Capitolul 2 Componenta Economica in Politica Globala de Mediu

2
Componenta economica
n politica globala
de mediu
S-a mentionat ca a existat o evolutie n relatiile dintre economie si

problematica protectiei mediului.
Aceasta evolutie a plecat de la conceptul ca poluarea si degradarea
mediului constituie un rau necesar al dezvoltarii economiei, ca astazi sa
fie deja acceptat principiul dezvoltarii durabile n care economia si mediul
se interconditioneaza.
2.1 Degradarea mediului nconjurator si dezvoltarea economica

Simon Kugnets a emis o teorie potrivit careia exista o relatie invers
proportionala ntre degradarea mediului nconjurator si dezvoltarea
economica.
n timp ce o curba EK pentru mediu este doar o realitate empirica si
o inevitabila rezultanta a schimbarilor structurale, cresterea economica nu
este n mod necesar optima din cauza intrarilor n grafic , care pot fi
reversibil ncrucisate. n parte exagerata, relatia invers proportionala dintre
degradarea mediului si crestere este datorata distorsiunilor politice cum ar fi
subventiile de energie si produse agrochimice si subevaluarii resurselor
naturale care sunt distructive si din punct de vedere economic dar si al
mediului. Alta distorsiune este datorata esecului pietei, cum ar fi definirea
gresita a dreptului de proprietate asupra resurselor naturale si
ABORDARI ECONOMICE N PROTECTIA MEDIULUI
necontabilizarea si neplatirea externalitatilor mediului, care rezulta ntr-un

nivel foarte ridicat al poluarii, raportata la unitatea de externabilitate.
Tarile n curs de dezvoltare pot avea o curba EK mai dreapta prin:
eliminarea distorsiunilor politice;
internalizarea costurilor degradarii mediului celor care o produc;
definirea drepturilor de proprietate asupra resurselor naturale.

Agentiile de asistenta n privinta dezvoltarii economice pot ajuta n
continuare la ndreptarea curbei, abordarea problemei mediului. Finantarea
de catre tarile dezvoltate prin mecanisme financiare creative a tarilor n curs
de dezvoltare poate asigura conservarea resurselor (biodiversitatea care
genereaza beneficii globale care ar putea altfel sa fie pierdute inevitabil n
fazele inferioare ale procesului de dezvoltare economica).
Simon Kugnets (1965-1966) a avansat ipoteza potrivit careia , n
cursul dezvoltarii economice, diferentele cresc la nceput pentru ca apoi sa
scada. Aceasta relatie invers proportionala ntre inegalitatea venitului si
nivelurile venitului pe cap de locuitor , care este dovedita de date statistice
considerabile , a nceput sa fie cunoscuta sub denumirea de curba Kugnets
(curba EK).
Ideea potrivit careia lucrurile trebuiau sa se nrautateasca ca apoi sa
fie mai bune se pare ca are o aplicabilitate mult mai generala. Observatiile
arata ca degradarea mediului creste la nceput pentru ca apoi sa scada spre
finalul ciclului dezvoltarii economice. De exemplu, orasele tarilor a caror
industrie s-a dezvoltat recent, precum Seul, Mexico City, sunt mult mai
poluate n prezent dect acum 20 - 30 de ani, nivelul poluarii crescnd la fel
sau chiar mai mult dect nivelul cresterii economice; pe cnd orasele din
zonele industrializate anterior , precum cele din: Japonia, SUA sau Europa
de Vest , sunt mai curate astazi dect erau acum 20 - 30 de ani.
Starea n care se afla resursele naturale si mediul ntr-o tara depinde
de cinci mari factori:
nivelul activitatii economice sau marimea economiei;
structura sectoriala a economiei;
efectele obtinute tehnologic;
cererea de reglementari n privinta mediului;
deconservarea cheltuielilor pentru mediu dar si de efectivitatea
lor.
Cu ct este mai dezvoltata economia unei tari, atunci cnd ceilalti
factori ramn constanti, cu att mai rapida este epuizarea resurselor naturale
si nivelul de poluare este mai ridicat. Tipul si nivelul epuizarii resurselor si
a le poluarii depind de asemenea de structura sectoriala a economiei;
economiile care depind foarte mult de agricultura si alte industrii ale
sectorului primar tind sa sufere mai mult de o rapida epuizare a resurselor,
COMPONENTA ECONOMICA N POLITICA GLOBALA DE MEDIU
precum defrisarile si eroziunea terenurilor si mai putin de poluare

industriala. n timp, n tarile dezindustrializate, epuizarea resurselor rurale
este gradual transformata n poluare urbana. Aceasta transformare tinde sa
fie influentata de doi factori:
schimbarea structurala neegala a angajarii populatiei, fapt ce
impune ca o mare parte a poluarii sa fie dependenta de sectoare ce
nu pot fi evaluate;
umbra facuta de sectorul industrial urban asupra sectorului rural
n doua directii:
cererea de materii prime;
poluanti (exemplu: ploi acide care distrug recoltele si
padurile).
Exista o relatie relativ strnsa ntre nivelul de dezvoltare, cresterea
sectorului industrial si structura industriei.
q
n tarile cu venit mic , rata sectorului industrial este mica si acest
sector este dominat de industria alimentara si cea usoara.
q
n tarile cu un venit total pe cap de locuitor mijlociu, sectorul
industrial este dominat de industria grea a cimentului si cea
chimica.
q
n tarile cu un venit mare pe cap de locuitor procentul industriei
este dominat de industria electrica si electrocasnica. Produsele
fabricate variaza n functie de marimea industriei grele si a celei
chimice. n urmatoarele faze ale dezvoltarii industriale , rata
sectorului industrial mpreuna cu industria grea si cea chimica
ncepe sa descreasca gradual, n timp ce tehnologiile
informationale si serviciile continua sa se dezvolte. Aceste
schimbari structurale pot explica relatia invers proportionala
ntre emisii si dezvoltarea economica.
Tari cu aceeasi structura industriala pot genera diferite grade
(niveluri) de emisii de deseuri daca tehnologia de productie si capitalul fix
sunt de diferite forme sau productivitati. nvechita fizic si/sau moral,
tehnologia fabricilor vechi tinde sa fie mai putin eficienta n consumul
material sau al energiei si produce, drept rezultat, niveluri mai mari de
deseuri dect tehnologia din fabricile noi si bine ngrijite.
Alegerea tehnologiei este influentata de procese relative si de politica
de ncadrare n stipulatiile guvernamentale. O tara care da voie sa se importe
fara taxe vamale (duty free) tehnologie nepoluanta se asteapta sa aiba
niveluri mai scazute de poluare dect o tara care impune taxe vamale mari
asupra tehnologiei de productie. Tarile care subventioneaza plata energiei, a
electricitatii, a apei si a materiilor prime ar trebui sa se astepte la o rata mai

mare a poluarii dect tarile care implementeaza sistemul platii integrale.
Fortele care actioneaza sunt urmatoarele:
substituirea n favoarea materiilor prime neplatite integral;
folosirea ineficienta si n pierdere a materiilor prime
subventionate;
promovarea stimulentelor pentru utilizarea tehnologiei care
utilizarea putine resurse, n defavoarea dezvoltarii.
Poluarea per unitate de produs este influentata si intensitatea si
fermitatea reglementarilor privind mediul sau de pretul la care mediul poate
fi utilizat de catre industrie ca loc de depozitare a deseurilor. Atunci cnd
ceilalti factori ramn cons tanti, n tarile cu reglementari elastice n domeniul
poluarii ar trebui sa avem mai multe emisii poluante dect n tarile care au
un control efectiv asupra mediului sau cer preturi mai mari pentru folosirea
mediului drept depozitar al deseurilor.
Nivelul emisiilor poluante variaza nu numai n functie de tara, dar si
n timp, din cauza cresterii economice, transformarilor structurale sau
schimbarilor politice. Cresterea economica din tarile superdezvoltate duce la
scaderea impactului emisiilor poluante. Pe de-o parte, cresterea economica
nseamna mai multe produse, dar si mai multe materii prime si energie, deci
si deseuri. Pe de alta parte, cresterea economica duce la introducerea unui
capital cu o mai mare productivitate, tehnologii mai eficiente, valoare
adaugata mai mare, care toate conduc la reducerea emisiilor poluante per
unitate de produs, astfel nct nvechitul capital si tehnologiile ineficiente
sunt nlocuite de altele noi si nivelul poluarii absolute este micsorat. n
Japonia, de exemplu, cresterea economica din ultimii 15 ani a fost
acompaniata de o mare reducere de energie si, de asemenea , de poluarea
aferenta. Situatia din Germania permite sistemului sa sustina cresterea
economica si sa reduca emisiile poluante, prin nlocuirea vechilor fabrici cu
altele noi, de acelasi fel, dar cu emisii substantial mai putine. Impactul
cresterii economice asupra nivelului poluarii depinde de etapa de dezvoltare,
fiind mai mare n fazele de nceput si mai mica ulterior.
Structura economica este dinamica, ea se schimba o data cu nivelul
cresterii economice. Schimbarile n structura economica, ntr-o singura
economie, de -a lungul timpului sunt reflectate n variatiile de structura n
diferite etape de dezvoltare. Cu ct cresterea economica este mai rapida, cu
att schimbarile structurale care duc la transformarea industriei dintr-un
sector minor n unul dominant sunt si ele mai rapide si de asemenea cele de
la industria usoara la cea grea, apoi la cea sofisticata (electrica si
electronica).
Politicile macroeconomice si industriale se pot schimba, de

asemenea, n timp. Liberalizarea economiei si a schimburilor poate elimina
industriile ineficiente si duce la reforme n administratiile publice care ofera
surse ma jore de poluare, de asemenea poate deschide portile importurilor de
industrii poluante din tari cu reglementari ale mediului mai stricte.
Depinznd de etapa de dezvoltare, politicile de liberalizare, cum ar fi
reducerea nivelului protectiei sau devalorizarea supravalorizatelor cursuri de
schimb, pot duce sau nu la o reducere a emisiilor industriale ntr -o perioada
scurta sau medie. nsa, ntr-o perioada lunga, politicile care adopta
competitivitatea si eficienta economica ajuta si la dezvoltarea economica si
la reducerea poluarii industriale , prin reducerea deseurilor, prin reciclarea
produselor secundare si cresterea calitatii capitalului fix. Cu toate acestea,
poluarea industriala tinde sa creasca o data cu industrializarea si abia apoi sa
scada; politicile guvernamentale pot ncetini sau mari rata de crestere a
procesului de transformare structurala si progres tehnologic, modificnd
astfel relatia dintre poluarea industriala si dezvoltarea economica.
n timp, o data cu cresterea veniturilor, poluantii se acumuleaza si
oamenii si pot permite sa fie mai constienti de starea mediului, astfel nct
reglementarile asupra mediului sunt mai strict impuse. Un alt set de forte
care actioneaza n aceasta etapa pot fi mentionate:
nivelul cheltuielilor guvernamentale pentru protectia mediului si
pentru industrie n diferite etape ale dezvoltarii economice;
cererea din partea populatie i, la diferite nivelu ri ale venitului,
pentru reglementari n privinta mediului.
n etapele de nceput ale dezvoltarii economice, cnd saracia era nca
predominanta, strngerea taxelor neproductiva si constiinta asupra
problemelor mediului mica, nu erau alocate fonduri sau foarte putini bani
erau alocati pentru protectia mediului. Acesta era raspunsul la o cerere
foarte mica de reglementari antipoluare, la nivelurile mici ale venitului,
factor care arata nivelul mic al cheltuielilor private mpotriva poluarii. n
ciuda nivelurilor scazute ale cheltuielilor publice facute pentru protectia
mediului si a aproape inexistentelor cheltuieli facute de catre sectorul privat
(cu exceptia elitelor), degradarea mediului ramne la niveluri joase din
cauza nivelului mic de deseuri nonbiodegradabile si a puterii (capacitatii)
asimilative mari a mediului.
Paralel cu procesul de dezvoltare, epuizarea rezervelor se accelereaza
si poluarea ncepe sa se asimileze cu o rata crescatoare, o data ce capacitatile
asimilative ale mediului devin suprasolicitate de poluanti. n contrast,
cheltuielile cu protectia mediului cresc ncet, deoarece nu exista nca
constientizarea de catre oameni a problemei poluarii, n ciuda cresterii

veniturilor si a cresterii miscarii antipoluare.
Atunci cnd o tara ajunge la statutul de economie nou-industrializata
(NIE), calitatea mediului se afla n cel mai jos punct din cauza efectelor
cumulative ale rapidei cresteri economice si diferentei ntre acumularea
poluantilor si aparitia efectelor lor, n vreme ce cheltuielile cu protectia
mediului sunt nca limitate si impactul lor nu este simtit. Cnd un nivel mai
nalt al venitului si al bogatiei este consolidat economic (dar amenintat
ecologic de impactul epuizarii resurselor si al poluarii asupra produc tivitatii,
sanatatii, calitatilor vietii), cererea de masuri antipoluare creste, crend un
dezechilibru perceptibil n raport cu scaderea acestor masuri. Ca rezultat,
presiunile economice, socia le si politice doresc sa instituie unele
reglementari antipoluare, sa oblige la respectarea acestora si sa creasca
alocatiile bugetare pentru protectia si curatarea mediului. Acestea nu duc
doar la reducerea emisiilor poluante ci si la o schimbare structur ala ,
schimbare mpotriva marilor poluatori precum industria otelului, a
cimentului, chimica, dar n favoarea industriilor mai sofisticate, mai putin
poluante, deci ducnd la alte schimbari structurale. Aceste presiuni sunt
exercitate printr-o multitudine de canale , precum alaturarea la o miscare
antipoluare, vot ul pentru partide ecologiste, boicotarea industriilor poluante ,
exprimnd o clara preferinta pentru produsele verzi. Astfel, n etapele mai
naintate ale dezvoltarii, calitatea mediului creste.
De vreme ce marimea economiei, schimbarile n structura economiei
si industriei, productivitatea tehnologiei, cererea de masuri antipoluare si
nivelul cheltuielilor sunt n functie de nivelul de dezvoltare, este rezonabil
sa avansam ipoteza unei relatii ntre degradarea mediului (defrisari,
eroziune, poluare) si elementele mentionate. Mai mult, stiind dinamica
schimbarilor structurale, dezvoltarii tehnologice si cheltuielilor pentru
consum explicate anterior, este posibil sa formulam ipoteza ca amintita
relatie nu este lineara si are forma unui U inversat.
Experienta avuta de SUA, Europa de Vest si, mai recent, de tarile
nou-industrializate (Coreea, Taiwan, Hong-Kong, Singapore) pare sa
confirme o astfel de relatie ntre calitatea mediului si cresterea economica.
Noul val de tari nou-industrializate, precum Thailanda, Indonezia, Malaezia,
Brazilia si Mexic , se pare ca a atins cel mai scazut punct pe aceasta curba si
spera la o schimbare.
n tarile cu densitate mica a populatiei si niveluri scazute de activitate
economica, padurea este dominanta (cu exceptia deserturilor, savanelor). O
data cu cresterea populatiei si activitatea economica se extinde, padurile
ncep sa fie taiate pentru obtinerea de materiale de constructie, teren pentru
cultivat si combustibil. Cu toate acestea, nivelul exploatarii padurilor este
nca suficient de mic pentru a permite regenerarea naturala, neaparnd o

pierdere permanenta si nedorita. De exemplu, taierea si arderea, apoi
cultivarea terenului cu lungi perioade de regenerare, nu are efectele negative
ale unei defrisari permanente. Cu toate acestea, n vreme ce populatia rurala
creste si economia se deschide comertului international, defrisarea poate
rezulta din suprataierea pentru combustibil sau cherestea si curatarea
terenului pentru agricultura , daca nu apar variante mai atractive, cum ar fi
cresterea productivitatii agriculturii, combustibili alternativi si locuri de
munca n alte domenii dect n agricultura. Padurile sunt deosebit de
vulnerabile , ndeosebi n procesul de declansare a industrializarii, cnd
sectorul rural este exploatat din greu pentru a realiza un surplus de crestere
economica n vreme ce industria genereaza foarte putine locuri de munca
pentru generatul surplus de munca , venit din mediul rural. Aceasta are ca
rezultat defrisarea masiva ca n cazul Thailandei si Filipinelor. Politicile
guvernamentale pot exacerba aceasta tendinta , asa cum o demonstreaza
colonizarea Amazonului.
O data ce ncepe industrializarea, creste productivitatea agriculturii,
numarul locurilor de munca din alte domenii dect agricultura creste, cresc
veniturile, se micsoreaza inegalitatile, dependenta de pamnt si padure scade
si rata defrisarilor se micsoreaza. Thailanda a ajuns n acest stadiu la
sfrsitul anilor 1980 (la un nivel al venitului de 1000$ per cap de locuitor).
Pamntul cultivat anterior este abandonat si progresiv este reocupat de
padure (presupunnd ca pamntul nu a suferit pagube ireversibile). n
acelasi timp, programe platite de stat si sponsorizari duc la rempadurire, iar
crearea de plantatii private sau parcuri nationale inverseaza tendinta, ducnd
la mpadurire neta, asa cum s-a ntmplat n Europa de Vest si n unele parti
din America de Nord.
Nivelul poluantilor mediului variaza n timp si de-a lungul
mapamondului o data cu calitatea tipului/sursei de energie consumata, care
ea nsasi variaza n functie de:
nivelul si felul activitatii economice;
numarul si productivitatea (calitatea) vehiculelor;
consumul domestic de energie.

Tipurile de activitate industriala, numarul vehiculelor si cantitatea
consumata de electricitate sunt direct legate de nivelul dezvoltarii
economice si de nivelul venitului. De aceea, consumul de energie si
generarea emisiilor vor creste o data cu nivelul de dezvoltare (reprezentat
aici de venit per cap de locuitor). Pe de alta parte, tipul de activitate
industriala, productivitatea capitalului, vechimea si calitatea vehiculelor si
calitatea carburantilor si a altor surse de energie au tendinta de a se
mbunatati o data cu nivelul dezvoltarii economice. Cnd exista mai multe
surse de poluare la niveluri mai nalte ale dezvoltarii, fiecare sursa

genereaza mai putina poluare pe unitate de produs. Aceasta se datoreaza n
parte introducerii de noi tehnologii n vreme ce capitalul fix depasit este
nlocuit si n parte mbunatatirii eficientei economice. n timp ce o tara urca
pe o scara a industrializarii, cresc si oportunitatile de import , dar preturile
protective o mping catre o economie bazata preponderent pe export.
Aceasta cere reducerea protectiei si realinierea preturilor interne cu cele
externe, factor care sporeste eficienta materiilor prime folosite si, deci,
reducerea deseurilor per unitate de produs. Pe de alta parte, expansiunea
unei economii orientate spre export presupune o productie mai mare si
posibilitatea unei mai mari cantitati de emisii si deseuri dect ntr -o industrie
orientata spre import.
ntr-un moment ulterior al dezvoltarii economice, are loc o
combinare a activitatilor care fac , ca nu numai emisiile poluante pe unitate
de produs sa fie mai mici, dar si cantitatea totala de emisii sa fie mai mica.
Acesti factori sunt:
cresterea reglementarilor cu privire la emisiile poluante ca
raspuns la cererea de venit;
schimbari structurale avansate , de la industrie la servicii, trecnd
prin industriile energofage.
Cum tarile merg pe calea rapidei industrializari, energia folosita per
cap de locuitor creste si tinde sa si modifice structura, de la combustibili
murdari (carbune, lignit) la forme mai ecologice. La un nivel mult mai
nalt pe scara dezvoltarii, tarile si stabilizeaza consumul catre combustibili
mai curati (precum gazul natural).
Analiza teoretica sugereaza o curba a relatiei ntre cel putin doua
forme: degradarea mediului si dezvoltarea economica, n timp ce trebuie
gasite si analiza te date mai relevante . Studiile facute simultan dar
independent au avut aceleasi rezultate, ceea ce duce la concluzia existentei
curbei EK.
Negarea sau acceptarea existente i acestei curbe are implicatii politice
importante. n primul rnd, implica o anumita inevitabilitate n degradarea
mediului o data cu dezvoltarea economica a unei tari, n special n perioada
de nceput a procesului de industrializare. n al doilea rnd, sugereaza ca , n
timp ce are loc un proces de dezvoltare, atunci cnd un anumit nivel al
venitului per cap de locuitor este atins, cresterea economica se transforma
dintr-un dusman al mediului ntr-un prieten al acestuia, ea ajutnd la
repararea relelor din anii anteriori. Cresterea economica este un mod
important prin care se m bunatateste calitatea mediului n tarile n curs de
dezvoltare. Daca cresterea economica este favorabila pentru mediu, atunci
politicile care stimuleaza cresterea , precum liberalizarea comertului,

restructurarea economica si reforma preturilor, ar trebui sa fie de asemenea
favorabile pentru mediu. Aceasta sugereaza mai degraba ca mediul are
nevoie de o atentie deosebita, fie prin termeni ai politicii interne ,fie prin
ajutor sau impunere internationala. Resursele trebuie ndreptate astfel nct
sa se ajunga la o crestere economica ct mai rapida , pentru a putea depasi
stadiul neprietenos cu mediul.
Cu toate acestea, sunt cteva motive pentru care aceasta politica s-ar
putea sa nu fie optima. n primul rnd, partea curbei n care cresterea mai
mult dauneaza dect face bine mediului ar putea fi traversata n zeci de ani
(decade), caz n care nivelul viitoarei cresteri si cel al viitorului mediu curat
pot fi mai mult dect depasite de stricaciunile actuale. De aceea, eforturile
de a micsora emisiile nocive si epuizarea resurselor n stadii timpurii ale
dezvoltarii economice pot fi justificate prin principii economice. n al doilea
rnd, poate fi mai ieftin sa previi sau sa eviti anumite forme de degradare a
mediului astazi dect n viitor. De exemplu: poate fi mai ieftin sa tratezi si
sa depozitezi n siguranta deseurile concomitent cu producerea lor dect sa
le lasi sa se acumuleze, fiind mai greu de adunat si de tratat, o data ce ar fi
crescut bogatia economica dar si cererea pentru un mediu mai curat. n al
treilea rnd, dar probabil cel mai important, anumite tipuri de degradare a
mediului, permise n stagii timpurii ale dezvoltarii economice, ar putea fi
fizic ireversibile n viitor. Despaduririle n zonele tropicale, o mai mica
diversitate biologica, extinctia unor specii, distrugerea unor zone naturale
sunt fie fizic ireversibile fie foarte scump de refacut. Din punct de vedere al
poluarii, emisiile de plumb din arderea combustibililor ce l contin si
contaminarea radioactiva , din cauza accidentelor nucleare sau functionarii
unor reactoare nesigure, ar putea avea efecte ireversibile. De exemplu, un
studiu facut de USAID/EPA (1990) a demonstrat ca emisiile de plumb din
arderea benzinei sunt responsabile pentru nivelurile nalte ale plumbului din
sngele unui copil de vrsta scolara si, n consecinta, pentru ncetinirea
ritmului sau mental de dezvoltare si al performantelor scolare, echivalenta
cu o pierdere de 5 puncte n cadrul Coeficientului de Inteligenta; pierderea
rezultata astfel, privind capacitatea adultului de munca si potentialul de
dezvoltare al tarii respective, nu este usor de contrabalansat prin nlocuirea
benzinei cu benzina fara plumb, n urmatoarele etape de dezvoltare.
Aceste consideratii ne sugereaza al patrulea motiv pentru care
angajarea spre politici si investitii care aduc crestere economica s-ar putea
sa nu fie suficienta. Unele forme de degradare a mediului precum eroziunea
solului, distrugerea stratului de apa subterana, sedimentarea canalelor de
irigatii si a rezervoarelor hidroelectrice, probleme la nivel uman care duc la
pierderea productivitatii acestor activitati, pierderea din timpul acordat
muncii prin trafic aglomerat si probleme respiratorii, toate privesc cresterea

economica. De aceea, degradarea mediului s-ar putea sa fie ataca ta direct
prin politici ecologiste si investitii, pentru a nlatura obstacole aflate chiar n
calea dezvoltarii economice, de la care se asteapta o noua generatie de
beneficii pentru mediu.
Poate ca sursa si modelul cresterii economice sunt la fel de
impor tante, daca nu chiar mai importante dect rata cresterii economice.
Cresterea economica care rezulta prin folosirea energiei si a materiilor prime
subventionate are un cost ecologic mai mare dect cresterea economica care
deriva din folosirea eficienta a resurselor, prin industrie care foloseste
intensiv munca si serviciile precum si tehnologiile informationale. Cresterea
ce are loc ntr-o economie , n care drepturile de proprietate asupra resurselor
nu sunt bine definite si asigurate si n care costurile ecologice nu sunt
contabilizate, impune un cost excesiv asupra societatii, care , n ultima faza ,
duce la descresterea progresului economic.
Pericolul opus este de asemenea posibil (atunci cnd tarile n curs de
dezvoltare adopta prematur standarde stricte cu privire la mediu imitnd
tarile dezvoltate si ncercnd sa le ajunga din urma n privinta standardelor
emisiilor si obligativitatii instalarii unor facilitati de tratare a deseurilor).
Aceasta ambitie poate duce la ncetinirea ritmului de crestere economica ,
fara a duce n mod necesar la mbunatatirea calitatii mediului. O alternativa
care ar putea ndrepta curba fara a scadea rata dezvoltarii economice este
adoptarea unor standarde ecologice potrivite cu nivelul de dezvoltare al tarii
respective sau o trecere gradata la standardele internationale. Instrumentele
(prghiile) economice, precum taxele ecologice, amenzile pentru poluare, ar
duce economia de la cea preponderent energofaga (foarte poluanta) catre
industrii nepoluante si servicii.
Unele forme de degradare a mediului precum distrugerea padurilor,
cultivarea pna la erodarea solului, deteriorari ale mediului n zonele urbane
sunt legate de marimea fenomenelor, de somaj, analfabetism si lipsa de
pamnt pentru cultivat. Ideal ar trebui sa existe forta de munca ieftina ,
pentru a fi absorbita de sectoarele industriale si de servicii n plina
ascensiune. Aceasta nu se ntmpla n general, deoarece exista o combinatie
de factori precum: salarii minimale, lipsa cunostintelor esentiale. Principalul
factor care mpiedica aceasta este folosirea unei tehnologii care nu
corespunde cu stadiul general de dezvoltare al tarii sau cu factorul relativ al
preturilor; de exemplu, promovarea investitiilor prin relaxare fiscala si
credite ieftine are ca rezultat formarea unor industrii energo-intensive . O
tara cu resurse de munca abundente , la un cost mic , are avantaj n activitatile
care presupun consum mare de munca, ajutnd la evitarea saraciei si
limitnd distrugerile asupra mediului. Schimbarile structurale n cererea de
munca duc si la schimbari structurale la nivelul produselor finite. Aceste

situatii duc la lungirea partii ascendente a curbei etc. si la marirea
probabilitatii ca valorile ecologice sa fie distruse. O solutie eficienta din
punct de vedere al costului cere anularea subventiilor directe sau indirecte,
reducerea protectivitatii asupra industriilor energofage care angajeaza putina
forta de munca si promovarea activitatilor care necesita cantitati mari de
munca, aceste masuri fiind asociate cu cresterea investitiilor n domeniul
nvatamntului si pregatirii profesionale. Vnzarea pamntului pentru
agricultura si alocarea dreptului de a folosi apa pentru fermieri le -ar da
acestora posibilitatea de a avea acces la pietele de capital, deci cresterea
investitiilor n fermele lor ar duce la mbunatatirea productivitatii agricole si
ar ajuta la oprirea eroziunii solurilor.
Multe au fost spuse despre nevoia de transfer, de tehnologie, pentru
a putea ca si tarile n curs de dezvoltare sa se bucure de o sustinuta
dezvoltare economica. Ideea deriva din observatia potrivit careia
tehnologiile de productie n tarile dezvoltate sunt mai ecologice dect cele
din tarile n curs de dezvoltare si o gama larga de tehnologii antipoluare sunt
de asemenea disponibile n tarile dezvoltate.
De vreme ce majoritatea tarilor n curs de dezvoltare nu au resurse
financiare de a importa aceste tehnologii la preturi comerciale, s-a
argumentat ca tarile dezvoltate ar trebui sa transfere aceste tehnologii n
termeni obisnuiti. Chiar si la preturi mici, transferul unor astfel de tehnologii
catre tarile n curs de dezvoltare s-ar putea sa aiba doua taisuri. Pe de o
parte, tehnologii mai putin poluante pot reduce emisiile masive per unitate
de rezultat.
Pe de alta parte, astfel de tehnologii, proiectate a fi profitabile n
conditiile unei forte de munca platite putin si unui capital mic, pot fi foarte
putin potrivite tarilor n curs de dezvoltare , cu reversibilitatea preturilor
relative. Daca aceasta nepotrivire este ignorata, transferul unei tehnologii
neadecvate, chiar si la un pret mic, poate duce la scaderea cererii de munca
si intensificarea epuizarii resurselor precum si la degradarea mediului.
Impactul net al transferului de tehnologie poate depinde de industria
careia i este atasat. n sectoarele energetice si de transport, tehnologiile mai
eficiente sigur duc la beneficii nete asupra mediului. Ar putea sa nu fie astfel
n sectoare cum sunt constructiile, textilele, agricultura si serviciile. Din
aceasta cauza, nu de tehnologii au nevoie tarile n curs de dezvoltare, ci de
transferul de informatie, know -haw si ndemnarea care sa le permita sa-si
proiecteze propriile tehnologii sau sa le modifice pe cele existente.
Tarile n curs de dezvoltare nu au numai o lipsa tehnologica , ci si
una financiara. Un numar de tari industrializate experimenteaza o scurgere
de resurse financiare pentru a-si micsora datoria externa. Astfel, se vorbeste
de reesalonarea platii datoriilor externe si, n unele cazuri, de anularea

acestora fapt ce a fost implementat n multe tari.
Motivul pentru care se doreste finantarea dezvoltarii este accelerarea
cresterii economice, care ofera calea unui cerc vicios nedorit de saracie si
degradare a mediului. Sursele traditionale de obtinere a fondurilor externe
sunt reprezentate de asociatii donatoare. Desi acestea au un succes
recunoscut, finantarea dezvoltarii nu a fost total adecvata din punct de
vedere al mediului. De exemplu, un studiu privind impactul asupra mediului
al programului Bancii Mondiale de ajustare structur ala pentru Thailanda
(1991) a descoperit ca programul ajuta la reducerea poluarii pe unitatea de
rezultat prin mbunatatirea eficientei economice, dar efectul sau expansiv
ducea la cresterea poluarii agregate, deoarece nu tinea seama de costurile
economice.
n mod similar, mprumutarea unor proiecte externe precum
proiectele de irigatii si stabilirea preturilor resurselor naturale, cum ar fi apa,
la ntreaga lor valoare, stabilirea de asemenea a preturilor pentru folosirea
mediului, care includ costurile minimalizarii impactului negativ dar si costul
reasezarii populatiei afectate trebuie facuta doar dupa internalizarea
impacturilor asupra mediului din tara respectiva. De exemplu, sistemul
surselor de apa din Nam Pong (Thailanda), la care nu s-a implementat un
sistem de protectie a sursei de apa, un sistem al reasezarii populatiei
afectate, dar si pentru forarea pna la apa, toate acestea ducnd la o curba E t
mai nalta fata de cea a sistemului de irigatii Dumonga Bone din Parcul
National Sulawesi (Indonesia) la care curba E t este mai turtita pentru ca s-au
avut n vedere cele mentionate mai sus.
Cresterea finantarii costurilor pentru proiecte ecologice care nu pot fi
justificate prin date economice conventionale sau care nu genereaza
beneficii interne suficie nte pentru a acoperi costurile are doua justificari:
ocolirea pierderilor ecologice ireversibile;
posibilitatea realizarii beneficiilor globale ale masurilor
ecologiste care nu ar pute a fi realizate altfel (conservarea
biodiversitatii, protejarea stratului de ozon, reducerea efectului de
sera). De vreme ce problemele mediului sunt n primul rnd
constientizate de catre tarile dezvoltate, care au venituri mari, se
asigura o cerere mare de protectie a mediului.
n concluzie , se poate retine ca degradarea mediului tinde sa se
accentueze nainte de a se diminua de-a lungul dezvoltarii economice a unei
tari. Unele forme ale deteriorarii sunt inevitabile , ca parte a schimbarilor
structurale ce acompaniaza cresterea economica. Anumite distorsiuni
politice, precum subventionarea energiei si a produselor agrochimice,
protejarea industriei si subevaluarea resurselor naturale, au efecte distructive

att pe plan economic ct si ecologic. Guvernele tarilor n curs de dezvoltare
pot preveni astfel de situatii prin:
eliminarea distorsiunilor politice;
internalizarea costurilor ecologice;
definirea si respectarea drepturilor de proprietate asupra
resurselor naturale.
Societatile (agentiile) de ajutor n probleme de dezvoltare pot
contribui la ndreptarea situatiei prin finantarea politicilor de protectie a
mediului nconjurator. n final, tarile dezvoltate pot ajuta tarile n curs de
dezvoltare prin mecanisme financiare creative, cum ar fi facilitatile pentru
Mediul Global, prin conservarea resurselor naturale (biodiversit atea care
genereaza beneficii globale) care ar putea fi pierdute ireversibil n fazele de
nceput ale dezvoltarii economice.
2.2 Componentele politicii de mediu

Recente aprecieri asupra dezvoltarii durabile scot n evidenta faptul
ca, fara o componenta economica, protectia mediului ramne doar o
declaratie de bune intentii si o inserare de actiuni fara posibilitate de
concretizare.
Eco - Economia , concept recent promovat, indica pozitia
importanta pe care o ocupa latura economica ntr-o strategie de ansamblu de
protectia mediului.
Acest fapt rezulta si din prezentarea sintetica a politicii de mediu din
tabelul 2.1.
Prezentarea sintetica a politicii de mediu
pe componente
Tabelul 2.1
Competenta
Parlament
Guvern
Ministere
Institute de
specialitate
Administrativ - nfiintarea unei autoritati centrale de Parlament
mediu cu structuri administrative si
institutionala
n teritoriu
Componenta
Legislativa
Actiunea
Legi cadru si legi specifice
Hotarri de guvern si ordonante
Ordine, decizii, normative
Instructiuni si standarde
Componenta
Educativ informativa
Economico tehnologica
Actiunea
nfiintarea unei inspectii de mediu la
nivel central si local
Organizarea de directii sau servicii
de mediu la fiecare minister
Organizarea
de
institute
de
specialitate
Organizarea Retelei Nationale de
Monitoring
nfiintarea si organizarea zonelor si
ariilor protejate
nfiintarea de scoli de specialitate
(operatori de mediu) si sectii sau
facultati de specialitate
Introducerea n programa scolara si
universitara, la toate specialitatile, a
unor discipline referitoare la
ecologie si protectia mediului
Organizarea de muzee, expozitii,
gradini botanice, parcuri zoologice,
comunicari cu tematica orientata pe
protectia mediului
Organizarea de sesiuni stiintifice,
simpozioane, conferinte, congrese cu
tematica specifica de protectia
mediului
Derularea
unui
program
de
informare, sensibilizare, si antrenare
a populatiei la actiuni de protectia
mediului prin mass-media
Promovarea unor mecanisme pentru
asigurarea de fonduri pentru mediu
Elaborarea si introducerea de
tehnologii curate cele mai bune
ale momentului
Forme
de
ncurajare
pentru
dezvoltarea unor activitati de tip
industrial de protectia mediului
Promovarea actiunilor de reconstruc tie ecologica a zonelor deteriorate
Competenta
Guvern
Guvern
Minister
Ministerul
Mediului
Guvern
Minister
Minister
Administratia
locala
Institute de
specialitate
Presa
Radioul
Televiziunea
Parlament
Guvern
Agenti economici
Agenti economici
Minister
Componenta
Sociala
Cooperarea
internationala
Actiunea
Competenta
Promovarea de domenii intersectori- Ministere
ale, cum ar fi: energia si mediul,
transporturile si mediul
Anchete sociale
Asociatii
neguvernamentale
Initiative locale de genul: luna Administratia
padurii, saptamna curateniei, ziua locala
mondiala fara tutun, ziua mondiala a
mediului etc
Antrenarea populatiei la analiza unor Minister
proiecte cu impact important asupra
mediului
Semnare si ratificare de tratate, Parlament
conventii, ntelegeri si protocoale, Guvern
organizarea si participarea la
activitati comune si comisii mixte de
monitoring-cercetare
Participare la congrese, sesiuni, Experti specialisti
simpozioane internationale pentru a
avea acces la informatia de ultima
ora
2.3 Politica de mediu Concepte si instrumente

Politica de mediu, din punct de vedere al instrumentelor utilizate, are
urmatoarele componente:
a. Politica reglementarilor globale
Aceasta se refera la ansamblul agentilor economici, la toate
categoriile de cetateni. Ca instrumente, pot fi citate printre altele:
- legi cadru, generale , ale mediului si componentelor sale;
- standarde, norme, limite;
- studii si analize de impact asupra mediului.
b. Politica reglementarilor specifice
n acest gen de politica se apeleaza la instrumente de tipul:
- responsabilitati pentru produse periculoase;
- responsabilitatea riscului;
- dreptul la informare corecta si n timp real.
c. Politica prin convingere

Este categoria cea mai eficienta, deci este posibil ca efectele ei sa
aiba ponderea cea mai mare. Dintre instrumentele specifice, se mentioneaza:
- promovarea tehnologiei ecologice si a cercetarii;
- utilizarea mecanismelor de piata;
- promovarea constientizarii si educatiei.
d. Politica transferului de informatie
Se utilizeaza instrumente de comunicare sociala precum:
- educatie;
- mass-media si relatii cu publicul;
- sisteme informationale cu acces la public.
e. Politica de stimulare economico-financiara
Instrumentele folosite pentru aplicarea acestei politici constau n:
- taxe si penalitati;
- subsidii si impozite;
- scutiri de impozite pentru investitii si activitati de protectia
mediului;
- drepturi negociabile de poluare.
Drept criterii de apreciere a alegerii corecte a instrumentelor se pot
cita:
siguranta atingerii scopului propus;

corespunde specificului poluarii si situatiei asupra carora
urmeaza sa se actioneze;
permite o ntelegere si explicatie usoara;
permite o implementare usoara n situatiile n care se actioneaza;
permite evaluarea corecta si suficient de exacta a costurilor si
decelarea responsabilitatilor;
permite prognoza destul de exacta a rezultatelor;
ajuta la finantarea politicii de protectia mediului;
stimuleaza initiativa grupurilor tinta si asumarea de catre acestea
a unor responsabilitati;
obtine sprijinul societatii civile;
coincide cu interesele individ uale pe termen scurt;
este flexibil;
stimuleaza dezvoltarea si integrarea unor tehnologii de proces
curate.
Politica de mediu poate fi reprezentata n raport cu nivelul de atentie

publica n patru faze:
Nivelul de atentie publica
II
III
IV
Timp
Fig. 2.1 Ciclul unei politici de mediu

Faza I : recunoasterea
Faza II : formularea politicii
Faza III : implementarea
Faza IV : managementul politicii
Acest tip de evolutie apreciem ca se aplica n cazul unei actiuni

specifice n cadrul politicii de mediu.
Avnd n vedere ca politica de mediu nu are un caracter limitat n
timp, ca ea trebuie sa fie o componenta permanenta a unei societati ce
evolueaza n conceptul dezvoltarii durabile , se impune ca programarea
actiunilor pe termen scurt, mediu sau lung sa fie astfel conceputa nct
nivelul de atentie publica sa ramna relativ constant, conform schemei unui
ciclu multiplicat prezentat n figura 2.2.
O astfel de abordare presupune o combinatie optima ntre actiunile
pe termen scurt, mediu si lung sau acelasi obiectiv sa fie programat sa se
realizeze prin actiuni imediate, actiuni pe termen mediu si actiuni pe termen
lung.
De la nceput trebuie precizat ca strategia de protectie a mediului

adoptata, conceptele si instrumentele nsusite si dovedesc eficienta n
masura n care se reuseste:
- mentinerea calitatii sanatatii umane;
- mentinerea calitatii tuturor valorilor specifice naturii.
Nivelul de atentie
publica
II
Ac1
III
IV
VI
VII VIII
IX
XI
XII
Timp
Ac2
Ac3
Ac4
Fig. 2.2. Ciclul politicii integrate de mediu
Sunt mai multe considerente care au impus elaborarea unor strategii

de protectia mediului.
Amintim cteva dintre acestea:
nlocuirea sistemului de actiuni ntmplatoare, ocazionale cu
actiuni programatice si coerente de protectia mediului;
eliminarea unor contradictii interne care indicau necesitatea luarii
unor masuri de protejare a mediului sau reducerea eficienta a
acestor masuri;
elaborarea, implementarea si evaluarea politicii de mediu pe
etape, astfel nct sa fie posibila reevaluarea acesteia;
adaptarea planurilor de actiune si de implementare la scara de
timp (pe termene scurte, medii si lungi);
alegerea si formarea unui personal adecvat n functie de etapa si
actiune;
controlul aplicarii riguroase a masurilor stabilite conform

acordurilor, autorizatiilor, normelor sau altor cerinte legale.
La elaborarea strategiei de mediu, avnd n vedere dinamismul
elementelor n discutie, precum si caracterul relativ nou al problemelor,
trebuie aplicat principiul activitatii interactive. Strategia trebuie supusa unui
proces periodic de reconsiderare de tipul:
adaptare continua;
recurgere la propuneri flexibile.
Aceasta reconsiderare presupune doua elemente de baza:
q
adaptare la ideile n schimbare sau la circumstantele vietii socioeconomice;
q
adaptare pe baza evaluarii rezultatelor etapei anterioare.
Este de semnalat ca esential n elaborarea unei strategii eficiente de
protectia mediului este factorul uman.
Adoptarea problemelor complexe ale mediului cere o cooperare ntre
persoane cu grade variate de pregatire si ntelegere, de profesii diferite, din
diferite structuri si segmente ale societatii. n aceste conditii un stil de lucru
interactiv este esential.
n stabilirea strategiei, a planurilor de actiune si a planurilor de
implementare, abordarea integrata este unul din conceptele larg promovate.
Putem mentiona cteva argumente pentru abordarea integrata:
evitarea transferului problemei poluarii: de exemplu de la aer la

apa, de la un bazin la altul sau de la un nivel la altul de decizie;
stabilirea prioritatilor pentru a selecta cele mai importante

aspecte si a evita deciziile punctiforme sau elaborate instantaneu;
obtinerea unei nalte eficiente prin combinarea masurilor pentru

a avea cele mai bune rezultate cu cele mai mici cheltuieli si
eforturi.
n elaborarea strategiei trebuie sa se aiba n vedere, legat de metoda
abordarii integrate a procesului, urmatoarele:
concentrarea atentiei numai asupra celor mai importante puncte si
obiective;
stabilirea punctelor si obiectivelor trebuie nsotita de planuri de
actiune si planuri de implementare;
manifestarea abordarii integrate trebuie sa se reflecte att din
punct de vedere geografic (integrare locala sau zonala) ct si din
punct de vedere al atitudinilor societatii implicate (baza juridica,
infrastructura administrativa, diverse domenii economice etc.).
n etapele de elaborare si finalizare a strategiei de protectia mediului,

trebuie apelat si la discutii sau dialog cu grupurile-tinta. Grupurile tinta
reprezinta un colectiv restrns de persoane cu puncte comune din punct de
vedere al domeniului n care si desfasoara activitatea, din punct de vedere
al preocuparilor sau al pozitiei pe care o pot avea fata de problematica de
mediu.
Sunt doua categorii de mare interes de grupuri-tinta.
q Unul dintre aceste grupuri-tinta este format din reprezentanti ai
poluantilor directi. Relatia administratiei cu acesti reprezentanti
se face pe cale tehnica, urmarindu-se ncadrarea activitatilor
respective n limitele tehnice ale unor norme si reglementari ce
asigura protectia mediului. Exemple de poluatori directi pot fi
gasite n sectoare ca: agricultura, transport, industrie, energetica,
materiale de constructii etc.
q Un al doilea grup tinta deosebit de important este cel de
interpreti n sensul ca servesc ca produc atori si distribuitori de
informatii. Mesajele acestui grup se vor concentra spre informarea
societatii fie ntr-o directie fie n alta. Acest grup este format din
cercetatori si educatori, reprezentanti ai organizatiilor
guvernamentale si neguvernamentale , mass media etc.
2.4 Politici de mediu la nivelul UE

Din prezentarile anterioare s-a retinut necesitatea elaborarii unei
Strategii de Protectia Mediului, ca o componenta a Dezvoltarii Durabile.
Initial, notiunea de strategie a fost utilizata n domeniul militar. Prin
strategie se ntelegea arta de a coordona actiunile fortelor militare, politice,
economice, morale implicate n conducerea unui razboi sau n pregatirea de
aparare a unei natiuni.
n timp notiunea s-a extins, fiind utilizata n prezent si n alte
domenii: economie, sport, finante si, mai recent , n protectia mediului.
Este deja acceptat faptul ca prin protectia mediului se ntelege
totalitatea actiunilor menite sa asigure conservarea resurselor naturale si
protejarea calitatii componentelor mediului nconjurator.
Corelnd cele doua notiuni, rezulta ca prin strategii de protectia
mediului putem ntelege arta de a coordona ansamblul actiunilor, la nivel
national si la nivel local, menite sa asigure conservarea resurselor naturale si
protejarea calitatii tuturor componentelor mediului nconjurator, precum si a
mediului, n ansamblu.
Serviciul Comisiei Uniunii Europene responsabil de mediu, de

securitate nucleara si de protectie civila se numeste DG 11 si si are sediul n
Belgia, cu principala sucursala la Luxembourg.
Modul de abordare a problematicii strategiilor de mediu poate fi bine
perceput prin prezentarea experientei Comunitatii Europene pe aceasta
directie.
Cu ocazia primei Conferinte a Natiunilor Unite privind mediul
nconjurator, de la Stockholm, din iunie 1972, Comunitatea Europeana a
adoptat primul sau Program de Actiuni pentru Protectia Mediului pe o
perioada de 5 ani (1973 -1977).
Att primul ct si al doilea Program de Actiune (1978-1982) au
stabilit liste detaliate de masuri ce trebuie ntreprinse pentru controlul
poluarii.
S-au stabilit cteva principii generale care au ramas valabile si n
programele ulterioare si care se regasesc n legislatia adoptata:
1. A preveni este mai eficient dect a vindeca (remedia). Acest principiu a
devenit dominant n cadrul celui de-al patrulea Program de protectia
mediului.
2. Impactul asupra mediului trebuie luat n considerare n cea dinti faza de
conceptie a unui obiectiv sau a unei actiuni.
3. Exploatarea naturii care produce dezechilibre ecologice trebuie
abandonata.
4. Adoptarea de masuri trebuie sa se faca pe baza unei bune cunoasteri
stiintifice.
5. Principiul poluator-platitor se traduce prin suportarea costurilor de
catre poluator pentru prevenirea poluarii si remedierea pagubelor
produse.
6. Activitatile dintr-un stat membru nu trebuie sa produca daune mediului
din alt stat.
7. Politica de protectie a mediului din statele membre trebuie sa ia n
considerare si interesele tarilor n curs de dezvoltare.
8. CEE si statele membre trebuie sa promoveze o politica de protectie a
mediului prin organizatii internationale.
9. Protectia mediului constituie o responsabilitate a tuturor, fiind necesare,
n acest scop, actiuni educationale.
10. Masurile de protectie a mediului trebuie luate la nivel adecvat tinnd
seama de tipul de poluare, actiunile necesare si zona geografica ce
trebuie protejata. Acest principiu este cunoscut sub denumirea de
Al treilea
Program de Actiune (adoptat n 1983) a ncercat sa
principiu
de subsidiaritate.
realizeze
o
strategie
mai ampla
pentru mediului
protectia trebuie
mediului
resurselor
11. Programele nationale
de protectia
sa si
se abazeze
pe o
naturale
n
cadrul
Comunitatii.
conceptie unitara pe termen lung, iar politicile nationale trebuie sa se
armonizeze n cadrul Comunitatii.
Accentul a trecut de la control la prevenire a poluarii si a largit

conceptul de protectie si asupra modului de folosire a pamntului si de
integrare a problemelor de mediu n celelalte politici ale CEE.
S-au alocat fonduri pentru activitati agricole, dezvoltare regionala si
sprijinire a statelor din Africa, Caraibe si Pacific, conform Conventiei de la
Lom.
Cel de-al patrulea Program de actiune (1987-1992) a cautat sa
raspunda obligatiilor de integrare a problemelor de mediu n alte politici ale
Comunitatii, axndu-se pe patru domenii de activitate:
implementarea legislatiei existente a Comunitatii;

reglementarea problemelor de impac t asupra mediului cu referire
la substante si surse de poluare;
accesul nengradit al publicului la informatii;
crearea de noi locuri de munca.
Din punct de vedere legislativ, Actul European Unic care

amendeaza Tratatul CEE, intrat n vigoare la 1 iulie 1987, confirma
competenta comunitatii n elaborarea legislatiei pentru protectia mediului si
stabileste scopul si procedurile necesare prin adaugarea Fascicolului VII
care contine articolele 130 r, 130 s si 130 t la Partea a III-a a Tratatului
referitoa re la Bazele si Politica Comunitatii. n plus , se clarifica n art. 100
a, relatia dintre realizarea pietei unice si protectia mediului si a sanatatii
umane.
Conform celor trei articole (130 r, 130 s, 130 t), scopurile si
actiunile principale ale Comunitatii n domeniul protectiei mediului sunt:
conservarea, protejarea si ameliorarea mediului;
sanatatea umana;
utilizarea prudenta si rationala a resurselor naturale.
Actiunile CEE de protectie a mediului se integreaza n alte politici
ale Consiliului, viznd, n mod special, agricultura, dezvoltarea regionala si
energia pe baza a trei principii generale:
masuri de prevenire;
remedieri la sursa ale pagubelor produse mediului;
poluatorul plateste pagubele.
Cea mai importanta prevedere a Actului European Unic este

principiul integrarii. Protectia mediului este singurul domeniu al politicii
care necesita o astfel de cerinta, iar Comunitatea trebuie sa adopte
procedurile de aplicare.
Actul European Unic recunoaste relatia complexa dintre mediul
ambiant si comert si n Articolul 100a se stabileste ca o propunere
legislativa a Comisiei privind sanatatea, securitatea, protectia mediului si a
consumatorului care afecteaza Piata Comuna trebuie sa se bazeze pe un
nivel ridicat de protectie.
n plus, se ofera prilejul, pentru statele membre, de a adopta
standarde si reglementari mai severe daca acestea le sunt necesare. Ca o
sinteza, este de mentionat ca:
n ultimii 30 de ani n Comunitatea Europeana s-au elaborat pentru
mediu cca. 300 acte de regle mentari (directive, decizii, recomandari).
Cel de-al cincilea program de actiune pentru mediu, este document
al lui DG11 si a constituit Agenda de mediu pentru deceniul trecut, avnd
urmatoarele principii de baza:
integrarea politicilor de mediu ca dome niu prioritar n politica
economico-sociala;
mpartirea responsabilitatilor ntre administratie, industrie si
consumatori pentru a se ajunge la un consens n ceea ce priveste
masurile convenite.
Aprobarea generala si strategia acestui program de actiune pe ntru
mediu au fost date de Consiliu si de reprezentantii guvernelor statelor
membre la 1 februarie 1993 si difera de programele anterioare. Dupa cum
spune si numele sau, program catre sustinere, programul a definit
obiective pe termen lung si s-a concentrat pe o abordare globala a
problemelor de mediu.
Punctele sustinute de catre acest program au fost:
mentinerea calitatii vietii;
mentinerea continua a accesului la resursele naturale;
evitarea pagubelor de mediu cu efect pe termen lung;
considerarea dezvoltarii durabile care armonizeaza nevoile
prezente cu cele viitoare fara a compromite posibilitatea
generatiilor viitoare, de a-si satisface nevoile.
Succesul pe termen lung al politicii Uniunii Europene depinde de
sustinerea politicilor n industrie, transporturi, agricultura si dezvoltare
regionala.
Al cincilea Program a alcatuit o agenda de lucru pentru mediu,

pentru deceniul trecut, agenda care a avut la baza doua principii majore:
Integrarea dimensiunii privitoare la mediu, ca un factor cheie, n
toate politicile majore, protectia vizata a mediului putnd fi atinsa prin
nglobarea acelor arii politice ce cauzeaza deteriorarea mediului.
nlocuirea activitatilor de comanda si control cu responsabilitati
mpartite ntre diferiti factori (guverne, industrie si public), situatie ce poate
conduce, cu usurinta, la unanimitate n aplicarea masurilor propuse.
Strategia acestui program a impus o larga arie de instrumente:
legislatie pentru stabilirea standardelor de mediu;
instrumente economice pentru ncurajarea productiei si a
proceselor desfasurate n concordanta cu nevoile de mediu;
masuri orizontale de suport: informatie, educatie, cercetare;
masuri de suport financiar.
Strategia a acoperit n esenta urmatoarele arii:
4 cinci sectoare principale: industrie, energie, transporturi,
agricultura, turism;
4 sapte teme luate n vizor:
schimbarea climatului;
acidifierea si calitatea aerului;
mediul urban;
zonele de coasta;
managementul deseurilor;
managementul resurselor de apa;
protectia naturii si a biodiversitatii.
Din punct de vedere al managementului de risc, trei arii prezinta o
atentie deosebita:
riscuri legate de industrie;
securitatea nucleara si protectia mpotriva radiatiilor;
protectia civila si urgentele de mediu.
Instrumentele politice promovate au fost urmatoarele:
mbunatatirea datelor despre mediu;
cercetarea stiintifica si dezvoltarea tehnologica;
planificarea sectoriala si spatiala;
stabilirea corecta a preturilor din punct de vedere economic;
informarea publica si educatia;
educatia profesionala si pregatirea persoanelor implicate n acest
domeniu;
mecanismele de sprijin financiar.
Sesiznd ca Protectia Mediului devine o problema, s-a facut

propunerea (ianuarie 2001) privind al VI-lea Program de Actiune de Mediu
pentru Comunitatea Europeana, propus de comisia de specialitate spre
dezbatere si aprobare catre:
Consiliul European;
Parlamentul European;
Comitetul Economic si Social;
Comitetul Regiunilor.
Conceput ca un document programatic pe probleme de mediu pentru
perioada 1 ianuarie 2001 31 decembrie 2010, avnd chemarea simbol
Viitorul nostru, sansa noastra, programul, n cele 11 articole, dupa
adoptarea lui a devenit un document politic, care sa orienteze si sa
armonizeze, din punct de vedere strategic , tarile europene n actiunile de
conservare si protectie a mediului n urmatorul deceniu.
Cteva din directiile de actiune, precum si obiectivele ce sunt
propuse n acest al VI lea Program de Actiune de Mediu se apreciaza ca
este util a fi mentionate pentru a sesiza amploarea, ambitiile, necesitatile,
complexitatea problemelor puse n discutie.
Astfel se propun:
mbunatatirea implementarii legislatiei de mediu existente;
integrarea preocuparilor de mediu n ansamblul celorlalte
politici;
implicarea mecanismelor de piata pentru a atrage interesul pentru
mediu al agentilor economici si al consumatorilor;
implicarea directa sau indirecta a cetatenilor individuali n
problematica protectiei mediului;
planificarea teritoriului, precum si deciziile manageriale trebuie
sa tina cont de impactul asupra mediului al acestora, pentru
promovarea celor mai bune practici de mediu.
Este interesant de semnalat ca , n mod suplimentar, programul
propune abordarea si a patru domenii prioritare de actiune, acestea fiind:
studierea schimbarilor climatice, n vederea stabilizarii
concentratiei gazelor de sera la un nivel care sa nu cauzeze
variatii anormale ale climei pamntului;
protejarea acestei unice resurse: natura si biodiversitatea, cu
directionare spre protejarea si restaurarea functiilor sistemelor
naturale si stoparea pierderilor n biodiversitate n Uniunea
Europeana si, desigur , la nivel global; se include aici si
protejarea solului mpotriva eroziunii si poluarii;
mediu si sanatate pentru a atinge o calitate a mediului, astfel

ca acei poluanti, incluznd s i diferitele tipuri de radiatii, generati
de activitatea umana sa nu induca un impact semnificativ cu risc
asupra sanatatii umane;
utilizarea durabila a resurselor naturale si managementul
deseurilor, pentru a avea siguranta ca prin consum al resurselor
regenerabile sau neregenerabile nu se va depasi capacitatea de
suport a mediului. Se doreste atingerea unui nivel de decuplare a
utilizarii resurselor de dezvoltare economica printr-o
mbunatatire semnificativa a eficientei utilizarii resurselor,
precum si prin evitarea orientarii stricte a economiei spre partea
materiala, inclusiv evitarea generarii de deseuri.
Obiectivele mentionate, se precizeaza, vor deveni repere de orientare
si pentru tarile candidate (Romnia fiind una dintre ele).
Pentru a realiza aceste obiective ambitioase, au fost realizate si
structuri specializate dintre care amintim:
q Agentia Europeana pentru Mediu (AEE) si reteaua din care face
parte (EIONET) au fost create n 1994, pentru a furniza date de
nalta calitate asupra mediului statelor membre ale Comunitatii si
consumatorilor. Principalele functii pe care le ndeplineste acest
program sunt: descrierea starii actuale si previziunile pentru
mediu si furnizarea de informatii care contribuie la punerea n
practica a politicii de mediu a UE.
q Forumul European Consultativ asupra Mediului si Dezvoltarii
Durabile a luat fiinta n 1993 si este unul dintre cele trei
organisme neoficiale de consultanta n cadrul celui de-al V-lea
proiect de actiune n favoarea mediului.
n 1997, Forumul a fost extins pentru a include tarile din spatiul
economic european si tarile asociate din Europa Centrala si Orientala.
Comisia i- a acordat o autonomie maxima, Forumul a publicat n curnd
concluziile sale asupra urmatoarelor subiecte:
agricultura si dezvoltarea durabila;
mediul, piata de munca si largirea Uniunii Europene.
Este interesant a prezenta detalii privind acest ultim aspect: mediul si
piata muncii.
De remarcat e faptul ca, n cadrul Uniunii Europene , aproximativ
3,5 milioane persoane ocupa un loc de munca legat de mediu. Astfel,
1,5 milioane din 3,5 milioane de muncitori ecologi sunt angajati n
industriile ecologice si produc tehnologii, produse si servicii care masoara,
mpiedica, limiteaza sau corecteaza incidente si dezastre ecologice. Doua
milioane de muncitori lucreaza n sectoare care se ocupa cu tehnologii
nepoluante, energie refolosibila, reciclarea deseurilor si protectia peisajelor

si a mediului. Se cunosc 2100 de ntreprinderi de acest tip.
O lista a verificatorilor de mediu alipiti la sistemul comunitar de
management si audit de mediu este destinata ameliorarii rezultatelor n
materie de mediu a activitatii industriilor. Pentru a fi nregistrate n acest
sistem, ntreprinderile trebuie sa faca proba unor politici valide, program si
sistem de gestionare, procedura de analiza sau audit si declaratii de protectie
a mediului unanim acceptate. Verificarea si validarea acestor criterii se face
de un verificator de mediu, independent , dar aprobat de Comisia Europeana.
Cu un volum de afaceri de 50 miliarde EURO n 1994, industriile de
baza, ecologice , ale UE reprezentau jumatate din piata mondiala, care ar fi
trebuit sa atinga , n anul 2000, 300 miliarde EURO si 570 n 2010.
Economiile comunitare sunt toate caracterizate de o "subexploatare"
a fortei de munca si de o "supraexploatare" a resurselor de mediu. Pentru a
rezolva aceasta dubla problema, Comisia Europeana propune actiuni cheie
cum ar fi dezvoltarea tehnologiilor nepoluante.
Printre altele , o restructurare progresiva a sistemelor fiscale se poate
realiza reducnd costurile salariale indirecte si ncorpornd costurile de
mediu si de resurse n pretul pietei de bunuri si servicii.
Prin masurile energice ce se ntreprind, UE doreste sa tina sub
control si la un nivel problematica poluarii.
Un exemplu n acest sens l constituie Acordul UE cu industria de
automobile.
Datorita unui nou sistem de masuri adoptate de Comunitatea
Europeana , va trebui ca pna n anul 2005 emisia de poluanti sa se
diminueze cu 70%/vehicul. Una dintre masurile comunitare pentru a
ndeplini acest obiectiv este acordul Comisiei Europene cu Asociatia de
Constructori Europeni de Automobile. Acestia din urma se angajeaza la o
emisie de 140g/Km de CO2 n mediu pentru noile vehicule vndute n cadrul
Uniunii Europene , esalonat pna n 2008, o reducere de aproximativ 25% n
raport cu 1995. Angajamentele asociatiei constructorilor se bazeaza pe
ipoteze n materie de disponibilitate de carburanti de calitate suficienta
pentru a permite punerea la punct a anumitor tehnologii .
n 2003 Asociatia Constructorilor Europeni de Automobile va
reevalua posibilitatea de reducere suplimentara pentru a tinde catre
obiectivul general comunitar de 120g/Km CO2 pentru noile vehicule ,
esalonat pna n 2010. Comisia spera, n egala masura, sa ajunga la acorduri
asupra emisiei de CO2 a masinilor construite de japonezi si coreeni, care vor
fi vndute prin piata UE.
n afara de aceasta, Comisia propune fiecarui stat membru al UE
punerea la punct a unui sistem de monitorizare si supraveghere a emisiei de
CO 2 a vehiculelor particulare noi. Acest sistem ar trebui sa permita

evaluarea corecta a eficacitatii strategiei comunitare n ceea ce priveste o
noua piata de automobile, sa furnizeze informatii asupra schimbarilor n
parcul de masini particulare, susceptibile de a afecta alte obiective ale
politicii comunitare cum ar fi:
calitatea aerului;
ozonul troposferic;
urmarirea aciditatii si implicit a frecventei ploilor acide;
securitatea rutiera.
O alta masura care vizeaza limitarea la maxim a CO2 este ntarirea
limitelor de emisie a vehiculelor cu motoare noi si a vehiculelor utilitare
usoare n cadrul UE. Vehiculele cu tonaj mai mic de 3,5 t ar trebui sa
produca cantitati mai mici de monoxid de carbon (40%), hidrocarburi
(40%), oxid de azot (20%) si particule (50%). O ntarire a acestor reguli este
prevazuta pentru 2005.
Concentratia n benzen si hidrocarburi aromatice a benzinei si
motorinei va suferi de asemenea o diminuare serioasa. n urma a diferite
ntruniri, care au avut loc n perioada 1995-1998, s-au stabilit mai multe
pozitii comune asupra unor probleme cum ar fi:
o noua directiva asupra limitei maxime de poluare a

combustibililor grei (1% esalonat pna n 2003) si asupra
motorinei (0,2% esalonat pna n 2008 );
ntarirea valorilor limitei pentru anhidrida sulfuroasa, oxizii de

azot si particule de plumb;
propunerea de reducere a poluarii de catre tractoarele folosite n

exploatarea forestiera;
aducerea la zi a dosarului anual asupra calitatii aerului;
date de baza asupra calitatii aerului n orasele europene

importante;
pozitia Comisiei n vederea reducerii emisiei de componenti

organici volatili datorita utilizarii solventilor organici n anumite
activitati si instalatii;
crearea Nomenclatorului de surse de emisie n cadrul

EUROSTAT.
Un alt exemplu poate sa l constituie politica deseurilor.
S-au mplinit 20 de ani de cnd U.E. si-a propus pentru prima data
crearea depozitelor de deseuri si ameliorarea gestiunii lor. Politica de mediu
europeana consta n ncurajarea gestiunii durabile prin minimizarea,
reciclarea si refolosirea deseurilor, prin ameliorarea conditiilor de eliminare
si prin reglementarea transportului acestora.
n 1989, U.E. a aderat la Conventia de la Bale, care se ocupa cu

gestionarea deseurilor toxice. Directiva CE nr. 235 din 1993 a stabilit
definitiile si Nomenclatorul Comunitatii asupra transferului de deseuri si le a mpartit pe acestea n trei categorii, n scopul supravegherii transferului la
intrarea n si la iesirea din UE. Comisia si propune sa analizeze aplicarea
acestui regulament pe baza datelor furnizate de catre tarile membre ntr-un
chestionar redactat de catre Secretariatul Conventiei de la Bale .
n primul raport, care acopera perioada 1994 - 1996, informatiile
referitoare la masurile luate conform regulamentului au fost de ficitare, tarile
membre furniznd date incomplete sau deloc (Austria). n 1996, numai
rapoartele din Luxembourg si Portugalia au ajuns la secretariat.
Astfel, Comisia a concluzionat ca nu este posibil sa ia vreo masura
corecta asupra posibilitatii de gestionare a deseurilor n UE si a decis sa
ceara informatii complementare. Noile liste de control al deseurilor contin
anumite coduri (OCDE) care permit identificarea deseurilor. Aceste coduri
sunt formate din doua litere:
prima litera, pentru lista din care face parte (G-lista verde, A-lista
galbena, R-lista rosie; aceasta din urma reprezentnd deseurile
cele mai periculoase)
a doua litera, pentru categoria deseurilor, urmata de un numar.
n urma acestor constatari, Comisia adopta anumite masuri pentru
gestionarea deseurilor, cum ar fi:
q ntarirea industriilor de reciclare
Reciclarea este un element principal n gestionarea deseurilor n
cadrul UE. n plus, aceasta s-a dezvoltat si pentru a deveni un sector
industrial important, care sa contribuie la crearea de locuri de munca.
Imperfectiunile pietelor si ale structurilor stabile au drept consecinta
dezvoltarea industriei de reciclare prin impunerea de constrngeri carora
trebuie sa le faca fata printr -o multime de actiuni asa cum s-a propus ntr-un
comunicat al Comisiei Europene si anume:
ameliorarea pozitiei materiilor prime secundare prin
nomenclaturizare;
cresterea transparentei pietei;
ncurajarea inovarii n sectorul de reciclare prin al VI-lea program
cadru;
simplificarea legislatiei privind deseurile.
q Gestiunea deseurilor ramase n urma exploatarilor si

reziduurilor de transport
Aceste deseuri ating un nivel maxim inacceptabil n apa marii;
deversarile ilegale pot fi explicate n parte prin insuficienta cunoastere a
reglementarilor internationale de catre echipajele marine; de asemenea, este
foarte frecvent faptul ca navele nu pot sa-si depoziteze deseurile pentru ca
porturile nu dispun de instalatiile necesare.
Comisia propune deci, impunerea ca porturile Comunitatii Europene
sa se doteze cu instalatii de receptie adecvate, care sa raspunda nevoilor
navelor fara sa le cauzeze ntrzieri anormale. Pentru a tine sub observatie
utilizarea de catre nave a instalatiilor respective, echipajele care nu si depun
deseurile n porturi vor fi obligate sa demons treze legitimitatea lipsei de
descarcare.
q Tratarea si eliminarea "petelor"
Se estimeaza ca , pna n anul 2005, 10,7 mil. t pete de petrol vor fi
curatate. Eliminarea lor finala constituie o problema delicata si deseori
costisitoare. Un nou raport al Comisiei Europene descrie diferite metode de
tratare si eliminare a petelor reziduale. Acest raport analizeaza
caracteristicile petelor pe baza parametrilor fizici, chimici si biologici,
transportului si stocarii, tehnicilor de secare, asanare si incinerare,
acumularii si debordarii petelor.
Si totusi, numeroase documente scot n evidenta ca majoritatea
statelor membre nu respecta legislatia de mediu.
Aplicarea legislatiei de mediu a Uniunii Europene ntmpina
probleme serioase. Eludarea de la normele stricte fixate de legislatia
europeana ocupa un loc prioritar n rapoartele anuale ale Comisiei.
Majoritatea statelor membre sunt astfel confruntate cu atentionari motivate
ale Comisiei sau actiuni n fata Curtii de Justitie Europene.
De exemplu, Comisia ia masuri n ntmpinarea actiunii Frantei n
ceea ce priveste poluarea rezervelor de apa potabila n Bretania, n ceea ce
priveste Germania pentru infractiunea de interzicere a accesului liber la
informatiile de mediu n provincia Schleswing-Holstein. Atentionari
serioase au fost trimise Marii Britanii, Portugaliei, Finlandei si o actiune a
fost depusa la Curtea de Justitie mpotriva Spaniei pentru nerespectarea
directivei comunitare n ceea ce priveste protectia apelor mpotriva
poluarilor cu nitrati de origine agricola. Tarile de Jos si Austria au primit un
avertisment serios si motivat pentru nerespectarea directivei 76/160 /CEE n
ceea ce priveste calitatea apelor de agrement .
Sub observatie sunt, de asemenea, Belgia, Italia, Luxembourg,
Irlanda si Grecia pentru ca nu au respectat planurile comunitatii n ceea ce
priveste gestionarea deseurilor conform cu directiva cadru a comunitatii

asupra deseurilor periculoase si ambalajelor.
Conform cu Directiva 90/313/CEE, statele membre sunt obligate sa
dea informatii despre mediu tuturor persoanelor fizice si juridice care cer
aceasta, fara ca acestea sa fie obligate sa plateasca acest lucru.
Un test n acest sens l constituie si modul de actiune n cazul
prevederilor Protocolului de la Kyoto.
Comisia Europeana a realizat o prima analiza asupra metodei ce va fi
adoptata n scopul definirii unei politici de mediu care sa satisfaca
angajamentele protocolului de la Kyoto din decembrie 1997. Acest protocol
a marcat un pas decisiv n abordarea problemei schimbarii climatului, n
ideea ca tarile industrializate se angajeaza juridic sa reduca cu 8% emisiile
de gaz cu efect de sera, esalonat pna n 2008 - 2012, gaze care stau la
originea ncalzirii planetei.
UE si statele membre trebuie sa nceapa nentrziat un proces
interactiv avnd ca scop final stabilirea unui cadru pentru coordonarea
actiunilor, schimburilor de date si progres si identificarea domeniilor n care
angajamentele trebuie sa fie satisfacute conform tratatului UE. Unul dintre
modurile de a atinge aceste obiective consta n dezvoltarea de politici si
masuri rentabile n toate sectoarele. Sistemul de control al UE trebuie ntarit
n asa fel nct sa permita o evaluare periodica .
q O alta problema globala este distrugerea stratului de ozon.
Nivelul distrugerii din stratosfera a scazut cu 6-10 % fata de 1980. n
cursul ultimului deceniu, nivelurile spectrale ale razelor UV-B au continuat
sa creasca cu pna la 2%/an. S-a constatat cresterea numarului de cancer de
piele, efecte asupra ecosistemelor terestre, alterarea n timpul dezvoltarii
faunei si pagube mari n ecosistemele acvatice.
Pentru a contracara aceste tendinte, Comisia a propus interzicerea
pna n 2001 a utilizarii si producerii pesticidului Bromura de metil si a
hidroclorofluoro-carburilor n urmatorii ani, pentru a se ajunge la o
eliminare progresiva a substantelor care saracesc stratul de ozon. Aceasta
propunere, care nlocuieste directiva 9093/1994, merge mai departe dect
obligatiile impuse tarilor industrializate prin Protocolul de la Montreal din
1989, n cadrul caruia eliminarea progresiva la nivel mondial a substantelor
care distrug stratul de ozon facuse deja obiectul unui acord.
n acest fel au fost atentionate ntreprinderile interesate n obtinerea
contingentelor de import pentru substantele care distrug stratul de ozon.
Chiar daca emisiile de la avioane sunt relativ putine, ele ar putea avea totusi
un efect semnificativ asupra chimiei atmosferice si paturii de nori, cu
consecinte posibile asupra stratului de ozon si a climatului.
q O alta problema de mediu se refera la marile instalatii de

carburant.
Instalatiile de carburant din centralele termice emit anhidrida
sulfuroasa, oxizi de azot si prafuri. Pentru a reduce aciditatea si ozonul
troposferic rezultat din aceste substante, Comisia a propus impunerea de noi
valori, limitate pentru aceste emisii, de doua ori mai stricte ca cele fixate
prin directiva 88/609.
Aceste noi valori limita trebuie aplicate si tuturor instalatiilor noi
care si vor ncepe activitatea dupa 1 ianuarie 2000. n U.E. se gasesc n
prezent 2000 de astfel de instalatii, toate construite nainte de 1985 si care
vor fi nlocuite n urmatorii 25 de ani. Pentru a nu le bloca din start statelor
candidate accesul la U.E., acestea vor trebui sa-si puna n practica
directivele si regulamentele de mai sus. Fiecare potential candidat trebuie sa
nteleaga ca mediul ocupa un rol cheie n procesul de extindere a U.E.
ntruct armonizarea legislatiei de mediu a celor 10 tari membre necesita
120 mld. EURO, mediul este domeniul cel mai costisitor implicat n
procesul de extindere al U.E. O mare parte din ajutorul acordat tarilor
candidate va fi consacrat mediului, acest lucru dovedindu-se mai rentabil
dect investirea n Europa Occidentala. U.E. va beneficia de aceste
mbunatatiri, n principal n domeniile poluarii apelor si atmosferei.
Mentionnd doar cteva exemple, se observa cu usurinta activitatea
intensa la nivel comunitar n ceea ce priveste mediul. Numai numarul
organizatiilor nfiintate si al fondurilor alocate pentru mediu sunt suficiente
pentru a demonstra deosebita importanta care se acorda la ora actuala
tuturor problemelor care apar n acest domeniu, respectiv: poluare,
schimbarea climatului, gestionarea deseurilor si asa mai departe. Dar si asa
Comunitatea Europeana ntmpina nca dificultati din partea unor tari care,
desi aliniate teoretic la legislatia de mediu, totusi prezinta abateri grave de la
ea.
Aceste activitati ar trebui sa duca la redimensionarea politicii de
mediu a Romniei, care trebuie sa acorde o si mai mare atentie activitatilor
poluante si deteriorarilor mediului, dect pna acum, deoarece, daca o tara
dezvoltata din punct de vedere economic si permite sa repare anumite
greseli , prin puterea sa financiara, Romnia nsa nu-si poate permite nici un
fel de neglijente.
Asocierea Romniei la UE este, fara ndoiala, o sansa oferita tarii
noastre pentru integrarea sa n structurile europene si adaptarea economiei la
standardele internationale. La nivel guvernamental, ar trebui lansate
programe de promovare a ecolabellingului, de ncurajare a industriei
nationale de protectie a mediului, de valorificare a produselor uzate etc .,
astfel nct decalajul existent ntre performantele calitativ-ecologice ale
produselor si tehnicilor industriale (si nu numai), romnesti si cele similare

din UE sa fie minime.
n detalierea planurilor de masuri trebuie avute n vedere recentele
propuneri ale Conferintei Mondiale asupra Mediului din septembrie 2002 de
la Johannesburg (Africa de Sud).
La Conferinta s-au adoptat urmatoarele obiective strategice:
4 cresterea echitatii globale si a unui parteneriat efectiv n
procesul dezvoltarii durabile;
4 o mai buna integrare si coerenta la nivel international;
4 adoptarea de tinte de mediu si dezvoltare pentru a revitaliza si
preciza deciziile politice ;
4 actiuni si mecanisme mai eficiente la nivel national pentru a
monitoriza progresul international.
n scopul atingerii obiectivelor mentionate, s-au supus dezbaterii
patru seturi de masuri, care se vor regasi n politicile si strategiile nationale:
protectia resurselor naturale ca baza a dezvoltarii economice,
prin promovarea ecoeficientei si utilizarea durabila a apelor,
solului si energiei;
integrarea protectiei mediului cu eradicarea saraciei. Va trebui
ntrerupt cercul saracie degradare a mediului, prin
implementarea agendei de dezvoltare a ONU, cu obiective mult
mai precise si coerente;
realizarea unei globalizari durabile. n parteneriat cu oamenii de
afaceri, trebuie asigurat faptul ca investitiile si comertul
contribuie la dezvoltarea durabila;
promovarea unor guvernari bune si participative, la nivel
national si international. ntarirea rolului legii si al societatii
civile.
2.5 Uniunea Europeana si Conferinta de la Johannesburg

Se apreciaza ca semnificativ pentru politica UE n domeniul
mediului este prezentarea unor comentarii la nivel international privind
relatia dintre UE si Conferinta de la Johannesburg.
La zece ani dupa Conferinta ONU asupra pamntului de la Rio din
1992, multi experti s-au gndit sa faca comparatii ntre acel eveniment si cel
de Johannesburg, criticnd rezultatul ntlnirii din septembrie 2002. La
nceputurile anilor 90 multi au considerat Rio ca un esec. Acum este vazut
ca un moment definitoriu n lupta pentru dezvoltarea durabila.
Dar au existat multe diferente ntre cele doua evenimente:

n primul rnd, nu au existat conventii legale obligatorii n
discutie la Johannesburg, n timp ce la Rio s-a lansat Conventia
asupra Biodiversitatii si Convetia Cadru asupra Schimbarilor
Climatice;
n al doilea rnd, Johannesburg a fost directionat mai mult catre
actiune practica;
Rio a aparut la viata ntr-o epoca de optimism. Zidul Berlinului
cazuse si Razboiul Rece era pe drumul catre cartile de istorie. URSS se
destramase, tarile est-europene se bucurau de libertate, economia USA si
revenea dupa recesiune si tigrii asiatici mergeau nainte. n Europa,
guvernele de orientare stnga-ecologista au pus oamenii si mediul n centrul
politicilor lor si au cstigat alegerile. Acestea au creat o buna atmosfera
pentru asteptari ridic ate la Rio. A fost speranta pentru adevarata schimbare.
Zece ani mai trziu, scenariul, imaginea sunt complet diferite. Din ce
n ce mai multi oameni se simt nesiguri, amenintati de forte dincolo de
controlul lor, exclusi de la prosperitatea pe care globalizarea se presupune
ca o aduce, nstrainati de politicienii lor si de la procesul politic.
Ca urmare a evenimentului din 11 septembrie 2001, comunitatea
globala ncearca nca sa se acomodeze cu ideea de a trai cu teama
terorismului. ntelegnd ca saracia se ntinde, iar solutiile sunt foarte
complicate, multi blameaza globalizarea pentru problemele lumii si vad
lumea chiar mai puternic divizata ntre cei care cstiga si cei care pierd
dect cu zece ani n urma.
Globalizarea ar putea fi o puternica forta pentru schimbare pozitiva,
dar potentialul ei de a promova dezvoltarea durabila pentru toti ramne sa se
realizeze. Pe scurt, asteptarile au fost foarte modeste la Johannesburg, iar
mizele foarte ridicate.
mpotriva acestei aruncari napoi politice, a cazut pe umerii UE sa
apere cauza dezvoltarii durabile la Johannesburg. Sarcina careia trebuiau sa i faca fata liderii lumii la Johannesburg a fost ntelegerea asupra modului de
a atinge tintele dezvoltarii mileniului:
eradicarea saraciei;
mbunatatirea standardelor de viata bazate pe modelele
dezvoltarii durabile de consum si productie;
asigurarea ca beneficiile globalizarii vor fi cunoscute de toti.
Pentru a atinge aceste trei obiective (n principal njumatatirea
numarului oamenilor care traiesc n condit ii de saracie extrema pna n
2015) , UE s-a zbatut pentru tinte cuantificabile, cu programe si mecanisme
de monitorizare, n implementarea planului. Declaratia politica si
implementarea planului adoptate la Johannesburg, mpreuna cu rezultatele

ntlnirii Organizatiei Mondiale de Comert de la Doha din 2001 si
Conferintei ONU asupra finantarii si dezvoltarii din Monterey din 2002, au
asezat fundamentul pentru un parteneriat global a l dezvoltarii durabile ,
angajat sa mareasca asistenta pentru dezvoltare si accesul la piata al tarilor
n curs de dezvoltare, buna guvernare si un mediu mai bun.
Este posibil sa se identifice un numar de cstiguri cheie la
Johannesburg. De exemplu, implementarea planului a inclus un set de noi
obiective. Acestea se refera la:
njumatatirea pna n 2015 a numarului celor care nu au acces la
conditii sanitare de baza (3 miliarde n prezent sau jumatate din
totalul populatiei). Aceasta noua tinta completeaza tinta
dezvoltarii mileniului de acces la apa curata;
minimizarea efectelor daunatoare asupra sanatatii umane si
mediului ale productiei si utilizarii tuturor chimicalelor pna n
2020;
oprirea declinului stocurilor de peste si restabilirea lor la
niveluri durabile cel trziu pna n 2015;
nceperea implementarii strategiilor nationale asupra dezvoltarii
durabile pna n 2005;
oprirea pierderii biodiversitatii pna n 2010, n formula agreata
nainte de catre partile semnatare ale Conventiei Biodiversitatii.
Semnarea de catre toti sefii de stat si guvern este un cstig major.
Dar, din pacate , tinta redresarii tendintei curente de pierdere a resurselor
naturale pna n 2015 nu a fost acceptabila pentru alti parteneri.
ntelegerea cu privire la stabilirea unui cadru de zece ani pentru
programele asupra consumului si productiei durabile, cu tarile
industrializate prelund conducerea n efortul global, este un alt rezultat
important. ntr-un timp de 50 ani, 9 miliarde de oameni vor trai pe planeta si
productia globala va fi de patru ori mai mare. Daca nu se taie legatura
ntre cresterea economica si degradarea mediului, nu vom fi n masura sa ne
sustinem pe noi nsine.
Asupra globalizarii , ntlnirea de la Johannesburg a agreat actiuni
concrete n intensificarea rolului comertului pentru dezvoltarea durabila, de
exemplu prin ncurajarea comertului n produse organice verzi din tarile n
curs de dezvoltare si prin ntarirea actiunii internationale pentru
responsabilitatea comuna.
Utilizarea energiei durabile este cruciala pentru dezvoltarea durabila.
Experientele trecute au indicat ca energia ar trebui sa fie pe un loc de frunte
al agendei negocierilor de la Johannesburg, deoarece unul din asa numitele
esecuri de acum 10 ani s-a referit la energie. Natiunile producatoare de
titei (conduse de OPEC) au fost severe la Rio n rezistenta lor de a include

prevederi care ar putea constrnge folosirea combustibililor fosili n Agenda
21.
Marile companii energetice sunt mai interesate dect nainte n
utilizarea energiei regenerabile, presedintele Shell a spus n 1998 ca:n 50
de ani, Shell ar putea fi 50% titei si 50% energie rennoibila.
Dar aceasta schimbare ca multe altele ntlneste inevitabil
rezistenta din partea monopolurilor. Obstacolele se ntind de la marile
subventii publice pentru energia nucleara si fosila pna la ideile nvechite ,
nca nradacinate. Asa cum Maurice Strong principalul organizator al
ntlnirii de la Rio a spus nu toate fosilele sunt n titei.
Johannesburg a confirmat din nou ca dezvoltarea energetica durabila
este n centrul competitiei pentru dezvoltarea durabila. Desi planul de
actiune nu a inclus ca tinta specifica folosirea resurselor energetice
rennoibile, ntlnirea a realizat ntelegeri asupra cresterii urgente si
substantiale a participarii globale a acestor surse de energetica si asupra
actiunilor comune pentru mbunatatirea accesului oamenilor la energie.
Aceste ntelegeri vor fi evaluate regulat si revazute.
n final, ntlnirea a lansat o Coalitie de dorinte construita din tari
si regiuni dornice sa impuna ele nsele tinte si termene pentru cresterea
regenerarii n energiile lor mixte. Aceasta coalitie numita OPEC-ul
rennoirilor de catre un NGO va asigura o presiune asupra ezitarii si va
acorda o mai mare atentie dezvoltarii energiei alternative n toata lumea.
Important, coalitia va stabili o tinta a energiei rennoibile reprezentnd un
prag de jos. Un lucru este clar: dezbaterea asupra energiei nu va disparea.
Legat de aceasta, au existat schimbari pozitive asupra problemei
modificarii climei. Tarile care au ratificat deja protocolul de la Kyoto au
reconfirmat angajarea lor, iar altele sunt ncurajate sa se alature ct mai
repede posibil. Desi aceasta nu garanteaza ca SUA vor ratifica protocolul de
la Kyoto, decla ratiile pozitive facute de prim-ministrii Rusiei si Canadei dau
nastere sperantei ca protocolul urmeaza sa fie aplicat n curnd.
Fara discutie, cel mai important aspect al rezultatului de la
Johannesburg este implementarea. Este important ca legaturile ntre
ntlnirea Mileniului, Doha, Monterey si Johannesburg au fost confirmate,
crend un cadru mai coerent pentru implementarea acordurilor din toate
conferintele majore ale ONU. Parteneriatele ntre guverne, societatile civile
si de afaceri ar putea fi un instrument cheie pentru promovarea
angajamentelor luate la Johannesburg. Mai mult de 200 parteneriate au fost
lansate la aceasta ntlnire, aducnd cu ele resurse suplimentare si expertiza
si ajutnd la mobilizarea actiunii la toate nivelurile.
UE a subliniat consistent nevoia pentru o legatura apropiata ntre

planul de implementare si noile parteneriate pentru dezvoltare durabila si
acest lucru a fost recunoscut. Desi UE i-ar fi placut chiar mecanisme de
urmarire si principii de ghidare mai clare pentru parteneriate, Comisia ONU
asupra dezvoltarii durabile trebuie sa serveasca ca punct focal pentru
discutia viitoare a parteneriatelor, incluznd si mpartirea lectiilor nvatate, a
progresului facut si a celor mai bune practici.
UE a lansat doua parteneriate asupra apei si energiei la Johannesburg
si este nevoie de o actiune rapida pentru implementarea lor. Implementarea
efectiva a rezultatului de la Johannesburg va depinde n mod crucial de ceea
ce se realizeaza pe plan regional, national si local. UE trebuie sa continue sa
preia conducerea n traducerea angajamentului politic n actiune concreta.
Consiliul Europei a agreat deja sa revizuiasca strategia UE pentru
dezvoltare durabila la ntlnirea ei din primavara anului 2003 si sa se
concentreze asupra punerii n practica a angajamentelor luate la
Johannesburg. Pentru a pregati aceasta revizuire, Comisia intentioneaza sa
nainteze propuneri asupra comunicarii Catre un Parteneriat Global pentru
Dezvoltare Durabila ntocmita la nceputul anului 2002. Pe plan intern,
unul dintre punctele principale care trebuie aduse n discutie n raportul
sinteza pentru Consiliul European de primavara ar fi: modelul de productie
si consum mai durabil n cadrul EU?
La Johannesburg au existat negocieri dificile asupra agriculturii si
pescuitului, legate de problema subventiilor. Aceasta a subliniat nca o data
importanta continuarii reformei politicilor agricole si asupra pescuitului ale
UE pe baza propunerilor care au fost recent prezentate de comisie.
UE este deja cel mai mare furnizor de ajutor de dezvoltare de pe
glob si trebuie sa onoreze angajamentul, facut la Monterey, de a atinge
0.39% din PIB n asistenta pentru dezvoltare. n ciuda statutului sau,
Uniunea nu a fost capabila sa convinga grupul G77 al tarilor n curs de
dezvoltare sa i se alature n numeroasele din provocarile cheie ale
durabilitatii. Asupra multor aspecte, aceste tari au preferat sa stea de partea
SUA.
Aceasta sugereaza ca dezvoltarea durabila trebuie sa fie mult mai
bine integrata n agenda de dezvoltare si comert a UE si ca Uniunea ar trebui
sa lucreze mai strns cu partenerii sai din tarile n curs de dezvoltare, pentru
a-i convinge sa mpartaseasca acelasi interes n dezvoltarea durabila.
Pe toate planurile, UE poate fi mndra de performanta sa la
Johannesburg. Din pacate, asupra multor probleme de substanta Uniunea a
fost singurul propulsor pentru un rezultat ambitios si durabil. Toata lumea,
inclusiv cei care critica rezultatele de la Johannesburg, recunosc ca UE a
adus o contributie decisiva la pastrarea spiritului de la Rio.
Importanta punerii n practica a ntelegerilor si deciziilor ntlnirii nu

poate fi supraestimata. Premierul danez Anders Fogh Rasmussen a subliniat
acest lucru, mentionnd ca anii 90 au fost decada mega - ntlnirilor, n
timp ce urmatorii 10 ani trebuie sa fie decada actiunii.
ntr-adevar, ctiva au pus sub semnul ntrebarii valoarea ntlnirilor
la scara mondiala si au cerut, n schimb, ntlniri la scara redusa, care sa se
concentreze asupra problemelor specifice teritoriale. mpartirea problemelor
n interese locale specifice ar nsemna ndepartarea de scopul central al
dezvoltarii durabile.
A fost important ca toate tarile au reafirmat importanta solutiilor
multilaterale asupra problemelor globale. Declaratia politica exprima un
angajament luat de conducatorii lumii de a actiona mpreuna pentru
salvarea planetei, de a promova dezvoltarea umana si de a obtine
prosperitatea universala si pacea.
Dincolo de angajamentele reflectate n documentele oficiale ale
ntlnirii, Johannesburg a ajutat la cresterea constientizarii si la mobilizarea
unui numar extins de participanti, incluznd ONG-urile, autoritatile,
oamenii de afaceri, consumatorii si administratiile locale. Provocarea
consta acum n transpunerea tuturor ideilor pozitive generate de ntlnirea de
la Johannesburg n vointa politica si actiune concreta, astfel nct sa se
realizeze o mutare reala catre dezvoltarea durabila.
2.6 Politici de mediu n Romnia

Dupa 1990, n Romnia, politica de mediu a devenit o componenta a
politicii de ansamblu, recunoscndu-se importanta acesteia pentru
dezvoltarea armonioasa a societatii.
Evolutia acestei politici, chiar daca a cunoscut perioade de cautari,
de incoerenta, s-a ndreptat spre coordonatele imprimate de UE si astazi
putem afirma ca, cel putin din punct de vedere legislativ, suntem aproape de
atingerea acestui obiectiv. Desigur problemele de implementare a
prevede rilor legislative si de mbunatatire continua a lor ramne nca un
deziderat pentru care trebuie facute eforturi deosebite.
Se poate exemplifica efortul pe linie legislativa prin prezentarea unui
extras din Planul Strategic de Actiune pentru Protectia Mediului, preluat
din Hotarrea de Guvern 32/2002 privind aprobarea Planului de Actiune pe
anii 2002 2003 al Programului de Guvernare.
Un astfel de plan la nivel national se detaliaza ntr-o urmatoare etapa

n planuri regionale si planuri locale ce includ si responsabili, fonduri
necesare si surse financiare.
Domeniul
Obiectivul
Actiunea
Termen
Observatii
mbunatatirea mbunatatirea mbunatatirea conditiilor
2002-2003 Preluata din
calitatii
calitatii
de transport si a starii
Planul de
mediului
mediului n
drumurilor si utilizarea
actiune al
zonele dens
generalizata a
Programului de
populate
combustibililor cu aditivi,
guvernare
a benzinei fara plumb si a
2001-2004.
motorinei cu continut
scazut de sulf.
Sistematizarea zonelor
urbane cu accent pe
extinderea spatiilor verzi si
a zonelor de agrement.
Conservarea
Conservarea n situ si ex
Preluata din
diversitatii
situ a speciilor amenintate,
Planul de
biologice
endemice si/sau rare,
actiune al
precum si a celor cu
Programului de
valoare economica
guvernare
ridicata:
2001-2004.
proiect LIFE Natura
Ianuarie
Conservarea n situ a
2002
viperei de stepa (Vipera
ursinii) din Romnia.
Organizarea Retelei
Nationale de arii protejate
si asigurarea
managementului necesar
ocrotirii habitatelor
naturale si conservarea
diversitatii biologice;
elaborarea planurilor
Iunie 2002
de management pentru
Parcul National Retezat,
Parcul National Piatra
Craiului si Parcul
Forestier Vnatori-Neamt;
constituirea
Iunie 2002
administratiilor parcurilor
nationale si naturale din
Domeniul
Obiectivul
Actiunea
Romnia n subordinea
MAPM
constituirea cadastrului
ariilor naturale protejate;
zonarea interioara a
Parcurilor nationale s i
naturale din punct de
vedere forestier, cinegetic,
salmonicol, al pasunatului
etc.;
Termen
Trim. IV 2003
Dec.
2002
conservarea si
managementul
ecosistemelor de stepa s i
balcanice din Muntii
Hercinici ai Macinului si
promovarea legislatiei
privind zonele naturale
protejate;
Mai 2001
conservarea si
dezvoltarea habitatelor
naturale si reconstructia
pe baza de cercetari
stiintifice a unor sisteme
ecologice deteriorate;
Dec.
2002
proiecte LIFE - Natura:

conservarea habitatelor
din Parcul National
Bucegi;
Aprilie
2002
managementul Parcului
National Piatra Craiului;
Iunie 2002
conservarea speciei
Romanichthys valsanicola;
Trim. IV
2003
conservarea padurilor
eurosiberiene cu stejar;
Dec.
2002
Observatii
Domeniul
Obiectivul
Ecologizarea
agriculturii si
folosirea
rationala
apotentialului
agricol
Gospodarirea
deseurilor
indus triale si
menajere
Actiunea
Termen
Extinderea folosirii ngra- 2002 - 2003
samintelor naturale si a
substantelor chimice
biodegradabile (ngrasaminte, pesticide, ierbicide
etc.), cu respectarea
normelor de protectie a
mediului.
Diminuarea factorilor
2002-2003
limitativi (compactarea,
saracirea n substante
nutritive, evolutie
nefavorabila a compozitiei
mineralogice si chimice
etc.).
Observatii
Preluata din Pl.
de actiune al
Prog. de guv.
2001-2004.
Preluata din Pl.

de actiune al
Prog. de guv.
2001-2004.
ncurajarea asocierii
producatorilor agricoli n
scopul aplicarii de
tehnologii moderne.
2002-2003 Preluata din Pl.

de actiune al
Prog. de guv.
2001-2004.
Combaterea excesului de
umiditate, a inundatiilor si
a alunecarilor de teren.

de actiune al
Prog. de guv.
2001-2004.
Protectia, conservarea si
refacerea diversitatii
biologice specifice.

de actiune al
Prog. de guv.
2001-2004.
Ecologizarea terenurilor
agricole degradate de
industrii.

de actiune al
Prog. de guv.
2001-2004.
Redare n circuitul
economic a terenurilor cu
deseuri.

de actiune al
Prog. de Guv.
2001-2004.
Domeniul
Obiectivul
Actiunea
Termen
Observatii
Organizarea retelei de
colectare selectiva si
transport ale ambalajelor,
uleiurilor uzate, bateriilor,
PCB si a altor produse
iesite din uz:
gestionarea ambalajelor
si deseurilor de ambalaje.
Trim. IV 2002
Finalizarea studiilor de
fezabilitate pentru depozite
ecologice n principalele
zone de aglomerare
urbana.
Dec.
2002
Preluata din Pl.

de actiune al
Prog. de guv.
2001-2004.
Realizarea unor planuri de

gestionare a deseurilor si a
unor norme coerente si
executabile pentru
activitatea de autorizare si
control al spatiilor de
depozitare.
Trim. III - Preluata din Pl.

2003
de actiune al
Prog. de guv.
2001-2004.
Valorificarea prin
recuperare, reciclare si
reutilizare a deseurilor
industriale, inclusiv a
deseurilor solide si lichide
rezultate din activitatile de
transporturi; depozitarea
n conditii de siguranta si
ecologice.

de actiune al
Prog. de guv.
2001-2004.
Colectarea, sortarea,
valorificarea si
depozitarea ecologica
controlata, n cadrul unei
retele integrate, a
deseurilor orasenesti
menajere. Incinerarea
deseurilor n conditiile
optimizarii nivelului de
emisii. Masuri speciale
pentru deseurile
periculoase (notificare si
identificare).
2002 - 2003 Preluata din Pl.

de actiune al
Prog. de guv.
2001-2004.
Domeniul
Obiectivul
Actiunea
conservarea si refacerea
pe baze stiintifice, a
zonelor umede, cu
protejarea speciilor
endemice;
Termen
Dec.
2002
evaluarea capitalului
natural al Romniei n
acord cu diversitatea si
vulnerabilitatea actuala a
acestuia;
Dec.
2002
proiecte LIFE Natura:

planul de management
integrat al "Insulei Mici a
Brailei";
conservarea zonei
umede naturale
"Mlastinile de la
Satchinez";
Ian.
2002
Observatii
Iulie 2002
constientizare publica
referitor la conservarea
naturii;
Trim. IV 2003
constituirea ntr-o prima

faza a sistemului
informational privind
biodiversitatea.
Trim. IV 2003
Implementarea de noi
sisteme de management si
tehnologii alternative
pentru utilizarea durabila
a componentelor
diversitatii biologice.
Trim. IV
2003
Preluata din Pl.

de actiune al
Prog. de guv.
2001-2004.
Domeniul
Obiectivul
Actiunea
Organizarea turismului
durabil fara afectarea
diversitatii biologice:
Termen
Observatii
Dec.
2002
Preluata din Pl.

de actiune al
Prog. de guv.
2001-2004.
elaborarea si
promovarea unor linii
directoare pentru
dezvoltarea unui turism
durabil n ariile protejate,
precum si la nivelul
ntregii tari;
proiect LIFE - Mediu:
actiuni
combinate pentru
protejarea si dezvoltarea
patrimoniului natural din
Muntii Apuseni.
Programe de conformare
la nivel local pentru
diminuarea impactului
negativ al unor constructii
si amenajari asupra faunei
si florei, asupra
ecosistemelor.
Reducerea
poluarii pna
la limitele de
suportabilitate
ale mediului,
respectiv ale
ecosistemelor
si ale omului.
Retehnologizarea
activitatii industriale.
Trim. IV - Preluata din Pl.

2003
de actiune al
Prog. de guv.
2001-2004.
Introducerea de tehnologii
nepoluante, cu poluare
minima si cu randamente
sporite.

2003
de actiune al
Prog. de guv.
2001-2004.
Realizarea proiectului
"Implementarea
Tehnologiilor Curate n
Industria Textila din
Romnia, n Programul
Danez de Cooperare
pentru Protectia Mediului
n Europa de Est.
Dec.
2002
Prima
etapa
Actiune noua
Domeniul
Obiectivul
Actiunea
Introducerea de tehnologii
si de instalatii moderne de
filtrare a gazelor, de
epurare a apelor uzate si
de eliminare a deseurilor.
Sustinerea pentru
obtinerea unor cofinantari
(Fondul pentru Mediu,
cooperari internationale)
ale proiectelor din sectorul
industrial incluse n PNA
pen tru Protectia Mediului.
Termen
Observatii
2003
de actiune al
Prog. de guv.
2001-2004.
Sept.
2002
Actiune noua

Capitolul 2 Componenta Economica in Politica Globala de Mediu

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capitolul 2 Componenta Economica in Politica Globala de Mediu

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

2

S-a mentionat ca a existat o evolutie n relatiile dintre economie si

2.1 Degradarea mediului nconjurator si dezvoltarea economica

ABORDARI ECONOMICE N PROTECTIA MEDIULUI

necontabilizarea si neplatirea externalitatilor mediului, care rezulta ntr-un

eliminarea distorsiunilor politice;

internalizarea costurilor degradarii mediului celor care o produc;

definirea drepturilor de proprietate asupra resurselor naturale.

COMPONENTA ECONOMICA N POLITICA GLOBALA DE MEDIU

precum defrisarile si eroziunea terenurilor si mai putin de poluare

ABORDARI ECONOMICE N PROTECTIA MEDIULUI

electricitatii, a apei si a materiilor prime ar trebui sa se astepte la o rata mai

COMPONENTA ECONOMICA N POLITICA GLOBALA DE MEDIU

Politicile macroeconomice si industriale se pot schimba, de

ABORDARI ECONOMICE N PROTECTIA MEDIULUI

constientizarea de catre oameni a problemei poluarii, n ciuda cresterii

COMPONENTA ECONOMICA N POLITICA GLOBALA DE MEDIU

nca suficient de mic pentru a permite regenerarea naturala, neaparnd o

nivelul si felul activitatii economice;

numarul si productivitatea (calitatea) vehiculelor;

consumul domestic de energie.

ABORDARI ECONOMICE N PROTECTIA MEDIULUI

surse de poluare la niveluri mai nalte ale dezvoltarii, fiecare sursa

COMPONENTA ECONOMICA N POLITICA GLOBALA DE MEDIU

politicile care stimuleaza cresterea , precum liberalizarea comertului,

ABORDARI ECONOMICE N PROTECTIA MEDIULUI

muncii prin trafic aglomerat si probleme respiratorii, toate privesc cresterea

COMPONENTA ECONOMICA N POLITICA GLOBALA DE MEDIU

munca duc si la schimbari structurale la nivelul produselor finite. Aceste

ABORDARI ECONOMICE N PROTECTIA MEDIULUI

de reesalonarea platii datoriilor externe si, n unele cazuri, de anularea

COMPONENTA ECONOMICA N POLITICA GLOBALA DE MEDIU

protejarea industriei si subevaluarea resurselor naturale, au efecte distructive

2.2 Componentele politicii de mediu

ABORDARI ECONOMICE N PROTECTIA MEDIULUI

COMPONENTA ECONOMICA N POLITICA GLOBALA DE MEDIU

2.3 Politica de mediu Concepte si instrumente

ABORDARI ECONOMICE N PROTECTIA MEDIULUI

c. Politica prin convingere

siguranta atingerii scopului propus;

COMPONENTA ECONOMICA N POLITICA GLOBALA DE MEDIU

Politica de mediu poate fi reprezentata n raport cu nivelul de atentie

Fig. 2.1 Ciclul unei politici de mediu

Acest tip de evolutie apreciem ca se aplica n cazul unei actiuni

ABORDARI ECONOMICE N PROTECTIA MEDIULUI

De la nceput trebuie precizat ca strategia de protectie a mediului

Sunt mai multe considerente care au impus elaborarea unor strategii

COMPONENTA ECONOMICA N POLITICA GLOBALA DE MEDIU

controlul aplicarii riguroase a masurilor stabilite conform

evitarea transferului problemei poluarii: de exemplu de la aer la

stabilirea prioritatilor pentru a selecta cele mai importante

obtinerea unei nalte eficiente prin combinarea masurilor pentru

ABORDARI ECONOMICE N PROTECTIA MEDIULUI

n etapele de elaborare si finalizare a strategiei de protectia mediului,

2.4 Politici de mediu la nivelul UE

COMPONENTA ECONOMICA N POLITICA GLOBALA DE MEDIU

Serviciul Comisiei Uniunii Europene responsabil de mediu, de

ABORDARI ECONOMICE N PROTECTIA MEDIULUI

Accentul a trecut de la control la prevenire a poluarii si a largit

implementarea legislatiei existente a Comunitatii;

Din punct de vedere legislativ, Actul European Unic care

COMPONENTA ECONOMICA N POLITICA GLOBALA DE MEDIU

Cea mai importanta prevedere a Actului European Unic este

ABORDARI ECONOMICE N PROTECTIA MEDIULUI