un rezultat al formarii si evaluarii spiritului critic. Afirmarea spiritului critic s-a produs relativ tarziu in perioada iluminismului european. Cultura si civilizatia romaneasca prezinta un decalaj de dezvoltare in raport cu europa occidentala, de aceea spiritul critic in cultura romana se manifesta destul de tarziu in forma stiintifica si institutionalizata. Primele manifestari ale spiritului critic apar la cronicari. Cronica lui Ureche nu s-a pastrat in original ci copiile lui. In absenta multor documente, Neculce adauga cronicii sale culegerea O sama de cuvinte O critica literara nu putea aparea inaintea unui corp literar dar la noi literatura originala a aparut tarziu si a avansat lent. In momentul daciei literare, Kogalniceanu, format la scoala germanica si Alecsandri format la scoala franceza manifesta o atitudine si o preocupare critica specializata; Kogalniceanu redacteaza capitolul Introductie la dacia literara, care avea valoarea unui program de dezvoltare a literaturii noastre culte. Constiinta critica s-a manifestat si in preocuparile scriitorilor de la dacia literara. Alecsandri si-a dat seama ca numeroase specii literare cu aduienta la public nu existau in limba romana. A creeat el specii literare noi printre care: Poemul eroic(Dan capitan de plai), Oda, Imnul, Povestiri(Balta alba), Roman erotic (Dridri), Drama istorica (Despot Voda), Drama sociala (Piatra din casa), a incercat tragedie in Ovidiu si fantana Blanduziei. Doar Eminescu va crea mai multe specii literare decat Alecsandri. Spiritul critic se manifesta in valorificarea si evaluarea creatiei literare. Incepe in romania culegerea folclorului. Alecsandri scrie culegerea de poezii poporale in care include si varianta mioritei. Tot el subliniaza valoare legendelor si basmelor. O literatura culta s-a constituit cu greu, iar neavand interpretari critice, s-a simtit cand productia literara era amenintata de mediocritate si subcultura. Interventia lui Titu Maiorescu, care privea selectia estetica a valorilor ca pe un act salvator pentru literatura nationala. Daca inaintea lui Radulescu indemna la producerea de creatii literare, Maiorescu vine cu critici selective. Titu Maiorescu inaugurand o cercetare critica a poeziei de la 1867, critica romaneasca dobandeste critica de sine. Orientarea spiritului critic spre credinta estetica a artei sa facut intr-un context care a imprimat intregii critici literare romanesti un caracter polemic. Polemica Maiorescu-Gherla, Lovinescu-Braileanu, Calinescu-Mihail Ralea. Critica sa diversificat adoptand mai multe perspective. Maiorescu elaboreaza un set de criterii si principii estetice fundamentale pe baza carora respinge autoritatea creatiei mediocre si submediocre. Maiorescu era in primul rand filosof si a urmat orientarea filosofica si estetica a lui Hegel. Conceptia estetica a lui Maiorescu este influentata si de gandirea estetica a lui Karl Vischer. El sublinia rolul frazei estetice in exprimarea ideilor sensibile. Principiul autonomiei esteticului, afirmat si in zilele noastre conduce la o disproportie intre conditia materiala si conditia ideala a artei. Pentru Maiorescu, conditia materiala a poeziei se cuprinde in universul imagistic al operelor. Adevarata critica estetica e posibila doar prin sinteza celor 2 conditii a literaturii. Maiorescu e considerat un critic de directie. El il apreciaza in mod deosebit pe Alecsandri, care avea o opera aproape incheiata, dar in imediata lui apropiere il situeaza pe Eminescu. In conceptia lui Maiorescu, critica literara trebuie sa realizeze: promovarea talentelor si respingerea nontalentelor; instruirea publicului cititor; descurajarea celor fara chemare pentru literatura. Ulterior Maiorescu abandoneaza modelul hegelian, sub influenta filosofiei lui Shopenhauer. I s-a atribuit lui Maiorescu conceptul de arta pentru arta. Formula pe care a lansat-o el si Junimea a fost Formele fara forme. In afara de studiile literare, el s-a preocupat de cultura romaneasca, de limba romana, de dezvoltarea stiintei si invatamantului. Maiorescu stie sa descurajeze si sa inlature orice incercare de poezie subestetica. La Caragiale, Maiorescu are rezerve fata de limbajul si obiectivele satirei. Judecarile lui Maiorescu sunt exigente si reduc nonvalorile la tacere. Creatia literara autentica nu

www.cartiaz.ro Carti si articole online gratuite de la A la Z are nevoie de directionare critica, de dirijare, aceasta ar putea afecta libertatea de expresie a creatorilor. De la Maiorescu incoace s-au incercat directionari ideologice in literatura. Maiorescu apreciaza cultura creatorului de literatura, cu deosebire la Eminescu care era la curent cu tot ce era important la cultura europeana. Pe parcursul activitatii sale, Maiorescu trece de la primatul principiilor teoretice la cel al caracterului individual si particular al operei de arta. In prima parte, merge de la teorie la evaluarea operei, iar in a doua de la opera spre relevarea valorilor teoretice. Ultima parte e drumul firesc al criticii literare. Constantin Gherea era un socialist revolutionar, adept al marxismului. Conceptia critica a lui Gherea se concretizeaza in cateva articole scrise in perioada de la Iasi. Personalitatea si morala inalta asupra criticii, pentru Gherea, nu inseamna doar talent. El este atent si la mesajul artei pe care nu-l lasa la latitudinea totala a autorului. Acorda atentie genezei operei de arta si sustine ca arta trebuie sa aiba o tendinta sociala, morala, politica, cetateneasca in general. In articolul Asupra criticii, polemizeaza cu Maiorescu critica judecatoreasca pe care o considera deja depasita si crede ca e necesara o critica explicativa. Importanta deosebita in conceptia lui Gherea e determinismul. Ca revolutionar, s-a manifestat polemic, valoarea criticii lui consta in analiza operelor si a autorilor. El face studii monografice despre Caragiale, Eminescu, Cosbuc, incearca sa explice pesimismul eminescian. Studiile lui Gherea sunt primele modele de analiza critica. In articolul Deceptivismul in literatura romana (1887) sesizeaza tradarea idealurilor de la 1848. Are o preferinta pentru aspectele materialiste, manifesta anumite deschideri spre simbolism. Din intreaga activitate critica a lui Gherea apare o orientare sociologica in critica noastra literara. Posteritatea n-a respins integral ideile lui Gherea si nu a accentuat opozitia intre pozitia acestuia si a lui Maiorescu. In critica romana se afirma Mihail Dragomirescu. E adept al criticii stiintifice si elaboreaza o teorie a capodoperei. Capodopera e pentru el o opera absoluta, un model spre care tind realizarile individuale si particulare. El considera o greseala inaltarea nemeritata a unor poeti pentru ca sunt nationalisti, dar o mai mare greseala injosirea unor scriitori pentru ca sunt nationalisti. Artistul are o dubla personalitate. Ideea aceasta prefigureaza psihanaliza si existenta unui eu si a unui sine. Sigmund Freud intemeietorul psihanalizei: personalitatea artistului este o generalitate creatoare. Critica asociaza sensibilitatea cu argumentarea stiintifica. Teoria lui Dragomirescu reapare azi modificata prin conceptul de paradigma. In polemica cu Dragomirescu se situeaza Iorga. Iorga este adeptul dimensiunilor etice si etnice ale artei si ale literaturii. El este criticul care a sustinut miscarea simbolista in literatura romana. Nu s-a remarcat prin analize critice cuprinzatoare, ci prin sustinerea estetica a simbolismului. Critica literara romaneasca realizeaza o reala performanta prin a doua generatie de mari critici situati si acestia polemic. Ibraileanu e un adept al critcii completem, adica a investigatiei operei literare din mai multe perspective simultane, atat perspectiva estetica cat si psihologica si sociala. Este autorul unui roman de analiza remarcabil Adela. Ibraileanu a mai scris o lucrare valoroasa spiritul critic in cultura romaneasca, ignorata o vreme dar care revine in actualitate prin conceptul de geografie culturala sau cultura regionala. Aici el face diferenta dintre tipul de creator din cele trei provincii romanesti: Muntenii inovatori, Ardelenii spirite practice, Moldovenii spirite contemplative si de consacrare. Pentru el exista Epoca Covachi, Epoca Alecsandri, Epoca Eminescu si Epoca Sadoveanu. Si Ibraileanu datoreaza mult lui Sadoveanu si invers. Ibraileanu are studii pertinente despre Creanga. Un concept important al lui este un concept al scriitorului. Afirma ca trebuie definita conceptia unui scriitor si modul in care aceasta transfigureaza lumea virtuala in creatia lui. Este adeptul criticii biografice a lui Saint Beuve si a criticii deterministe a lui Hyppolit Taine. Conceptia scriitorului se deduce din cunoasterea biografiei lui, dar numai anumite evenimente biografice motiveaza creatia literara. Catre sfarsitul vietii, e atras de heraldica si hermeneutica si a cochetat cu masoneria. Eugen Lovinescu este cel mai mare critic al literaturii romane. S-a nascut in 1881 la Falticeni. A facut liceul la Iasi, a studiat litere si filosofie la Bucuresti, a debutat in 1904 o data cu sadoveanu. A colaborat la reviste importante, a infiintat Cenaclul si revista Zburatorul. Foiletoanele critice. Porneste de la criticile mici si ajunge la sinteze de literatura si cultura romana. E autorul istoriei si literaturii contemporane si istoriei si civilizatiei romane moderne 6 volume. A

www.cartiaz.ro Carti si articole online gratuite de la A la Z scris monografii: Grigore Alexandrescu viata si opera lui (1910), Costache Negruzzi viata si opera lui (1913). E un adept al lui Maiorescu si i-a dedicat 2 lucrari: Tudor Maiorescu si contemporanii sai (1943) doua volume; Tudor Maiorescu si posteritatea lui critica . Opera critica a lui Lovinescu pune in evidenta concepte cuprinzatoare, concepte de sincronism. Lovinescu e adeptul imitatiei modelelor avansate ale institutiilor occidentale. El afirma ca obligatiile fata de viitor depasesc pe cele fata de trecut. Lovinescu a militat pentru mutatia valorilor estetice, urmarind citadinizarea literaturii, intelectualizarea personajelor, psihologizarea acestora, cu deosebire urmeaza modelul de civilizatie si cultura franceza. Accepta si traditionalismul, daca acesta evolueaza pe amprenta lui dinamica. Promoveaza autori noi: Ion Pilat, Toparceanu, Minulescu, Blaga. Promoveaza prozatori noi: Sadoveanu, Rebreanu, Garleanu. Apreciaza in mod deosebit romanul Ion, al lui Rebreanu. George calinescu a trait intre anii 1899 1965. S-a nascut la bucuresti si a urmat liceul gheorghe lazar. A absolvit facultatea de litere si filozofie si i-a avut profesori pe: Iorga, Parvan, Ctin Negulescu, Lovinescu, etc. A debutat in 1919 la revista Sburatorul. A scris versuri in volumul intitulat Lauda Lucrurilor. In 1921 publica versuri si foiletoane critice in revista Roma, condusa de Ramiro Ortis. Lui Ortis ii datoreaza tehnica documentatiei si priceperea de a defini contextul istoric al autorilor si operelor. In 1923 isi ia licenta in italiana, secundar franceza si romana. Este pt scurt timp profesor la bucuresti si timisoara, iar in 1924 1936 obtine o bursa in Italia la scoala romaneasca condusa de Vasile Brumaru (istoric). De la el a deprins tehnici de argumentare, de cercetare a arhivelor si de selectie si clasificare a informatiei. In 1926 colaboreaza la revista Univers Literara si Zburatorul. Intre 1926-1927 conduce seria a III-a a revistei Zburatorul impreuna cu Lovinescu, P. Constantinescu, etc. Colaboreaza la mai multe reviste literare inclusiv Gandirea, cu studii despre Lovinescu, H.P. Bengescu. Intre 1930 1940 incepe seria operelor importante ale autorului. In 1923 scrie cartea Viata lui M. Eminescu, importanta prin documentarea exacta si completa. In 1933 scrie Cartea Nuntii, ca un fel de exercitiu literar. Intre 1934-1936 scrie Opera lui Eminescu lucrare in 4 volume fundamentala pentru intelegerea creatiei lui Eminescu. In 1938 scrie Enigma otiliei, Viata lui I. Creanga o sarcina mai dificila deoarece a trebuit sa reconstituiasca prin cercetari indirecte. In 1939 editeaza revista Jurnalul literar si publica lucrarea Principii de Estetica. In 1941 isi publica lucrarea fundamentala Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent. In 1943 scrie si publica o piesa de teatru intitulata Sun sau Calea netulburata, si subintitulata Mit mongol. In 1946 scrie o lucrare de teorie literara, intitulata Imperiu asupra literaturii spaniole. Calinescu a devenit un literat deplin. Avea exercitiul creatiei in versuri, proza si dramaturgie, avea o pregatire de teoretician, o activitate de critic. Si-a depasit contemporanii. Desi ramane in opera monumentala, istoria literaturii lui Calinescu are si ea anumite incompletitudini si subiectivisme. Si criticii dinainte aveau astfel de preocupari. Ibraileanu dovedeste preocupari teoretice. Si calinescu avea preocupari ce treceau dincolo de domeniul literaturii. Il pasiona arhitectura, muzica si teatrul. Din 1945, devine profesor la universitatea din Bucuresti. In 1947 reia revista Jurnalul Literar si intra in Academia Romana. O vreme se ocupa de literatura si publica romanele Bietul ioanide (1953), Scrinul Negru (1960), Lauda lucrurilor (1963). Activitatea critica o continua in Cronica optimistului (1964) si in volumul Cronica mizantropului, publicat postum. Moare la 12 martie 1965 lasand numeroase lucrari care sunt prelucrate dupa aceea: Estetica basmului, Monografia lui V. Alecsandri, Scriitori straini, etc. A scris volumul de eseuri Ulysses si o carte Universul poeziei. Tot in manuscris a ramas lucrarea Galceava inteleptului cu lumea. Critica lui calinescu este o critica artistica. Era de formatie renascentista modelul lui Pico de la Mirandola ce acopera domenii multiple. Calinescu cere criticului o filozofie bine cunoscuta. Aprecia oamenii de cultura daca aveau si o pregatire filozofica. In articolul Thenica criticii si istoriei literare, Calinescu precizeaza un critic fara cultura filozofica e un orb. Calinescu considera ca istoria este o stiinta inefabila si o sinteza apica. Apeleaza la expresia narativa. Nevoia de accentuare a naratiunii o pun toti oamenii de stiinta. Calinescu cere de la un critic intuitie sigura talentului si autoritate in domeniu. El il descopera pe Arghezi, a intuit talentul lui Ion Barbu si valoarea poeziei lui Bacovia. Calinescu isi intituleaza capitolele din Istoria Literaturii cu libertati

www.cartiaz.ro Carti si articole online gratuite de la A la Z expresive, metaforice, simbolice, integrabile in istorie. Partile mari ale literaturii vorbesc despre Descoperirea Occidentului, romantici macabrici si exotici, poetul national, etc. Unele titluri de capitole exprima o orientare istorica. Calinescu vorbeste despre Epoca lui Cuza, a lui Alecsandri, Marii prozatori (1880); alte capitole contin nume de publicatii: Junimea, Literatorii. A avut si nume ciudate Tuberculosii scriitorii ce se prefaceau bolnavi sau chiar erau. Discursul critic al lui Calinescu este plin de incursiuni in biografiile scriitorilor. Modelul urmat este cel al istoricului italian francesco de Santis, a criticului francez Saint Beuv si metoda lui Gustav Lanson. Calinescu s-a evaluat critic pe sine. Isi analizeaza propria poezie, ii dezvaluie modelele. Lucrarile lui sunt privite favorabil de Ibraileanu, Cioculescu, etc. Despre activitatea de critic a vorbit Lovinescu, spunand ca G. Calinescu avea toate calitatile necesare. Efectiv, despre Istoria Literaturii Romane, Eugen Lovinescu spune ca meritele cartii ii compenseaza lipsurile. Despre activitatea critica a vorbit s-au exprimat aproape toti criticii importanti de dupa razboi: V. Strainu il considera un hommo novus (om nou). El spune ca Calinescu este un fel de gingis han, pentru ca doreste sa cucereasca toata cultura occidentului. Adrian marinov retine principiul lui Calinescu ca literatura romana trebuie sa vina din literatura straina. Enigma Otiliei este un roman balzacian. Calinescu are merite de prozator, romancier prin Scrinul Negru si Bietul Ioanide. Nu cedeaza presiunilor ideologice si limitelor metodologice realismului socialist. Tudor Vianu. Contributia lui T. Vianu la dezvoltarea criticii literare romanesti consta in critica stilistica. Este adeptul criticilor germane. Afirma ca un critic literar trebuia neapart sa fie dotat cu filozofie si ca intrebuintarea activitatii estetice isi gaseste temeiul in conceptia filozofica. Conceptia apare in lucrarea Arta prozatorilor romani. T.V. Sustine ca procedeele de compozitie si de stil sunt determinate de motive si atitudini, nu dupa compozitii si stil. Considera ca trebuie schimbata orientarea in evaluarea operelor literare si ca trebuie apreciata contributia autorilor la innoirea sau modernizarea compozitiei si stilului. Trebuie apreciata formula estetica si nu noutatea subiectului. Analiza limbajului operei literare si identificarea valorii in sporuri de inventivitate lingvistica. El observa ca istoria nu retine din trecutul pe care doreste sa-l restabileasca. Aceasta idee a fost prelucrata de Eugen Simion, care spune ca orice intamplare, daca nu e bine povestita, nu intra in memoria comunitatii. Dupa Tudor vianu, individualitatea unui scriitor este data de insistenta in recursul la serviciile unui tip general de expresie. El considera ca critica este stiinta care realizeaza captarea intelectuala a fenomenelor literare, descrierea, incadrarea, caracterizarea acestuia. Sporul de inteligibilitate este adus de actul critic. El a observat ca de la inceput proza a avut un caracter retoric, incepand cu jurnalele de calatorie. El distinge in literatura romana doua orientari: 1. lirismul liric si artistic; 2. orientarea intelectuala si estetica. 1 in lirism s-au acumulat noi procedee de compozitie, de dezvoltare a lumii interioare a omului, de arta a peisajului; 2 in orientarea esteticii se constata innoirea vocabularului, diversificarea structurilor sintactice, a imaginilor sintactice, care imprima discursului caracter scriptic, nu oral. In studiul Dubla intentie a limbajului si problema stilului. Vianu face o distinctie intre limbajul reflexiv si cel tranzitiv. Aceste tipuri de limbaj evolueaza intr-un raport invers proportional. Cu cat creste valoarea tranzitiva, cu atat scade cea reflexiva. De aceea, literatura este obscura, ambigua, realizata ca un limbaj care nu se lasa usor descifrat. In functie de acest raport, Vianu defineste si stilul ca ansamblul notatiilor pe care un scriitor le adauga expresiilor sale tranzitive. Stilul este expresia unei individualitati, este intrebuintarea individuala a limbii. Stilul este omul insusi. Este amprenta individuala in actul comunicarii. Individualitatea unui autor este un produs al mai multor interferente. Vianu ar spune ca sunt doua tipuri de autori: cei care inoveaza in poetica si cei care inoveaza in retorica. Arta prozatorilor romani lucrare importanta a lui T.V. Urmareste evolutia prozei de la inceputuri pana in zilele lui si identifica categorii de prozatori: Retoricii - Radulescu, Balcescu, Alecu Russo; Inceputurile realismului N. Filimon, Ion Ghica, C. Negruzzi; Calatori romantici Alecsandri, bolintineanu; prozatorii junimii Eminescu ramane romantic, Creanga proza se elibereaza de excesele romantice, Slavici se detaseaza de retorica, caragiale e detasat ironic de realitatea prezentata; Scriitori savanti Hasdeu, Odobescu, Iorga; Realismul artistic si liric - Delavrancea, Sadoveanu; Intelectuali si esteti Macedonski, Arghezi; Ironisti si umoristi Toparceanu; portretisti si eseisti; Ctitorii romanului romanesc

www.cartiaz.ro Carti si articole online gratuite de la A la Z H.P. Bengescu; Fantezisti si fantazisti Ionel Teodoreanu; Romancierii propriu zisi: Rebreanu, C. Petrescu. T.V. Se intreaba cum se pot stabili particularitatile stiintifice ale unui autor. V are meritul de a fi analizat arta autorilor prozatori. Critica literara romaneasca a luat un avant considerabil in perioada interbelica. Au aparut noi perspective critice, cele mai substantiale contributii le-au adus filozofia existentialista si psihanaliza. In prezent se constata chiar un anumit exces psihanalitic. S-a ajuns la acceptarea unui proces de scindare a unitatii fiintei. Literatura actuala este mult mai putin supusa evaluarii critice, inca nu s-a realizat autoritatea unei noi generatii de critici. Pe de alta parte, individualismul are manifestari de o diversitate greu controlabila, dificil de tradus intr-un limbaj intelectiv. In proza contemporana structurile pertinente si rezistente sunt semantice, nu semiotice structuri deschise la semnificatii noi.