Sunteți pe pagina 1din 2

"Decembre" are consonante cu mai multe poeme bacoviene, identificate prin planurile multiple de

referinte pe care le dezvolta acest text poetic. Mai intai pare o celebrare a iernii, printr-o ciudata
stare de extaz creata de caderea masiva de zapada, teroarea boreala din alte texte (preluata de
la Alecsandri) fiind convertita in dorinta de recluziune intima in casa iubitei, din care de altfel
priveste sau recepteaza, prin sugestie, intregul spectacol hibernal. entru poet, anotimpul
semnifica, in mod obisnuit, apocatastaze individuale, boli incurabile, angoase insurmontabile.
!ste aici insa, in "Decembre", o stare de puritate perpetuata prin poezie, prin lectura ei continua
(""u rade... citeste nainte"), opusa cu totul atmosferei funerare din "#uptor"$ "%unt cativa morti in
oras, iubito,& #hiar pentru asta am venit sa-ti spun". oetul, de asemenea, se vede ingropat in
nameti ("otop e-napoi si nainte"), ca in elementul acvatic din "'acustra". redominanta culorii
intunecate din ""egru" este inlocuita in "Decembre" cu o nuanta hibernala, foarte apropiata de
tinuturile frigurilor polare.
(n acest poem, printre putinele zugravite in culori deschise, albul ninsorii neintrerupte si rosul
antinomic al )araticului, poetul se viseaza intr-un spatiu intim, protector, in fata sobei, in casa
iubitei, dincolo de vitregia naturii, admirand fascinat nuanta de pastel a peisa)ului exterior$ "*e uita
cum ninge decembre...& %pre geamuri, iubito, priveste -& Mai spune s-aduca )aratec& %i focul s-
aud #um trosneste." (maginea interiorului reflecta, prin contrast, tonuri linistite ale vietii, focul este
un tovaras placut, devenit chiar un centrum mundi, de care se apropie treptat protagonistii,
)araticul este chiar imaginea puternica a fortei ce infrunta vi)elia ramasa afara, filtrata muzical, in
sonoritati magnifice, prin horn$ "%i mana fotoliul spre soba,& 'a horn sa ascult vi)elia,& %au zilele
mele -totuna & As vrea sa le-nvat simfonia." !ul liric imagineaza interiorul ca pe un univers
virtualizat, %ituat dincolo de perceptia imediata a realului, zgomotele si senzatiile creand o
atmosfera intima, (ufonica, rezultata din trosnetul focului si din suierul vi)eliei neatenuate de
geamuri.
+niversul familiar se compune din obiecte ce creeaza imagini ale confortului personal$ fotoliul,
apropiat tot mai mult de foc, implantand in spatiul citadin imaginea romantica a conacelor de la
tara, hornul ce duce spre cer semnele prezentei umane, barometru, in acelasi timp, al vi)eliei de
afara, facand legatura, in plan vertical, ascensional, cu exteriorul, cu inaltul, cu stihia dezlantuita a
torentului fluid de ninsoare, orchestrat intr-o simfonie cosmica. Atmosfera intima, de multumire
interioara, este completata cu scena aducem ceaiului, ca intr-o stranie reprezentatie "Mai spune
s-aduca si ceaiul,& %i vino si tu mai aproape, -& #iteste-mi ceva de la poluri,& %i ninga, zapada ne-
ngroape." Domul silvatic al lui Mihai !minescu este inlocuit aici cu un dom hibernal, ce se edifica
intr-un spatiu concentric, prin troiene imense de zapada, intr-o simfonie totala a simturilor. oetul
pare transpus de)a in locuri de un exotism straniu, la poli, loc al linistii absolute si al cufundarii in
somn, spatiul predilect de. exprimare a puritatii simboliste. %e implineste astfel o rara senzatie de
bine, mai putin obisnuita in lirica bacoviana, de un onirism total, dominata de prezenta feminina,
indemnata, prin numeroase verbe la imperativ, unele repetate, "spune", "citeste", sa
indeplineasca oficiile unui "maitre des ceremonies", sa organizeze ritualic scenariul intimitatii si sa
citeasca din carte poezia inefabila a spatiului hibernal, devenit dom cosmic$ "#e cald e aicea la
tine,& %i toate din casa mi-s sfinte, -& *e uita cum ninge decembre...& "u rade... citeste nainte."
#asa devine o imensa nava, un dom plutitor prin urgia de afara, un loc de unde se poate admira
frumusetea impersonala, primordiala a naturii. #asa este un templu al linistii, este insasi casa
cosmica din miturile omenirii, echivalent al locuintei acvatice din "'acustra", obiectele toate fiind
"sfinte", unice, cu aer de primordialitate.
*reptat apare senzatia de dizolvare in timp, prin confuzia alternantelor temporale, de eternizare a
eului prin cadenta ritmica a poeziei hibernale ce se citeste, mecanic, etern parca, "inainte"$ "!
ziua si ce intuneric...& Mai spune s-aduca si lampa -& *e uita, zapada-i cat gardul,& %i-a prins
promoroaca si clampa." Domul hibernal are invelisuri multiple, zapada, prin superlativul imaginilor
colosale, fiind, la randu-i, un mi)loc de protectie impotriva lumii exterioare, ca intr-un paradis
improvizat ad-hoc$ "!u nu ma mai duc azi acasa...& otop e-napoi si nainte,& *e uita cum ninge
decembre...& "u rade, citeste nainte." 'aitmotivul poeziei, dat de versurile "*e uita cum ninge
decembre...& "u rade, citeste nainte", construieste panza visului, tesatura slaba care leaga visul
de realitate. %enzatia de dizolvare intr-o epoca revoluta, in timpul iernii vesnice, pure, primordiale,
este dat de potopul care cuprinde intreaga suflare. 'umea se construieste din elemente simple,
care se compun unul in prelungirea celuilalt, pentru a construi realitatea exterioara, a viscolului
etern. rin simbolistica lui, viscolul este un element de constructie a visului si, prin aceasta, a
paradisului generat de o indepartata coborare in timp, in care casa are toate atributele unui
centrum mundi, dincolo de care lumea intreaga dobandeste o imaterialitate stranie, eufonica,
prelungita la nesfarsit prin lectura misterioaselor imagini "de la poluri", care interfereaza realul cu
imaginarul pana la disolutia limitelor.
"Decembre" este un elogiu adus sentimentului erotic, vazut, in ultima luna a anului, ca punct de
plecare catre un nou inceput. #atrenele poeziei, in numar de sase, cu rima de tipul a a b b,
contureaza un cadru spatial si temporal de inceput de lume, prin integrare intr-o cosmicitate
perfecta, intr-o singura culoare, albul absolut. Motive simboliste cunoscute, al singuratatii, al
solitudinii iubitilor intr-un timp aparent catastrofic, devenit primordial, motivul iubirii, diferit de cel al
romanticilor, totusi profund, cu note eschatologice, de sfarsire prin combustia interna a
sentimentului de dragoste, se armonizeaza intr-o feerie melodica singulara in universul poetic
bacovian.