Sunteți pe pagina 1din 2

Conditia omului de geniu in Scrisoarea I si Glossa

Socotit de criticii literari drept cea mai importanta voce poetica din literatura romana, si
dupa spusesele lui Titu Maiorescu poet, poet in toata puterea cuvantului, Mihai Eminescu este
cel prin intermediul caruia poezia romaneasca intra in universalitate. Receptiv la romantismele
europene de secol XVIII i XIX, i-a asimilat viziunile poetice occidentale, creaia sa aparinnd
unui romantism literar relativ ntrziat, fapt ce l-a consacrat drept ultimul mare romantic.
Cea de-a treia etapa a creatiei eminesciene este dedicata motivului geniului, temele fiind
o sinteza intre filosofia lui Hegel si cea a lui Schopenhauer. Apare astfel ideea omului superior, a
geniului pustiu, teme marcate de o viziune asupra existentei exprimata prin stari de alienare,
angaoasa si melancolie, in poezii precum Luceafarul, Glossa, Epigonii, Scrisorile,
Cugetarile Sarmanului Dionis si Oda.
Seria celor cinci Scrisori face parte din opera de maturitate artistica a lui Mihai
Eminescu, ele au fost publicate in Convorbiri literare si alcatuiesc un ciclu de poeme unitare
prin tematica si modalitate artistica. Aceasta specie literara isi are originea inca din vechime, de
la poetul Horatiu, sub denumirea de Epistola. Motivul central al celor cinci scrisori il
constituie soarta nefericita a omului de geniu in raport cu timpul in care traieste si cu societatea
meschina, superficiala, incapabila sa-i inteleaga aspiratiile spre ideal. Eminescu pornete de la un
ideal romantic, avnd contiina superioritii sale ntr-o societate incapabil s-l neleag i s-l
accepte.
Scrisoarea I este un poem filosofic, de factura romantica, ce ilustreaza conditia omului de
geniu aflat in ipostaza savantului, in raport cu timpul si societatea omeneasca. Poetul abordeaza
cele trei mari teme poetice: geneza, evolutia si stingerea Universului. Conditia omului de geniu
este ilustrata de poet prin prisma filosofiei lui Schopenhauer, potrivit careia cunoasterea lumii
este accesibila numai omului superior, deoarece este singurul capabil de a depasi sfera
subiectivitatii si a se inalta in cea a obiectivitatii, insa sunt, de asemenea, prezente teme ale
filosofiei indiene.
Poemul este structurat in cinci tablouri constituite simetric. Tabloul I, alcatuit din sase
versuri, ilustreaza cadrul nocturn, al meditatiei si detasarii eului liric de lumea reala. In cadrul
acestui peisaj se distinge luna, ca astru tutelar, stapana a intregului univers, totul se petrece sub
puterea ei (Luna varsa peste toate voluptoasa ei vapaie; Luna tu, stapan-a marii). Este
reprezentata viziunea asupra timpului filozofic, prezentata prin antiteza dintre timpul individual,
masurabil (Doar ceasornicul urmeaza lung-a timpului carare) si timpul universal, etern (Din
noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate). Cel de-al doilea tablou incepe cu invocatia lunii, care
astfel devine laitmotiv: astru tutelar, luna stapaneste natura cosmica si terestra, iar imensitatea
universului este ilustrata prin motive precum pustiuri", codri", mari", tarmuri", palate",
cetati", case". Luna egalizeaza destinele In fata mortii, Incat atentia eului liric se concentreaza
asupra unor figuri antitetice: rege-sarac, superficial (Unul cauta-n oglinda de-si bucleaza al sau
par") - profund (Altul cauta In lume si In vreme adevar"), negustorul preocupat de aspectul
material al lumii (Iara altu-mparte lumea de pe scandura tarabii / Socotind cat aur marea poart-n

negrele corabii") - batranul dascal, preocupat de valorile spiritului. Aparitia batranului dascal
este, asadar, anticipata de alte ipostaze umane, cu rolul de a crea gradat o antiteza Intre
superficialitatea celorlalte destine si cel al omului de geniu. In tabloul al III-lea caci prin puterea
mintii si prin dorinta de a cuprinde spiritual universul el imagineaza tablourile succesive ale
evolutiei universului, aflat Intr-o eterna devenire. Eminescu devine, prin aceste secvente poetice,
creatorul pastelului cosmic In literatura romana. Dezamagit de prezent, de societatea
contemporana meschina, omul de geniu imagineaza evolutia ciclica a universului, de la nastere
pIna la revenirea la starea de increat. Tabloul este ilustrativ si pentru vizionarismul romantic, eul
liric fiind creatorul unor lumi imaginare descrise In imagini de o plasticitate ce da concretete
chiar si realitatilor abstracte. antitezele geniu-contemporani (tabloul Inmormantarii) si geniuposteritate (imaginea tanarului pedant, care cerceteaza opera batranului dascal peste timp) din
tabloul al patrulea confirma viziunea schopenhaueriana a poetului asupra conditiei geniului,
condamnat la singuratate si nefericire. Ultimul tablou reia, In mod simetric, versuri din cel de-al
doilea. Laitmotivul lunii revine, sintetizand toate semnificatiile pe care le-a avut de-a lungul
poemului: astru tutelar ce egalizeaza destinele terestre, simbol al cunoasterii universale, element
ce favorizeaza revenirea din planul ireal In cel real.
Poemul se remarc printr-o extraordinar bogtie de teme si motive, aceasta fiind pentru
Eminescu o modalitate de a putea cobor la originile lumii sau de a sugera necuprinsul. El
apeleaz n special la motivul contemplatiei, pe care l pune sub zodia timpului ireversibil pentru
om, timp care cuprinde trei motive: fugit irreparabile tempus, fortuna labilis si vanitas vanitatum.
Gloss este considerat poezia lui Eminescu cea mai apropiat de filozofia budist.
Titlul este sugestiv concentrnd toate semnificaiile filosofice i simbolice ale textului. Termenul
gloss deriv din verbul a glosa provenit din francezul gloser i semnific explicarea unui cuvnt
sau a unei mbinri de cuvinte. Compoziional, discursul liric se articuleaz pe zece strofe fiind o
meditaie asupra lumii fr valoare de care omul de geniu este nevoit s se detaeze.
Strofa I este strofa tem avnd versurile grupate dou cte dou, n patru distihuri. Vreme
trece, vreme vine, Toate-s vechi i nou toate; concentreaz motivul baroc irreparabile tempus
fugit, curgerea inexorabil a timpului care n ciuda acestui fapt nu aduce nici o schimbare
pentru omul de geniu care pare s retriasc mereu aceeai zi ntruct nimic nu se modific ntr-o
lume a non-valorilor. Strofa a-II-a nglobeaz alte motive baroce precum dedublarea care se
susine prin versurile
Tu aaz-te deoparte,
Regsindu-te pe tine,
aceast idee find preluat din filosofia lui Epictet, Zenon, Marc Aureliu i Socrate. Este sugerat
din nou efemeritatea vieii