Poemul filosofic Viaţa lumii

Cea de-a treia lucrare de seamă a lui Miron Costin este poemul Viaţa lumii , axată pe motivul
clasic a eternităţii celor lumeşti: Trec zile ca umbra, ca umbra de vară/ Cele ce trec nu mai
vin,nici se întorc iară;/ Trece veacul desfrânat, trec anii cu roată,/ Fug vremurile ca umbra şi
nici o poartă/ A te opri nu poate…
Deosebit de importantă este Predoslovia care însoţeşte poemul, în ea autorul lămureşte că a
scris « mai mult să se vadă că poate şi în limba noastră a fi acest feliu de scrisoare ce se
cheamă stihuri», după cum afirmă că « şi alte dăscălii şi învăţături ar putea fi pe limba
românească».
Dintr-o notă cu privire la citirea stihurilor aflăm că Miron Costin cunoaşte şi teoria
versificaţiei. Ştefan Ciobanu subliniază faptul că el ne dă un mic tratat a versificaţiei.
Poemul lui Miron Costin începe cu un motto din Eclesiast: «Deşertarea deşertărilor şi toate
sînt deşarte». Îar poemul sună în felul următor: « A lumii cînt cu jale cumplită viaţa,/ Cu grili
şi primejdii, cum iaste şi viaţa:/»… Mai departe, în acelaşi fel, se arată că viaţa este « fum şi
umbră», «spuma mării şi norii sub ceriu».Autorul invocă şi pasagii din Psaltire cu acelaşi
conţinut. Nimic pe lume nu este veşnic. Numai Dumnezeu « covîrşeşte vremi nemăsurate.
Omul este supus « vremii» şi «norocului», care este înşelător. «Anii nu potu aduce ce aduce
ceasul». «Vremea petrece toate», împăraţi şi împărăţii. Autorul dă numele mai multor
împăraţi ai vechimii şi ale împărăţiilor care au dispărut. De primejdii nu sunt scutiţi nici
filosofii şi nici teologii, toţi sfîrşesc cu moartea, care nu cruţă pe nimeni, «pre bogaţi şi săraci,
cei frumoşi şi tare». «Painjini sîntu anii şi zilele noastre».
Poemul se termină cu un Epilog , în care se arată că omul, care se crede « astăzi mare şi
puternic», dispare. Numai fapta bună rămîne şi « în ceriu cu fericie în veci te măreşte».
În această operă autorul pune problema eternă a nimicniciei acestei vieţi trecătoare, pe care
o pun mai mulţi scriitori din lumea veche şi nouă. Miron Costin, după cum se vede din
scrierile lui istorice, dispreţuieşte desfătările lumii; el este în felul lui pesimist, în sensul
creştin al cuvîntului. Domnitorii care-şi petrec timpul în petreceri nu se bucură de simpatiile
lui.
Versurile lui Miron Costin, ca şi ale mitropolitului Dosoftei, sunt alcătuiri prozaice, ca şi
întreaga literatură versificată a modelelor lor. Ele sunt scrise în versuri silabice, nefireşti
limbii româneşti. Ele marchează totuşi o etapă în dezvoltarea literaturii româneşti, o încercare
de a transpune într-o formă aleasă a limbii cugetarea omenească.
Miron Costin a fost, aşadar, un mare cărturar şi patriot, a tins spre prezentarea cît mai
obiectivă a faptelor istorice, iar prin poemul Viaţa lumii s-a afirmat ca unul dintre primii poeţi
români şi dintre primii teoreticieni ai artei poetice.